Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) şi ale art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Mircea Călin Flore şi Vadim Don Benyatov în Dosarul nr. 4.786/2/2017 conexat cu Dosarul nr. 6.770/2/2017 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.565D/2018. 2. La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin domnul avocat Gheorghe Dragomir din cadrul Baroului Bucureşti. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Gheorghe Dragomir. Acesta face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, nr. 21 din 18 ianuarie 2018, nr. 26 din 16 ianuarie 2019 şi nr. 55 din 4 februarie 2020, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 5 iunie 2013, 15 octombrie 2020 şi 11 ianuarie 2022, pronunţate în cauzele Stana împotriva României, Muhammad Muhammad împotriva României şi Corneschi împotriva României. Se face trimitere, totodată, la punctele de vedere prezentate de către Raportorul special al ONU, de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Rezoluţia 1.551/2007 privind echitatea procedurilor judiciare în cazurile de spionaj sau divulgare a secretelor de stat, adoptată la 19 aprilie 2007), de către Fundaţia Helsinki pentru Drepturile Omului şi Asociaţia de Intervenţie Juridică şi de către Amnesty International în cauzele antereferite, prin raportare la dispoziţiile Constituţiei şi la dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 5. Se arată că instanţa de contencios constituţional nu a mai fost sesizată anterior cu o excepţie întemeiată pe argumente similare, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Cu privire la acest aspect se susţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate, deşi sunt persoane interesate, au fost excluşi de la dreptul de a cunoaşte informaţiile clasificate care fac obiectul probelor din cauzele în care aveau interes procesual. Se susţine că, din perspectiva cetăţeniei, niciunul dintre cei doi autori ai excepţiei nu este cetăţean exclusiv român, unul fiind cetăţean american, iar celălalt având dublă cetăţenie, română şi britanică. Se arată că dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 182/2002 exclud de la accesul la informaţiile clasificate cetăţenii străini şi cetăţenii români care au şi o altă cetăţenie. Se afirmă că dispoziţiile legale anterior menţionate creează discriminare sub aspectul asigurării dreptului de acces liber la justiţie între cetăţenii români şi, respectiv, cetăţenii străini şi cei care au mai multe cetăţenii, printre care şi cea română. Se susţine că accesul la informaţiile clasificate ar putea fi acordat apărătorului ales, însă această ipoteză este lipsită de utilitate, aşa cum, de altfel, s-a reţinut prin jurisprudenţa mai sus invocată, spre exemplu, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018, prin care s-a constatat că dispoziţiile legale criticate ar putea crea discriminare chiar în rândul inculpaţilor dintr-o cauză, autoritatea emitentă a actului clasificat având posibilitatea de a permite selectiv accesul apărătorilor acestora la probe clasificate. 6. Se susţine că argumentul anterior referit este lipsit de utilitate şi dintr-o altă perspectivă, care nu a fost analizată nici de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nici de către Curtea Constituţională, aceleaşi dispoziţii legale impunând persoanelor care au acces la informaţiile clasificate să nu le dezvăluie. Prin urmare, avocatul, chiar dacă este titular al autorizării de a lua cunoştinţă de informaţiile clasificate care constituie probe în dosarul în care îl reprezintă pe inculpatul care nu are cetăţenie exclusiv română, nu poate să comunice acele informaţii persoanei interesate, pe de o parte, pentru că aceasta nu este autorizată, şi, pe de altă parte, pentru că persoana în cauză nu are cetăţenia care îi dă dreptul să acceadă la procedura de acces la informaţiile clasificate. 7. Se arată că, nu în ultimul rând, un alt argument este acela generat de faptul că, având o altă cetăţenie, persoana interesată, de principiu, vorbeşte o altă limbă, aspect care presupune ca în procesul de comunicare, dacă are dreptul să primească informaţiile clasificate din partea avocatului, ar trebui să intervină încă o persoană, care, de asemenea, ar trebui să fie autorizată, respectiv interpretul, ceea ce este puţin probabil să se realizeze într-un timp util soluţionării cauzei. 8. Este invocată şi împrejurarea potrivit căreia legea, astfel cum a fost modificată, exclude avocatul din rândul persoanelor implicate în procedurile judiciare în procesul penal care au acces la informaţii clasificate. Se susţine că avocatul, prin atribuţiile legale pe care le are, este exclus de la dreptul, garantat celorlalte persoane care deservesc justiţia, de acces liber la informaţiile clasificate, textul criticat dând posibilitatea ca exclusiv o autoritate administrativă să verifice şi să cenzureze din perspectiva profesionalismului capacitatea avocatului de a susţine interesele clientului. 