Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 din Codul penal, excepţie ridicată de Marius Cătălin Chirilaş în Dosarul nr. 200/753/2017/a1 al Tribunalului Militar Bucureşti, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 218 D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în acest dosar, Ministerul Apărării Naţionale a trimis un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere că a fost invocată în faza procesuală a camerei preliminare, în cadrul căreia se verifică strict competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a actelor procesuale, şi nu acuzaţia în materie penală. În subsidiar, se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 350 din Codul penal fiind clar reglementate. Referitor la obligaţia privind stabilirea măsurilor referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă, se arată că textul criticat se completează cu legislaţia din domeniul anterior menţionat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 9 din 30 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 200/753/2017/a1, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 350 din Codul penal, excepţie ridicată de Marius Cătălin Chirilaş, în etapa camerei preliminare, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei de neconstituţionalitate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele criticate sunt neconstituţionale, fiind lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Se susţine, totodată, că incriminarea faptelor prevăzute la art. 350 din Codul penal încalcă principiul reglementării răspunderii penale ca ultimo ratio, la care Curtea Constituţională a făcut trimitere în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, conform căruia nu este suficient ca faptele prevăzute în ipoteza normei juridice să aducă atingere valorii sociale ocrotite, ci este necesar ca această încălcare să prezinte un grad de intensitate care să justifice reglementarea unei sancţiuni penale în cazul comiterii lor. Se arată că art. 350 din Codul penal cuprinde dispoziţii care fac referire, într-un mod foarte general, la obligaţii şi măsuri stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, fără ca aceste noţiuni să fie expres definite de dispoziţiile Codului penal. Se susţine că textul criticat este lacunar în privinţa existenţei şi întinderii măsurilor de securitate şi de sănătate în muncă pe care le reglementează, acesta nedescriind în mod corespunzător conduita ce urmează a fi respectată, mai exact acţiunile sau inacţiunile pe care le poate săvârşi o persoană pentru a cădea sub incidenţa normei de incriminare analizate. Se arată că acţiunile sau inacţiunile la care prevederile art. 350 din Codul penal fac referire ar putea fi prevăzute în acte normative sau în acte emise de alte autorităţi ale statului decât cea legislativă, precum şi că acestea ar putea să nu fie reglementate în scris. Pentru aceste motive, se susţine că textul criticat contravine principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei. Se arată că lipsa de previzibilitate şi accesibilitate a textului criticat dă posibilitatea comiterii unor abuzuri, constând în tragerea la răspundere penală pe nedrept a unor persoane, ca urmare a faptului că prevederile legale criticate nu prevăd în mod expres măsurile şi obligaţiile de securitate în muncă a căror nerespectare atrage răspunderea penală. Se face trimitere la prevederile art. 30 alin. (3) din Codul penal, potrivit cărora nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. Se susţine, totodată, încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie. Se conchide că, din cauza modului deficitar în care este redactat textul criticat, nu rezultă cu exactitate dacă nerespectarea obligaţiilor şi a măsurilor de securitate şi de sănătate în muncă constituie, după caz, contravenţie sau infracţiune. 6. Tribunalul Militar Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că norma penală criticată îndeplineşte condiţiile de claritate impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), aceasta reglementând într-o manieră clară, precisă şi previzibilă atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Se arată că analogia făcută de autorul excepţiei între dispoziţiile legale criticate şi cele care reglementează infracţiunile de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu nu poate fi reţinută, aşa încât raţiunile care au stat la baza constatării neconstituţionalităţii acestora din urmă nu sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 350 din Codul penal, care au următorul cuprins: "(1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor.(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.“" 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la statul de drept, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 350 din Codul penal fac parte din capitolul IV - Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege al titlului VII - Infracţiuni contra siguranţei publice al părţii speciale a Codului penal. Prin urmare, infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă are ca obiect juridic generic protecţia relaţiilor sociale referitoare la siguranţa publică, iar ca obiect juridic special protecţia relaţiilor sociale din domeniul asigurării securităţii şi sănătăţii în muncă. 13. Aşa fiind, prevederile art. 350 din Codul penal se completează cu legislaţia primară privind sănătatea şi securitatea în muncă, respectiv cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată ulterior - ultimele operaţiuni legislative fiind realizate prin Legea nr. 198/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asigurării pentru accidente de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 25 iulie 2018, - act normativ ce reprezintă legea-cadru în materia analizată. Conform art. 3 şi 4 din cuprinsul său, Legea nr. 319/2006 se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private, angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor. De la dispoziţiile acesteia fac excepţie cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum sunt forţele armate sau poliţia, vin în contradicţie cu prevederile acestei legi, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi cele pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, situaţii în care securitatea şi sănătatea lucrătorilor trebuie asigurate ţinându-se seama de principiile stabilite în cuprinsul său. Legea nr. 319/2006 cuprinde atât dispoziţii generale, cât şi norme privind domeniul său de aplicare, obligaţii ale angajatorilor, supravegherea sănătăţii, comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor, grupurile sensibile la riscuri, contravenţii, autorităţile competente şi instituţiile cu atribuţii în domeniu, precum şi dispoziţii finale. 