Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. b) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, excepţie ridicată de Societatea Colcear Servcom - S.R.L. din comuna Zăvoi, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 2.093/290/2019 al Judecătoriei Reşiţa şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 696D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.279D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi ale art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, excepţie ridicată de Societatea Colcear Agregate - S.R.L. din comuna Zăvoi, judeţul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 2.861/208/2019 al Judecătoriei Caransebeş. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu această conexare. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.279D/2020 la Dosarul nr. 696D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege criticate constituie opţiunea legiuitorului, iar proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 25 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.093/290/2019, Judecătoria Reşiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. b) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Excepţia a fost ridicată de Societatea Colcear Servcom - S.R.L. din comuna Zăvoi, judeţul Caraş-Severin, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, cu aplicarea sancţiunii complementare a confiscării masei lemnoase şi a mijloacelor auto. 8. Prin Încheierea din 28 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.861/208/2019, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010, precum şi ale art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn. Excepţia a fost ridicată de Societatea Colcear Agregate - S.R.L. din comuna Zăvoi, judeţul Caraş-Severin, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, cu aplicarea sancţiunii complementare a confiscării masei lemnoase şi a mijloacelor auto. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 171/2010, astfel cum au fost modificate, reglementează o confiscare de drept a materialelor lemnoase transportate, după caz, cu aviz de însoţire a materialelor lemnoase a cărui valabilitate a expirat, cu aviz de însoţire fără cod unic online sau offline generat de aplicaţiile SUMAL, respectiv ale căror caracteristici nu corespund cu cel puţin unul dintre elementele înscrise în avizul de însoţire referitoare la volum pe specii, cu luarea în considerare a toleranţelor sau a speciilor/grupelor de specii, în condiţiile în care exploatarea se face în baza unul titlu valabil (contract de achiziţie), ca proprietar al masei lemnoase exploatate. Susţin că situaţia premisă, prevăzută de art. 19 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 171/2010 şi de art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, exclude caracterul dobândirii legale a proprietăţii şi prezumţia de legalitate instituită de art. 44 alin. (8) din Constituţie, conduce la concluzia că suntem în prezenţa unei proprietăţi dobândite sub condiţie rezolutorie, condiţia dobândirii în proprietate a masei lemnoase nefiind plata preţului, ci existenţa unui aviz de însoţire completat de şoferul care transportă masa lemnoasă. În concluzie, susţin că această situaţie premisă nu respectă dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 44 alin. (1) şi (8) din Legea fundamentală, astfel că este permisă confiscarea proprietăţii dobândite licit. Reţin că, din perspectiva protejării dreptului de proprietate, consacrat de dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să îndeplinească 3 condiţii, şi anume: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie proporţională. Cât priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010, susţin că sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 23 alin. (11) şi ale art. 44 alin. (8) din Constituţie, întrucât se permite agentului constatator să ia măsuri de valorificare în privinţa bunurilor confiscate fără ca aceste măsuri să fie prevăzute în mod concret sub cerinţa urgenţei, masa lemnoasă fiind valorificată în condiţiile în care nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de respingere a plângerii contravenţionale. 10. Judecătoria Reşiţa, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu a formulat o opinie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 11. Judecătoria Caransebeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, precizează că este opţiunea legiuitorului de a reglementa cu privire la confiscarea unor bunuri despre care se reţine că ar fi fost folosite la săvârşirea faptei contravenţionale. Consideră că motivele formulate de autoare nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate, din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi ale art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn. 16. Întrucât procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice au fost întocmite în datele de 15 martie 2019, respectiv de 21 iunie 2019, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, în forma modificată prin art. I pct. 43 din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, precum şi ale art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 10 iunie 2014, care a fost abrogată prin art. IV din Hotărârea Guvernului nr. 923/2020 pentru aprobarea unor măsuri tranzitorii necesare aplicării unitare a normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 29 octombrie 2020. 