Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9), art. 38 alin. (1) şi art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Dragoş Andrei Păduraru în Dosarul nr. 1.511/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.349D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.225D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Daniela Panioglu în Dosarul nr. 557/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.225D/2016 la Dosarul nr. 1.349D/2016. 6. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.225D/2016 la Dosarul nr. 1.349D/2016, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens, se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că aspectele esenţiale ce ţin de statutul poliţiştilor sau al funcţionarilor publici cu statut special din administraţia penitenciară trebuie să fie reglementate prin lege organică, şi nu prin acte administrative. Prin urmare, Curtea a constatat că trimiterile în alb conţinute în legile organice la reglementarea acestor aspecte prin acte normative de natură infralegală sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, se apreciază că situaţia din cauza de faţă, şi anume abilitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, este identică cu cele anterior expuse. Astfel, se abilitează un organ administrativ să adopte un statut care influenţează cariera judecătorilor şi/sau a procurorilor. Sancţiunea deontologică dispusă se trece în dosarul profesional al acestuia şi împiedică o promovare profesională pe un interval temporal de trei ani; rezultă că aplicarea acestui act administrativ poate avea consecinţe negative asupra carierei profesionale a judecătorilor şi/sau procurorilor. Or, statutul acestora, potrivit Constituţiei, trebuie reglementat prin lege organică. 9. Cu privire la punctul de vedere al Avocatului Poporului exprimat în cauză, potrivit căruia excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, se arată că problema de drept dedusă judecăţii Curţii Constituţionale nu este una de contencios administrativ, întrucât aceasta nu vizează conţinutul codului deontologic, ci dispoziţia cuprinsă în legea organică în temeiul căreia Consiliul Superior al Magistraturii este abilitat să adopte un astfel de cod. Se susţine că exigenţele impuse de Curtea Constituţională pentru materia disciplinară, şi anume ca aspectele sale esenţiale să fie reglementate prin lege organică, trebuie să fie aceleaşi şi în materie de deontologie profesională. 10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că, potrivit art. 134 alin. (4) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţiuni în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei. Cu privire la constituţionalitatea art. 38 din Legea nr. 317/2004, se invocă Decizia nr. 620 din 26 iunie 2007 şi Decizia nr. 1.588 din 13 decembrie 2011. Se susţine că nu se poate pune semnul egalităţii între răspunderea disciplinară şi sancţiunile deontologice. Astfel, un magistrat nu poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea normelor deontologice, o asemenea faptă nefiind abatere disciplinară, însă, într-adevăr, potrivit legii, nu poate promova o anumită perioadă de timp în considerarea sancţiunii deontologice aplicate. Prin urmare, se arată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată de autoarea excepţiei vizează alte aspecte faţă de cele incidente în cauza de faţă, astfel încât nu se poate face o paralelă între acestea. Se mai arată că şi în alte state au fost adoptate norme deontologice cu referire la magistraţi. 11. Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că a invocat o jurisprudenţă mai recentă a Curţii Constituţionale faţă de deciziile enunţate de reprezentantul Ministerului Public, că nu numai materia disciplinară ţine de cariera magistratului, ci şi cea privind deontologia, şi că, în sensul celor anterior expuse, în cazul încălcării unei norme deontologice, magistratul nu se poate prezenta la un concurs de promovare timp de trei ani. Prin urmare, statutul magistraţilor nu include numai normele disciplinare, ci şi pe cele deontologice. 12. Având cuvântul în replică, reprezentantul Ministerului Public subliniază că, în cauza de faţă, nu este în discuţie un ordin de ministru, ci chiar un act emis de Consiliul Superior al Magistraturii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin încheierile din 17 iunie 2016 şi 19 septembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 1.511/1/2015 şi nr. 557/46/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9), art. 38 alin. (1) şi art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Dragoş Andrei Păduraru şi Daniela Panioglu în cauze care au ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de autorul acesteia, având calitatea de procuror, împotriva unei hotărâri a plenului Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a contestaţiei formulate de acesta împotriva hotărârii date de Secţia de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost constatată încălcarea art. 