9. Se face trimitere şi la argumentele formulate în concluziile scrise, fiind invocată Hotărârea din 11 ianuarie 2022, pronunţată în Cauza Corneschi împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în lipsa posibilităţii avocatului de a dezvălui informaţii clasificate clientului său, orice apărare, chiar şi cea făcută de către un avocat care are o autorizaţie emisă de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, este ineficientă şi, de asemenea, că, în această ipoteză, limitările impuse drepturilor reclamantului la o procedură contradictorie şi la egalitatea armelor sunt de natură a afecta esenţa dreptului său la un proces echitabil. 10. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, se susţine că dispoziţiile art. 16 din Constituţie sunt aplicabile cetăţenilor români, în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi, dar cu domiciliu în România, fiind incident art. 18 din Legea fundamentală. Or, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, fiind cetăţeni străini cu domiciliul în străinătate. 11. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie se susţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au avut acces, prin intermediul avocatului, la informaţiile clasificate, astfel că acestora le-a fost asigurat accesul liber la justiţie. Sunt invocate, în acest sens, deciziile nr. 805 din 7 decembrie 2021 şi nr. 810 din 7 decembrie 2021. 12. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare este invocată Decizia nr. 805 din 7 decembrie 2021, paragraful 22. 13. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 se susţine că litigiul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate îi priveşte pe autorii excepţiei, nu pe avocat, motiv pentru care, sub acest aspect, excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă. 14. În replică, domnul avocat Gheorghe Dragomir susţine că rezultă din actele dosarului că instanţa nu i-a permis accesul la informaţiile clasificate, în mod corect, în condiţiile în care acesta nu era persoană autorizată de cei doi semnatari ai actului clasificat, respectiv Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se arată că acesta din urmă a avut calitatea de parte adversă în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, motiv pentru care ar fi fost lipsită de eficienţă o solicitare a autorizaţiei de acces de la acesta din urmă. Este invocată, în acest sens, Hotărârea din 5 august 2020, pronunţată în Cauza Kövesi împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins apărările părţii adverse, arătând că era previzibil că un astfel de demers este ineficient, întrucât era, de asemenea, previzibil că o astfel de cerere va fi respinsă. Este invocată, totodată, Hotărârea din 11 ianuarie 2022, pronunţată în Cauza Corneschi împotriva României, precitată, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dispoziţiile relevante din Legea nr. 182/2002 se opuneau divulgării de informaţii clasificate către persoane care nu erau titulare ale unui certificat care le asigura accesul la acest tip de documente. 15. În replică, reprezentantul Ministerului Public subliniază faptul că avocatul autorilor excepţiei nu a solicitat accesul la informaţiile clasificate autorităţilor competente. 16. În replică, domnul avocat Gheorghe Dragomir arată că susţinerea reprezentantului Ministerului Public nu are niciun temei legal, având în vedere aspectele anterior arătate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 17. Prin Încheierea din 14 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.786/2/2017 conexat cu Dosarul nr. 6.770/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) şi ale art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Mircea Călin Flore şi Vadim Don Benyatov într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a unui act administrativ, respectiv a Protocolului de cooperare instituţională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, deşi Protocolul de cooperare instituţională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii nu conţinea informaţii secrete de stat, astfel cum acestea sunt definite prin art. 15 lit. d) din Legea nr. 182/2002, respectiv la art. 4 alin. (2) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, raportate la art. 17 din acelaşi act normativ, respectiv nu se încadrau în categoria informaţiilor exceptate de la liberul acces al cetăţeanului la informaţiile de interes public prin dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, însă conţineau informaţii a căror comunicare era obligatorie, din oficiu, conform art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001, cele două instituţii anterior menţionate au procedat, cu rea-credinţă, cu încălcarea voită a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 544/2001, la clasificarea protocolului (protocoalelor) în cauză. Se susţine că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, declasificarea informaţiilor vizate era obligatorie, conform dispoziţiilor art. 23 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. Se arată, de asemenea, că dreptul de acces liber la justiţie este lipsit de efectivitate, în condiţiile în care instanţa civilă nu se sesizează din oficiu, iar titularul său este lipsit de posibilitatea motivării exhaustive a demersului judiciar privind un act care i-a vătămat drepturile şi interesele legitime, întrucât nu poate lua cunoştinţă de conţinutul respectivului act, ca urmare a clasificării abuzive a acestuia ca secret de stat. În acest context, se susţine că dispoziţiile art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002 nu satisfac standardele de calitate a legii, respectiv cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, acestea punând destinatarul legii în insecuritate juridică, prin crearea în privinţa acestuia a unei stări de incertitudine, motiv pentru care norma anterior referită este neconstituţională. 