17. Curtea are în vedere, totodată, că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. În aceste condiţii, Curtea reţine că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 171/2010, în forma modificată prin art. I pct. 43 din Legea nr. 134/2017, îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice atacate prin formularea de către autoarea excepţiei a plângerilor contravenţionale în cadrul cărora a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 19 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 171/2010: "(2) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei şi reţinerea în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: (...) b) transportul materialelor lemnoase, după caz, cu aviz de însoţire a materialelor lemnoase a cărui valabilitate a expirat, cu aviz de însoţire fără cod unic online sau offline generat de aplicaţiile Sistemului informatizat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL, şi înscris în aviz, cu excepţiile prevăzute de normele legale, cu aviz de însoţire în care nu s-au înscris data şi ora plecării transportului şi, respectiv, valabilitatea, în funcţie de distanţa până la destinaţie; c) transportul de materiale lemnoase ale căror caracteristici nu corespund cu cel puţin unul dintre elementele înscrise în avizul de însoţire referitoare la: (i) volum pe specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranţelor; (ii) specie/grupe de specii. Sancţiunea complementară de confiscare se aplică asupra volumului, cu luarea în considerare a toleranţelor, care nu corespunde pe specii/grupe de specii cu care se depăşeşte volumul înscris în avizul de însoţire. Confiscarea se poate realiza valoric în condiţiile art. 22 alin. (7) sau fizic;" – Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010: „(1) Agentul constatator care aplică sancţiunea dispune şi reţinerea/ confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile silvice, în condiţiile legii. În toate situaţiile agentul constatator descrie în procesul-verbal de constatare a contravenţiei silvice bunurile supuse confiscării şi ia în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.[...]“; – Art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014: „(9) Materialele lemnoase aflate în circulaţie fără codul unic, precum şi fără data, ora, minutul şi secunda, prevăzute la art. 3 alin. (2), sau cele fără cod offline prevăzut la art. 3 alin. (4) ori cu cod unic sau cod offline invalid, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 alin. (10), sunt considerate fără provenienţă legală.“ 18. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 44 alin. (1), (8) şi (9) privind dreptul de proprietate privată. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, Curtea reţine că, potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Legea fundamentală, instanţa de control constituţional „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial“. În aplicarea acestei dispoziţii constituţionale, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că instanţa de control constituţional „(...) decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă [...]“. 20. Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile altor categorii de acte normative decât cele prevăzute expres şi limitativ de norma constituţională şi de legea organică a Curţii Constituţionale - în cauză, prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 470/2014 - este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, şi jurisprudenţa recentă a instanţei de control constituţional, respectiv Decizia nr. 501 din 2 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2023). 21. Totodată, faţă de criticile formulate de autoare, Curtea constată că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010, criticate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea cauzelor în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, de vreme ce din documentele cauzelor nu rezultă că agentul constatator a dispus măsuri de valorificare a bunurilor supuse confiscării. Dimpotrivă, din materialele aflate la dosare, Curtea observă că, prin procesele-verbale de contravenţie, agentul constatator a dispus, ca sancţiune complementară, confiscarea masei lemnoase, aceasta fiind predată în custodia Ocolului Silvic Reşiţa, respectiv Ocolului Silvic Oţelu Roşu, precum şi a mijloacelor auto, care au fost predate în custodie petentelor - autoare ale excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv conducătorului auto al acesteia, până la rămânerea definitivă a măsurii confiscării. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii. Or, în condiţiile relevate anterior, având în vedere şi motivele de neconstituţionalitate formulate de autoare, concluzia nu poate fi decât aceea că dispoziţiile legale criticate, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Aşa încât excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 este inadmisibilă (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, paragraful 15). 22. În concluzie, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 este inadmisibilă. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 171/2010, având în vedere susţinerile autoarelor, Curtea reţine că, printr-o jurisprudenţă constantă, a statuat că proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii. 24. Referitor la măsura confiscării, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că aplicarea şi executarea unei sancţiuni pecuniare, ca şi măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private. Art. 44 alin. (9) din Constituţie prevede că bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. Potrivit acestui principiu constituţional, confiscarea bunurilor trebuie prevăzută de legea care califică o faptă ca infracţiune ori o califică drept contravenţie (a se vedea, în acest sens Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, şi Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003), iar, potrivit art. 44 alin. (1) teza finală din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, ceea ce demonstrează că însăşi Constituţia exclude protecţia bunurilor folosite la săvârşirea unor fapte ilicite sau dobândite prin asemenea fapte. Totodată, art. 136 alin. (5) din Constituţie precizează că „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.