Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, referitor la sintagma „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163“, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 37 din Legea nr. 138/2014 de modificare a art. 716 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma „dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz“, excepţie ridicată de Emanuel Cristian în Dosarul nr. 26/325/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.974D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea C.A.R. Parîngul I.F.N. din Petroşani a depus un punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, prin care susţine, în esenţă, că cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă procedurii de verificare şi regularizare prevăzute de art. 200 din Codul de procedură civilă, precum şi faptul că executorul judecătoresc are posibilitatea comunicării actelor de executare silită inclusiv prin servicii de curierat rapid. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate sunt clare şi previzibile, nefiind încălcat nici dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 730 din 22 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26/325/2016, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă referitor la sintagma „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163“, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 37 din Legea nr. 138/2014 de modificare a art. 716 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma „dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz“, excepţie ridicată de Emanuel Cristian într-o cauză privind soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile a Judecătoriei Timişoara, prin care a fost anulată o contestaţie la executare ca fiind netimbrată. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale dacă se interpretează în sensul în care comunicarea actelor de executare, citaţiilor sau a oricăror acte de procedură prin poştă/curier se poate face fără scrisoare recomandată, fără conţinut declarat şi fără confirmare de primire, respectiv dacă se pot transmite prin poştă/curier, în condiţiile art. 154 alin. (2) din cod. De asemenea, se arată că aceste prevederi legale sunt neconstituţionale dacă se interpretează că funcţionarul poştal poate îndeplini şi procedura prevăzută de art. 163 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care, în opinia autorului excepţiei, este reglementată exclusiv pentru a fi adusă la îndeplinire de către agenţii procedurali ai instanţei. De asemenea, se apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt corelate cu cele ale art. 165 pct. 2 din acelaşi cod, în sensul în care, deşi acest din urmă text legal statuează în mod explicit care sunt atribuţiile funcţionarului poştal, în practica instanţelor de judecată se consideră legal îndeplinită o procedură de citare în care funcţionarul poştal a îndeplinit atribuţii exclusive ale agenţilor procedurali ai instanţelor, respectiv depunerea citaţiilor şi a actelor de procedură la cutia poştală, atunci când partea a refuzat să primească corespondenţa. 7. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 717 alin. (1) din Codul de procedură civilă se susţine, în esenţă, că acestea sunt neconstituţionale, întrucât modificarea lor prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe s-a făcut prin încălcarea normelor de tehnică legislativă. Astfel, consideră că, de vreme ce art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă conţine singura dispoziţie legală de anulare a cererii de chemare în judecată, iar alin. (5) al acestuia reglementează modalitatea de contestare a încheierii de anulare, prin neaplicarea acestor dispoziţii în cadrul contestaţiei la executare se creează un vid legislativ pe care instanţele nu au calitatea să îl suplinească după bunul plac. Potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, anularea cererii se face prin încheiere, dată în camera de consiliu, dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3); or odată cu neaplicarea acestei prevederi, anularea cererii de chemare în judecată se va face prin sentinţă dată în şedinţă publică, ceea ce nu este reglementat prin lege, instanţele fiind în situaţia de a improviza măsuri legislative. De asemenea, arată că art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă stabileşte imperativ modul de contestare a măsurii anulării cererii de chemare în judecată, şi anume prin cerere de reexaminare, pe când prin neaplicarea acestei dispoziţii contestarea măsurii se va putea face doar printr-o cerere de apel, ceea ce nu este prevăzut de Codul de procedură civilă. Se mai susţine că o asemenea lipsă de corelare legislativă este de natură să tulbure bunul mers al executării silite, să creeze disfuncţionalităţi în derularea acesteia, având, aşadar, efecte contrare celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 8. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă opinează în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă referitor la sintagma „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163“, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 37 din Legea nr. 138/2014 de modificare a art. 716 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma „dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz.“ În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 716 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea au fost modificate prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, când, prin art. 1 pct. 37, a fost introdusă în cuprinsul art. 716 alin. (1) menţiunea referitoare la inaplicabilitatea prevederilor privitoare la verificarea şi regularizarea cererii. Ulterior, Codul de procedură civilă a fost republicat, art. 716 devenind art. 717. Aşadar, având în vedere prevederile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.“ Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sintagma „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163“ cuprinsă în art. 154 alin. (4), precum şi sintagma „dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz“ cuprinsă în art. 717 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 154 alin. (4): „În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163 (referitoare la procedura de comunicare a citaţiei - s.n.).“; – Art. 717 alin. (1): „Contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută de prezentul cod pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător, dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz (privind regulile de procedură referitoare la verificarea cererii şi regularizarea acesteia - s.n.)“. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 şi art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în privinţa sintagmei „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163“ cuprinsă în art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, răspunzând unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză de acelaşi autor, a reţinut prin Decizia nr. 586 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 6 decembrie 2017, paragrafele 27-29 şi 31 şi 32, că, în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare, regula este cea stabilită de art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul în care comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin oricare alt salariat al acesteia, precum şi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. În mod subsidiar comunicării prin agenţii procedurali ai instanţelor, prin urmare numai atunci când această modalitate nu este posibilă, art. 154 alin. (4) reglementează comunicarea prin poştă sau servicii de curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (5), cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează, de asemenea, ca şi în cazul citării prin agenţii procedurali ai instanţelor, dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163. Textul de lege nu defineşte cazul de imposibilitate a comunicării prin agenţi procedurali, însă, având în vedere că, potrivit art. 64 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, agentul procedural al instanţei comunică actele procedurale persoanelor din localitatea unde se află sediul instanţei - fie instanţa emitentă a actului de comunicat, fie instanţa solicitată să efectueze comunicarea în condiţiile art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar numai în cazuri urgente şi când dotarea instanţelor permite, comunicarea se poate realiza şi în alte localităţi, rezultă că, în localităţile unde nu există instanţe, comunicarea se face, de regulă, prin intermediul funcţionarilor poştali. 17. Prin urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că premisa de la care porneşte în analiza excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că, în temeiul art. 154 alin. (1) coroborat cu art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se face, de regulă, prin agenţii procedurali ai instanţelor, şi, în mod subsidiar, prin funcţionarii poştali/servicii de curierat rapid. Principala modalitate de citare şi comunicare a actelor de procedură se realizează prin înmânarea personală a actului comunicat, direct destinatarului sau unei persoane care îl reprezintă, prin agentul procedural al instanţei, [art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă], prin salariatul primăriei căreia i se lasă corespondenţa de la instanţă [în condiţiile art. 163 alin. (3) lit. f) teza a doua şi art. 163 alin. (10)], prin funcţionarul poştal [art. 154 alin. (4)] sau prin executorul judecătoresc/serviciul de curierat rapid [art. 154 alin. (5)]. În acest scop, instanţa întocmeşte actul de comunicat (citaţie sau alt act de procedură), pe care îl introduce în plic închis, cu menţiunea „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE.“, şi căruia îi ataşează formularul-dovadă de înmânare/procesul-verbal, precum şi înştiinţarea prevăzută la art. 163. 18. Curtea a mai reţinut că, în toate cazurile de refuz de primire sau de lipsă a destinatarului/altor persoane care pot primi corespondenţa, legiuitorul a reglementat posibilitatea afişării unei înştiinţări a părţii despre posibilitatea de a-şi ridica personal citaţia, sub sancţiunea operării prezumţiei relative de comunicare, dacă destinatarul nu şi-a ridicat actul de la instanţa emitentă sau de la primărie, în termenul prescris de lege. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, în aceste cazuri, afişarea are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură (Decizia nr. 108 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002). De asemenea, în acest caz, afişarea contribuie la protejarea dreptului persoanei la respectarea vieţii private, de vreme ce documentul afişat nu-l mai reprezintă însăşi citaţia, ci o înştiinţare care cuprinde elemente suficiente de identificare a destinatarului, a celui care a făcut înştiinţarea, a dosarului la care se referă actul procedural, a locului de unde şi a datei până la care poate fi ridicată citaţia, precum şi menţiunea referitoare la consecinţele procedurale ale neprezentării pentru comunicare (Decizia nr. 795 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2016). Ori de câte ori se afişează înştiinţarea, agentul trebuie să depună citaţia şi procesul-verbal respectiv la sediul instanţei care a emis actul ori la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul destinatarul, dacă în localitate nu există instanţă, în acest ultim caz, funcţionarul anume desemnat din cadrul primăriei înaintează instanţei emitente dovada de înmânare semnată de destinatar, procesul-verbal întocmit de agent sau, după caz, dacă destinatarul nu se prezintă să ridice corespondenţa, procesul-verbal întocmit cu această ocazie. 19. Aşa cum s-a reţinut anterior, în mod subsidiar comunicării prin agentul procedural al instanţei, legiuitorul a reglementat comunicarea prin poştă/curierat rapid, numai în cazurile în care prima modalitate nu este posibilă. În acest sens, agentul poştal sau curierul va proceda conform art. 163 din cod, iar actul de comunicat este transmis în plic închis, purtând menţiunea specifică „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE.“, cu corectivul că este vorba de o transmitere prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, noţiuni detaliate în mod specific prin art. 2 pct. 18 şi 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 15 martie 2013. Aşadar, Curtea a reţinut că, în acest caz, comunicarea actului de procedură prin poştă se face tot în condiţiile unui plic închis, ce poartă menţiunea specifică, trimiterea beneficiind de garanţii suplimentare de siguranţă şi confidenţialitate, specifice reglementărilor legale în materia serviciilor poştale. 20. În continuare, referitor la dispoziţiile art. 717 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că, prin Decizia nr. 573 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2017, a reţinut că procedura reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă urmăreşte complinirea eventualelor lipsuri ale cererii de chemare în judecată, sub aspectul competenţei instanţei sesizate şi al elementelor esenţiale ale cererii, enumerate la art. 194-197 din acelaşi cod, precum datele de identificare ale părţilor şi reprezentaţilor acestora - dacă este cazul, obiectul şi valoarea cererii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile de care reclamantul înţelege să se folosească în susţinerea fiecărui capăt de cerere. De asemenea, procedura regularizării cererii de chemare în judecată mai are în vedere şi achitarea taxei judiciare de timbru. Toate aceste cerinţe a căror îndeplinire este verificată de judecător înainte de fixarea primului termen de judecată au ca scop stabilirea, încă din etapa preliminară, a unui cadru procesual clar, bine definit şi evitarea introducerii unor cereri de chemare în judecată informe, care să încarce rolul instanţelor cu procese al căror parcurs ar fi fost mult mai rapid în situaţia în care declanşarea acestora s-ar fi realizat prin intermediul unor acţiuni introductive bazate pe cereri de chemare în judecată care să cuprindă toate menţiunile definitorii mai sus arătate. 21. Procedura verificării şi regularizării priveşte cererea de chemare în judecată, ca act iniţial al procesului, de al cărei conţinut depinde întreaga derulare ulterioară a procesului. Contestaţia la executare, în schimb, este considerată un incident ivit în cursul executării silite, astfel că nu se justifică aplicarea procedurii regularizării cererii, câtă vreme coordonatele esenţiale ale procesului au fost deja stabilite. Ceea ce nu înseamnă că, în virtutea rolului său activ, judecătorul nu va pune în vedere contestatorului-debitor ca, până la primul termen de judecată, să remedieze lipsurile constatate la înregistrarea contestaţiei. Deosebirea faţă de procedura regularizării constă în faptul că, în cadrul acesteia din urmă, nu se fixează primul termen de judecată decât după ce se corectează sau completează corespunzător cerinţele mai sus amintite, pe când, în cazul contestaţiei la executare, judecătorul stabileşte primul termen de judecată şi dispune comunicarea contestaţiei către intimat, în forma incompletă înaintată de contestator, dar, în acelaşi timp, înştiinţează contestatorul cu privire la carenţele contestaţiei şi îi pune în vedere să le complinească. Aşadar, contestaţia nu va fi anulată decât dacă, la primul termen de judecată, judecătorul constată că nu au fost îndeplinite rigorile de formă şi de fond, deşi contestatorului i-au fost aduse la cunoştinţă şi i s-a dat posibilitatea să se conformeze acestora într-un anumit interval de timp. 22. Prin urmare, nu se pune problema unei necorelări legislative, contrară normelor de tehnică legislativă, de natură să încalce exigenţele de calitate şi previzibilitate ale normelor juridice, aşa cum susţine autoarea excepţiei, ci neaplicarea procedurii regularizării cererii în cazul contestaţiei la executare reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a înţeles să eficientizeze şi să accelereze astfel o etapă a executării silite, în condiţiile în care accesul liber la justiţie este pe deplin asigurat, contestatorul având posibilitatea reală şi efectivă de a se adresa instanţelor de judecată pentru contestarea actelor de executare silită. 23. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia, în conformitate cu prevederile art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă, contestarea măsurii anulării cererii de chemare în judecată, pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi de fond descrise în art. 194-197 din acelaşi cod, se face printr-o cerere de reexaminare, pe când în cazul contestaţiei la executare, prin neaplicarea acestei dispoziţii, contestarea măsurii anulării contestaţiei se va putea face doar prin apel, Curtea a reţinut că nu este îngrădit nici dreptul de acces liber la justiţie, nici cel la un proces echitabil, atât timp cât contestatorul are posibilitatea de a solicita şi de a obţine, în faţa unei instanţe de judecată, reanalizarea măsurii anulării contestaţiei. 24. Sub acest aspect, Curtea a reiterat cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudenţa sa, în sensul că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Curtea a apreciat că aceasta reprezintă o soluţie care rezultă în mod categoric din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite de lege“ şi ale art. 129, în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Curtea a arătat că judecătorul „spune dreptul“ pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emanuel Cristian în Dosarul nr. 26/325/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi constată că sintagma „la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163“ cuprinsă în art. 154 alin. (4), precum şi sintagma „dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz“ cuprinsă în art. 717 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
