Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Alexandru Blană în Dosarul nr. 15.345/271/2017 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 252 D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 401 din 6 iunie 2019, Decizia nr. 517 din 24 septembrie 2019 şi Decizia nr. 118 din 10 martie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 35 din 10 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.345/271/2017, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Alexandru Blană într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de confirmare a unei soluţii de renunţare la urmărire penală, cauză în care autorul excepţiei are calitatea de persoană vătămată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală creează discriminare între inculpat, în privinţa căruia procurorul poate dispune renunţarea la urmărire penală, şi persoana vătămată, care este pusă în situaţia de a suporta paguba produsă prin comiterea infracţiunii, ca urmare a lipsei interesului public în urmărirea penală a respectivei infracţiuni. Se susţine că prin modificarea adusă textului criticat prin art. II pct. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu a fost definită noţiunea de „interes public“, aşa cum impune Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, fiind stabilit doar un număr de şapte criterii pe baza cărora organele judiciare să determine existenţa interesului public în urmărirea unei infracţiuni. Se susţine că aceste criterii implică un câmp larg de interpretări abuzive ale prevederilor art. 318 din Codul de procedură penală de către organele judiciare. Se arată că, în cauza dedusă judecăţii, furtul unei biciclete în valoare de 400 lei a fost considerat de către organele judiciare o atingere minimă, în timp ce pentru autorul excepţiei, în calitate de persoana vătămată, suma de bani anterior menţionată are o însemnătate considerabilă. Se arată că derobarea organelor statului de urmărirea şi sancţionarea comiterii unei fapte de natură penală determină întotdeauna nemulţumirea persoanelor vătămate prin săvârşirea faptelor şi, totodată, discriminarea acestora în raport cu inculpaţii. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil prin faptul că, în ipoteza pe care acestea o reglementează, rolul de avocat al persoanei vătămate este jucat de către procuror, aspect ce contravine prevederilor art. 5 alin. (1) şi ale art. 8 din Codul de procedură penală, ce reglementează principiul aflării adevărului, precum şi caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal. Se susţine, totodată, încălcarea prin textul criticat a dreptului de proprietate privată, prin faptul că renunţarea la urmărire penală, în cazul infracţiunilor prin care au fost provocate pagube materiale, duce la nesocotirea dreptului persoanelor vătămate de a obţine repararea prejudiciilor astfel provocate, cu consecinţa pierderii de către acestea a unor valori patrimoniale. 6. Judecătoria Oradea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prerogativa organelor judiciare de apreciere in concreto a gravităţii unor fapte penale tipice şi de adoptare a soluţiei de renunţare la urmărire penală, ca aplicare a principiului oportunităţii, nu implică încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de proprietate privată. Se arată, totodată, că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală nu contravin principiului egalităţii în drepturi, prin reglementarea unor soluţii părtinitoare faţă de acuzat, discriminarea implicând un tratament juridic diferit al unor persoane aflate în situaţii similare, şi nu diferite, aşa cum sunt categoriile de persoane invocate în prezenta cauză. Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară apreciază că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, asigură un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalităţii, specific sistemului de drept continental, şi a principiului oportunităţii, specific dreptului anglo-saxon, astfel cum rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.(2) Interesul public se analizează în raport cu: a) conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei; b) modul şi mijloacele de săvârşire a faptei; c) scopul urmărit; d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii; e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia; f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate; g) existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii.(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârşirea infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renunţarea la urmărirea penală prin raportare doar la criteriile prevăzute la alin. (2) lit. a), b), e) şi g).(5) Nu se poate dispune renunţarea la urmărirea penală pentru infracţiunile care au avut ca urmare moartea victimei.(6) Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate; c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă; d) să frecventeze un program de consiliere.(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (6), stabileşte prin ordonanţă termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligaţii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă şi care curge de la comunicarea ordonanţei.(8) Ordonanţa de renunţare la urmărire cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum şi dispoziţii privind măsurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol şi art. 315 alin. (2)-(4), termenul până la care trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute la alin. (6) din prezentul articol şi sancţiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum şi cheltuielile judiciare.