19. Se mai arată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 182/2002 creează discriminare între destinatarii legii şi că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii au participat în calitate de pârâţi. 20. Se susţine că egalitatea în drepturi, garantată prin art. 16 din Constituţie, respectiv prin legea procesual civilă, este iluzorie, atât timp cât destinatarilor legii le este refuzat accesul la protocolul contestat; se arată că, în prezenta cauză, judecătorul şi procurorul, prin efectul legii, şi pârâţii au avut în mod discreţionar acces la informaţiile clasificate. Se susţine că această discriminare este generată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 182/2002, care, astfel, contravin accesului liber la justiţie. 21. În ceea ce priveşte accesul acordat apărătorului ales la informaţiile clasificate care constituie secret de stat se susţine că acesta este lipsit de finalitate practică, întrucât informaţiile care îi sunt aduse la cunoştinţă nu pot fi comunicate de către avocat clientului său, aşa încât acestea nu pot servi apărării, respectiv stabilirii strategiei apărării, care nu este atributul exclusiv al avocatului, ci rezultanta colaborării dintre avocat şi clientul său. În acest sens, sunt invocate dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Prin urmare, se susţine că eventuala parcurgere a procedurii de autorizare şi luare la cunoştinţă a informaţiei clasificate care priveşte obiectul cauzei civile, de către avocat, nu este utilă clientului, care are calitatea de parte în procesul civil, acesta fiind lipsit, în continuare, de posibilitatea, garantată, de altfel, prin legea procesual civilă, de a-şi exercita, fie direct şi nemijlocit, fie prin avocat, drepturile procesuale, în vederea realizării drepturilor sale subiective. 22. Pe de altă parte, pentru acordarea accesului la informaţii clasificate, apărătorul ales ar urma să fie supus, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, unor verificări sub aspectul onestităţii şi al profesionalismului, în vederea utilizării acestor informaţii. Or, onestitatea apărătorului ales este o obligaţie legală, în interesul clientului, lipsa de loialitate putând fi sancţionată conform legii penale. Sunt invocate, în acest sens, prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Totodată, se arată că profesionalismul avocatului priveşte exclusiv relaţia sa cu clientul, iar lipsa profesionalismului poate fi contestată exclusiv de către client, verificată, la sesizarea acestuia, şi sancţionată, atunci este cazul, exclusiv de organele specifice organizării profesiei de avocat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/1995. 23. Prin urmare, condiţionarea activităţii avocatului de obţinerea altor autorizări şi în raport cu alte exigenţe decât cele reglementate prin Legea nr. 51/1995 încalcă dreptul la muncă, astfel cum acesta este prevăzut la art. 41 din Constituţie, precum şi dreptul la apărare al clientului, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală. 24. Se menţionează că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, certificarea profesionalismului şi onestităţii apărătorului ales, în sensul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 182/2002, ar trebui solicitată şi obţinută de la adversarii autorilor excepţiei, iar respingerea solicitării are drept consecinţă afectarea reputaţiei avocatului, având în vedere faptul că refuzul autorizării nu trebuie motivat. Mai mult, se susţine că autorizarea accesului la informaţia nelegal clasificată care face obiectul cauzei civile în care a fost invocată prezenta excepţie este condiţionată de luarea legăturii cu persoanele care au interese contrare în cauză, având calitatea de pârâţi. Or, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, orice contact dintre avocat şi o persoană cu interese contrare în cauza în care avocatul este angajat, reprezentantul acesteia sau un terţ care se dovedeşte că este interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză nu poate fi realizat decât cu acordul expres, prealabil, al clientului, în prezenţa clientului sau a persoanei desemnate de acesta. 25. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 182/2002 discriminează cetăţenii străini în raport cu persoanele care au cetăţenie română, sub aspectul posibilităţii de a contesta clasificarea unor informaţii, aspect ce contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens, se arată că, din definirea scopului, a obiectivelor protecţiei informaţiilor clasificate şi a măsurilor ce decurg din aplicarea Legii nr. 182/2002, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 1, 4 şi 5 din Legea nr. 182/2002, rezultă existenţa unei obligaţii generale de conformare, cu privire la informaţiile clasificate şi sursele confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, fără distincţie sub aspectul calităţii de cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid a persoanei fizice sau sub aspectul naţionalităţii persoanei juridice în cauză. Aşadar, se susţine că dispoziţiile legale criticate reglementează o obligaţie generală, nediferenţiată, de a nu accede, în mod neautorizat, la informaţii clasificate în sarcina tuturor persoanelor care nu au o calitate dintre cele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 182/2002 de a le cunoaşte, precum şi dreptul de acces la informaţiile clasificate, care este asigurat persoanelor cu privire la care aceste informaţii produc efecte, motiv pentru care acestea devin persoane interesate. 26. Se arată că prezenta cauză se încadrează în cea de-a doua ipoteză juridică, susţinându-se că faptul clasificării Protocolului de cooperare instituţională, încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, protocol care a produs efecte faţă de autorii excepţiei, le conferă acestora calitatea de destinatar al informaţiei clasificate, respectiv de persoană interesată. 27. Se susţine că, în vederea evitării situaţiilor indezirabile/inadmisibile în ordinea de drept, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 182/2002, legiuitorul a reglementat posibilitatea contestării clasificării şi că, având în vedere principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, conform căruia unor situaţii identice li se aplică acelaşi regim juridic, posibilitatea legală de contestare a clasificării informaţiilor constituie un drept al oricărei persoane interesate. Or, în condiţiile în care calitatea de destinatar al informaţiei clasificate/persoană interesată (persoana cu privire la care informaţia clasificată produce efecte) este una generală, respectiv poate privi, în condiţii determinate, şi persoane care nu au cetăţenia română, prin art. 20 din Legea nr. 182/2002, legiuitorul a restrâns posibilitatea de contestare exclusiv la persoanele fizice sau juridice române, cu excluderea implicită a tuturor celorlalţi destinatari/celorlalte persoane interesate. Aşadar, prin textul anterior menţionat a fost reglementat un regim juridic diferit, aplicabil unor persoane aflate în situaţii identice, cu încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, sub aspectul posibilităţii de a beneficia de prevederile art. 20 din Legea nr. 182/2002, respectiv sunt excluse persoanele care nu au calitatea de persoane fizice sau juridice române. Se susţine că reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul aplicabilităţii prevederilor art. 20 din Legea nr. 182/2002 nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. 28. Prin urmare, se arată că, în măsura în care dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 182/2002 exclud de la exercitarea dreptului de contestare a clasificării informaţiei persoanele care nu au cetăţenie română, deşi informaţiile în cauză produc efecte asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, art. 20 din Legea nr. 182/2002 încalcă principiul egalităţii în faţa legii. 29. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 30. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 31. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 32. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 33. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 7 alin. (4) şi ale art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine că autorul critică, în realitate, prevederile art. 7 alin. (4) şi ale art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 7 alin. (4): "Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: a) Preşedintele României; b) prim-ministru; c) miniştri; d) deputaţi; e) senatori; f) judecători; g) procurori; h) magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).“;" – Art. 20: "Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ." 34. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) cu privire la universalitate, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 18 alin. (1) privind cetăţenii străini şi apatrizi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 31 - Dreptul la informaţie, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 78 - Intrarea în vigoare a legii şi ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. 35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, a constatat că sintagma „instanţa solicită“ cu raportare la sintagma „permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că sintagma „autoritatea emitentă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală este neconstituţională. În cuprinsul deciziei anterior menţionate, paragraful 71, Curtea a reţinut că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege, şi că restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, decizia de refuz al accesului la informaţiile clasificate aparţinând întotdeauna unui judecător. S-a arătat, prin aceeaşi decizie, paragraful 70, că, având în vedere necesitatea aflării adevărului în procesul penal şi cerinţa explicită a Codului de procedură penală ca o persoană să fie condamnată în baza