Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Daniela Băloi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group - S.A. în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.2 al Tribunalului Mureş - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.661D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Magdalena Roibu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatei prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Analizând condiţiile de admisibilitate a excepţiei, apreciază că acestea sunt îndeplinite în prezenta cauză. Arată că în cauza penală au fost întocmite rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică prin care a fost calculat un prejudiciu pentru o pretinsă infracţiune de evaziune fiscală, aceste rapoarte fiind mijloace de probă în cauză, servind, totodată, ca temei pentru instituirea de măsuri asigurătorii puse în aplicare de chiar partea civilă (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - ANAF). De asemenea, cuantumul prejudiciului a servit ca element de agravare al încadrării juridice a faptei. Susţine că însăşi instituţia angajatoare a inspectorilor care au întocmit respectivele rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică se constituie parte civilă în cauza penală. 4. În continuare, apreciază că există anumite aspecte care nu au fost analizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Aşa fiind, subliniază lipsa de imparţialitate a specialiştilor detaşaţi la parchete, în condiţiile în care aceştia au calitatea de prepuşi ai părţii civile. Aceştia sunt lipsiţi de imparţialitate, fiind dublu subordonaţi, pe de o parte procurorului, iar pe de altă parte angajatorului - ANAF. Arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 este afectată de o neconstituţionalitate extrinsecă, aceasta încălcând prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu există o situaţie extraordinară care să stea la baza adoptării ordonanţei de urgenţă. Totodată, sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (6), deoarece ordonanţa de urgenţă a afectat bunul mers şi regimul instituţiilor fundamentale ale statului. 5. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, susţine că este neconstituţională orice prevedere care permite unor funcţionari nonjudiciari să fie implicaţi în procesul de obţinere şi de administrare a probelor în cauze penale. Susţine că instanţa europeană a subliniat de nenumărate ori imperativul neutralităţii şi independenţei specialiştilor care colaborează cu organele penale, aceştia trebuind să fie echidistanţi faţă de părţile cauzei, în caz contrar afectându-se principiul egalităţii armelor. Apreciază că soluţia corectă este cea a imposibilităţii utilizării acestor mijloace de probă în procesul penal. 6. În continuare, apreciază că dispoziţiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece inculpata nu a putut face apărări efective faţă de probele acuzării. A fost încălcat dreptul la apărare, deoarece rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică reprezintă o probă exclusiv în acuzare, iar administrarea probelor exclusiv în acuzare este contrară Constituţiei şi legii procesual penale. De altfel, aceste rapoarte au fost temeiul trimiterii în judecată al inculpaţilor, fiind încălcat principiul aflării adevărului. Administrarea unei expertize în celelalte faze ale procedurii nu este aptă să contrabalanseze încălcarea dreptului la apărare, deoarece rapoartele de constatare nu sunt susţinute de ansamblul probator al cauzei, ele fiind determinante în actul de inculpare şi de trimitere în judecată. Depune concluzii scrise în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate dintr-o perspectivă identică, respingând excepţia ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, Decizia nr. 767 din 28 noiembrie 2019 şi Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018. Apreciază că până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate păstrându-şi valabilitatea şi în cauza de faţă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 19 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.2, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group - S.A. cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care a fost efectuată constatarea tehnico-ştiinţifică. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 contravine prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), deoarece, la momentul adoptării acesteia, nu exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată. De asemenea, apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece prin restructurarea şi reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost afectat echilibrul instituţional din domeniul financiar-fiscal, în care îşi desfăşoară activitatea instituţii fundamentale ale statului. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, susţine că prin acestea se creează o dublă subordonare a inspectorilor fiscali, pe de o parte, faţă de procuror, iar, pe de altă parte, faţă de ANAF. Totodată, inspectorii ANAF continuă să aibă o legătură indisolubilă cu instituţia angajatoare, fiind prepuşii părţii civile din dosarul penal. Relaţia de subordonare determină o accentuată lipsă de imparţialitate a inspectorilor fiscali. 11. În continuare, făcând referire la Protocolul dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ANAF, apreciază că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil. Administrarea unor probe constând în rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică la care inculpatul nu are acces în momentul întocmirii acestora restrânge posibilitatea de a combate aceste mijloace de probă. Face referire la diverse hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 20 octombrie 2001, pronunţată în Cauza G.B. împotriva Franţei, Hotărârea din 27 martie 2008, pronunţată în Cauza Perić împotriva Croaţiei. 12. Invocând Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragraful 367, apreciază că este contrar dreptului la un proces echitabil ca alte organe decât cele judiciare să efectueze procedee probatorii, cu atât mai mult cu cât acestea sunt vădit subiective şi părtinitoare faţă de părţile cauzei. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, arată că cererile de administrare a unei expertize financiar-contabile au fost respinse. Mai mult, la întocmirea rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, autoarea excepţiei nu a avut posibilitatea de a propune obiective proprii sau de a furniza şi propune probe care să stea la baza întocmirii acestora. 