Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, înainte de republicarea legii, art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995“, precum şi ale art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.3 al Tribunalului Suceava - Secţia penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.487 D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă domnul Pompiliu Bota, autor al excepţiei, precum şi partea Ionel Lucian Borfotină. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Prim-magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Giordano Giuseppe Bruno a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare în contextul pandemiei de COVID-19, prilej cu care a solicitat şi comunicarea în limba italiană şi traducător. Ca urmare a informării acestuia cu privire la faptul că prezenţa în faţa Curţii Constituţionale nu este obligatorie şi asupra posibilităţii de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, realizată cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.519 din 5 mai 2019, partea a reiterat cererile sale. De asemenea, prim-magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei, spre ştiinţă, o sesizare adresată Comisiei de la Veneţia (înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.108 din 18 februarie 2020) şi o plângere penală formulată împotriva domnului Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.636 din 10 mai 2021). 4. Având cuvântul cu privire la cererea de amânare a cauzei, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia, arătând că motivul indicat de parte este unul generic, precum şi faptul că aceasta are posibilitatea de a depune concluzii scrise, judecata putându-se realiza în lipsă. Părţile prezente lasă la aprecierea Curţii soluţionarea acestei cereri. Curtea respinge, ca neîntemeiată, cererea de amânare formulată în cauză, întrucât motivul referitor la existenţa pandemiei Covid-19 nu justifică, în sine, imposibilitatea de prezentare, iar prezenţa în faţa Curţii Constituţionale nu este obligatorie, partea având posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, aspect care i-a fost comunicat prin corespondenţa ataşată la dosarul cauzei. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, susţinând, în esenţă, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi a principiului neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Arată că, deşi există cinci decizii în care Curtea Constituţională a României statuează că nu poate fi desfiinţată o hotărâre judecătorească irevocabilă, acest lucru s-a întâmplat. Uniunea din care face parte are la bază o hotărâre definitivă ce nu poate fi desfiinţată, potrivit dispoziţiilor noului Cod civil. Invocă, de asemenea, lipsa de claritate şi predictibilitate a dispoziţiilor legale. Referitor la plângerea penală depusă la dosar, arată că toate deciziile Curţii Constituţionale se bazează pe hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, unde domnul Corneliu Bârsan a fost judecător, iar, în opinia sa, domnul Corneliu Bîrsan trebuia să se abţină. 6. Având cuvântul, partea Ionel Lucian Borfotină arată că nu poate să se pronunţe, referindu-se, în continuare, la cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate privind regimul juridic, inclusiv răspunderea ca urmare a activităţilor de consultanţă prevăzute de acestea nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. Cât priveşte dispoziţiile art. 396 din Codul de procedură penală, prin acestea legiuitorul a prevăzut o cale pentru a se dovedi nevinovăţia în condiţiile intervenirii prescripţiei, fiind reglementate în mod expres soluţiile ce pot fi pronunţate. 8. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei citează Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, precizând că legiuitorul nu poate, nici chiar prin lege, să dispună împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Solicită admiterea excepţiei, arătând că a formulat şi o serie de plângeri penale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 15 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.3, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, înainte de republicarea legii, art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995“, precum şi ale art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Pompiliu Bota într-o cauză penală. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele din Legea nr. 51/1995 criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi de art. 198 şi 199 din Codul civil. Cu referire şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, precum şi la o serie de hotărâri ale Curţii de Apel Galaţi, ale Curţii de Apel Craiova şi ale Curţii de Apel Bucureşti, se arată că legea civilă nu se aplică retroactiv, deci activitatea Legii modificatoare nr. 255/2004 nu se aplică şi barourilor deja înfiinţate, iar, pe de altă parte, baroul din care face parte autorul poartă denumirea de U.N.B.R., neexistând niciun act normativ care să fi contestat sau desfiinţat această denumire. Se invocă, în acest sens, şi prevederile art. 199 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora „Constatarea sau, după caz, declararea nulităţii nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de administrare, direct sau prin reprezentare, după caz“, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „dispoziţiile Codului civil privitoare la regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice se aplică şi persoanelor juridice în fiinţă la data intrării sale în vigoare, însă numai în măsura în care prin legile aplicabile oricărei persoane juridice nu se prevede altfel.