Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1), art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Gabriela Baltag în Dosarul nr. 129/43/2016 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 2.255D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistată de domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Lipseşte partea Consiliul Superior al Magistraturii. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, în ce priveşte dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care abilitează Consiliul Superior al Magistraturii să adopte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, susţine că sunt neconstituţionale, invocând jurisprudenţa referitoare la statutul poliţiştilor şi la cel al funcţionarilor publici din Administraţia penitenciarelor, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile de lege corespunzătoare care abilitau miniştrii de resort - de interne sau de justiţie - ca prin ordine ministeriale să stabilească reguli referitoare la cariera profesională a poliţiştilor, respectiv a funcţionarilor din administraţia penitenciarelor sunt neconstituţionale, pe de o parte, întrucât se încalcă principiul constituţional potrivit căruia statutul acestora se stabileşte doar prin lege organică, deci nu prin norme infralegislative, şi, pe de altă parte, pentru că o astfel de trimitere în alb încalcă principiul previzibilităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. În cazul de faţă, situaţia de drept este identică. Legea nr. 317/2004, lege organică, abilitează un organ administrativ, Consiliul Superior al Magistraturii, să adopte norme infralegislative care vizează statutul şi cariera judecătorilor şi procurorilor, pentru că nerespectarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat printr-o simplă hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, are consecinţe negative asupra carierei profesionale a acestora. O astfel de sancţiune deontologică se trece în dosarul profesional şi, de exemplu, împiedică timp de trei ani o promovare profesională. Pentru identitate de raţiune, dacă, pentru poliţişti şi pentru funcţionarii din administraţia penitenciarelor, statutul lor nu poate fi reglementat decât prin lege organică, cu atât mai mult statutul judecătorilor şi procurorilor nu poate fi reglementat decât prin lege organică. Referitor la opinia Avocatului Poporului în sensul că excepţia ar fi inadmisibilă pentru că ar fi de competenţa instanţei de contencios administrativ să cenzureze validitatea codului deontologic, dacă este sau nu conform legii, arată că tocmai aceasta este obiectul acţiunii cu care a fost învestită instanţa, pe când excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cursul procesului nu vizează conţinutul Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, a cărui verificare nu este de competenţa Curţii Constituţionale, pentru că acesta este un simplu act administrativ normativ, ci vizează dispoziţia din lege care abilitează Consiliul Superior al Magistraturii să adopte un astfel de cod. În opinia sa, singura soluţie constituţională este similară celei în materie disciplinară, pentru care sunt prevăzute chiar în legea organică faptele care constituie abateri disciplinare şi sancţiunile, astfel că, şi în materie deontologică, regimul ar trebui să fie acelaşi, în sensul de a fi inclusă în legea organică, iar nu, prin delegare, într-o normă infralegislativă. Arată că aceleaşi argumente susţin şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. 4. Cu privire la dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, avocatul autoarei excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii - privind drepturile şi cariera magistraţilor - trebuie contestate la Plen, înainte de a fi atacate la instanţă. Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colegial, care funcţionează, pe de o parte, în plen şi, pe de altă parte, în cele două secţii. Precizează că nu se referă la atribuţiile disciplinare ale Consiliului, ci strict la materia deontologică. În orice altă materie decât cea disciplinară, hotărârile Secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie contestate la Plen, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, şi abia apoi se poate ajunge la instanţa de judecată. Or, această obligativitate impusă de lege de a contesta hotărârea Secţiei pentru judecători la Plen încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor. Astfel, în timp ce Secţia pentru judecători este compusă numai din judecători, din Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fac parte şi procurori, ministrul justiţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile, adică persoane care nu sunt judecători. Or, potrivit Constituţiei, numai judecătorii sunt independenţi şi inamovibili. Arată că inamovibilitatea presupune că toate aspectele care ţin de cariera judecătorilor trebuie să fie soluţionate numai de judecători, adică de egalii acestora, iar nu şi de procurori, care se bucură doar de stabilitate. În mod contrar, sunt afectate principiile independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii judecătorilor prevăzute în Constituţie. 