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, respectiv soluţionarea, în principal, a cererii de anulare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 şi înlăturarea din dosarului profesional al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, având calitatea de judecător, a actelor şi înscrisurilor ce privesc constatarea încălcării de către aceasta a dispoziţiilor art. 18 din codul antereferit. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd garanţiile unui proces echitabil în procedura de control judecătoresc asupra actelor administrative sau jurisdicţionale emise de către Consiliul Superior al Magistraturii, în special cele prin care se constată încălcarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Se menţionează faptul că pentru constatarea încălcării codului antereferit au fost folosite declaraţii de martori, cărora nu le-a putut pune întrebări nici în contextul audierii lor de către Inspecţia judiciară, nici în procedura din faţa Consiliului Superior al Magistraturii. 15. Se apreciază că „acuzaţia“ de încălcare a Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, prin efectele pe care le produce asupra carierei unui magistrat, constituie o acuzaţie în materie penală în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, drept pentru care dreptul acuzatului de a pune întrebări martorilor acuzării în faţa instanţei judecătoreşti competente să judece cauza trebuie să fie recunoscut. Or, normele juridice aplicabile în cauză prevăd numai posibilitatea formală a acuzatului de a fi asistat de avocat, astfel încât nu îndeplinesc garanţiile impuse de Constituţie cu referire la procesul echitabil şi dreptul la apărare. Se invocă şi raţiunile care au stat la baza pronunţării Deciziei nr. 774 din 10 noiembrie 2015. 16. Cu privire la art. 38 alin. (1) şi art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004, se apreciază că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care permit unei autorităţi administrative, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii, să legifereze prin acte infralegale răspunderea deontologică a judecătorilor şi procurorilor, tip de răspundere care prin legătura indisolubilă cu statutul acestora intră în domeniul de reglementare al legii organice. Or, normele de deontologie profesională, deşi vizează un tip de răspundere profesională aferentă executării raportului de muncă, au fost adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărâre. În sensul necesităţii reglementării prin lege organică a acestui tip de răspundere sunt invocate deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014 şi nr. 803 din 24 noiembrie 2015. Se mai arată că prin lege organică trebuie reglementate şi modul de sesizare, componenţa şi activitatea organului competent să constate încălcarea codului deontologic, dreptul la apărare şi procedura de lucru în faţa organului administrativ, actele emise în urma procedurii şi efectele concrete ale acestora asupra carierei şi drepturilor judecătorilor şi procurorilor, şi nu printr-un act normativ inferior legii. 17. Se arată că, deşi nu este vorba despre o răspundere disciplinară, ci despre una subsidiară acesteia, răspunderea deontologică odată angajată poate afecta grav şi iremediabil cariera şi drepturile magistratului. Astfel, efectele unei hotărâri prin care se constată încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor au, aşadar, efecte importante în planul executării raportului de serviciu al magistratului, astfel încât, fiind în strânsă legătură cu statutul profesiei, nu ar putea fi reglementate altfel decât printr-o lege organică. 18. Se apreciază că delegarea către Consiliul Superior al Magistraturii a unei atribuţii care aparţine în exclusivitate Parlamentului încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie. În aceste condiţii, legea nu poate fi decât lacunară şi incompletă, ea necuprinzând reglementări referitoare la răspunderea pentru încălcarea normelor de deontologie profesională, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie privind calitatea legii. Se arată că legea nu a fost deloc previzibilă pentru autorul excepţiei atunci când, deşi s-a dat soluţia de clasare a acţiunii disciplinare împotriva sa, a fost din nou chemat la Consiliul Superior al Magistraturii şi audiat cu privire la aceleaşi fapte sub aspectul cărora se dispusese deja clasarea. Se mai indică faptul că reglementările cu privire la răspunderea pentru încălcarea normelor deontologice este disparată, iar Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor nici măcar nu prevede abateri concrete şi clar definite aferente unor conduite concrete, astfel încât destinatarii normei să-şi regleze conduita, ci numai norme generale de conduită. Prin urmare, destinatarul normei nu poate prevedea consecinţele acţiunii sale, dacă aceasta poate fi calificată drept abatere de la normele deontologice şi cum se angajează acest tip de răspundere. Astfel, în lipsa definirii clare a abaterii nu poate fi garantată protecţia împotriva arbitrarului. 