“ Textul nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune că, atunci când legea prevede, în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei, proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii (Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000). De asemenea, Curtea a reţinut că interdicţia confiscării averii dobândite licit şi prezumţia caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constituţie, nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii potrivit alin. (9) din acelaşi articol. Prin însăşi săvârşirea contravenţiei autorul acesteia se situează în afara sferei licitului, cu consecinţa firească, prevăzută de art. 44 alin. (9) din Constituţie, a posibilităţii de a suferi rigorile legii, între care şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa. (Decizia nr. 372 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 13 noiembrie 2003, şi Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005) şi că nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului (Decizia nr. 1.142 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011). 25. Totodată, Curtea a reţinut că măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional, consfinţit de art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căruia caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezumă. De aceea, o asemenea măsură este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social (Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008). În acelaşi sens, s-a statuat că prin săvârşirea unei contravenţii se încalcă o normă legală care reglementează un anumit domeniu de activitate. Acest fapt constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumţiei generale de dobândire licită a averii. O interpretare contrară ar duce la concluzia eronată că proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiţii, inclusiv când legea este încălcată (Decizia nr. 105 din 11 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 8 aprilie 2003, şi Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005). De asemenea, Curtea a reţinut că obiect al confiscării pot fi şi bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; în aceste condiţii, legiuitorul poate acorda autorităţilor executive competenţa de a confisca bunurile menţionate mai sus atunci când constată şi sancţionează o contravenţie; desigur, controlul judecătoresc asupra măsurilor dispuse este garantat, astfel încât împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, care cuprinde şi măsura complementară a confiscării, poate fi formulată o plângere în faţa instanţei de judecată, în speţă a judecătoriei - a se vedea, în acest sens, art. 5 alin. (3) lit. a), art. 24, art. 25, art. 31 alin. (2), art. 32 alin. (3), art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001 (Decizia nr. 1.190 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 12 noiembrie 2010). 26. De asemenea, prin Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că faptul că bunurile confiscate nu aparţin contravenientului, ci unei terţe persoane, în speţă societăţii de leasing, nu poate atrage ineficienţa acestei măsuri sancţionatorii. Pe de o parte, art. 44 alin. (9) din Constituţie nu condiţionează confiscarea bunurilor după calitatea de proprietar sau detentor precar a contravenientului. O altă interpretare ar conduce la posibilitatea eludării cu uşurinţă a dispoziţiilor legale, deoarece de fiecare dată contravenientul s-ar putea apăra invocând faptul că este un simplu detentor precar al bunului, iar activitatea ilicită de transport ar putea continua. Pe de altă parte, finanţatorul proprietar al bunurilor respective, utilizate în mod ilicit, nu se poate prevala de caracterul personal al răspunderii contravenţionale, deoarece a încredinţat folosinţa bunului său asumându-şi riscul ca activitatea utilizatorului să genereze un pericol pentru societate. De altfel, pentru a-şi recupera prejudiciul, finanţatorul proprietar are la îndemână calea acţiunii în justiţie împotriva utilizatorului, în temeiul contractului de leasing încheiat cu acesta (considerente reiterate în Decizia nr. 603 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, şi Decizia nr. 1.310 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 19 decembrie 2011). 27. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei constante a Curţii referitoare la măsura confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, aşa încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de proprietate. 28. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, în forma modificată prin art. I pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 20 septembrie 2016, sunt neconstituţionale. 