unui probatoriu care să îi demonstreze vinovăţia dincolo de orice îndoială rezonabilă, orice informaţie care poate fi utilă aflării adevărului trebuie să fie folosită în procesul penal. Astfel, în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât şi apărării, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor şi despre respectarea dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, accesul la informaţiile clasificate poate fi şi refuzat de judecător, care, deşi constată rolul esenţial al acestora în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea naţională. Prin urmare, s-a reţinut că numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - interesul public, general, al statului, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale concrete, astfel încât prin soluţia pe care o pronunţă să asigure un just echilibru între cele două. 36. Astfel, prin decizia mai sus menţionată, Curtea Constituţională a conferit apărătorului inculpatului posibilitatea de a avea acces la informaţiile clasificate, acces care este însă lăsat la aprecierea judecătorului, acesta putând permite avocatului să ia cunoştinţă de conţinutul acestor informaţii sau putând refuza acest acces atunci când, deşi constată rolul esenţial al acestora în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea naţională. 37. În ceea ce priveşte criticile formulate de autorii excepţiei, cu referire la procesul civil în sens larg, Curtea reţine că în privinţa acestuia sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, nefiind incidente prevederile Codului de procedură penală. 38. În acest context, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, Curtea constată că au mai fost formulate critici de neconstituţionalitate similare cu privire la regimul juridic al accesului avocaţilor la informaţiile clasificate, astfel cum acesta este reglementat prin Legea nr. 182/2002, acestea vizând prevederile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002. În acest sens, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 199 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 iunie 2021, paragrafele 14-26, prin care a reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 reglementează o excepţie de la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, conform cărora „persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii“, şi că această soluţie legislativă a fost posibilă având în vedere faptul că cele 3 categorii de magistraţi, respectiv judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi, reprezintă funcţii publice, iar, în privinţa acestora, dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, prevăd o procedură de numire şi de depunere a jurământului, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute în partea introductivă a art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002. Totodată, art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 prevede condiţia lipsei antecedentelor penale şi a cazierului fiscal, precum şi condiţia bunei reputaţii în vederea admiterii la Institutul Naţional al Magistraturii, iar art. 66 alin. (3) din aceeaşi lege prevede îndeplinirea condiţiilor generale de numire pentru funcţia de judecător şi procuror şi pentru ocuparea funcţiei de magistrat-asistent. 39. Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că, spre deosebire de funcţiile de magistrat mai sus arătate, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile legii anterior menţionate şi ale statutului profesiei. Şi în privinţa avocaţilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede faptul că, la înscrierea în barou, avocatul depune în faţa consiliului baroului, în cadru solemn, un jurământ, însă sfera cazurilor de nedemnitate prevăzute la art. 14 din Legea nr. 51/1995 este una mai restrânsă, fiind enumerate la acest articol: ipoteza persoanei condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate; ipoteza persoanei care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; ipoteza persoanei căreia i sa aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; situaţia persoanei în sarcina căreia s-a reţinut, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive sau prin acte ale organelor profesiei de avocat, fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice formă, exercitarea fără drept de către o persoană a profesiei de avocat. 40. Totodată, Curtea a reţinut că art. 5 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede obligaţia judecătorilor, a procurorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a personalului auxiliar de specialitate de a da anual o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. De asemenea, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede în sarcina persoanelor care deţin aceleaşi funcţii anterior enumerate obligaţia de a face o declaraţie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile anterior menţionate. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor. Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede în privinţa aceloraşi persoane obligaţia de a completa anual o declaraţie olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii. Încălcarea acestor dispoziţii legale conduce la eliberarea din funcţia deţinută, respectiv cea de judecător sau de procuror. Toate aceste declaraţii se înregistrează şi sunt depuse la dosarul profesional, respectiv se arhivează la compartimentul de resurse umane. Or, toate obligaţiile anterior arătate sunt de natură a garanta îndeplinirea de către magistraţi a condiţiilor de onestitate prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002. 41. Curtea a reţinut că obligaţia de a da astfel de declaraţii nu este prevăzută însă şi în sarcina avocaţilor şi că acesta este motivul pentru care, în cadrul procedurii prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, avocatul este obligat să răspundă la unele chestionare (prevăzute în anexele nr. 15-17 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, care constituie anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002), oferind informaţii referitoare la propria persoană, partenerul/partenera de viaţă, părinţi, fraţi şi surori sau alţi membri ai familiei, relaţii de natură profesională sau personală cu cetăţeni străini etc., cerându-i-se să indice persoane care îl cunosc de cel puţin 5 ani, pe mai multe perioade. 42. Luând în considerare această diferenţă de reglementare a condiţiilor privind buna reputaţie şi, respectiv, demnitatea în vederea ocupării funcţiei de magistrat, respectiv a exercitării profesiei de avocat, garanţiile de onestitate pe care le prezintă magistraţii prin declaraţiile anuale pe care le dau conform art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, precum şi caracterul diferit al celor două profesii (de funcţie publică şi, respectiv, de profesie liberală), Curtea a reţinut că regimul juridic diferit prevăzut de legiuitor în privinţa celor două categorii profesionale în vederea accesului la informaţii clasificate are la bază criterii obiective şi rezonabile, care justifică parcurgerea de către avocaţi a procedurii la care fac referire dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, respectiv a unei proceduri de verificare a onestităţii avocaţilor anterior acordării accesului la informaţii clasificate. 43. Aşadar, Curtea a reţinut că, într-adevăr, dispoziţiile legale criticate reglementează un regim juridic diferit în privinţa avocaţilor şi a magistraţilor procurori, sub aspectul accesului la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu. Acest regim juridic diferit, care presupune o procedură directă de acces al procurorilor la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu şi un acces limitat al avocaţilor la aceleaşi categorii de informaţii, nu constituie însă o discriminare de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind reglementat în considerarea regimului juridic diferit al accesului în cele două profesii anterior menţionate şi al exercitării acestora. Nu în ultimul rând, regimul diferit de acces la informaţiile secrete de stat criticat de autorul excepţiei este prevăzut în considerarea rolului diferit pe care procurorii şi, respectiv, avocaţii îl au în cadrul procesului penal. Astfel, în timp ce avocatul, conform art. 31 din Codul de procedură penală, asigură dreptul la apărare al părţilor procesului penal sau al subiecţilor procesuali, pe care îi asistă sau îi reprezintă, procurorul, potrivit art. 56 din acelaşi cod, în calitate de organ de urmărire penală, conduce, controlează şi supraveghează activitatea de urmărire penală. Aşa fiind, diferenţa de regim juridic analizată are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dată de finalitatea reglementării celor două categorii de participanţi la procesul penal, fiind în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. 44. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 24 din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 nu exclud accesul avocaţilor la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu, acest acces fiind asigurat în condiţiile Legii nr. 182/2002 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 585/2002. În acest sens, legea analizată prevede, la art. 28 alin. (1), că accesul la informaţiile secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, dispoziţii care se aplică, în mod corespunzător, potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, în domeniul informaţiilor secrete de serviciu. La rândul lor, standardele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 prevăd la art. 33 că accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Ambele acte normative antereferite reglementează norme procedurale de acces la cele două categorii de informaţii. Or, toate aceste dispoziţii legale constituie mijloace de acces ce garantează diferitelor categorii profesionale, prin urmare şi avocaţilor, accesul la toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi exercita rolul legal în cadrul procesului penal, inclusiv la cele reglementate prin textul criticat, constituind, astfel, garanţii ale dreptului la apărare, ale accesului la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil. 45. Mai mult, Curtea, făcând trimitere la soluţia şi la considerentele Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precum şi la Decizia nr. 287 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 26 iunie 