5. În ce priveşte normele criticate referitoare la Inspecţia Judiciară, în măsura în care se interpretează în sensul că un inspector judiciar care este procuror poate face orice acte, de orice natură, privind cariera unui judecător, susţine că sunt neconstituţionale pentru aceleaşi motive anterior arătate. Inspectorii judiciari sunt fie judecători, fie procurori, care, deşi au un mandat de 6 ani, rămân în continuare judecători sau procurori. Legea nu precizează expres că, în cazul unui judecător, inspectorul judiciar, care face orice tip de acte într-o lucrare, trebuie să fie judecător, ci poate fi procuror, ceea ce s-a şi întâmplat în concret. Arată că avizele, în cazul autoarei excepţiei, au fost date de adjunctul Inspecţiei Judiciare, care este procuror. Aşadar, un procuror a intervenit în cariera unui judecător. Pentru aceste motive, susţine că se încalcă prevederile constituţionale referitoare la independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, referitor la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, invocă dispoziţiile art. 133 din Constituţie, privind rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii, care denotă sorgintea constituţională a compunerii acestui organism. Totodată, precizează că partea poate contesta hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la instanţa de judecată, fiind astfel asigurat accesul liber la justiţie şi la un proces soluţionat de judecători independenţi şi imparţiali. Cu privire la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, face referire la art. 134 din Constituţie, menţionând faptul că instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la constituţionalitatea acesteia, prin deciziile nr. 620 din 26 iunie 2007 şi nr. 1.588 din 13 decembrie 2011. Precizează, de asemenea, că nu se poate face o similitudine între răspunderea disciplinară, care este reglementată prin lege organică, şi răspunderea pentru nerespectarea normelor deontologice. De asemenea, consideră că deciziile Curţii Constituţionale la care face referire autoarea excepţiei nu pot fi reţinute, întrucât vizează alte categorii de persoane, respectiv poliţiştii şi funcţionarii cu statut special din Administraţia penitenciarelor. În ce priveşte problematica inspectorilor judiciari, consideră, în principal, că excepţia este inadmisibilă, întrucât critica tinde la modificarea normei, iar, în subsidiar, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 1 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 129/43/2016, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1), art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Gabriela Baltag într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare în tot a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor - iar, în subsidiar, doar a prevederilor art. 18 alin. (2) -, soluţionarea cererii de anulare a prevederilor art. 36^2 alin. (6) şi (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, şi a prevederilor art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, precum şi soluţionarea cererii de suspendare a prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actelor administrative enumerate. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că hotărârile Secţiei pentru judecători privind drepturile şi cariera judecătorilor trebuie contestate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în componenţa căruia intră, alături de judecători, şi procurori, ministrul justiţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile, adică persoane care nu întrunesc atributele de independenţă şi inamovibilitate consacrate la nivel constituţional pentru judecători. Sub acest aspect, se arată că orice act sau procedură ce poate afecta cariera ori statutul judecătorilor nu poate proveni decât de la un egal al lor, iar nu de la o persoană care nu se bucură de acest statut. Astfel, conform art. 132 alin. (1) din Constituţie şi per a contrario, procurorii nu sunt nici independenţi, fiind sub autoritatea ministrului justiţiei, împrejurare statuată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi nici inamovibili, bucurându-se doar de stabilitate. De asemenea, nici ministrul justiţiei, care este membru al Guvernului, şi nici reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, care nici nu sunt magistraţi, nu prezintă aceleaşi garanţii de independenţă. 9. În ce priveşte prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, partea „adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor“, şi cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, partea „să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor“, se susţine că încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5) şi cele ale art. 73 alin. (3) lit. j) şi l) din Constituţie. Astfel, conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor este adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, iar potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii au îndatorirea respectării acestuia. Nerespectarea acestei îndatoriri se constată de Consiliul Superior al Magistraturii, iar constatarea încălcării normelor deontologice de către un magistrat poate avea efecte negative asupra carierei sale, din perspectiva evaluării lui profesionale, cu consecinţa restrângerii dreptului la promovare. Stabilind îndatoriri pentru judecători şi putând influenţa cariera lor profesională, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi îndatorirea respectării lui vizează, aşadar, statutul judecătorilor şi procurorilor. Din această perspectivă, precizează că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) şi p) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de muncă se stabilesc prin lege organică, iar noţiunea de „funcţionar public“ este folosită în Constituţie într-un sens foarte larg, incluzându-i şi pe „magistraţi“. Conform art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) şi (4) din Constituţie, tot prin lege organică se reglementează şi aspectele privind drepturile, cariera şi disciplina judecătorilor, deci statutul lor. Rezultă că, a fortiori faţă de statutul funcţionarilor din administraţia publică, statutul judecătorilor şi al procurorilor nu poate fi reglementat decât prin lege organică, iar nu prin act al Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce include şi regulile deontologice aplicabile judecătorilor, pe care magistraţii au îndatorirea să le respecte, în caz contrar cariera lor profesională fiind influenţată negativ. Mai susţine că şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care consacră îndatorirea respectării Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi care, privit izolat, nu este neconstituţional în sine, devine, prin contaminare, neconstituţional, întrucât impune magistraţilor îndatorirea de a respecta un cod deontologic adoptat în temeiul unei norme neconstituţionale. 