19. Se mai arată că, în cuprinsul său, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor stabileşte în sarcina judecătorilor îndatoriri şi poate influenţa cariera lor profesională, din perspectiva evaluării lor profesionale, cu consecinţa restrângerii dreptului la promovare profesională. Se susţine că, în acest mod, Codul vizează statutul judecătorilor. Or, statutul judecătorilor se reglementează prin lege organică. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată prin deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 637 din 13 octombrie 2015 şi nr. 803 din 24 noiembrie 2015, se apreciază că dispoziţia privind abilitarea legislativă a Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor este neconstituţională. 20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 21. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 23. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că art. 29 alin. (5), (7) şi (9) şi art. 40 din Legea nr. 317/2004 nu sunt aplicabile doar ipotezei constatării încălcării normelor deontologiei profesionale, ci în toate situaţiile în care plenul soluţionează aspecte ce privesc cariera şi drepturile magistraţilor. Analizând textul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se arată că acesta nu exclude existenţa unui control judecătoresc deplin asupra actului administrativ pentru a se putea reţine contrarietatea cu art. 21 şi 24 din Constituţie. 24. Cu privire la dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004, se arată că autorul excepţiei critică, în realitate, unele dispoziţii ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu conţinutul propriu-zis al normelor juridice primare; or, soluţionarea unei asemenea critici excedează competenţei Curţii Constituţionale. În subsidiar, se menţionează că Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor este emis în temeiul unei dispoziţii exprese a legii, stabilind o serie de reguli de conduită specifice profesiei de magistrat. Legiuitorul primar poate delega expres reglementarea unor aspecte legate de un anumit domeniu către legiuitorul secundar sau terţiar, condiţia fiind ca reglementările emise să respecte dispoziţiile legale cu forţă juridică superioară şi să nu contravină acestora, având în vedere şi caracterul de generalitate al legii, ca act juridic al Parlamentului. În acest sens, se învederează că statutul judecătorilor este reglementat prin lege organică, respectiv prin Legea nr. 303/2004, iar nu prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Se consideră că este o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate, opţiunea legiuitorului de a decide ce anume aspecte să facă obiectul unor reglementări subsecvente. 25. Se mai arată că Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor reglementează o serie de reguli de conduită specifice profesiei de magistrat, fără ca vreo dispoziţie legală primară să instituie o formă de răspundere de natură juridică pentru încălcarea normelor deontologiei profesionale. Astfel, încălcarea normelor deontologiei profesionale dă naştere unei răspunderi morale, şi nu unei răspunderi disciplinare. 26. Se menţionează că autoguvernarea sistemului judiciar este consacrată în Constituţie, prin înfiinţarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, care are rolul de garant al independenţei justiţiei; prin atribuţiile sale, Consiliul „se impune“ între puterea judecătorească şi cea legislativă ori executivă, pentru a-i scuti pe judecători de presiuni, promisiuni de avansare etc., care ar afecta independenţa şi imparţialitatea lor. În calitate de garant al independenţei justiţiei, prevederile Legii nr. 317/2004 conferă Consiliului Superior al Magistraturii nu doar dreptul, ci chiar şi obligaţia de a se sesiza din oficiu pentru a-i apăra pe judecători şi procurori împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar putea crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, art. 30 alin. (3) din aceeaşi lege stabileşte atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de asigurare a respectării legii şi a criteriilor de competenţă profesională în desfăşurarea carierei judecătorilor şi procurorilor. Este aşadar legitim ca adoptarea codului care reglementează reguli de conduită specifice magistraţilor să fie dată de legiuitorul primar în căderea Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea rolului constituţional recunoscut acestei autorităţi. Prin urmare, se susţine că nu sunt încălcate prevederile constituţionale care stabilesc domeniul rezervat legii organice, principiului separaţiei puterilor în stat şi nici cerinţelor de calitate a legii. 27. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, se arată că susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora răspunderea deontologică a judecătorilor şi procurorilor nu este reglementată prin lege organică, ci prin regulament, tind la completarea textului legal. Or, soluţionarea unei asemenea cereri excedează competenţei Curţii Constituţionale. Se arată că cele reţinute în deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014 şi nr. 803 din 24 noiembrie 2015 nu sunt aplicabile în cauza de faţă, întrucât Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor nu este reglementat printr-un act al autorităţilor administrative, ci printr-un act al Consiliului Superior al Magistraturii, care este parte integrantă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a sistemului autorităţilor administrative. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, este invocată Decizia nr. 13 din 22 ianuarie 2013, prin care Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate. 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 29 alin. (5), (7) şi (9), precum şi art. 38 alin. (1) şi art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, potrivit cărora: - Art. 29 alin. (5), (7) şi (9): "(5) Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată. [...](7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători. [...](9) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (7) este definitivă." – Art. 38 alin. (1): „(1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi alte regulamente şi hotărâri prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“; – Art. 40 lit. f): "Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: [...] f) iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor." 31. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, respectiv calitatea legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 73 alin. (3) lit. j), l) şi p) privind domeniile de reglementare a legilor organice. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cauză, criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 nu vizează în mod concret conţinutul normativ al textului criticat, ci faptul că nu sunt reglementate garanţiile unui proces echitabil în procedura de control judecătoresc asupra actelor administrative emise de către Consiliul Superior al Magistraturii. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că textul criticat reglementează termenul de redactare şi comunicare a hotărârilor plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, indicarea denumirii pe care o poartă acţiunea formulată împotriva hotărârii astfel pronunţate, expresie a controlului judecătoresc, a termenului în care se formulează, a instanţei competente să judece acţiunea şi a compunerii completului de judecată, precum şi caracterul definitiv al hotărârii astfel pronunţate. Se pretinde că textul ar fi trebuit să prevadă şi garanţii specifice dreptului la un proces echitabil, distinct de asistarea formală de către un avocat, mai ales că în această procedură se aduce o acuzaţie în materie penală. În realitate, aspectele învederate ţin de completarea legii, în sensul că autorul excepţiei doreşte reglementarea într-un mod complet a modului de desfăşurare a procedurii de soluţionare a cererilor ce vizează carierea judecătorilor şi procurorilor din faţa Consiliului Superior al Magistraturii şi a celei din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în privinţa Consiliului Superior al Magistraturii, care nefiind o instanţă judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie, nu este necesară reglementarea acesteia prin lege, iar, în privinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura de judecată se realizează potrivit şi în conformitate cu Codul de procedură civilă. Prin urmare, dorinţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate de se normativiza prin lege procedura în faţa Consiliului Superior al Magistraturii şi particularizarea procedurii civile pentru această tipologie de acţiune (contestaţie împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii) sunt chestiuni care ţin de opţiunea legiuitorului, Curtea neputându-se substitui acestuia. Mai mult, nemulţumirile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la modul în care s-a desfăşurat procedura în faţa Consiliului Superior al Magistraturii sunt chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, remedierea acestora putând fi realizată, dacă este cazul, prin formularea contestaţiei care este judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 33. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este inadmisibilă, având în vedere art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie. 34. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respectiv competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, a statuat că nici Constituţia şi nici actele internaţionale nu exclud posibilitatea ca „în considerarea statutului unor categorii de persoane, legiuitorul să impună acestora rigori specifice de conduită, care pot fi subsumate conceptului de «bună reputaţie». Referindu-se în acest sens la interpretarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale într-o cauză în care a fost chemată să decidă dacă a fost respectat un echilibru just între dreptul fundamental al individului la respectarea vieţii private şi libertatea de exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 8 paragraful 2 şi art. 10 paragraful 2 din Convenţie, pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că deja a considerat legitim ca celor din funcţii publice sau magistraţilor să li se impună, din cauza statutului lor, obligaţia de rezervă sau de discreţie privind exprimarea în public a anumitor convingeri. Curtea a luat notă în acest context de faptul că «îndatoririle de ordin deontologic ale unui magistrat pot influenţa viaţa privată, în cazul în care magistratul, prin comportament - chiar din viaţa privată - aduce atingere imaginii sau reputaţiei instituţiei judiciare» (Hotărârea din 19 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Ozpinar împotriva Turciei, paragraful 71). Având în vedere şi jurisprudenţa menţionată, Curtea reţine că, în cazul magistraţilor, buna reputaţie constituie o condiţie a încrederii publice în justiţie şi eficienţa acesteia, fără de care nu poate fi concepută calitatea justiţiei şi deplina aplicare a dispoziţiilor constituţionale care reglementează înfăptuirea sa. Astfel fiind, instituirea condiţiei bunei reputaţii atât în ceea ce priveşte accederea în profesie, ca şi pe toată durata activităţii de magistrat, este în concordanţă cu exigenţele impuse de prevederile art. 124 din Constituţie, precum şi de cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, necesitatea ca numirea şi promovarea judecătorilor să se realizeze în considerarea meritelor acestora, care se referă nu doar la calificarea profesională, ci şi la reputaţia lor, este subliniată în Raportul Comisiei de la Veneţia asupra independenţei sistemului judiciar Partea I: Independenţa judecătorilor - Veneţia, 12-13 martie 2010. Un alt document cu aceeaşi valoare de recomandare, care statuează asupra aceloraşi principii, este Declaraţia privind etica judiciară, adoptată de Adunarea Generală a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare, în cadrul întâlnirii de la Londra, 2-4 iunie 2010, prin care s-a aprobat raportul intitulat «Etică judiciară - Principii, valori şi calităţi», ca un corp de îndrumări pentru judecătorii europeni“. 35. În schimb, Constituţia nu impune ca normele de deontologie profesională să fie adoptate prin lege organică, întrucât conceptul de statut al magistraţilor [statut care, în accepţiunea art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, trebuie adoptat prin lege organică; a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28] se diferenţiază de cel de deontologie a acestora. Astfel, dacă sub aspect material cele două concepte sunt foarte apropiate, în ceea ce priveşte aspectul funcţional ele se diferenţiază vizibil: prima noţiune vizează organizarea oficială a profesiei date, în timp ce cea de-a doua tinde să asigure că în exercitarea atribuţiilor sale, dar şi în cadrul vieţii private, magistratul se comportă în conformitate cu obligaţiile care îi incumbă şi cu interesele corpului din care face parte, în condiţii de natură a menţine imaginea şi integritatea profesiei. Deontologia este un instrument de autocontrol al corpului profesional, de responsabilizare, în timp ce statutul este o garanţie pentru protecţia drepturilor magistratului şi un instrument de organizare, raţionalizare şi coordonare a profesiei. De asemenea, Curtea subliniază că regulile disciplinare vizează sancţionarea sau răspunderea şi nu se confundă cu normele de deontologie. 36. Având în vedere că normele şi principiile deontologice îşi au izvorul în preceptele morale şi au cunoscut în timp o consacrare sub forma normelor juridice, entitatea cea mai bine plasată pentru a le formaliza este cea care are rolul de conducere/coordonare/apărare a intereselor corpului profesional. Astfel, stabilirea normelor de deontologie profesională ţine de entitatea care reprezintă corpul profesional în cauză, ele neputând fi impuse prin lege, întrucât, în acest caz, s-ar ajunge la transformarea şi identificarea acestora cu normele care reglementează o altfel de răspundere, cea disciplinară, distinctă de răspunderea/blamul profesional incident ca urmare a încălcării unei norme de deontologie profesională. Faptul că legiuitorul a optat, pe de o parte, în sensul reglementării obligaţiei judecătorilor/procurorilor de a respecta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, iar, pe de altă parte, în sensul stabilirii obligaţiei garantului independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. 