13. Tribunalul Mureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că efectuarea de către inspectorii antifraudă a rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică are loc nu din dispoziţia ANAF, ci numai după ce aceştia sunt detaşaţi în cadrul unităţilor de parchet, căpătând statutul şi obligaţiile specialiştilor din cadrul acestora. De altfel, procurorul este cel care stabileşte atribuţiile specialistului detaşat, prin ordonanţa prin care se dispune efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, iar specialistul detaşat este obligat să procedeze nu numai la respectarea ordonanţei procurorului, ci, în egală măsură, şi la respectarea dispoziţiilor legale care reglementează materia respectivă. Partea civilă nu este ţinută de conţinutul şi concluziile rapoartelor de constatare întocmite de specialiştii antifraudă, aceasta putând să se constituie parte civilă cu sume mai mari sau mai mici decât cele rezultate din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatei prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a fost abrogat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Cu toate acestea, Curtea constată că în cauză au fost întocmite constatări tehnico-ştiinţifice, astfel că, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile criticate îşi produc efectele în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului: a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii;“. 18. Autoarea excepţiei susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragrafele 32 şi 33, a constatat că în preambulul ordonanţei de urgenţă contestate caracterul de urgenţă a fost justificat prin „importanţa existenţei unui mecanism unic de control care să înlăture paralelismele şi să elimine astfel evaluarea fiscală diferită sau chiar contrară a aceleiaşi operaţiuni economice“, riscul „neîndeplinirii obiectivelor asumate de România, legate de rezolvarea problemei arieratelor, reducerea evaziunii fiscale şi creşterea veniturilor colectate“, precum şi prin „angajamentul asumat de România în raport cu Fondul Monetar Internaţional“. S-a subliniat că aceste elemente „constituie premisele unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat şi că neadoptarea acestor măsuri ar avea consecinţe negative asupra bugetului consolidat, reorganizarea fiind absolut necesară pentru reglementarea în mod unitar şi identificarea unor soluţii viabile de administrare de care să profite atât contribuabilii, cât şi administraţia fiscală“. 20. În acest context, Curtea a reţinut că scopul măsurii criticate îl reprezintă îmbunătăţirea cadrului organizatoric al structurilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, distribuirea eficientă a personalului între diferitele activităţi ale administraţiei fiscale, precum şi între unităţile de la nivel teritorial, crearea unui nivel regional în scopul îmbunătăţirii planificării şi controlului, al reducerii costului colectării, al sporirii colectării veniturilor, precum şi crearea unei noi structuri antifraudă. Aşa fiind, Curtea a apreciat că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, în cauză fiind o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie. 21. Totodată, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, precitată, paragrafele 50 şi 51, Curtea a reţinut că actul normativ criticat are ca obiect de reglementare reorganizarea unor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale din subordinea Ministerului Finanţelor Publice: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene. Aceste autorităţi sunt prevăzute la art. 116, 117 şi 120-123 din Constituţie, fiind calificate, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ca instituţii fundamentale ale statului. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 prevede desfiinţarea Gărzii Financiare, instituţie publică de control care se afla în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, însă această instituţie nu poate fi încadrată în categoria instituţiilor fundamentale, întrucât, potrivit legii, şi-a desfăşurat activitatea în subordinea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar nu în subordinea Guvernului sau a unui minister, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 116 şi 117 din Constituţie, şi nici nu a constituit o autoritate administrativă autonomă. 22. Curtea a apreciat că măsurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 nu sunt de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, deşi vizează structura organizatorică a unor instituţii fundamentale ale statului, nu afectează nici capacitatea administrativă şi nici funcţionarea acestora, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte Garda Financiară, deşi actul normativ prevede desfiinţarea acestei instituţii, cu consecinţa directă a afectării regimului său juridic, aceasta nu reprezintă o instituţie fundamentală a statului care să cadă sub incidenţa protecţiei prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. 23. În continuare, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate din aceeaşi perspectivă prin numeroase decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, sau Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019. 24. Curtea, observând dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea (de exemplu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie), legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor, aşa încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. 25. Curtea a observat că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 26. Astfel, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 27. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. 28. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de imparţialitate a inspectorilor antifraudă, Curtea observă că, de exemplu, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, şi Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 2 aprilie 2020, a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate identice. Astfel, Curtea a reţinut, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare), respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepţie. Cu prilejul menţionat, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Curtea a observat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. 29. Totodată, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat - prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, citată anterior - că desfăşurarea activităţii acestora sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, şi Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013). 30. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group - S.A. în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.2 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
