Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, excepţie ridicată de Societatea Friend’s Arena - S.R.L., de Societatea La Bravi Ragazzi - S.R.L., de Societatea Gorunelu Alex - S.R.L., de Societatea Gymone - S.R.L. şi de Societatea Smart Fitness Studio - S.R.L., toate cu sediul în Timişoara, în Dosarul nr. 4.438/30/2020 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 638D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate au depus note scrise prin care, pe de o parte, solicită judecarea cauzei în lipsă, iar, pe de altă parte, învederează că speţa aflată pe rolul instanţei de judecată ordinară a fost soluţionată, sens în care ataşează decizia civilă a instanţei de fond; aceasta conţine o opinie separată, care, în opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, este relevantă pentru soluţionarea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra conţinutului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 şi ale cărei considerente îşi menţin valabilitatea în continuare. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, solicită Curţii să o respingă, ca neîntemeiată, şi să constate că dispoziţiile privind comitetele judeţene care au atribuţii principale cu privire la evaluarea situaţiilor de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale şi stabilirea de măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora, precum şi cele referitoare la faptul că respectivele comitete judeţene pot urmări îndeplinirea acestor măsuri şi acţiuni sunt constituţionale, desigur, cu aplicarea considerentelor deciziei Curţii Constituţionale precitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 2 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.438/30/2020, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. 6. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Friend’s Arena - S.R.L., de Societatea La Bravi Ragazzi - S.R.L., de Societatea Gorunelu Alex - S.R.L., de Societatea Gymone - S.R.L. şi de Societatea Smart Fitness Studio - S.R.L., toate cu sediul în Timişoara, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă solicitarea acestora privind suspendarea, respectiv anularea unui act administrativ emis în virtutea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că sintagma „pot lua măsuri“, cuprinsă în art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, este mult prea vagă şi lasă libertatea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă să adopte orice fel de măsuri pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, respectiv pentru combaterea pandemiei, inclusiv restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, fără respectarea cadrului normativ existent în materie, astfel cum este în cazul contestat, în care măsurile luate au la bază şi criteriul ratei de infectare a populaţiei cu un virus (SARS-CoV-2), criteriu care nu este cuprins în Legea nr. 55/2020. Or, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că măsurile care restrâng drepturi şi libertăţi fundamentale pot fi instituite numai în baza legii, iar nu prin acte administrative. Totodată, se învederează faptul că normele criticate conduc şi la o discriminare între anumite categorii de operatori economici, care, în funcţie de obiectul de activitate al societăţilor, pot funcţiona sau, dimpotrivă, le este întreruptă activitatea, precum şi între operatorii economici şi instituţiile publice, prin aplicarea unui tratament diferit pentru situaţii identice sau comparabile, astfel cum este în speţă, unde unora dintre operatorii economici le-a fost întreruptă activitatea, motivat de creşterea numărului de cazuri de infectare cu un virus, fără ca acest criteriu să fie circumscris condiţiilor privind restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. În acest context se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 157 din 13 mai 2020. 8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece măsurile adoptate de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, organisme cu rol decizional în managementul situaţiilor de urgenţă, în baza prevederilor criticate, sunt măsuri adoptate ca urmare a evaluării şi analizei situaţiei de urgenţă, nefiind măsuri cu caracter arbitrar luate fără a se proceda la o analiză anterioară. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, care au următorul cuprins: "Comitetele judeţene au următoarele atribuţii principale: [...] b) evaluează situaţiile de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale, stabilesc măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora şi urmăresc îndeplinirea lor;“." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 45 privind libertatea economică. De asemenea, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine ca norme de referinţă şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 4 alin. (2) cu privire la nediscriminare şi ale art. 16 privind egalitatea în drepturi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică textul de lege din perspectiva conţinutului său referitor la stabilirea unor măsuri de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, conţinut care, în opinia acestora, nu este determinat în mod concret prin aceea că nu enumeră măsurile vizate. Astfel, prin prisma interpretării, ar putea duce la o aplicare ce creează discriminări şi la o încălcare a unor drepturi fundamentale, cum este libertatea economică, neţinându-se seama de legislaţia incidentă, în speţă fiind vorba de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, în conţinutul căreia nu s-ar regăsi concret criteriile ce ar trebui avute în vedere atunci când situaţia impune restrângerea unui drept fundamental. 15. Din analiza cadrului legislativ, Curtea observă că Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă este organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune dintr-o reţea de organisme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, constituite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de infrastructură şi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. 16. Art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 prevede acţiunile şi măsurile care se întreprind pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, în condiţiile legii, după caz. Având în vedere conţinutul acestor norme care au format obiectul controlului de constituţionalitate, se observă că prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 15 mai 2020, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituţionale în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. 17. Totodată, se observă că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 cuprind capitolul III în care sunt reglementate atribuţiile componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, care funcţionează pentru: (i) prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, adică a evenimentelor excepţionale, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate; (ii) asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate. Potrivit art. 30 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, resursele umane necesare funcţionării Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se asigură prin intermediul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, iar personalul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, centrelor operaţionale şi al centrelor operative este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege. 18. Potrivit art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, la nivelul judeţelor se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă. Din comitetul judeţean fac parte preşedintele consiliului judeţean, şefi de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean, care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai operatorilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă. Aceste comitete judeţene au anumite atribuţii, care sunt prevăzute la art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, respectiv: „a) informează Comitetul Naţional prin Inspectoratul General privind stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării acestora; b) evaluează situaţiile de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale, stabilesc măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora şi urmăresc îndeplinirea lor; (…) d) analizează şi avizează planurile judeţene pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă; e) informează Comitetul Naţional şi consiliul judeţean asupra activităţii desfăşurate; f) îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege sau de Comitetul Naţional.