37. Cu privire la evaluarea judecătorilor/procurorilor, Curtea reţine că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, prevede că „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă“. De asemenea, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă judecătorii şi procurorii sunt supuşi la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale“. Prin urmare, unul dintre elementele ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă este integritatea. 38. În sensul său comun, integritatea se defineşte ca fiind calitatea de a fi cinstit, onest, corect sau incoruptibil, iar dezvoltarea normativă a acestui concept de natură legală este realizată în Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 15 noiembrie 2016, care, la art. 6 alin. (1), prevede că „Integritatea judecătorilor se apreciază în funcţie de următorul indicator: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; sancţiuni disciplinare rămase definitive în perioada supusă evaluării; pronunţarea faţă de judecătorul evaluat a unor soluţii de renunţare la urmărirea penală, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare, pentru care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a propus eliberarea din funcţie, în condiţiile legii“. Stabilirea unui atare criteriu de apreciere al integrităţii, obiectiv în sine, ţine de opţiunea Consiliului Superior al Magistraturii. 39. În acest context normativ, autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de faptul că integritatea judecătorilor se apreciază în funcţie de încălcările aduse Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aspect stabilit, însă, printr-o normă infralegală, respectiv Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, şi de aici deduc că acest cod ar fi trebuit adoptat sub forma unui act de reglementare primară. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că Legea nr. 303/2004, lege organică, este cea care reglementează integritatea ca fiind unul dintre criteriile în funcţie de care se evaluează competenţa profesională şi performanţa judecătorului/procurorului. Prin urmare, acest criteriu este de rang legal, care nu implică nicio dificultate de înţelegere în privinţa destinatarului legii, mai ales că acesta este judecător/procuror. Curtea reţine că ceea ce prevede legea este ca integritatea să fie evaluată, iar faptul că Consiliul Superior al Magistraturii a prevăzut într-un regulament criterii pentru evaluarea integrităţii care ţin de Codul deontologic nu înseamnă că acest cod trebuie adoptat prin lege. De asemenea, Curtea observă că, în lipsa sa, evaluarea integrităţii s-ar realiza în conformitate cu criterii care nu ar fi formalizate într-un act juridic şi ar fi realizată în funcţie de criterii mai mult sau mai puţin subiective/obiective. De aceea, reglementarea unui sistem de recompensare şi promovare în privinţa magistraţilor care se comportă potrivit exigenţelor funcţiei dobândite şi de sancţionare a celor care încalcă aceste exigenţe prin aplicarea unor sancţiuni profesionale, şi nu disciplinare, este necesară pentru atingerea a ceea ce se numeşte responsabilitate profesională. 40. Cu privire la importanţa normelor de deontologie profesională, Curtea reţine preambulul documentului, intitulat „Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară“ (Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001, adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor, astfel cum a fost revăzut la masa rotundă a preşedinţilor de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, 25-26 noiembrie 2002), în care se subliniază că încrederea publicului în sistemul de justiţie, în autoritatea morală şi în integritatea judecătorilor este de maximă importanţă într-o societate democratică modernă, că este esenţial ca judecătorii, fiecare individual şi toţi în colectiv, să respecte şi să onoreze funcţia judiciară ca fiind un mandat public şi să se străduiască în a spori şi a menţine încrederea publicului în sistemul judiciar şi că principala responsabilitate de a promova şi a menţine standardele înalte ale conduitei judiciare revine în primul rând corpului judiciar din fiecare ţară. Cu privire la valoarea 3, integritatea, se arată că este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare. Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă. Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiţia nu doar trebuie făcută, trebuie să se şi vadă că s-a făcut justiţie. 41. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2016, paragraful 28, a stabilit că normele cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu referire la evaluarea poliţistului, sunt lacunare, de vreme ce „reguli substanţiale, esenţiale în materia evaluării, precum: stabilirea reprezentanţilor instituţiei angajatoare care efectuează evaluarea, precizarea criteriilor de evaluare a activităţii şi conduitei poliţistului, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare a acestuia nu sunt reglementate prin lege“. În consecinţă, prin decizia antereferită, Curtea a reţinut că doar regulile substanţiale, esenţiale în materia evaluării trebuie înscrise în lege, cu indicarea criteriilor de evaluare. Dar această observaţie, raportată la situaţia judecătorilor/procurorilor, vizează deja un text al unei alte legi, respectiv art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, text care nu face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Faptul că legea antereferită stabileşte că promovarea în funcţie se realizează având în vedere raportul de evaluare [art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], care este întocmit şi prin raportare la un criteriu ce ţine de integritatea magistratului [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], criteriu care se valorizează în funcţie de încălcările aduse Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor [art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor], cod adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii [art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004], nu pune în discuţie constituţionalitatea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta acest cod, respectiv a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. 42. Din cele de mai sus, Curtea reţine că Consiliul Superior al Magistraturii are competenţa de a adopta norme de deontologie profesională, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, de reprezentant al corpului profesional al magistraţilor; de asemenea, Curtea constată că aceste norme stabilesc exigenţe privind conduita profesională a magistraţilor, şi nu garanţii acordate de legiuitor acestora; or, întrucât ansamblul acestor garanţii structurează şi formează statutul magistraţilor în sensul art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, legiuitorul are obligaţia constituţională de a le reglementa numai pe acestea prin lege organică. În consecinţă, Curtea reţine că adoptarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii nu este contrară art. 1 alin. (4) şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. În fine, dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) sau p) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât ipoteza lor normativă nu se referă la judecători sau procurori. 43. În ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a unor decizii de admitere pronunţate în precedent, Curtea constată că acestea nu sunt relevante în soluţionarea prezentei excepţii. Ipoteza normativă analizată în cauza de faţă diferă esenţial de situaţiile examinate prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, referitoare la unele prevederi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, sau Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016, privitoare la dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în care elementul principal îl constituia răspunderea disciplinară a celor două categorii de funcţionari publici vizaţi de deciziile menţionate, pe când textul de lege criticat în cauză are în vedere regulile de deontologie profesională. 44. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Atribuţia secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a lua măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor este o expresie a dispoziţiilor art. 134 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei“. Astfel, Curtea reţine că, fiind garantul independenţei justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii este autoritatea care gestionează cariera judecătorilor şi procurorilor, ceea ce înseamnă că acestuia îi revine competenţa de dispune măsurile necesare în acest domeniu, cu distincţiile, limitările şi condiţionările impuse de art. 125 şi art. 132 din Constituţie. 45. Totodată, având în vedere rolul instanţelor judecătoreşti şi al Ministerului Public în cadrul autorităţilor publice şi statutul de care se bucură judecătorii şi procurorii, se impune ca orice abateri de la conduita pe care judecătorul/procurorul trebuie să o adopte în considerarea acestui statut să poată fi cercetată. Dacă sesizările ce privesc răspunderea disciplinară cunosc un alt regim şi cadru legal (art. 44-52 din lege), cele care privesc conduita judecătorilor/procurorilor, ce nu implică o răspundere disciplinară, trebuie la rândul lor examinate, putând fi angajată o altă tipologie de răspundere. În măsura în care ar fi tolerate comportamente care nu dau naştere unei răspunderi disciplinare, dar care nu sunt în concordanţă cu exigenţele profesiei, ar fi afectate prestigiul şi încrederea în întregul corp al judecătorilor şi procurorilor. Prin urmare, nu se poate reţine că în sine această atribuţie a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii ar fi contrară art. 1 alin. (4) din Constituţie. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Dragoş Andrei Păduraru în Dosarul nr. 1.511/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş Andrei Păduraru în Dosarul nr. 1.511/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Daniela Panioglu în Dosarul nr. 557/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