10. Mai precizează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care delegau unei autorităţi administrative adoptarea de norme juridice referitoare la statutul acestora. În acest context, arată că ar fi absurd ca legiuitorul constituant să impună adoptarea de legi organice pentru statutul poliţistului ori pentru statutul personalului penitenciar, dar să nu impună acest lucru pentru magistraţi, pentru care ar fi suficientă o lege ordinară. Din punct de vedere constituţional, statutul magistraţilor nu poate fi inferior statutului poliţiştilor ori personalului penitenciar, ci, dimpotrivă, statutul magistraţilor este unul superior. 11. Critică, de asemenea, prevederile art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputaţii, de verificare a respectării independenţei şi prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Or, art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Constituţie consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor, ceea ce înseamnă că orice act sau procedură ce le poate afecta cariera ori statutul nu poate proveni decât de la un egal al lor, adică de la un judecător independent şi inamovibil, iar nu de la un procuror, care nu se bucură de acest statut. Consecinţa este că niciun procuror, nefiind nici independent, nici inamovibil, nu poate interveni în niciun fel în statutul ori cariera unui judecător, în calitate de inspector judiciar. 12. Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în acord cu dispoziţiile din Constituţie invocate de autoarea excepţiei. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu referire la criticile aduse art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, arată că legiuitorul primar poate delega expres reglementarea unor aspecte legate de un anumit domeniu către legiuitorul secundar sau terţiar, condiţia fiind ca reglementările emise să respecte dispoziţiile legale cu forţă juridică superioară şi să nu contravină acestora, având în vedere şi caracterul de generalitate al legii, ca act juridic al Parlamentului. În acest sens, învederează că statutul judecătorilor este reglementat prin lege organică, respectiv prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar nu prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Precizează că art. 30 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 stabileşte atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de asigurare a respectării legii şi a criteriilor de competenţă profesională în desfăşurarea carierei judecătorilor şi procurorilor. Este, aşadar, legitim ca adoptarea codului care reglementează reguli de conduită specifice magistraţilor să fie dată de legiuitorul primar în căderea Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea rolului constituţional recunoscut acestei autorităţi. În consecinţă, apreciază că prevederile criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale care stabilesc domeniul rezervat legii organice ori principiului separaţiei puterilor în stat. 15. În ceea ce priveşte criticile aduse art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, arată că, ţinând seama de prevederile art. 133 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, se poate constata că, exceptând prevederile referitoare la domeniul răspunderii disciplinare, Legea fundamentală reglementează competenţele Consiliului Superior al Magistraturii ţinând seama de natura sa de organ unitar şi colectiv, fără ca aceasta să semnifice, în mod absolut, că anumite competenţe nu pot fi atribuite secţiilor acestuia. 16. Referitor la criticile aduse art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, apreciază că sunt neîntemeiate, întrucât Inspecţia Judiciară este parte integrantă a Consiliului Superior al Magistraturii, iar activitatea acesteia se integrează activităţii Consiliului, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei. Chiar dacă recrutarea inspectorilor judiciari se realizează din rândul judecătorilor şi procurorilor, prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 stabilesc fără echivoc că, pe durata exercitării mandatului de inspector-şef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete, fiind numiţi într-o funcţie nouă, distinctă, cea de inspector judiciar. Aceste prevederi trebuie corelate cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care consacră independenţa operaţională a Inspecţiei Judiciare, aceasta îndeplinind, prin inspectorii judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analize, verificare şi control în domeniile specifice de activitate. Aşadar, organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare, astfel cum sunt reglementate de lege, sunt menite să asigure exercitarea cu obiectivitate a atribuţiilor recunoscute inspectorilor judiciari, permiţând Consiliului Superior al Magistraturii să decidă cu privire la cariera judecătorilor şi procurorilor, competenţa decizională în soluţionarea unor astfel de situaţii revenind în toate cazurile Consiliului Superior al Magistraturii, constituit în plen sau în secţii. 17. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, având în vedere natura sa de organ colectiv, precum şi componenţa stabilită prin prevederile art. 133 din Legea fundamentală, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 124 şi ale art. 125 din Constituţie, care consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor, aceste ultime dispoziţii referindu-se la activitatea de înfăptuire a justiţiei. Pentru aceleaşi raţiuni, nici dispoziţiile art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 ori ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu pot fi considerate a contraveni principiilor care guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei. În ceea ce priveşte criticile în sensul că se permite Consiliului Superior al Magistraturii să legifereze prin acte infralegale statutul judecătorilor şi al procurorilor, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu sunt întemeiate, pentru considerentele reţinute în Decizia nr. 13 din 22 ianuarie 2013. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1), art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi ale art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, precum şi cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. În ceea ce priveşte prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că sunt criticate doar teza întâi şi, respectiv, a patra, acestea urmând să fie incluse în obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Textele de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară.“; – Art. 38 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004: „(1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor (...)“; – Art. 65 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 317/2004: "(2) Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef, ajutat de un inspector-şef adjunct, numiţi prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.(3) Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate." – Art. 66 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „(2) Aparatul propriu al Inspecţiei Judiciare este organizat în direcţii, servicii şi birouri. În cadrul aparatului propriu al Inspecţiei Judiciare funcţionează inspectori judiciari, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, funcţionari publici şi personal contractual.“; – Art. 70 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: „(1) Inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de către inspectorul-şef, în urma unui concurs, pentru un mandat de 6 ani, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţin 8 ani în magistratură, care au cel puţin grad de tribunal sau parchet de pe lângă tribunal şi au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare.“; – Art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „(2) Inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat. În acest caz, dosarul se repartizează altui inspector judiciar, în mod aleatoriu, cu respectarea dispoziţiilor art. 73.“; – Art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004: „(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate (...) să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor (...).“ 21. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, respectiv principiul legalităţii, art. 73 alin. (3) lit. j) şi l) potrivit cărora prin lege organică se reglementează statutul funcţionarilor publici, respectiv organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi, art. 124 alin. (3) potrivit cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi art. 125 alin. (1) care consacră inamovibilitatea judecătorilor. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că este necesar să analizeze, pentru început, condiţia de admisibilitate constând în existenţa legăturii cu cauza în cadrul căreia a fost ridicată. Sub acest aspect, Curtea observă că autoarea acesteia a solicitat, în principal, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, şi, în subsidiar, doar a prevederilor art. 18 alin. (2) din acesta, care prevăd că relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora, iar judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor. Prin urmare, art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 teza întâi, potrivit căruia Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, are legătură cu cauza. 23. Şi în ce priveşte prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 referitoare la soluţionarea, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a contestaţiilor împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară, Curtea constată că sunt, de asemenea, incidente în cauză. Aceasta, cu toate că excepţia de neconstituţionalitate nu a fost ridicată într-un litigiu care să vizeze procedura contestării acestor hotărâri, respectiv contestaţia care poate fi introdusă în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva soluţiilor date de Plenul Consiliului. Totuşi, textul de lege amintit este incident în cauză, întrucât obiectul litigiului îl reprezintă - printre altele - anularea în contencios administrativ a art. 36^2 alin. (6) şi (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, care prevede că hotărârea secţiei Consiliului dată cu privire la sesizările referitoare la încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor poate fi atacată cu contestaţie la Plen, în termen de 5 zile de la comunicare, iar hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [în prezent, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie]. 24. În ce priveşte celelalte texte de lege criticate sub aspectul neconstituţionalităţii, Curtea observă că acestea vizează aspecte organizatorice privitoare la Inspecţia Judiciară. Astfel, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 se referă la conducerea Inspecţiei Judiciare şi modul de numire a inspectorului-şef şi a inspectorului-şef adjunct, art. 66 alin. (2) are în vedere structura şi organizarea internă a Inspecţiei Judiciare, art. 70 alin. (1) detaliază procedura de numire în funcţie a inspectorilor din cadrul Inspecţiei Judiciare, iar art. 72 alin. (2) prevede interdicţia pentru inspectorii judiciari de a efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat. Obiectul litigiului în soluţionarea căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă şi anularea art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012, potrivit căruia sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-şef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar şi avizat de şeful direcţiei