29. În motivarea soluţiei sale, la paragrafele 46-52 din decizia menţionată anterior, Curtea a verificat dacă ingerinţa în dreptul de proprietate este justificată, prin efectuarea unui test de proporţionalitate în scopul stabilirii existenţei unui corect echilibru între interesele în concurs. În concret, Curtea a analizat dacă privarea de proprietate, prin aplicarea obligatorie a sancţiunii contravenţionale complementare a confiscării mijlocului de transport, în temeiul art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, în lipsa reglementării unor criterii de individualizare a măsurii, are un scop legitim, este o măsură adecvată, este necesară şi asigură un just echilibru între interesele în concurs. Curtea a constatat că măsura confiscării mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală, conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, este prevăzută de lege, fiind reglementată prin dispoziţiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010, criticate în cauză. De asemenea, Curtea a reţinut că, prin instituirea sancţiunii complementare a confiscării mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală alături de sancţiunea contravenţională principală a amenzii şi sancţiunea complementară a confiscării materialelor lemnoase, în ipoteza săvârşirii contravenţiilor silvice referitoare la expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase, legiuitorul a avut în vedere protecţia fondului forestier naţional, în condiţiile unei incidenţe tot mai crescute a numărului de contravenţii şi infracţiuni în acest domeniu, legiuitorul urmărind prin aceasta prezervarea pădurii ca bun de interes public, pentru a recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, potrivit art. 35 din Constituţie, din această perspectivă scopul urmărit de legiuitor având caracter legitim. Totodată, Curtea a constatat că sancţiunea contravenţională complementară examinată este o măsură adecvată, fiind aptă să îndeplinească exigenţele scopului legitim urmărit, şi, de asemenea, necesară în vederea realizării scopului legitim urmărit, în condiţiile în care însăşi art. 44 alin. (9) din Constituţie exclude protecţia bunurilor folosite la săvârşirea unor fapte ilicite sau dobândite prin asemenea fapte. Curtea a reţinut însă că legea trebuie să reglementeze măsura confiscării în concordanţă şi cu celelalte dispoziţii ale Constituţiei. Şi din această perspectivă, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu reglementează criterii de individualizare a sancţiunii complementare a confiscării mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase ce nu au provenienţă legală, prin raportare la natura şi gravitatea faptei, respectiv condiţia ca terţul proprietar al bunului confiscat să cunoască scopul folosirii bunului. Curtea a reţinut că această din urmă condiţie îşi află temei în respectarea principiului personalităţii sancţiunilor contravenţionale, „confiscarea specială fiind o sancţiune preventivă cu caracter strict personal căreia nu i se aplică dispoziţiile legii civile privitoare la solidaritate“ (Tribunalul Suprem, Secţia penală, Decizia nr. 697/1980). Aşa încât Curtea a constatat că, dacă bunul confiscat nu este proprietatea contravenientului, iar terţul proprietar nu a cunoscut scopul folosirii lui, măsura confiscării astfel reglementată nu are caracter proporţional, aplicarea confiscării în atari condiţii fiind echivalentă cu o expropriere faptică incompatibilă cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 30. Din această perspectivă, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, precitată, că textul de lege criticat nu asigură un just echilibru între exigenţele generale ale comunităţii referitoare la protecţia fondului forestier naţional şi dreptul fundamental de proprietate al contravenientului, respectiv al terţului proprietar al bunului folosit în vederea săvârşirii contravenţiei, fiind contrar atât dispoziţiilor art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi prevederilor art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală. 31. Curtea a subliniat însă, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, că îşi menţine jurisprudenţa constantă, anterioară pronunţării acestei din urmă decizii, potrivit căreia proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii, iar faptul că bunurile confiscate nu aparţin contravenientului, ci unei terţe persoane, nu poate atrage ineficienţa acestei măsuri sancţionatorii, în condiţiile în care legiuitorul se asigură că prin sancţiunea contravenţională complementară astfel instituită nu sunt încălcate drepturile fundamentale ale cetăţenilor, de care aceştia beneficiază potrivit principiului universalităţii consacrat de art. 15 alin. (1) din Constituţie. 32. Curtea a observat, totodată, la paragraful 58 al Deciziei nr. 197 din 9 aprilie 2019, că, ulterior sesizării sale în cauza în care a pronunţat decizia menţionată, dispoziţiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 au fost modificate prin art. I pct. 52 din Legea nr. 134/2017, soluţia legislativă criticată fiind completată în sensul că „Mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul de materiale lemnoase fără aviz de însoţire şi/sau fără cod online sau offline, după caz, generat de aplicaţiile SUMAL, pentru situaţiile în care emiterea codului online sau offline este obligatorie, se confiscă, dacă valoarea materialelor lemnoase transportate depăşeşte de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă se constată repetarea faptei în interval de 6 luni de la data constatării primei fapte. Evaluarea masei lemnoase se realizează conform prevederilor art. 22 alin. (7)“. În aceste condiţii, Curtea a observat că dispoziţiile de lege în vigoare reglementează criterii de individualizare a sancţiunii contravenţionale complementare a confiscării mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, excepţie ridicată de Societatea Colcear Servcom - S.R.L., respectiv de Societatea Colcear Agregate - S.R.L., ambele din comuna Zăvoi, judeţul Caraş-Severin, în dosarele nr. 2.093/290/2019 al Judecătoriei Reşiţa şi, respectiv, nr. 2.861/208/2019 al Judecătoriei Caransebeş. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Reşiţa şi Judecătoriei Caransebeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