14. Analizând cronologic prevederile Legii nr. 319/2006, Curtea reţine că, în trecut, aceasta distingea, la capitolele VIII şi IX, între infracţiuni şi contravenţii, reglementând, la art. 37 şi 38 din cuprinsul său, faptele care constituiau infracţiuni, iar la art. 39-44, faptele care constituiau contravenţii. Potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se crea un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituia infracţiune şi se pedepsea cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă. Prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 319/2006 reglementau circumstanţa agravantă a infracţiunii anterior menţionate, în condiţiile producerii consecinţelor deosebit de grave, iar dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol prevedeau pedeapsa pentru săvârşirea aceloraşi fapte, din culpă. Conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se crea un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituia infracţiune şi se pedepsea cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă. Art. 38 alin. (2) din Legea nr. 319/2006 prevedea varianta agravată a infracţiunii, în condiţiile producerii consecinţelor deosebit de grave, alin. (3) al art. 38 din Legea nr. 319/2006 prevedea că dacă nerespectarea consta în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, a maşinilor şi a utilajelor anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa era închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă, iar alin. (4) al aceluiaşi art. 38 reglementa pedepsele pentru faptele incriminate la art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 319/2006, atunci când acestea erau săvârşite din culpă. Dispoziţiile art. 37 şi 38 din Legea nr. 319/2006 au fost însă abrogate prin art. 183 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. 15. Aşa fiind, Curtea constată că în prezent singura normă penală ce incriminează faptele de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă este art. 350 din Codul penal, care însă se completează cu prevederile Legii nr. 319/2006 mai sus analizate. 16. Referitor la infracţiunea prevăzută la art. 350 alin. (1) din Codul penal, aceasta reglementează situaţia în care nicio persoană nu respectă măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, dacă în acest mod se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională. Dacă prin art. 349 din Codul penal a fost incriminată fapta de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea această îndatorire [text ce reprezintă vechea reglementare, de la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006], prin art. 350 din Codul penal este sancţionată orice persoană care nu respectă măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă [normă de incriminare ce reprezintă vechea reglementare, de la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 319/2006]. Prin această incriminare sunt extinse măsurile preventive pentru garantarea unui climat de siguranţă, obligatoriu, atât pentru lucrători şi alţi participanţi la procesul de muncă, cât şi pentru orice alte persoane prezente la locul de muncă. O formă distinctă de sancţionare este cea prevăzută la art. 350 alin. (2) din Codul penal în privinţa persoanelor care repun în funcţiune instalaţiile, maşinile şi utilajele, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor. 17. Prin urmare, infracţiunea analizată presupune existenţa prealabilă a unor măsuri a căror respectare previne crearea pericolului iminent de producere a accidentului sau de îmbolnăvire profesională, nerespectarea acestora putând determina urmări prejudiciabile. Aceste măsuri şi obligaţii cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă sunt, în prezent, cele reglementate prin Legea nr. 319/2006. Astfel, actul normativ analizat prevede obligaţiile angajatorilor (capitolul III, art. 6-21), obligaţiile lucrătorilor (capitolul IV, art. 22-23), supravegherea sănătăţii (capitolul V, art. 24-25), comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor (capitolul VI, art. 26-34) şi grupurile sensibile la riscuri (capitolul VII, art. 35-36). 18. Aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale privind securitatea şi sănătatea în muncă, în sensul că orice persoană care participă la procesul de muncă trebuie să fie protejată prin respectarea normelor stabilite prin legea specială, care au fost puse în practică de către angajator sau de către o persoană abilitată în acest sens. Încălcarea normelor legale determină sancţionarea persoanei vinovate pentru crearea pericolului iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, chiar dacă nu se ajunge la un rezultat prejudiciabil. Fiind o infracţiune de pericol, aceasta nu are obiect material. Subiectul activ al infracţiunii este orice persoană care nu respectă obligaţiile şi măsurile stabilite de lege pentru prevenirea producerii accidentelor de muncă sau a îmbolnăvirilor profesionale, fără ca aceasta să aibă o anumită calitate sau calificare în procesul muncii. Nici în cazul variantei infracţionale prevăzute la alin. (2) al art. 350 din Codul penal, subiectul activ nu este unul calificat. Subiectul pasiv principal este statul, iar, în varianta normativă prevăzută la art. 350 alin. (1) din Codul penal, subiect pasiv secundar este orice persoană care, din cauza conduitei subiectului activ, este supusă pericolului iminent de producere a accidentului de muncă sau pericolului de îmbolnăvire profesională, fără a se ajunge la vătămarea fizică a acesteia. Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Elementul material al laturii obiective constă în fapta de nerespectare a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, în modalităţile prevăzute la art. 350 alin. (1) din Codul penal, precum şi în fapta de repornire a utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor, în varianta normativă prevăzută la art. 350 alin. (2) din Codul penal. Legea specială, respectiv Legea nr. 319/2006 reglementează, la art. 5, semnificaţia legală a noţiunilor de „lucrător“, „angajator“, „alţi participanţi la procesul de muncă“, „reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor“, „prevenire“, „eveniment“, „accident de muncă“, „boală profesională“, „echipament de muncă“, „echipament individual de protecţie“, „loc de muncă“, „pericol grav şi iminent de accidentare“, „stagiu de practică“, „securitate şi sănătate în muncă“, „incident periculos“, „servicii externe“, „accident uşor“ şi „boală legată de profesiune“. Mai mult, sintagma „accidente de muncă“ este detaliată la art. 30 din Legea nr. 319/2006, potrivit căruia, în sensul prevederilor art. 5 lit. g) din aceeaşi lege, este, de asemenea, accident de muncă accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului [art. 30 lit. a) din Legea nr. 319/2006] şi accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini [art. 30 lit. b) din Legea nr. 319/2006]. Totodată, sintagma „boală profesională“ beneficiază de o reglementare suplimentară la art. 33 din Legea nr. 319/2006, conform căruia, în sensul prevederilor art. 5 lit. h) din Legea nr. 319/2006, afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale. În completarea art. 33 anterior menţionat, art. 34 din Legea nr. 319/2006 prevede, la alin. (1), că declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti, iar, la alin. (2), că cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă. 19. Aşa fiind, Curtea reţine că elementul material al laturii obiective poate fi determinat, în fiecare caz concret, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, prin raportare la definiţiile legale astfel reglementate. 20. Urmarea imediată constă în crearea unui pericol pentru relaţiile sociale din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Legătura de cauzalitate între faptele arătate în ipoteza normei de incriminare şi crearea stării de pericol există chiar dacă nu se produce niciun accident. Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunea poate fi săvârşită cu intenţie sau din culpă. Consumarea infracţiunii are loc în momentul nerespectării uneia sau a mai multor obligaţii privind asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă, iar epuizarea acesteia are loc în momentul săvârşirii ultimului act de nerespectare a măsurilor legale, în varianta infracţională prevăzută la alin. (1) al art. 350 din Codul penal, şi, respectiv, în momentul ultimului act de repornire a utilajelor, în varianta normativă prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol. 21. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că, spre deosebire de infracţiunea de abuz în serviciu, infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă este reglementată într-o manieră clară, precisă şi previzibilă, elementul material al laturii sale obiective putând fi determinat, în fiecare caz, prin raportare la definiţiile reglementate la art. 5 din Legea nr. 319/2006, iar restul conţinutului său constitutiv, prin interpretarea sistematică a prevederilor art. 350 din Codul penal, în contextul dispoziţiilor Legii nr. 319/2006, în ansamblul său. Aşa fiind, sfera de aplicare a infracţiunii reglementate prin textul criticat poate fi cu uşurinţă distinsă de cea a contravenţiilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prevăzute la art. 39 şi 40 din Legea nr. 319/2006. 22. Pentru aceste motive, Curtea constată că dispoziţiile art. 350 din Codul penal respectă cerinţele de calitate a legii, ce rezultă din prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), fiind, totodată, în acord cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie privind principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei. În acest sens, Curtea reţine că dispoziţiile Legii nr. 319/2006 disting, în mod explicit, între infracţiuni şi contravenţii, capitolul IX al acestei legi, intitulat „Contravenţii“, reglementând clar şi distinct, la art. 39-44, faptele care constituie contravenţii. Prin urmare, contravenţiile în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă sunt bine individualizate, neexistând posibilitatea confundării lor cu infracţiunile ce vizează relaţiile sociale din acelaşi domeniu. 23. De altfel, prin Decizia nr. 69 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 18 iulie 2017, paragrafele 27-29, Curtea a reţinut că ar fi imposibilă enumerarea în textele de lege criticate a tuturor măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. Tocmai de aceea legiuitorul a optat pentru o reglementare ce presupune un anumit grad de abstractizare şi de generalitate. Reglementările cuprinse în Legea nr. 319/2006, lege-cadru, sunt detaliate, în funcţie de domeniul în care se aplică, prin hotărâri ale Guvernului care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, se emit pentru organizarea executării legilor. Curtea a constatat, totodată, că faptul că legiuitorul nu a enumerat în textul incriminator toate măsurile de sănătate şi securitate în muncă, din toate domeniile în care acestea se aplică, nu aduce atingere principiului constituţional invocat, deoarece orice normă juridică trebuie să aibă un anumit grad de abstractizare, precum şi faptul că revine instanţei, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, rolul de a identifica în cuprinsul Legii nr. 319/2006 aceste măsuri şi de a le corobora cu acelea din legislaţia specială ori subsecventă. În acest sens, cu referire la principiul aplicabilităţii generale a legilor, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, prin hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre (a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 46, şi Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23). 24. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât accesul liber la justiţie este asigurat prin dispoziţii ale normelor procesual penale, iar norma de incriminare prevăzută la art. 350 din Codul penal constituie o dispoziţie de drept penal substanţial. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Cătălin Chirilaş în Dosarul nr. 200/753/2017/a1 al Tribunalului Militar Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 350 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Militar Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