corespunzătoare şi de inspectorul-şef. Având în vedere cele arătate, prevederile menţionate nu au legătură cu cauza. Mai mult, excepţia apare şi ca nemotivată, întrucât, în esenţă, critica de neconstituţionalitate formulată de autoarea excepţiei cu privire la aceste texte de lege constă în faptul că un inspector judiciar care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputaţii, de verificare a respectării independenţei şi prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Curtea constată că o astfel de critică este irelevantă în contextul conţinutului normativ mai sus prezentat al textelor în discuţie, neexistând o legătură logică între argumentele prezentate de autoarea excepţiei în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi şi domeniul de reglementare al textelor supuse controlului de constituţionalitate. În schimb, singurul text referitor la Inspecţia Judiciară care poate fi analizat prin prisma criticii invocate este art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate. 25. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în ce priveşte prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, că autoarea acesteia susţine, în esenţă, că sunt neconstituţionale, întrucât contestaţiile împotriva hotărârilor Secţiei pentru judecători privind drepturile şi cariera acestora sunt soluţionate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în componenţa căruia intră nu doar judecători, ci şi procurori, ministrul justiţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile, adică persoane care nu au un statut egal cu al judecătorilor, caracterizat prin independenţă, imparţialitate şi inamovibilitate. 26. Potrivit textului de lege criticat, care face parte din secţiunea a 2-a - „Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii“ a capitolului IV - „Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii“, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară. 27. Consiliul Superior al Magistraturii este reglementat în secţiunea a 3-a (art. 133 şi art. 134) din capitolul VI - Autoritatea judecătorească al titlului III - Autorităţile publice din Constituţie. Potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, acesta „este garantul independenţei justiţiei“, iar, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, „îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare“ a judecătorilor şi procurorilor. 28. Referitor la natura juridică a Consiliului Superior al Magistraturii, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că acesta este o autoritate fundamentală a statului şi că, în componenţa sa, reflectă structura autorităţii judecătoreşti şi asigură legătura cu societatea civilă (deciziile nr. 53 şi nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011). Curtea a mai reţinut că, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 304/2004, Consiliul Superior al Magistraturii nu este instanţă judecătorească ce realizează justiţia, ci este autoritatea publică judecătorească - garant al independenţei justiţiei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012). 29. Structura Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de dispoziţiile art. 133 alin. (2) din Constituţie şi art. 3 din Legea nr. 317/2004, care stabilesc că acesta este alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători şi 5 procurori, care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori, 2 reprezentanţi ai societăţii civile, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, Consiliul este format din 3 categorii de membri: magistraţi aleşi în adunările generale ale magistraţilor, reprezentanţi ai societăţii civile desemnaţi de Senat şi membri de drept, respectiv ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanţă. 30. Referitor la componenţa Consiliului Superior al Magistraturii, prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea a observat că legiuitorul constituant originar a optat pentru includerea în componenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi a unor membri care nu sunt magistraţi de profesie, dar care reprezintă societatea civilă, sunt specialişti în domeniul dreptului şi se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală. Curtea a constatat că îndeplinirea rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, acela de garant al independenţei justiţiei, precum şi a principalelor atribuţii care privesc cariera şi răspunderea disciplinară a magistraţilor, presupune ca judecătorii şi procurorii să aibă o pondere corespunzătoare imperativului constituţional consacrat de art. 133 alin. (1). Aşa fiind, în virtutea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, componenţa acestui organism trebuie să reflecte specificitatea acestei activităţi, calitatea de magistraţi a membrilor - aşa cum o impune însăşi titulatura acestui organism suprem de reprezentare -, care cunosc în mod direct implicaţiile activităţii desfăşurate de această categorie profesională, fiind definitorie pentru hotărârile pe care le adoptă Consiliul. 31. Cu privire la pretinsa lipsă de independenţă şi imparţialitate a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acesta poate fi garantul independenţei justiţiei numai dacă, în realizarea acestei competenţe, el îşi îndeplineşte în mod independent şi imparţial atribuţiile stabilite prin lege. Iar factorii ce asigură independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului şi inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum şi existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, Decizia nr. 779 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, şi Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012). Referitor la această ultimă condiţie, Curtea Constituţională a decis că, în activitatea individuală, membrul Consiliului trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie şi acţiune, astfel încât să-şi exercite mandatul în mod eficient. El nu poate fi expus unor eventuale presiuni, afectând independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi legilor (Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013). 