Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Constantin Brânzan în Dosarul nr. 1.861/2/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 694D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, precum şi partea Stere Learciu, personal şi asistat de domnul avocat Valentin Constantinof din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa părţii Consiliul Superior al Magistraturii. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Astfel, se susţine că dispoziţiile art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale sub două aspecte: lipsa de claritate şi încălcarea accesului la justiţie şi a dreptului la o cale de atac. În acest sens arată că dispoziţiile Legii nr. 317/2004 prevăd că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii care vizează drepturile şi cariera magistraţilor, altele decât cele pronunţate în materie disciplinară, pot fi atacate cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Însă, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, două legi stabilesc două căi de atac diferite, recurs şi contestaţie, pentru acelaşi tip de hotărâri, ceea ce înseamnă că dispoziţiile de lege criticate sunt neclare, deoarece persoana interesată nu ştie ce cale să aleagă pentru a ajunge în justiţie. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 nu prevăd dacă această contestaţie este o cale de atac, dacă aceasta este devolutivă, dacă priveşte şi aspecte de fapt sau doar de drept sau ce soluţii poate pronunţa instanţa. Susţine că, în cazul judecării acestei contestaţii, nu se pot aplica nici regulile de la apel, nici regulile de la recurs. Legiuitorul nu detaliază aspectele cu privire la judecarea contestaţiei şi, câtă vreme norma de lege este neclară, accesul la justiţie nu este unul real, ci doar iluzoriu. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi art. 129 din Constituţie, deoarece prevăd că hotărârea pronunţată în contestaţie este definitivă. Astfel, deşi se numeşte contestaţie, aceasta nu este o cale de atac, ci un mod de sesizare pentru prima dată a instanţei judecătoreşti. Or, art. 129 din Constituţie prevede dreptul de a avea o cale de atac „în condiţiile legii“, iar Curtea Constituţională a stabilit, în jurisprudenţa sa, că aceasta nu înseamnă dreptul legiuitorului de a suprima orice cale de atac. În final, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012 şi susţine că, atunci când este vorba despre drepturile şi cariera judecătorilor, ar fi absurd să nu existe nicio cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti. 4. Reprezentantul părţii Stere Learciu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens se arată că nu pot fi primite criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva comparării regimului juridic al contestaţiei cu cel al recursului reglementat de art. 65^1 din Legea nr. 303/2004, din moment ce instanţa de trimitere a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate vizând acest din urmă text legal, care nu face, aşadar, obiectul controlului de constituţionalitate. Susţine că dispoziţiile criticate reglementează o cale de atac cu caracter devolutiv în care sunt administrate probe, realizându-se o judecată reală a acestora în faţa instanţei judecătoreşti. Totodată, legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a reglementa un singur grad de jurisdicţie în considerarea obiectului de reglementare a dispoziţiilor legale criticate, această opţiune a sa fiind limitată numai atunci când în cauză se pune problema unei acuzaţii în materie penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la accesul liber la justiţie şi la existenţa dublului grad de jurisdicţie doar în materie penală. 6. Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei susţine că este adevărat că în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale s-a recunoscut dreptul la dublu grad de jurisdicţie doar în materie penală, însă, aceeaşi Convenţie menţionează principiul subsidiarităţii. Standardul stabilit de Convenţie este unul minimal, iar legislaţia naţională poate stabili condiţii mai favorabile de acces la căi de atac. Or, Constituţia României, prin art. 129, nu limitează dreptul la căi de atac doar la materia penală, fiind astfel o reglementare mai favorabilă, iar aceasta nu înseamnă că trebuie să se reducă standardul constituţional la cel internaţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Decizia nr. 3.087 din 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.861/2/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Constantin Brânzan într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 653 din 22 iunie 2015, prin care s-a acordat unui judecător avizul anual pentru menţinerea în funcţia respectivă, după împlinirea vârstei de 65 de ani, şi de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri de eliberare din funcţie a respectivului judecător. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 sunt extrem de sumare cu privire la modul de judecare şi puterile instanţei atunci când aceasta este învestită cu judecarea contestaţiei. Astfel, accesul la justiţie este unul teoretic şi iluzoriu, nefiind asigurat un drept real şi efectiv la o instanţă având plenitudine de jurisdicţie. 9. De asemenea, este încălcat dreptul la exercitarea măcar a unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti date în soluţionarea contestaţiei, contrar art. 129 din Constituţie. Prin această normă constituţională, legiuitorul a fost împuternicit să stabilească numărul căilor de atac, termenele şi condiţiile de exercitare a acestora, instanţele competente să le judece, dar nu să decidă dacă există sau nu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti de primă instanţă. Ar fi lipsit de orice conţinut dreptul constituţional la exercitarea căilor de atac dacă s-ar permite legiuitorului să decidă că o hotărâre judecătorească de primă instanţă nu poate fi atacată cu nicio cale de atac. Legiuitorul nu poate suprima absolut orice cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti de primă instanţă. În acest sens sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 160 din 24 martie 2016. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Faptul că dispoziţiile legale criticate instituie o anume cale de atac sau anumite reguli de competenţă nu semnifică încălcarea normelor constituţionale invocate, legiuitorul putând adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii; în acest sens, este invocat art. 126 alin. (2) din Constituţie. Se susţine că dispoziţiile legale criticate nu exclud existenţa unui control judecătoresc de contencios deplin asupra actelor administrative, instanţa având competenţa de a examina toate chestiunile de drept şi de fapt pertinente litigiului cu care este sesizată, în baza competenţei generale de verificare a legalităţii oricărui act administrativ, cu excepţiile prevăzute de lege, neputându-se reţine, astfel, încălcarea art. 1 alin. (5) sau art. 21 din Constituţie. 13. Cu privire la dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească, se arată că acesta nu reiese, cu excepţia cauzelor penale, nici explicit şi nici implicit din prevederile Constituţiei. Conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti şi nici posibilitatea exercitării acestor căi de atac. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996. Prin urmare, se concluzionează în sensul că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere art. 129 din Constituţie, întrucât nicio prevedere a Constituţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentanţilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi a părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, potrivit cărora: "(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) [Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor - s.n.] pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători. […](9) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (7) este definitivă." 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, respectiv calitatea legii, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. 18. Examinând admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - potrivit cărora hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - criticile formulate nu vizează în mod concret conţinutul normativ al textului criticat, ci faptul că nu sunt reglementate garanţiile unui proces echitabil în procedura de control judecătoresc asupra actelor administrative emise de către Consiliul Superior al Magistraturii. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că textul criticat reglementează denumirea pe care o poartă acţiunea formulată împotriva hotărârii plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, expresie a controlului judecătoresc, a termenului în care se formulează, a instanţei competente să judece acţiunea şi a compunerii completului de judecată. Autorul excepţiei pretinde că textul ar fi trebuit să prevadă şi garanţii specifice dreptului la un proces echitabil. În realitate, aspectele învederate ţin de completarea legii, în sensul că autorul doreşte reglementarea într-un mod complet a modului de desfăşurare a procedurii de soluţionare a cererilor ce vizează cariera judecătorilor şi procurorilor din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, procedura de judecată se realizează potrivit şi în conformitate cu Codul de procedură civilă. Prin urmare, cerinţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate de a se normativiza prin lege procedura în faţa Consiliului Superior al Magistraturii şi particularizarea procedurii civile pentru această tipologie de acţiune (contestaţie împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii) sunt chestiuni care ţin de opţiunea legiuitorului, Curtea Constituţională neputându-se substitui acestuia. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este inadmisibilă, având în vedere art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, criticate din perspectiva faptului că nu reglementează un dublu grad de jurisdicţie cu privire la hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. Curtea a mai reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). 20. Accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). În consecinţă, stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 478 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 15). 21. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind, astfel, un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea în acest sens Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, sau nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012). 22. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în consonanţă cu cea a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57) şi că el poate fi supus la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). 23. Curtea a mai reţinut că, prin reglementarea unei singure căi de atac - cea a contestaţiei - împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, fără posibilitatea ca hotărârea instanţei judecătoreşti privind soluţionarea contestaţiei să mai poată fi atacată, nu se încalcă art. 21 şi art. 24 din Constituţie, de vreme ce părţile beneficiază pe tot parcursul judecării contestaţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare. Referitor la aplicarea considerentelor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, şi Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, invocate de autorul excepţiei, prin care s-a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate în primă instanţă aduce atingere art. 129 din Constituţie, raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil, Curtea observă că aceste susţineri nu pot fi primite. Astfel, considerentele pe care s-au bazat soluţiile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate ce au format obiectul acestor două decizii nu sunt aplicabile şi în prezenta cauză, deoarece acestea se referă la materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv la imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părţile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecăţii (Decizia nr. 780 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 martie 2017, paragrafele 22 şi 23). 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Constantin Brânzan în Dosarul nr. 1.861/2/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
