Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Bogdan Dumitrache în Dosarul nr. 2.448/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 298D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Andrei Săvescu din cadrul Baroului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care precizează că, pe lângă argumentele arătate de autor în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, înţelege să invoce în faţa Curţii Constituţionale două argumente noi, ce se adaugă celor existente la dosarul cauzei, pe care le depune şi sub formă de note scrise. Se arată, în primul rând, că textul criticat nu este aplicabil cu privire la procedura executării silite, deoarece, spre deosebire de celelalte situaţii avute în vedere de legiuitor şi enumerate la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, procedura executării silite presupune diminuarea valorii bunurilor, existând dispoziţii legale care prevăd limitele acestei operaţiuni de diminuare şi felul în care ea trebuie realizată. Pentru acest motiv, se susţine că este absurd ca legiuitorul să incrimineze tocmai fapta de diminuare a valorii bunurilor în cadrul executării silite, câtă vreme însăşi procedura executării silite implică o astfel de faptă. În al doilea rând, se susţine că din dispoziţiile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu rezultă cu claritate care este momentul, din cadrul procedurii executării silite, când fapta de diminuare a valorii bunurilor constituie infracţiune, acesta putând fi momentul stabilirii de către executor a valorii bunurilor, moment la care începe licitaţia, cel la care bunul se adjudecă sau momentul de final al procedurii, când are loc transferul proprietăţii. Se arată că legiuitorul nu face distincţie între momentele anterior menţionate şi că, de altfel, valoarea bunului se modifică de la o licitaţie la alta şi de la un moment la altul al procedurii. Se susţine că, în acest fel, toţi participanţii la licitaţie ar putea fi traşi la răspundere penală pentru că cei înscrişi la licitaţie doresc să cumpere bunul la un preţ cât mai mic. Se susţine că reglementarea este cu atât mai absurdă cu cât legiuitorul permite executarea silită şi a bunurilor aflate în proprietatea statului. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că textul criticat stabileşte cu claritate elementele infracţiunii reglementate, arătând care este latura obiectivă şi cea subiectivă şi care este scopul comiterii infracţiunii, corelativ prejudiciului provocat, precum şi care sunt subiecţii activi şi subiecţii pasivi ai infracţiunii. Referitor la sintagma „stabilirea unei valori diminuate“, din cadrul prevederilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se arată că aceasta este clară, diferenţa dintre valoarea reală şi cea diminuată urmând a fi stabilită de către instanţa de judecată, în cadrul procesului penal, prin administrarea probelor, fără ca, pentru acest motiv, textul criticat să cadă sub incidenţa vreunei norme constituţionale. Se mai susţine că modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către instanţa de judecată nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei penale şi a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Cu privire la previzibilitatea texului criticat, se arată că fapta de diminuare a valorii bunului este incriminată atunci când este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Se susţine că, pentru aceste considerente, nu poate fi invocată neconstituţionalitatea prevederilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru motivul că acestea nu prevăd un procent al discrepanţei între cele două valori ale bunului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 19 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.448/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Bogdan Dumitrache într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în care s-a reţinut în sarcina autorului excepţiei fapta de stabilire a unei valori diminuate a bunurilor în cadrul procedurii de executare silită. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017 şi arată că cele reţinute în paragraful 41 teza a doua sunt aplicabile mutatis mutandis în privinţa dispoziţiilor legale criticate. În principal, se susţine că, deşi reglementarea infracţiunii prevăzute la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 relevă preocuparea legiuitorului de a ocroti patrimoniul debitorului supus executării silite, textul criticat incriminează o conduită care, având în vedere momentul consumării, astfel cum acest moment este plasat în ansamblul procedurii execuţionale, nu are nicio aptitudine de a genera consecinţe prejudiciabile respectivului debitor. În subsidiar, autorul susţine că prevederile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, deficienţă de reglementare generată de sintagma „stabilirea unei valori diminuate“, în privinţa căreia legiuitorul nu a precizat gradul de disproporţie ce trebuie să existe între valoarea stabilită de organul de executare, pe de o parte, şi valoarea comercială reală, pe de altă parte. Se arată că procedura executării silite cuprinde, printre altele, o