Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bratu în Dosarul nr. 16.915/200/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.867D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, deciziile nr. 296 din 9 iunie 2020 şi nr. 607 din 16 iulie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.915/200/2018, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bratu în procedura de soluţionare a apelului declarat de autor împotriva sentinţei penale prin care a fost condamnat, în temeiul art. 348 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, autorul acesteia susţine, în esenţă, că în niciun text de lege nu este definită calitatea de preot şi nici nu sunt reglementate atribuţiile preoţeşti, astfel încât sancţiunea penală fundamentată pe un enunţ fără acoperire semantică juridică, legal consacrată, este contrară principiului nullum crimen sine lege, cu atât mai mult cu cât sunt restrânse drepturi fundamentale având rezonanţă penală şi este încălcat dreptul la libertatea conştiinţei. Susţine, totodată, că dispoziţiile art. 18 din acelaşi act normativ instituie o veritabilă procedură de autorizare prin condiţionarea „recunoaşterii“ asociaţiei religioase de criterii precum mărturisirea de credinţă proprie, funcţionarea neîntreruptă timp de 12 ani, garanţii de durabilitate, liste originale de adeziuni cuprinzând 0,1% din populaţia României. Apreciază că este neconstituţională obligaţia de a prezenta liste originale cu mărturisirea de credinţă proprie, câtă vreme art. 5 alin. (6) din Legea nr. 489/2006 prevede că este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat. Apreciază că, în acest fel, se încalcă dreptul la viaţa privată, libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă. Reţine că, în speţă, statul român încalcă două obligaţii fundamentale, instituite prin art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv cea de neutralitate şi cea de nediscriminare/imparţialitate. Susţine că enunţul „rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, contravine principiului neutralităţii şi al nediscriminării. Apreciază că acest enunţ poate fi făcut în orice context, de studii istorice, politice, sociale, simpozioane, manifestări internaţionale, însă, prin includerea sa într-o lege organică, este de natură să dezechilibreze dreptul la libertatea de conştiinţă, garantat prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Susţine, totodată, că dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 9 din Convenţie, în sensul în care reglementează exclusiv modul de funcţionare al cultelor, nu şi pe cel al asociaţiilor religioase cu personalitate juridică sau grupărilor religioase fără personalitate juridică. Or, cultul este doar una dintre formele de asociere prevăzute de lege, alături de asociaţiile religioase sau grupările religioase. În consecinţă, apreciază că asociaţiile religioase cu personalitate juridică şi grupările religioase nu beneficiază de egalitate în faţa legii, lucru dovedit de facto şi de jure prin adresa Secretariatului de Stat al Cultelor din care rezultă că „numai cultele pot desemna preoţi“. Din această perspectivă, consideră că şi dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt contrare prevederilor art. 9 din Convenţie. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, susţine că dreptul la un proces echitabil dă judecătorului posibilitatea de a suspenda judecata cauzei în prezenţa unei posibile coliziuni între textul procedural şi garanţiile procesuale conferite de art. 6 din Convenţie, câtă vreme prezumţia de nevinovăţie constituie temeiul garanţiilor instituite de norma convenţională, cu precizarea că acestea trebuie să fie efective, şi nu iluzorii. Invocă dispoziţiile art. 413 din Codul de procedură civilă, care prevăd că judecata poate fi suspendată, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. 6. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale atât în privinţa clarităţii şi previzibilităţii normei, cât şi a conţinutului său, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în proceduri judiciare pe rolul instanţelor, nu încalcă niciuna dintre garanţiile ce compun echitatea procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Apreciază că, tocmai pentru garantarea principiului libertăţii religioase, legiuitorul a reglementat, prin Legea nr. 489/2006, doar condiţii standard pentru autorizarea asociaţiilor religioase, lăsând fiecărui cult posibilitatea de a-şi stabili, în concret, condiţiile de numire şi atribuţiile reprezentanţilor săi. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. Curtea observă că, prin notele scrise, autorul formulează critici de neconstituţionalitate şi cu privire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, iar, prin completarea excepţiei de neconstituţionalitate, depusă în faţa instanţei de judecată, autorul formulează critici de neconstituţionalitate şi cu privire la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006. 11. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (3), ale art. 7 alin. (2), ale art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, precum şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală: „(9) Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.“; – Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 489/2006: „[...] (3) Comunităţile religioase îşi aleg în mod liber structura asociaţională în care îşi manifestă credinţa religioasă: cult, asociaţie religioasă sau grup religios, în condiţiile prezentei legi.“[...]; – Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 489/2006: „[…] (2) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.“; – Art. 18 din Legea nr. 489/2006: „Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Secretariatul de Stat pentru Culte, însoţită de următoarea documentaţie: a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani; b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ; c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv.“; – Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 489/2006: „(1) În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Secretariatul de Stat pentru Culte înaintează Guvernului documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse.[…]“; – Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 489/2006: „(1) Modificarea şi completarea statutelor de organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaştere, Secretariatului de Stat pentru Culte.“[...]; – Art. 23 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 489/2006: "(1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări. [...] (4) Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit Codului penal.“" 12. Curtea reţine că dispoziţiile art. 348 din Codul penal reglementează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi au următorul cuprins: „Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.“ 13. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, autorul invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme în statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 20 alin. (1) şi (2) privind tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 29 alin. (1), (2), (4) şi (5) privind libertatea conştiinţei, cât şi prevederile art. 6 şi 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, ale art. 18 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitor la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei, şi ale art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie. Referitor la prevederile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, autorul invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), ale art. 7 alin. (2), ale art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate dintr-o dublă perspectivă, şi anume din punctul de vedere al structurii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, cu referire la motivarea acesteia, precum şi al legăturii textelor de lege criticate cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. 15. În această situaţie, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, Curtea va reţine cu prioritate problema de admisibilitate expres consacrată de dispoziţiile art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, câtă vreme autorul invocă dispoziţiile constituţionale privind statul de drept şi principiul legalităţii, privind tratatele internaţionale referitoare drepturile omului şi libertatea conştiinţei, precum şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, fără să formuleze o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea faţă de prevederile constituţionale şi din tratatele menţionate, invocate, întrucât reţinerea acesteia constituie un motiv dirimant, cu efect peremptoriu în ceea ce priveşte analiza celorlalte condiţii de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, indiferent de natura acestora, precum şi în ceea ce priveşte analiza pe fond a excepţiei. 16. În aceste condiţii, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Curtea a precizat că aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie din cauza generalităţii sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. 17. Având în vedere că în prezenta cauză autorul excepţiei de neconstituţionalitate a procedat la simpla enumerare a dispoziţiilor legale criticate şi la enumerarea normelor constituţionale şi convenţionale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, şi cum din această formulare a excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), ale art. 7 alin. (2), ale art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, Curtea constată, pe de o parte, că, în motivarea acesteia, este analizată o problemă de principiu cu privire la „procedura de autorizare prin condiţionarea recunoaşterii asociaţiei religioase“, care, în opinia autorului, aduce atingere dreptului la viaţa privată, libertăţii de conştiinţă, libertăţii religioase şi încalcă obligaţiile convenţionale de neutralitate şi de nediscriminare/imparţialitate, precum şi cu privire la pretinsa inegalitate de reglementare dintre asociaţiile religioase şi culte. Pe de altă parte, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în procedura de soluţionare a apelului declarat de autor împotriva sentinţei penale prin care a fost condamnat, în temeiul art. 348 din Codul penal raportat la art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, respectiv aceea de preot. Cu alte cuvinte, Curtea constată că textele de lege criticate, care reglementează cu privire la structura asociaţională în care comunităţile religioase aleg să îşi manifeste credinţa, cu privire la rolul Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la recunoaşterea calităţii de cult a asociaţiei religioase, cu privire la modificarea şi completarea statutelor de organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor, precum şi cu privire la alegerea, numirea, angajarea sau revocarea personalului în cadrul unui cult nu au legătură cu cauza penală în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi care priveşte exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot de către autorul excepţiei, faptă care, potrivit art. 348 din Codul penal raportat la art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, constituie infracţiune. 19. În aceste condiţii, Curtea reaminteşte că unul dintre elementele care configurează regimul specific al excepţiilor de neconstituţionalitate, condiţionând admisibilitatea acestora, este caracterul concret al controlului pe care Curtea îl realizează în această situaţie, raportat la cauza în care a fost ridicată excepţia. Legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Potrivit instanţei de contencios constituţional, incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). Dacă autorul excepţiei nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepţiei nu schimbă cu nimic situaţia acestuia, ci priveşte numai drepturile altor persoane (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014). 20. Or, Curtea constată că, în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), ale art. 7 alin. (2), ale art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, nu rezultă o asemenea legătură a textelor de lege criticate cu cauza concretă în care excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, cu consecinţa respingerii acesteia ca inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. 21. În concluzie, având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), ale art. 7 alin. (2), ale art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 este inadmisibilă. 22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, Curtea constată că instanţa de control constituţional a analizat critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind pronunţată Decizia nr. 607 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 14 ianuarie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 23. În considerentele deciziei menţionate anterior (paragrafele 19-28), în motivarea soluţiei sale, cât priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a noţiunii de „preot“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, Curtea a reţinut că, într-adevăr aceasta nu este definită de dispoziţiile Legii nr. 489/2006. Plecând de la aceste premise, Curtea a observat că dispoziţiile art. 23 alin. (4) fac parte din capitolul II - „Cultele“, secţiunea a 3-a - „Personalul cultelor“ din Legea nr. 489/2006, aşadar din reglementarea dedicată structurii religioase a cultului religios. Celorlalte structuri religioase (asociaţiile religioase şi grupările religioase) li se aplică alte dispoziţii din lege, precum capitolul I - „Dispoziţii generale“, capitolul III - „Asociaţiile religioase“. Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor referitoare la cultele religioase şi altor structuri religioase este expres prevăzută de lege, în acest sens fiind dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 489/2006. 24. În acelaşi timp, Curtea a observat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că legiuitorul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie. Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul nu ar putea defini şi stabili ca infracţiuni, fără ca prin aceasta să încalce Constituţia, fapte în conţinutul cărora ar intra elemente de discriminare (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007). Mai mult, Curtea a statuat că o soluţie legislativă ce vizează incriminarea unei fapte intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie dacă aceasta generează discriminări, fără a exista vreo motivare obiectivă şi raţională care să le justifice. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017). 25. În continuare, Curtea a observat că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „preot“ este (în majoritatea religiilor primitive sau superioare) persoana care oficiază cultul religios, fiind, în această postură, mijlocitor între om şi divinitate şi reprezentând pe semenii săi în sfera sacrului, fără a o perturba; persoană care slujeşte un ideal, o învăţătură; conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). 26. În ceea ce priveşte cultele religioase, Curtea a reţinut că, potrivit anexei la Legea nr. 489/2006, în România funcţionează un număr de 18 culte recunoscute. Totodată, a observat că, potrivit legii, orice cult religios recunoscut trebuie să aibă un statut de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv. 27. Or, din analiza statutelor cultelor religioase recunoscute rezultă că denumirea de „preot“ este specifică doar unora dintre acestea, de exemplu, Biserica Ortodoxă Română (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 43, 49 şi 54 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române), Arhiepiscopia Bisericii Armene din România (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 46, 48 şi 51 din Statutul organic şi administrativ al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România), Biserica Unitariană Maghiară (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 22 şi 24 din Statutul Bisericii Unitariene Maghiare). 28. Pe de altă parte, altor culte religioase recunoscute le este specifică altă titulatură, de exemplu, muftiu - în cazul Cultului musulman (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 8, 9, 10 şi 11 din Statutul Cultului musulman), bătrân - în cazul Cultului Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“ (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 44, 45 şi 46 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova“), slujitor duhovnicesc/păstor - în cazul Cultului Creştin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 23, 24 şi 25 din Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România), rabin - în cazul Cultul Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 41 şi 62 din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic). 29. În continuare, Curtea a reţinut că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesiuni să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare (a se vedea, prin Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 mai 2001). De altfel, incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi este justificată de necesitatea ocrotirii unor valori sociale, precum sunt viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi proprietatea, precum şi interesele economice generale ale persoanei care ar putea fi lezate prin exercitarea fără drept de către o persoană a unei profesii sau activităţi sau în alte condiţii decât cele legale. 30. Curtea a reţinut, aşadar, că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi este reprezentată de relaţiile sociale care apar şi se dezvoltă în legătură cu regimul legal de exercitare a profesiilor sau activităţilor de orice tip, sub orice formă şi orice domeniu de activitate. Pe de altă parte, elementul subiectiv al infracţiunii presupune exercitarea profesiei sau activităţii fără autorizaţie cu intenţie directă sau indirectă, subiectul activ având reprezentarea încălcării prevederilor legale şi urmărind producerea rezultatului prejudiciabil sau prevăzând consecinţele nelegitime ale acestuia şi acceptând ca fapta să producă rezultatul urmărit. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că, indiferent de denumirea acordată personalului propriu de către fiecare cult, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi este aceeaşi. De altfel, Curtea a constatat că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate (similar prezentei cauze), cei doi autori ai excepţiei au fost trimişi în judecată pentru exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot al cultului religios ortodox. Or, denumirea de „preot“ este specifică acestui cult religios, astfel încât autorii excepţiei de neconstituţionalitate aveau posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei criticate şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. 31. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 32. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că şi aceste dispoziţii au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză. 33. Astfel, prin Decizia nr. 405 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 23 noiembrie 2023, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, paragrafele 11-17, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituţionalităţii legii, ordonanţei ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, respectiv în materie penală - soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Aşadar, prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepţii de neconstituţionalitate, şi anume prevederile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. 6 din vechiul Cod de procedură penală şi în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. 34. Curtea a reţinut, prin decizia anterior citată, că opţiunea legiuitorului de abrogare a măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţională, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrarul într-o formă care nu putea fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părţi litigante care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul. 35. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reţinut că intervenţia legiuitorului prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepţii de neconstituţionalitate constituie tocmai expresia asumării şi a respectării obligaţiei ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenţie. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi de a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. 36. Totodată, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017; nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018; nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020; nr. 296 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 20 octombrie 2020; nr. 204 din 25 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 iunie 2021, şi nr. 231 din 6 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021. 37. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), ale art. 7 alin. (2), ale art. 18, ale art. 19 alin. (1), ale art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţia ridicată de Gheorghe Bratu în Dosarul nr. 16.915/200/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