32. Nu în ultimul rând, Curtea reţine că posibilitatea contestării, pentru orice motiv, a hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, asigură toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, garanţii prevăzute de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie. 33. În concluzie, Curtea constată că prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară - nu contravin dispoziţiilor art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Constituţie. 34. În ce priveşte prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, partea „adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor“, şi cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, partea „să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor“, se susţine că încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 73 alin. (3) lit. j) şi l) din Constituţie, în esenţă, pe considerentul că regulile deontologice fac parte din statutul judecătorilor, care au îndatorirea să le respecte, în caz contrar cariera lor profesională fiind influenţată negativ. De aceea, nu pot fi adoptate decât prin lege organică, iar nu prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. 35. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respectiv competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, a statuat că nici Constituţia şi nici actele internaţionale nu exclud posibilitatea ca, „în considerarea statutului unor categorii de persoane, legiuitorul să impună acestora rigori specifice de conduită, care pot fi subsumate conceptului de «bună reputaţie». Referindu-se în acest sens la interpretarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale într-o cauză în care a fost chemată să decidă dacă a fost respectat un echilibru just între dreptul fundamental al individului la respectarea vieţii private şi libertatea de exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 8 paragraful 2 şi art. 10 paragraful 2 din Convenţie, pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că deja a considerat legitim ca celor din funcţii publice sau magistraţilor să li se impună, din cauza statutului lor, obligaţia de rezervă sau de discreţie privind exprimarea în public a anumitor convingeri. Curtea a luat notă în acest context de faptul că «îndatoririle de ordin deontologic ale unui magistrat pot influenţa viaţa privată, în cazul în care magistratul, prin comportament - chiar din viaţa privată - aduce atingere imaginii sau reputaţiei instituţiei judiciare» (Hotărârea din 19 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Ozpinar împotriva Turciei, paragraful 71). Având în vedere şi jurisprudenţa menţionată, Curtea reţine că, în cazul magistraţilor, buna reputaţie constituie o condiţie a încrederii publice în justiţie şi eficienţa acesteia, fără de care nu poate fi concepută calitatea justiţiei şi deplina aplicare a dispoziţiilor constituţionale care reglementează înfăptuirea sa. Astfel fiind, instituirea condiţiei bunei reputaţii, atât în ceea ce priveşte accederea în profesie, cât şi pe toată durata activităţii de magistrat, este în concordanţă cu exigenţele impuse de prevederile art. 124 din Constituţie, precum şi de cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, necesitatea ca numirea şi promovarea judecătorilor să se realizeze în considerarea meritelor acestora, care se referă nu doar la calificarea profesională, ci şi la reputaţia lor, este subliniată în Raportul Comisiei de la Veneţia asupra independenţei sistemului judiciar Partea I: Independenţa judecătorilor - Veneţia, 12-13 martie 2010. Un alt document cu aceeaşi valoare de recomandare, care statuează asupra aceloraşi principii, este Declaraţia privind etica judiciară, adoptată de Adunarea Generală a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare, în cadrul întâlnirii de la Londra, 2-4 iunie 2010, prin care s-a aprobat raportul intitulat «Etică judiciară - Principii, valori şi calităţi», ca un corp de îndrumări pentru judecătorii europeni“. 36. În schimb, Constituţia nu impune ca normele de deontologie profesională să fie adoptate prin lege organică, întrucât conceptul de statut al magistraţilor [statut care, în accepţiunea art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, trebuie adoptat prin lege organică, a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28] se diferenţiază de cel de deontologie a acestora. Astfel, dacă sub aspect material cele două concepte sunt foarte apropiate, în ceea ce priveşte aspectul funcţional ele se diferenţiază vizibil: prima noţiune vizează organizarea oficială a profesiei date, în timp ce cea de-a doua tinde să asigure că în exercitarea atribuţiilor sale, dar şi în cadrul vieţii private, magistratul se comportă în conformitate cu obligaţiile care îi incumbă şi cu interesele corpului din care face parte, în condiţii de natură a menţine imaginea şi integritatea profesiei. Deontologia este un instrument de autocontrol al corpului profesional, de responsabilizare, în timp ce statutul este o garanţie pentru protecţia drepturilor magistratului şi un instrument de organizare, raţionalizare şi coordonare a profesiei. De asemenea, Curtea subliniază că regulile disciplinare vizează sancţionarea sau răspunderea şi nu se confundă cu normele de deontologie. 