etapă în care organul de executare silită este dator să stabilească o valoare a bunului urmărit şi o altă etapă în care dreptul de proprietate se pierde, pe calea executării silite. Se susţine că analiza separată a celor două etape dă posibilitatea de a se stabili dacă o eventuală abatere de la dispoziţiile legale referitoare la calculul valorii bunurilor ce fac obiectul executării poate rămâne în sfera răspunderii civile sau disciplinare ori trebuie să aibă ca efect angajarea răspunderii penale. Se susţine, totodată, că etapele procedurii execuţionale relevante din perspectiva prezentei excepţii de neconstituţionalitate sunt cele reglementate în Codul de procedură penală din 1865 şi că prezintă importanţă, într-o enumerare succintă, următoarele aspecte: stabilirea de către executorul judecătoresc a valorii imobilului, în vederea valorificării silite, ulterioară somaţiei de plată comunicată debitorului; stabilirea primului termen de licitaţie publică, ce nu poate fi mai devreme de 30 de zile de la stabilirea preţului; preţul stabilit de executor nu este echivalent, din momentul stabilirii, cu preţul de adjudecare, ci reprezintă preţul de începere a licitaţiei publice la primul termen al acesteia; adjudecarea imobilului în urma licitaţiei publice nu strămută proprietatea de la debitor la adjudecatar, imobilul adjudecat rămânând, şi după adjudecare, în proprietatea debitorului. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, momentul stabilirii preţului de începere a licitaţiei se fixează independent de modalitatea de valorificare a bunului, adică independent dacă bunul va fi valorificat prin vânzare amiabilă, vânzare directă sau vânzare prin licitaţie publică. Prin urmare, se susţine că în ipoteza existentă în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate - cea a valorificării bunurilor la licitaţie publică, ce constituie regula în materia executării silite -, în cazul adjudecării bunului, la primul sau la cel de-al doilea termen al licitaţiei, la un preţ superior nu doar preţului de începere stabilit de executor, ci chiar valorii comerciale reale, executorul judecătoresc răspunde penal pentru modul de stabilire a preţului. Aceasta, întrucât, astfel cum s-a menţionat mai sus, momentul consumării infracţiunii este, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, unul anterior realizării licitaţiei şi independent de rezultatul concret al acesteia, consumarea infracţiunii neputând fi înlăturată de evoluţia procedurii ulterioare stabilirii preţului, indiferent cât de profitabilă este aceasta pentru debitorul executării silite. Se arată că cel puţin prin raportare la ipoteza valorificării bunului prin procedura executării silite, în modalitatea urmăririi silite imobiliare şi a vânzării silite prin licitaţie publică, prevederile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reprezintă expresia exercitării de către legiuitor într-o manieră arbitrară şi, prin aceasta, neconstituţională a competenţei sale de incriminare a faptelor antisociale. Pentru aceste motive, se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În subsidiar, se arată că sintagma „stabilirea unei valori diminuate“, din cuprinsul prevederilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este echivocă, lipsind de predictibilitate elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate prin textul criticat. Se susţine că, în ipoteza analizată, angajarea răspunderii penale a executorului judecătoresc se face ori de câte ori valoarea stabilită de el în vederea valorificării bunului urmărit este mai mică decât valoarea comercială reală a respectivului bun. Se arată că textul criticat este lipsit de claritate, întrucât legiuitorul nu stabileşte un procent al disproporţiei astfel reglementate, ca prag minim, pentru angajarea răspunderii penale şi nu prevede condiţia ca diminuarea valorii bunului să fie una gravă ori însemnată. Se arată că infracţiunea reglementată la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reprezintă, de fapt, un caz particular al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută la art. 297 din Codul penal, motiv pentru care lipsa pragului minim anterior menţionat face ca, în privinţa dispoziţiilor legale criticate să fie aplicabile, în mod corespunzător, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017. Se susţine că, dacă executorul judecătoresc efectuează orice alt act de executare silită, altul decât cel de stabilire a valorii bunului urmărit, în vederea valorificării silite, creând prin aceasta o pagubă neînsemnată, acesta nu poate fi tras la răspundere penală, nici potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nici conform art. 297 din Codul penal. Este invocată ipoteza în care un executor judecătoresc declară, ca adjudecatar, un licitator care oferă un preţ mai mic decât cel oferit de un alt licitator, în condiţiile în care preţul oferit de licitatorul declarat adjudecatar în mod nelegal este doar cu puţin mai redus decât preţul cel mai mare oferit în cursul licitaţiei. Se arată că, în condiţiile anterior menţionate, nu este aplicabil niciun text din legislaţia penală în vigoare, deoarece legea specială, reprezentată de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nu face trimitere la etapa stabilirii preţului, ci la cea a licitaţiei, iar, potrivit art. 297 din Codul penal - astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017 - dacă diferenţa dintre preţul de adjudecare şi preţul cel mai mare oferit este una foarte mică, nu este îndeplinită condiţia caracterului însemnat al pagubei create. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la principala critică formulată cu privire la dispoziţiile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se susţine că, în realitate, autorul argumentează neconstituţionalitate textului criticat invocând apărări de fond, şi nu veritabile critici de neconstituţionalitate. Se mai arată că argumentele formulate reprezintă, în realitate, o critică adusă modului în care a înţeles legiuitorul să stabilească momentul consumării infracţiunii reglementate prin art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, elementul material şi celelalte componente ale laturii obiective a infracţiunii, critici care nu vizează încălcarea prin textul criticat a vreunei dispoziţii constituţionale. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea dispoziţiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se arată că aplicarea prevederilor legale criticate este de competenţa instanţelor judecătoreşti şi că, prin argumentele invocate, autorul solicită, de fapt, reformularea de către Curtea Constituţională a textului criticat. Se susţine că legiuitorul nu poate reglementa, în mod expres, toate situaţiile ce pot să apară în cauzele deduse judecăţii, dar că atât Codul penal, cât şi Codul de procedură penală cuprind dispoziţii legale care permit aprecierea, în concret, a gravităţii faptelor penale ce fac obiectul fiecărei cauze. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins: "Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară; […]" 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la calitatea legii. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la argumentele noi invocate de către reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate direct în cadrul dezbaterilor, fără ca acestea să se regăsească în cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de trimitere, Curtea relevă/subliniază că aceste argumente nu pot fi analizate de către instanţa de contencios constituţional. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial ...“, iar, conform alin. (4) al aceluiaşi articol, „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“. Pentru aceste motive, argumentele de neconstituţionalitate formulate pentru prima dată în faţa instanţei de contencios constituţional, în cadrul şedinţei de dezbateri, nu pot constitui obiectul analizei acesteia, astfel că, din perspectiva acestor critici, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este inadmisibilă. 14. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Curtea reţine că Legea nr. 78/2000 reglementează, cu caracter general, activitatea de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie, prevăzând, la art. 10, care sunt faptele care constituie infracţiuni în domeniul anterior menţionat. Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dispoziţiile acestei legi se aplică persoanelor expres enumerate în cuprinsul acestuia. Prin urmare, subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art. 10 din Legea nr. 78/2000 poate fi orice persoană care are o calitate dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (1) al acestei legi. 15. În cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autorul excepţiei a fost trimis judecată, iar ulterior condamnat pentru fapta de stabilire a unei valori diminuate a bunurilor cu ocazia executării silite, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul raportează dispoziţiile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 la procedura executării silite, respectiv la etapele acestei proceduri şi la calitatea de executor judecătoresc pe care o avea în momentul comiterii faptei, invocând apărări de fond şi criticând, în realitate, modalitatea în care fapta pe care a săvârşit-o a fost încadrată de instanţa de drept comun conform textului criticat. Totodată, autorul excepţiei critică modul în care legiuitorul a înţeles să stabilească momentul consumării infracţiunii reglementate prin art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, elementul material şi celelalte componente ale laturii obiective a infracţiunii, solicitând, de fapt, reformularea de către Curtea Constituţională a textului criticat. 16. Curtea reţine că argumentele invocate de autorul excepţiei în susţinerea acesteia nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci au în vedere interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 de către organele judiciare. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. Pentru acest motiv, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este inadmisibilă. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Bogdan Dumitrache în Dosarul nr. 2.448/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