(9) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (7), procurorul revocă ordonanţa. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligaţiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.(10) Ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordonanţa este verificată de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.(11) Dispoziţiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.(12) Ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, verificată potrivit alin. (10), se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părţilor, suspectului, persoanei vătămate şi altor persoane interesate şi se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.(13) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea persoanelor prevăzute la alin. (12).(14) Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12), precum şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluţionarea cererii de confirmare.(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate şi, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară: a) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; b) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea.(16) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, o nouă renunţare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.“" 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că instituţia renunţării la urmărire penală reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii procesului penal, specific dreptului continental, instituită în favoarea principiului oportunităţii urmăririi penale, specific dreptului anglo-saxon. Reglementarea acesteia a fost motivată de supraîncărcarea organelor judiciare cu cauze penale şi de necesitatea unei soluţii intermediare, între soluţia de clasare şi cea de trimitere în judecată. Aceasta are ca fundament interesul public de a proceda la punerea sub acuzare a persoanei care a săvârşit o anumită faptă prevăzută de legea penală, motiv pentru care nu a fost prevăzută pentru a susţine interesele procesuale ale inculpatului, ci pentru a satisface interesul statului de a realiza un just echilibru între nevoia de tragere la răspundere penală a persoanelor care săvârşesc infracţiuni şi nevoia de a degreva organele de urmărire penală de soluţionarea anumitor cauze care nu prezintă un interes semnificativ pentru ordinea publică (a se vedea Decizia nr. 118 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 mai 2020, paragrafele 13 şi 14 ). Acest aspect a fost reţinut de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 517 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2020, paragraful 18, prin care, instanţa de contencios constituţional a constatat că renunţarea la urmărirea penală are ca scop protejarea interesului public, prin aplicarea principiului oportunităţii, în realizarea actului de justiţie. 13. Aşa fiind, renunţarea la urmărire penală este dispusă ca urmare a cuantificării de către procuror a interesului public în urmărirea şi sancţionarea faptelor prevăzute de legea penală, şi nu pentru a proteja interesele suspectului sau ale inculpatului, aşa cum, în mod greşit, susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, nu poate fi reţinută crearea, prin prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, a unei discriminări între suspect sau inculpat şi persoana vătămată, sub aspectul protejării de către procuror a intereselor procesuale ale celui dintâi, dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală fiind astfel în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 14. Dispoziţiile art. 14-18 din Codul de procedură penală reglementează acţiunea penală, iar cele ale art. 19-28 din acelaşi cod reglementează acţiunea civilă. Potrivit art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, iar, conform art. 19 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă poate fi exercitată în cadrul procesului penal şi are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Astfel, acţiunea penală derivă din dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni şi presupune soluţionarea de către organele judiciare a unui raport juridic penal de conflict. Pe lângă acestea, dispoziţiile Codului de procedură penală prevăd posibilitatea existenţei în cadrul procesului penal a unui conflict de drept extrapenal şi, prin urmare, a unui raport juridic extrapenal, de natură civilă, care constituie obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal. Aceasta reprezintă un mijloc juridic prin care raportul de conflict civil este adus în faţa organelor judiciare penale, în scopul soluţionării lui de către acestea din urmă. 15. Curtea reţine că, spre deosebire de inculpat, care este întotdeauna parte a raportului juridic penal de conflict, putând avea şi calitatea de parte a raportului juridic civil ce face obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, partea civilă are doar calitatea de parte a raportului juridic civil. În acest sens, este de reţinut că acţiunea civilă rămâne distinctă de acţiunea penală, în tot cursul procesului penal, motiv pentru care aceasta poate fi soluţionată împreună cu acţiunea penală, conform art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală sau separat de aceasta, potrivit alin. (5)-(6) ale aceluiaşi articol. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă poate fi disjunsă de acţiunea penală atunci când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale. 16. Dispunerea renunţării la urmărirea penală are ca efect, conform art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, stingerea acţiunii penale, dispoziţiile art. 318 şi următoarele din Codul de procedură penală nefăcând referire la modalitatea de soluţionare a acţiunii civile în cadrul procesului penal, în cazul dispunerii acestei soluţii. Cu toate acestea, art. 318 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală prevede că interesul public se analizează, printre altele, în raport cu atitudinea procesuală a persoanei vătămate, iar alin. (3) al art. 318 din Codul de procedură penală prevede că, în ipoteza în care autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere mai multe aspecte referitoare la persoana suspectului sau a inculpatului şi la conduita acestuia, printre care urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii şi eforturile depuse de suspect sau de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii. De asemenea, alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe obligaţii, expres enumerate în cuprinsul acestei dispoziţii legale, printre care obligaţia de a înlătura consecinţele faptei penale sau de a repara paguba produsă ori de a conveni cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia [art. 318 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală] şi obligaţia de a cere public scuze persoanei vătămate [art. 318 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală]. Totodată, art. 318 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede că, în cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute la alin. (6) al aceluiaşi articol, stabileşte prin ordonanţă termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, termen care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligaţii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă şi care curge de la comunicarea ordonanţei, iar, conform art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală, în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (7) al art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul revocă ordonanţa, sarcina de a face dovada îndeplinirii obligaţiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revenind suspectului ori inculpatului. 17. Aşa fiind, chiar dacă modalitatea de soluţionare a acţiunii civile exercitate în procesul penal nu este reglementată în mod expres în cuprinsul art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut, în cadrul instituţiei renunţării la urmărire penală, garanţii specifice reparării prejudiciului civil produs prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, prin reglementarea posibilităţii condiţionării dispunerii soluţiei de renunţare la urmărirea penală de realizarea acestei reparaţii civile. 18. Cu toate acestea, având în vedere că dispunerea obligaţiei prevăzute la art. 318 alin. (6) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală este lăsată la aprecierea procurorului, dacă prejudiciul civil creat prin săvârşirea faptelor cercetate penal nu este acoperit sau nu este acoperit integral prin mijloacele procesuale prevăzute la art. 318 alin. (2) lit. f), alin. (3), alin. (6), alin. (7) şi alin. (9) din Codul de procedură penală, persoana vătămată, respectiv partea civilă se poate adresa instanţei civile, conform art. 27 alin. (1) şi, respectiv, alin. (2) din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 27 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, iar, conform art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. 19. Aşa fiind, persoana vătămată prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală pentru care se dispune renunţarea la urmărire penală beneficiază de mijloacele procesuale necesare pentru a obţine repararea prejudiciului ce i-a fost produs prin săvârşirea respectivei fapte, indiferent dacă s-a constituit sau nu parte civilă anterior stingerii acţiunii penale, prin dispunerea soluţiei prevăzute la art. 318 din Codul de procedură penală. 20. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate, interpretate în contextul prevederilor legale procesual penale referitoare la soluţionarea acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal sau, în mod distinct, la o instanţă civilă, ca urmare a producerii unor prejudicii de natură civilă prin comiterea unei infracţiuni, oferă garanţiile procesuale specifice protejării dreptului de proprietate privată al persoanei vătămate, fiind astfel în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 21. Având în vedere dispoziţiile legale mai sus analizate, Curtea reţine că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală asigură, totodată, garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil al persoanei vătămate prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, prin asigurarea mijloacelor procesuale necesare apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia. 22. În fine, Curtea constată că aspectele referitoare la circumstanţele concrete ale cauzei în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate sunt chestiuni ce ţin de domeniul interpretării şi aplicării legii, atribuţie exclusivă a organelor judiciare. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Alexandru Blană în Dosarul nr. 15.345/271/2017 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