2020, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost amendate prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, în cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune accesul la documentele clasificate pentru apărătorul inculpatului, în condiţiile prevăzute de legea în vigoare care reglementează protecţia informaţiilor clasificate. Neîntrunirea acestor condiţii de către apărătorul inculpatului nu poate atrage incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală, în sensul că „acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei“, întrucât ipoteza de aplicare a sancţiunii este limitată la situaţia în care „autoritatea emitentă“, şi anume instanţa judecătorească în lumina Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, „nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate“. Or, în condiţiile în care acest impediment nu poate fi reţinut, ci, dimpotrivă, instanţa judecătorească a permis accesul la informaţiile clasificate, apărătorul inculpatului nu se poate prevala de faptul că, nedeţinând un certificat de securitate sau o autorizaţie de acces corespunzătoare nivelului de secretizare, i se refuză accesul la respectivele informaţii, cu consecinţa îndepărtării lor din ansamblul probator al cauzei. Într-o atare ipoteză, Curtea a reţinut că este necesar ca avocatul inculpatului, pentru a asigura efectivitatea dreptului la apărare al acestuia, să iniţieze şi să parcurgă procedura pentru obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege, respectiv să se supună măsurilor de verificare şi control impuse de lege în scopul asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale. Aşadar, reglementarea strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, inclusiv sub aspectul stabilirii unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, nu are ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular al inculpatului, bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societăţii, bazat pe nevoia de apărare a securităţii naţionale - coexistă într-un just echilibru, care dă satisfacţie ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanţa sa. 46. Totodată, prin Decizia nr. 199 din 24 martie 2021, paragraful 25, Curtea a constatat că soluţia contrară celei prevăzute de textul criticat, constând în accesul la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu al avocaţilor, în condiţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, ar determina crearea unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, respectiv a unei categorii profesionale care ar avea acces la astfel de informaţii în mod excedentar, peste nevoile ce rezultă din fiecare cauză penală în care avocaţii desfăşoară activităţi de asistenţă şi reprezentare. Curtea a reţinut că a realizat un raţionament similar prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate şi că, în caz contrar, există riscul creării unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, Curtea a reţinut că restricţiile de acces la informaţiile clasificate analizate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism ale persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă la îndoială. 47. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002, care prevăd un regim juridic diferit pentru avocaţi faţă de cel reglementat în privinţa procurorilor, sub aspectul accesului la informaţiile secrete de stat, nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. 48. Or, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 199 din 24 martie 2021 sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în prezenta cauză, în privinţa criticilor ce vizează prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002. 49. Pentru aceleaşi motive, mai sus analizate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 nu contravin nici prevederilor constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 124 din Constituţie, care prevăd că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. 50. În ceea ce priveşte criticile referitoare la art. 20 din Legea nr. 182/2002, Curtea constată că dispoziţiile acestuia trebuie interpretate sistematic, prin raportare la considerentele mai sus prezentate. Astfel, se impune a distinge între destinatarii normei anterior menţinute după cum aceştia au sau nu calitatea de inculpaţi într-un proces penal, respectiv după cum le sunt sau nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, astfel cum acestea au fost amendate prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018. 51. În privinţa persoanelor fizice sau juridice care au calitatea anterior menţionată, acestora le sunt incidente soluţia şi considerentele Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018 coroborate cu cele ale Deciziei nr. 199 din 24 martie 2021, accesul lor la informaţiile clasificate fiind asigurat potrivit celor reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul acestei jurisprudenţe, care nu distinge şi nu poate să distingă între inculpaţi în funcţie de cetăţenia sau sediul acestora, după cum sunt persoane fizice sau persoane juridice. 