Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi (1^1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Mihaela Rădău în Dosarul nr. 22.673/212/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 689D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, deciziile nr. 122 din 15 martie 2022 şi nr. 626 din 13 decembrie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.673/212/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi (1^1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Mariana Mihaela Rădău într-o cauză în care a fost respinsă cererea acesteia de judecare a cauzei în procedura simplificată, ca urmare a recunoaşterii învinuirii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că în faza judecăţii în fond a solicitat aplicarea procedurii simplificate. Cererea astfel formulată i-a fost respinsă având în vedere că, întrebată fiind în cadrul ascultării despre acţiunile/inacţiunile fratelui său, a dat un răspuns anume. În considerarea acelui răspuns, instanţa de judecată a respins cererea de judecare a cauzei în formă abreviată, întrucât autoarea excepţiei nu a recunoscut şi ceea ce a săvârşit o altă persoană, respectiv fratele acesteia. Apreciază că cererea de judecare în procedura simplificată a fost respinsă cu încălcarea dreptului prevăzut la art. 117 din Codul de procedură penală. În consecinţă, susţine că textul de lege criticat nu lămureşte ce semnificaţie are ascultarea şi, totodată, nu specifică dacă, în cadrul ascultării, inculpatul care solicită procedura simplificată beneficiază în continuare de prevederile art. 117 din Codul de procedură penală, sens în care solicită Curţii Constituţionale dezlegarea acestor aspecte. Susţine că şi dispoziţiile art. 375 alin. (1^1) din Codul de procedură penală urmează să fie analizate din aceeaşi perspectivă. 6. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că rolul Curţii Constituţionale nu este acela de a compara diferite texte de lege şi de a raporta concluziile comparaţiei la normele şi principiile constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 251 din 23 aprilie 2019). Apreciază că tratamentul procesual diferit aplicabil inculpaţilor care recunosc învinuirea în raport cu cei care nu o recunosc ori cu martorii nu aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie deoarece cei trei subiecţi procesuali nu se află în situaţii juridice identice. Reţine că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor (în acest sens sunt deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011). Subliniază că semnificaţia reală a criticilor de neconstituţionalitate formulate este în sensul obţinerii unei interpretări a noţiunilor de „ascultare“ şi „audiere“ în cursul procesului penal, atribuţie care aparţine instanţei de judecată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 375 alin. (1) şi (1^1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.(1^1) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic." 11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală, cu titlul de derogare de la dreptul comun, care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. 13. Totodată, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa cu privire la dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, criticate în mod distinct, precum şi alături de alte dispoziţii procesual penale, între care şi art. 375 din Codul de procedură penală, a reţinut că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. 14. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului pentru a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, Curtea a subliniat că posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, socotind că nu sunt satisfăcătoare, îndestulătoare, lămuritoare pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare pentru rezolvarea corespunzătoare a cauzei, în acord cu principiul legalităţii şi cel al aflării adevărului (în acest sens sunt deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015; nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015; nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017; nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, şi nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018). 15. De asemenea, prin Decizia nr. 600 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 11 noiembrie 2015, paragraful 15, Curtea Constituţională a mai reţinut că instanţa are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului. Astfel, în situaţia în care instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt precum cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege. Dacă instanţa reţine o situaţie de fapt diferită de cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, care oferă cadrul procesual în care poate lămuri prin administrarea de probe toate aspectele ce privesc cauza dedusă judecăţii, astfel încât să se stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana trimisă în judecată a săvârşit infracţiunea ce i-a fost imputată sau, dimpotrivă, să se constate că dovezile strânse pe parcursul procesului nu confirmă ori nu demonstrează cu certitudine că acesta este autorul faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale. 16. Considerentele care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, ilustrând faptul că normele procesual penale criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate şi stabilesc suficiente repere pentru destinatarul normei contestate, de natură să determine în mod corespunzător adaptarea conduitei sale procesuale. 17. Distinct de considerentele citate anterior, Curtea constată că, în prezenta cauză, autoarea excepţiei pune în discuţie mai degrabă o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale. Prin criticile formulate autoarea susţine lipsa de claritate a textului de lege criticat, care, în opinia sa, nu lămureşte ce semnificaţie are ascultarea, şi, totodată, nu specifică dacă, în cadrul ascultării, inculpatul care solicită procedura simplificată beneficiază în continuare de prevederile art. 117 din Codul de procedură penală. Curtea constată că susţinerile autoarei nu tind spre evidenţierea unei reale contradicţii între textul de lege supus controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea normelor juridice criticate, norme care, de altfel, nu pot fi desprinse din ansamblul actului normativ din care fac parte. 18. În aceste condiţii, Curtea constată, pe de o parte, că aspectele invocate de autoare ţin de modalitatea de interpretare şi aplicare a legii la situaţia individualizată a speţei, iar clarificarea împrejurărilor cauzei şi determinarea prevederilor de lege incidente revin competenţei exclusive a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, nefiind de resortul contenciosului constituţional, iar, pe de altă parte, că, în cauza penală în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 375 alin. (1^1) din Codul de procedură penală, câtă vreme inculpata, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu a recunoscut faptele şi nu a solicitat judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) din acelaşi act normativ, prin înscris autentic. 19. Aşa încât, ţinând seama de exigenţele dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional decide asupra dispoziţiilor legale „care au legătură cu soluţionarea cauzei“, precum şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, care stabilesc că instanţa de control constituţional asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei, Curtea urmează să constate că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi (1^1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi (1^1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Mihaela Rădău în Dosarul nr. 22.673/212/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
