Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Dumitrescu Dorina în Dosarul nr. 3.077/91/2017 al Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 739D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 740D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Rodica Iordăchescu, Doina Purdel şi Oana Mirela Grigore în Dosarul nr. 3.088/91/2017 al Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ-fiscal. 3. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 740D/2018 la Dosarul nr. 739D/2018, care a fost primul înregistrat. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că instituirea unui tratament juridic diferit este justificată de categoria distinctă de personal vizată de prevederile legale criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 5. Prin încheierile din 9 mai 2018, pronunţate în dosarele nr. 3.077/91/2017 şi nr. 3.088/91/2017, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţiile au fost ridicate de Dorina Dumitrescu, Rodica Iordăchescu, Doina Purdel şi Oana Mirela Grigore într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece deleagă o competenţă ce aparţine în exclusivitate legiuitorului, de stabilire a salariului de bază, către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite pentru stabilirea salariului lunar, creează un regim diferenţiat, derogatoriu şi discriminatoriu pentru personalul din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ şi nesocotesc hotărâri judecătoreşti şi decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la drepturi salariale. 7. Astfel, se arată că, potrivit art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ca o excepţie de la regulă, drepturile de natură salarială ale personalului din familia ocupaţională „Administraţie“ nu se stabilesc prin lege, ci prin hotărâri ale autorităţilor publice locale, cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute în prezenta lege. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz. În ceea ce priveşte salariul lunar, potrivit art. 11 alin. (3) din lege, acesta se stabileşte de ordonatorul de credite. 8. Potrivit art. 7 lit. a) şi e) din lege, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX, iar salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzător fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar. 9. În ceea ce priveşte limita maximă a veniturilor salariale, legea reglementează un dublu prag, unul colectiv, pe instituţie, şi unul individual, pe angajat. Astfel, potrivit art. 25 alin. (1) din lege, „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz“. 10. De asemenea, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, „Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.“ 11. Sub acest aspect, autoarele excepţiei susţin că prevederile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului, de stabilire a salariului de bază, către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite pentru stabilirea salariului lunar. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 294 din 1 noiembrie 2001, nr. 108 din 14 februarie 2006 şi nr. 706 din 11 septembrie 2007. 12. De asemenea, autoarele excepţiei susţin că se creează o diferenţiere nejustificată de regim juridic între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică (salarizate din fonduri publice). Funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, atribuţiile, incompatibilităţile şi răspunderea fiind reglementate prin lege, nediferenţiat în funcţie de autoritatea publică în care îşi exercită funcţia. Or, personalul care face parte din familia ocupaţională „Administraţie“ se află în aceeaşi situaţie juridică şi prestează acelaşi tip de activitate la nivel naţional, astfel încât drepturile salariale nu pot fi stabilite arbitrar exclusiv la nivel local, iar diferenţierile salariale în cadrul acestui personal, de la o unitate administrativă locală la alta, nu se justifică obiectiv. 13. De asemenea, autoarele excepţiei arată că art. 38 alin. (2) lit. b) din lege exceptează de la menţinerea în plată a veniturilor, în mod nejustificat şi discriminatoriu, salariaţii din administraţia publică locală, care, fără un asemenea principiu statuat în mod obligatoriu la intrarea în vigoare a legii, pot înregistra chiar diminuări salariale. În acelaşi timp, art. 38 alin. (3) lit. e) din lege privind creşterea salarială minimă de 25% aplicabilă tuturor celorlalte categorii de personal bugetar începând cu 1 ianuarie 2018 exceptează în mod expres administraţia publică locală. Nu există nicio justificare pentru excluderea personalului din administraţia publică locală de la o creştere salarială aplicabilă tuturor celorlalţi bugetari ca politică a statului. 14. Totodată, autorul susţine că prevederile legale criticate stabilesc un plafon maxim al veniturilor salariale al personalului din familia ocupaţională „Administraţie“, în cadrul cărora se iau în considerare numai drepturile salariale stabilite prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, normele criticate stabilesc, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărârile judecătoreşti definitive. Astfel, chiar dacă o parte din funcţionarii publici sau personalul contractual din administraţia locală care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată diferite drepturi salariale (majorări, indexări, sporuri), textele de lege criticate prevăd că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază din cadrul autorităţii publice locale, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Potrivit Constituţiei, hotărârile judecătoreşti definitive nu pot fi desfiinţate sau anulate decât prin exercitarea unor căi extraordinare de atac în faţa instanţelor de judecată. Doar judecătorii, în exercitarea înfăptuirii justiţiei, pot lipsi de efecte juridice o hotărâre judecătorească, iar nicidecum autorităţile publice, prin nerecunoaşterea lor. Reprezentanţii autorităţilor publice au obligaţia să recunoască şi să aplice direct hotărârile judecătoreşti, care, faţă de ei, au aceeaşi valoare ca însăşi legea. De asemenea, în virtutea calităţii constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, pe care Curtea Constituţională o deţine în statul de drept, deciziile pronunţate de aceasta nu pot fi desfiinţate sau anulate prin acte ale reprezentanţilor celor trei puteri constituite în stat, executivă, legislativă sau judecătorească. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 s-a creat o obligaţie pozitivă, de rezultat, pentru ordonatorul de credite ca reprezentant al autorităţii publice locale, de a aplica direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în ceea ce priveşte egalitatea în faţa legii, în sensul că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, să aibă salarii de bază egale cu cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti. Nesocotirea efectelor unor hotărâri judecătoreşti pe viitor, prin emiterea Legii-cadru nr. 153/2017, echivalează cu anularea acestora şi cu acceptarea faptului că accesul la justiţie al persoanei îndreptăţite a fost unul iluzoriu şi ineficient. De asemenea, întrucât prin intrarea noii legi in vigoare au fost anulate efectele hotărârilor judecătoreşti referitoare la drepturi salariale, se nesocotesc principiile separaţiei puterilor în stat, supremaţiei Constituţiei şi înfăptuirii justiţiei numai prin instanţele judecătoreşti. Cu atât mai mult se impune ca prevederile unei legi noi să nu fie de natură să influenţeze până la anihilare efectele unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive înaintea intrării în vigoare a acestora. 15. Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal opinează că excepţiile de neconstituţionalitate sunt nefondate. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea observă că prevederile art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost modificate prin art. II pct. 1 din Legea nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, fiind păstrată, de principiu, soluţia legislativă criticată. 20. Prevederile legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (3): „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“; – Art. 6 lit. a) teza finală: "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;" – Art. 11 alin. (1): „Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor“; – Art. 24: „Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.“; – Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“; – Art. 38 alin. (2) lit. b): "Începând cu data de 1 iulie 2017: (...) b) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;" – Art. 38 alin. (3) lit. e): "Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:(...) e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;." 21. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul român, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în opinia autorilor excepţiei, delegarea unei competenţe a legiuitorului, de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite, pentru stabilirea salariului lunar este de natură să încalce principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Sub acest aspect, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii sistemului de salarizare, în sensul prevăzut de art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;“. 23. Opţiunea legiuitorului pentru adoptarea acestei soluţii legislative este justificată prin invocarea în cuprinsul art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 a dispoziţiilor art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale. Dispoziţiile art. 120 din Constituţie consacră principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, respectiv al descentralizării, al autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. În strânsă legătură cu aceste prevederi din Legea fundamentală, dispoziţiile art. 121 din Constituţie stabilesc care sunt autorităţile prin care se realizează autonomia locală, şi anume consiliile locale şi primarii aleşi, iar art. 122 priveşte consiliul judeţean. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii“, iar, potrivit art. 4 alin. (1) şi (2), „Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege“ şi „Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 888 din 16 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2016, paragrafele 15 şi 16.) 24. Principiul autonomiei locale, consacrat la nivel constituţional prin art. 120 alin. (1), nu justifică existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal de funcţionare a consiliilor locale, a cărui respectare este obligatorie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.567 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010). În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acest principiu nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale. În acest sens, art. 121 alin. (2) din Constituţie prevede: „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.“, iar, potrivit art. 122 alin. (2) din Constituţie, „Consiliul judeţean (...) funcţionează în condiţiile legii“. 25. De asemenea, prevederile art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se corelează cu cele ale art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 „În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local: [...] b) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local;“. 26. În aceste condiţii, Curtea reţine că, în materia salarizării personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, legiuitorul acordă competenţă exclusivă consiliilor locale/consiliilor judeţene/Consiliului General al Municipiului Bucureşti/ordonatorilor de credite. Autorităţile administraţiei publice locale enunţate au, aşadar, dreptul de decizie referitor la stabilirea salariului de bază al acestor categorii de personal din sistemul bugetar, dispunând, prin bugetul local, de resursele şi mijloacele necesare îndeplinirii acestei competenţe. O asemenea competenţă se exercită însă cu respectarea normelor, criteriilor şi standardelor stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017. 27. Astfel, potrivit art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. 28. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale. Astfel, referitor la această categorie specială, Legea-cadru nr. 153/2017 instituie reguli specifice: nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV [art. 11 alin. (2) din lege]; nivelul veniturilor salariale se stabileşte, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti. [art. 11 alin. (4) din lege]; angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la art. 11 alin. (1) din lege se fac cu respectarea prevederilor legii, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual [art. 11 alin. (5)]. 29. În acelaşi timp, în stabilirea salariului lunar, ordonatorii de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare. Astfel, art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că: „Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25“, referitor la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi. 30. În aceste condiţii, având în vedere reperele oferite de legiuitorul primar în materia salarizării personalului din aparatul administraţiei publice locale, Curtea constată că prevederile legale criticate nu încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie, ci dau expresie opţiunii legiuitorului de a acorda consiliilor locale/consiliilor judeţene/Consiliului Local al Municipiului Bucureşti competenţa în această materie, în aplicarea dispoziţiilor art. 120 din Constituţie. 31. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări salariale existente între funcţionarii publici care îşi desfăşoară raporturile de serviciu în aparatul propriu al diferitelor autorităţi ale administraţiei publice locale la nivel naţional, precum şi între această categorie de personal bugetar şi celelalte categorii de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. 32. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în acord şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979 pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei), principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, instituit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări. 33. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea reţine, pe de o parte, că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite. În acest sens, art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, în timp ce art. 6 lit. h) din lege consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. De asemenea, art. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte criteriile generale pe baza cărora are loc ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu. 34. O asemenea reglementare permite, aşadar, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi. 35. Pe de altă parte, reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă - salariul minim brut pe ţară şi limita maximă - indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean) este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice. 36. De asemenea, limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula“ (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010). 37. Faptul că, în privinţa stabilirii salariilor lunare şi a acordării de creşteri salariale, legiuitorul a instituit reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal bugetar nu înseamnă că a generat o discriminare, ci faptul că a urmărit crearea unui sistem de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, eliminând dezechilibrele şi disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare. Or, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut că principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând doar atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002, Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001), Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie. 38. Referitor la susţinerile autoarelor excepţiei, potrivit cărora prevederile legale criticate stabilesc un plafon maxim al veniturilor salariale al personalului din familia ocupaţională „Administraţie“, în cadrul cărora se iau în considerare numai drepturile salariale stabilite prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme care să se refere la excluderea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi nici nu neagă existenţa acestora. 39. Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte expres, prin art. 1 alin. (3), că „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege“. Astfel, de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2017), Legea-cadru nr. 153/2017 creează un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce priveşte modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. Hotărârile judecătoreşti privind recunoaşterea unor drepturi salariale la care fac referire autoarele excepţiei au fost emise prin interpretarea unor norme prevăzute de acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 şi independente de acest act normativ. În aceste condiţii, Curtea constată că, prin adoptarea unui nou sistem de salarizare pentru personalul bugetar, legiuitorul a acţionat în domeniul propriu de competenţă, fără a interfera, sub niciun aspect, cu activitatea de înfăptuire a justiţiei. Pe cale de consecinţă, prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate. 40. Referitor la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, şi la susţinerea privind nerespectarea considerentelor acestei decizii, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, prin decizia anterior referită, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, dispoziţii potrivit cărora la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau al autorităţii publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. 41. Soluţia şi considerentele reţinute de Curte în decizia antereferită nu pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce priveşte analiza constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate pe calea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, ipotezele normative sunt diferite. Pe cale de consecinţă, nici dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie nu sunt încălcate. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorina Dumitrescu în Dosarul nr. 3.077/91/2017 al Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal şi de Rodica Iordăchescu, Doina Purdel şi Oana Mirela Grigore în Dosarul nr. 3.088/91/2017 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