“ Se arată că în Legea nr. 51/1995 sunt cuprinse dispoziţii speciale în materia supusă analizei în ceea ce priveşte organele de conducere ale profesiei de avocat, astfel încât, prin eliminare, se ajunge la concluzia că restul situaţiilor sunt avute în vedere de legiuitor în redactarea noului Cod civil. Se apreciază că este lesne de înţeles că între regula generală, pe de o parte, şi regula specială instituită de Legea nr. 51/1995 în cazul organizării şi exercitării profesiei de avocat, pe de altă parte, există un raport care cade sub incidenţa regulii generalia specialibus non derogant şi, respectiv, specialia generalibus derogant. Prin urmare, această regulă specială trebuie aplicată cu prioritate pentru ipoteza pentru care a fost instituită, chiar dacă art. 196 din Codul civil prevede că poate fi dispusă nulitatea persoanei juridice. În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate şi calitate a textului criticat, autorul excepţiei se referă la o serie de acte ale Parchetului şi hotărâri judecătoreşti. Precizează că aceste acte jurisdicţionale se referă la „fondul lacunelor legislative neacoperite nici prin dispoziţiile Legii nr. 255/2004 care a modificat Legea nr. 51/1995“. 11. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, autorul consideră că a intervenit prescripţia specială cu referire la faptele de complicitate la exercitarea fără drept a profesiei de avocat, însă precizează că, totuşi, legea internă nu îi permite să solicite nici continuarea procesului penal şi achitarea şi nici achitarea motivată pe existenţa autorităţii de lucru judecat. Consideră că textul încalcă prezumţia de nevinovăţie prevăzută în art. 23 alin. (11) din Constituţia României şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care solicită a se avea în vedere cauzele Didu împotriva României şi Caraian împotriva României. Susţine că se va ajunge la situaţia paradoxală (neconstituţională) în care judecătorul, deşi nu poate pronunţa condamnarea inculpatului, va trebui să constate şi să motiveze în detaliu vinovăţia inculpatului. Conform Cauzei Bulfinsky împotriva României, instanţa trebuie să analizeze şi să ofere explicaţii detaliate cu privire la motivul respingerii cererilor apărării de administrare de probe. Consideră că textul criticat încalcă şi prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât stabileşte discriminări între persoane aflate în situaţii juridice identice sau similare: învinuitul (sau inculpatul în faza de urmărire penală) poate fi exonerat de răspunderea penală prin soluţia de clasare conform art. 18 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 din Codul de procedură penală (autoritate de lucru judecat), dar inculpatul trimis în judecată nu poate fi achitat în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală (pe motiv de autoritate de lucru judecat), deoarece judecătorul este obligat să pronunţe o soluţie de încetare a procesului penal, conform textului criticat. Solicită a se vedea şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 112 din 14 iulie 1998 şi nr. 582 din 20 iulie 2016. Apreciază că textul de lege criticat încalcă prezumţia de nevinovăţie, în măsura în care, deşi instanţa nu poate pronunţa o soluţie de condamnare din pricina prescripţiei răspunderii penale, pronunţă o soluţie de încetare a procesului penal, însă în motivarea acesteia prezintă argumentele pentru care nu poate adopta o soluţie de achitare, aspect ce echivalează în opinia inculpatului cu o apreciere asupra vinovăţiei sale. 12. Tribunalul Suceava - Secţia penală apreciază că excepţia este neîntemeiată. Arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, care se coroborează cu art. 18 din Codul de procedură penală, legiuitorul a intenţionat crearea unei instituţii în sprijinul inculpaţilor pentru a-şi dovedi nevinovăţia, într-un cadru procesual corespunzător, pentru a fi puşi la adăpost de suspiciuni de vinovăţie asupra lor, dacă procesul penal s-a finalizat prin soluţia încetării ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În situaţia în care inculpaţii optează pentru continuarea procesului penal, aceştia îşi asumă totodată şi riscul ca, în urma analizei pe care judecătorul o face, să nu se adopte o soluţie de achitare, fiind firesc să suporte consecinţele alegerii pe care au făcut-o. Nu se poate solicita judecătorului să examineze mai profund vinovăţia unei persoane, ca la final să se reclame încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. 13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţii din Legea nr. 51/1995 cuprinse în forme succesive ale acesteia, dar care consacră soluţii legislative similare, şi anume „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, înainte de republicarea legii, art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995“, precum şi dispoziţiile art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală. 17. Din examinarea actelor dosarului, rezultă că această formulare a sesizării este determinată de faptul că, iniţial, prin concluziile purtând data de 9 noiembrie 2018, domnul Pompiliu Bota a ridicat, cât priveşte Legea nr. 51/1995, excepţia de neconstituţionalitate a „art. 26 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011“. Ulterior, în data de 5 aprilie 2019, domnul Pompiliu Bota a depus la dosar concluzii în care precizează că, drept urmare a modificării Legii nr. 51/1995 şi a renumerotării unor articole, „art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 a devenit art. 107, cu acelaşi conţinut“, şi, ca atare, va „reformula excepţia de neconstituţionalitate“, în sensul că obiect al acesteia este „art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, modificată.