“ 19. Din analiza dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, criticate în prezenta cauză, nu rezultă că acestea conţin în sine norme prin care se restrâng drepturi şi libertăţi fundamentale, ci stabilesc atribuţiile pe care comitetele judeţene trebuie să le exercite în situaţiile de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale, respectiv de a întreprinde/stabili măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora, şi urmăresc îndeplinirea lor. Astfel, atât comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, cât şi întreg Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă îşi îndeplinesc atribuţiile potrivit legii şi pe baza regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de riscuri (art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004). 20. Raportat la cadrul legislativ incident în materie prin prisma cauzei deduse controlului de constituţionalitate şi indicat de către autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 72 din Legea nr. 55/2020, dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie (şi care, în acest context, sunt cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004), în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia, fiind precizate în mod concret normele cu caracter general care nu se aplică pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii de COVID-19, printre acestea neregăsindu-se şi dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate. Prin urmare, dispoziţiile art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 au înrâurire în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 21. Astfel, Curtea observă, pe de o parte, că instituirea stării de alertă este prevăzută în parametri generali atât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, cât şi, în mod special, prin Legea nr. 55/2020 care reglementează măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, Legea nr. 55/2020 are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale. 22. Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii. Starea de alertă se declară la nivel local, judeţean sau naţional, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile, şi poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile şi încetează înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat. Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz [art. 2, art. 3 alin. (1)-(3) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020]. 23. La instituirea acestor măsuri, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, se analizează cumulativ următorii factori de risc: a) amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional; b) intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate; c) insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns; d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc; e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. 24. De asemenea, în cuprinsul Legii nr. 55/2020 sunt prevăzute măsuri sectoriale în domeniul economic pentru diminuarea impactului tipului de risc, printre care se regăseşte şi limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici [art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020]. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 toate măsurile restrictive de drepturi prevăzute de lege, precum şi, după caz, cele de renunţare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile. 25. Cu privire la critica privind faptul că sintagma „pot lua măsuri“, cuprinsă în art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, este mult prea vagă, Curtea reţine că atât instanţa de contencios constituţional, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunţat în mod constant, statuând că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (Decizia nr. 316 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, paragraful 20, şi Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). 26. Cu privire la principiul egalităţii, pretins a fi încălcat prin normele criticate, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa în materie, reţine că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (a se vedea Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. Astfel, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context. În acest sens a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, paragraful 29, respectiv Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24. 27. Cu privire la art. 45 din Constituţie, pretins a fi încălcată prin normele criticate, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011), şi că accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). 28. De asemenea, ţinând seama de contextul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, Curtea învederează faptul că, pentru ca restrângerea să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerinţele expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, şi anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituţional, respectiv pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o; să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii (Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragrafele 50 şi 51). 29. Având în vedere critica de neconstituţionalitate şi cadrul legislativ coroborat în materie, considerentele mai sus prezentate sunt aplicabile mutatis mutandis, astfel că instanţa de contencios constituţional nu poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a normelor criticate, în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie prin prisma exigenţelor privind calitatea legii, ale art. 16 cu privire la principiul egalităţii, coroborat cu ale art. 4 în componenta privind criteriile de nediscriminare şi ale art. 45 referitor la libertatea economică, astfel cum înţelesul acestora a fost dezvoltat prin jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional precitată, deoarece: libertatea economică se desfăşoară în limitele legii; există cadrul normativ la nivel de lege ca act al Parlamentului, care se circumscrie prevederilor art. 53 din Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi; sunt prevăzute condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor libertăţi sau al unor drepturi; sunt stabilite principiile de care trebuie să ţină seama autorităţile implicate în interpretarea şi aplicarea legii - proporţionalitate şi egalitate de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, iar măsurile sunt limitate în timp; prevederile criticate sunt clare, precise şi previzibile, neputând conţine norme exhaustive, având în vedere că au caracter general, acestea aplicându-se în coroborare cu alte prevederi legale în funcţie de situaţia specifică tipurilor de riscuri, în speţă fiind vorba de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 30. Faţă de cele prezentate, respectiv ansamblul legislativ ce reglementează (i) sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, (ii) gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de riscuri, (iii) măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi considerentele expuse prin prezenta decizie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, în raport cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea sa, este neîntemeiată. 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Friend’s Arena - S.R.L., Societatea La Bravi Ragazzi - S.R.L., Societatea Gorunelu Alex - S.R.L., Societatea Gymone - S.R.L. şi de Societatea Smart Fitness Studio - S.R.L., toate cu sediul în Timişoara, în Dosarul nr. 4.438/30/2020 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