52. În ceea ce priveşte persoanele fizice sau juridice care nu au calitatea de inculpat într-o cauză penală şi care doresc să conteste clasificarea anumitor informaţii, durata pentru care acestea au fost clasificate şi modul în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare, art. 20 din Legea nr. 182/2002 prevede condiţia ca aceste persoane să aibă cetăţenie română sau sediul în România. 53. În acest context se impune, totodată, a distinge între dreptul de acces la informaţiile clasificate şi drepturile prevăzute la art. 20 din Legea nr. 182/2002, respectiv dreptul de a face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă împotriva clasificării informaţiilor, împotriva duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Astfel, dreptul de a avea acces la informaţiile clasificate, astfel cum acesta este reglementat la art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, prin dispoziţiile Legii nr. 182/2002, dar şi la art. 33-39 din standardele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, nu trebuie confundat cu drepturile reglementate prin textul criticat. 54. În ceea ce priveşte informaţiile clasificate, Curtea reţine că, potrivit art. 15 lit. b) din Legea nr. 182/2002, acestea sunt informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate, acestea fiind împărţite, conform lit. c) a aceluiaşi art. 15, în secrete de stat şi secrete de serviciu. 55. Totodată, potrivit art. 1 din Legea nr. 182/2002, scopul acestei legi este acela de a proteja informaţiile clasificate şi sursele confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii. Protejarea acestor informaţii se face prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor. 56. De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 182/2002, principalele obiective ale protecţiei informaţiilor clasificate sunt: protejarea informaţiilor clasificate împotriva acţiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterării sau modificării conţinutului acestora, precum şi împotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate şi realizarea securităţii sistemelor informatice şi de transmitere a informaţiilor clasificate. 57. Având în vedere importanţa informaţiilor clasificate, scopul Legii nr. 182/2002 şi obiectivele protecţiei astfel reglementate, legiuitorul a prevăzut o procedură specifică şi condiţii specifice de acces la aceste informaţii. Printre aceste condiţii se numără şi cea reglementată la art. 20 din Legea nr. 182/2002, care prevede că doar persoana fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia vizată împotriva clasificării informaţiilor, a duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. 58. Reglementarea acestei condiţii este justificată de importanţa protecţiei informaţiilor clasificate, aceasta constituind o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru instituirea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privinţa exercitării drepturilor prevăzute la art. 20 din Legea nr. 182/2002, după cum persoana fizică sau juridică este o persoană română sau străină. 59. Aşadar, prevederile art. 20 din Legea nr. 182/2002 nu contravin principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie. 60. Pentru aceleaşi motive, textul criticat nu încalcă prevederile art. 18 alin. (1) din Legea fundamentală, protecţia generală oferită cetăţenilor străini şi apatrizi care locuiesc în România prin norma constituţională anterior menţionată nefiind afectată de condiţia prevăzută la art. 20 din Legea nr. 182/2002. 61. Astfel, condiţia criticată de autorii excepţiei constituie o restrângere a exercitării dreptului de a contesta clasificarea unor informaţii, durata pentru care acestea au fost clasificate şi modul în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare, restrângere care este însă prevăzută prin lege şi se impune pentru apărarea securităţii naţionale, fiind necesară într-o societate democratică. De asemenea, având în vedere scopul Legii nr. 182/2002, măsura analizată este proporţională cu acesta din urmă şi este aplicată în acord cu prevederile art. 16 din Constituţie, astfel cum s-a arătat mai sus. Totodată, condiţia reglementată la art. 20 din Legea nr. 182/2002 nu aduce atingere existenţei drepturilor la care fac referire dispoziţiile legale criticate, aceste drepturi putând fi exercitate în condiţiile şi în limitele prevăzute prin Legea nr. 182/2002. Pentru aceste motive, prevederile art. 20 din Legea nr. 182/2002 sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 53. 62. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin prevederile art. 20 din Legea nr. 182/2002 a dreptului la informaţie, prevăzut la art. 31 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, în privinţa informaţiilor clasificate dreptul fundamental anterior menţionat exercitându-se potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 182/2002, care garantează la alin. (1) dreptul de a avea acces la informaţiile de interes public, arătând la alin. (2) că accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege. 63. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Călin Flore şi Vadim Don Benyatov în Dosarul nr. 4.786/2/2017 conexat cu Dosarul nr. 6.770/2/2017 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (4) şi ale art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