37. Având în vedere că normele şi principiile deontologice îşi au izvorul în preceptele morale şi au cunoscut în timp o consacrare sub forma normelor juridice, entitatea cea mai bine plasată pentru a le formaliza este cea care are rolul de conducere/coordonare/apărare a intereselor corpului profesional. Astfel, stabilirea normelor de deontologie profesională ţine de entitatea care reprezintă corpul profesional în cauză, ele neputând fi impuse prin lege, întrucât, în acest caz, s-ar ajunge la transformarea şi identificarea acestora cu normele care reglementează o altfel de răspundere, cea disciplinară, distinctă de răspunderea/blamul profesional incident ca urmare a încălcării unei norme de deontologie profesională. Faptul că legiuitorul a optat, pe de o parte, în sensul reglementării obligaţiei judecătorilor/procurorilor de a respecta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, iar, pe de altă parte, în sensul stabilirii obligaţiei garantului independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. 38. Cu privire la evaluarea judecătorilor/procurorilor, Curtea reţine că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, prevede că „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă“. De asemenea, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă judecătorii şi procurorii sunt supuşi la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale“. Prin urmare, unul dintre elementele ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă este integritatea. 39. În sensul său comun, integritatea se defineşte ca fiind calitatea de a fi cinstit, onest, corect sau incoruptibil, iar dezvoltarea normativă a acestui concept de natură legală este realizată în Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 15 noiembrie 2016, care, la art. 6 alin. (1), prevede că „Integritatea judecătorilor se apreciază în funcţie de următorul indicator: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; sancţiuni disciplinare rămase definitive în perioada supusă evaluării; pronunţarea faţă de judecătorul evaluat a unor soluţii de renunţare la urmărirea penală, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare, pentru care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a propus eliberarea din funcţie, în condiţiile legii“. Stabilirea unui atare criteriu de apreciere al integrităţii, obiectiv în sine, ţine de opţiunea Consiliului Superior al Magistraturii. 40. În acest context normativ, autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de faptul că integritatea judecătorilor se apreciază în funcţie de încălcările aduse Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aspect stabilit însă printr-o normă infralegală, respectiv Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, şi de aici deduc că acest cod ar fi trebuit adoptat sub forma unui act de reglementare primară. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că Legea nr. 303/2004, lege organică, este cea care reglementează integritatea ca fiind unul dintre criteriile în funcţie de care se evaluează competenţa profesională şi performanţa judecătorului/procurorului. Prin urmare, acest criteriu este de rang legal, care nu implică nicio dificultate de înţelegere în privinţa destinatarului legii, mai ales că acesta este judecător/procuror. Curtea reţine că ceea ce prevede legea este ca integritatea să fie evaluată, iar faptul că Consiliul Superior al Magistraturii a prevăzut într-un regulament criterii pentru evaluarea integrităţii care ţin de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor nu înseamnă că acest cod trebuie adoptat prin lege. De asemenea, Curtea observă că, în lipsa sa, evaluarea integrităţii s-ar realiza în conformitate cu criterii care nu ar fi formalizate într-un act juridic şi ar fi realizată în funcţie de criterii mai mult sau mai puţin subiective/obiective. De aceea, reglementarea unui sistem de recompensare şi promovare în privinţa magistraţilor care se comportă potrivit exigenţelor funcţiei dobândite şi de sancţionare a celor care încalcă aceste exigenţe prin aplicarea unor sancţiuni profesionale, şi nu disciplinare, este necesară pentru atingerea a ceea ce se numeşte responsabilitate profesională. 41. Cu privire la importanţa normelor de deontologie profesională, Curtea reţine preambulul documentului, intitulat „Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară“ (Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001, adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor, astfel cum a fost revăzut la masa rotundă a preşedinţilor de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, 25-26 noiembrie 2002), în care se subliniază că încrederea publicului în sistemul de justiţie, în autoritatea morală şi în integritatea judecătorilor este de maximă importanţă într-o societate democratică modernă, că este esenţial ca judecătorii, fiecare, individual, şi toţi, în colectiv, să respecte şi să onoreze funcţia judiciară ca fiind un mandat public şi să se străduiască în a spori şi a menţine încrederea publicului în sistemul judiciar şi că principala responsabilitate de a promova şi a menţine standardele înalte ale conduitei judiciare revine în primul rând corpului judiciar din fiecare ţară. Cu privire la valoarea 3, integritatea, se arată că este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare. Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă. Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiţia nu doar trebuie făcută, trebuie să se şi vadă că s-a făcut justiţie. 42. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2016, paragraful 28, a stabilit că normele cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu referire la evaluarea poliţistului, sunt lacunare, de vreme ce „reguli substanţiale, esenţiale în materia evaluării, precum: stabilirea reprezentanţilor instituţiei angajatoare care efectuează evaluarea, precizarea criteriilor de evaluare a activităţii şi conduitei poliţistului, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare a acestuia nu sunt reglementate prin lege“. În consecinţă, prin decizia antereferită, Curtea a reţinut că doar regulile substanţiale, esenţiale în materia evaluării trebuie înscrise în lege, cu indicarea criteriilor de evaluare. Dar această observaţie, raportată la situaţia judecătorilor/procurorilor, vizează deja un text al unei alte legi, respectiv art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, text care nu face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Faptul că legea antereferită stabileşte că promovarea în funcţie se realizează având în vedere raportul de evaluare [art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], care este întocmit şi prin raportare la un criteriu ce ţine de integritatea magistratului [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], criteriu care se valorizează în funcţie de încălcările aduse Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor [art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor], cod adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii [art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004] nu pune în discuţie constituţionalitatea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta acest cod, respectiv a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. 43. Din cele de mai sus, Curtea reţine că Consiliul Superior al Magistraturii are competenţa de a adopta norme de deontologie profesională, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, de reprezentant al corpului profesional al magistraţilor; de asemenea, Curtea constată că aceste norme stabilesc exigenţe privind conduita profesională a magistraţilor, şi nu garanţii acordate de legiuitor acestora; or, întrucât ansamblul acestor garanţii structurează şi formează statutul magistraţilor în sensul art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, legiuitorul are obligaţia constituţională de a le reglementa numai pe acestea prin lege organică. În consecinţă, Curtea reţine că adoptarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii nu este contrară art. 1 alin. (4) şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. În fine, dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) sau p) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât ipoteza lor normativă nu se referă la judecători sau procurori. 44. În ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a unor decizii de admitere pronunţate în precedent, Curtea constată că acestea nu sunt relevante în soluţionarea prezentei excepţii. Ipoteza normativă analizată în cauza de faţă diferă esenţial de situaţiile examinate prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, referitoare la unele prevederi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, sau Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016, privitoare la dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în care elementul principal îl constituia răspunderea disciplinară a celor două categorii de funcţionari publici vizaţi de deciziile menţionate, pe când textul de lege criticat în cauză are în vedere regulile de deontologie profesională. 45. În consecinţă, Curtea constată că adoptarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii nu este contrară art. 1 alin. (4) şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. Consecutiv, în ce priveşte critica formulată referitor la art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004, a cărui neconstituţionalitate ar fi fost indusă „prin contaminare“ de la art. 38 alin. (1) teza întâi, potrivit susţinerilor autoarei excepţiei, nu poate fi reţinută, ca urmare a constatării concordanţei dintre aceste din urmă prevederi legale şi dispoziţiile din Legea fundamentală invocate. 46. În fine, cu privire la prevederile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, se susţine că ar fi neconstituţionale în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcţii de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputaţii, de verificare a respectării independenţei şi prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. 47. Curtea constată că nu poate reţine nici această critică de neconstituţionalitate, observând că o astfel de interpretare a fost exclusă prin prevederi normative subsecvente, care detaliază şi explicitează dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin art. 16 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 9 octombrie 2012, s-a stabilit că, „În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători funcţionează inspectorii judiciari care au fost selectaţi dintre judecători“, în condiţiile în care, potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, „Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a instanţelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita judecătorilor (...)“. Totodată, art. 20 din acelaşi regulament prevede că „Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a parchetelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita procurorilor (...)“, iar, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din acelaşi regulament, „În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori funcţionează inspectorii judiciari care au fost selectaţi dintre procurori“. Prin urmare, criticile formulate de autoarea excepţiei sunt infirmate de realitatea normativă existentă, prin care s-a dat expresie relaţiei logice implicate de textul criticat, în sensul că activităţile specifice Inspecţiei Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistraţi, respectiv judecătorii şi procurorii, de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competenţelor Inspecţiei Judiciare, după caz. Împrejurarea că, în speţă, un inspector judiciar care este procuror a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică este o chestiune de aplicare a legii, a cărei apreciere ţine de competenţa instanţei de judecată. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (2), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriela Baltag în Dosarul nr. 129/43/2016 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1) teza întâi şi art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi cele ale art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