“ 18. Faţă de cele arătate, Curtea reţine ca obiect al excepţiei, conform precizării făcute de autorul excepţiei la instanţa de judecată, aceste din urmă dispoziţii, respectiv art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, precum şi dispoziţiile art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală. 19. Textele criticate au următorul cuprins: - Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995: „Exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de avocat constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.“; – Art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 : "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.“;" – Art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală: „Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.“ 20. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul legalităţii, ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (12) - Prezumţia de nevinovăţie. Se invocă şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la prezumţia de nevinovăţie. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost motivată, Curtea constată că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, a mai analizat soluţiile legislative pe care aceste texte le consacră, cuprinse anterior în art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011. 22. Astfel, prin Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 23 martie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată, cu trimitere deopotrivă la jurisprudenţa sa în materie, reţinând, în esenţă, cu privire la art. 26 din Legea nr. 51/1995, că oferă instanţelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfăşurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanşat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanţie a dreptului la un proces echitabil. Graţie textului de lege criticat, instanţa dispune de un cadru procedural optim care îi permite să depună diligenţele necesare pentru ca persoana reprezentată, parte în proces, să aibă asigurat dreptul la apărare. Acesta este, aşadar, unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înţeles să dea eficacitate - în cadrul oricărui proces - prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat. 23. Curtea a mai reţinut că, ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (3) şi ale art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii“, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este, potrivit legii, obligatorie, ci şi să observe ca asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare (Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la efectele asistării sau reprezentării părţilor în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995). Cu acel prilej, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia. În motivarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condiţiile exercitării profesiei de avocat corelativ cu dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum şi la caracterul absolut al nulităţii de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezenţa şi asistenţa juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii. Totodată, Înalta Curte a observat că, de vreme ce dispoziţiile Legii nr. 51/1995 - care are caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat - conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege. 24. Referitor la dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 51/1995, Curtea a reţinut, cu trimitere, de asemenea, la jurisprudenţa sa în materie (Decizia nr. 502 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 31 octombrie 2019), că acestea nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Astfel, nulitatea actelor de constituire şi de înregistrare de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România, dispusă prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, precum şi încetarea de drept a efectelor oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare prevederilor legale, în temeiul art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, reprezintă intenţia legiuitorului ca profesia de avocat să se exercite numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei (paragraful 22). 25. Curtea a mai reţinut în acest sens că, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 noiembrie 2015 - referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal din 1969), în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 -, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat modul în care au fost reglementate organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în România. Cu acest prilej, instanţa supremă a reţinut că din succesiunea în timp a actelor normative rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora („barouri“, „colegii“), nu au fost niciodată desfiinţate în România, operaţiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin acelaşi act normativ s-a prevăzut desfiinţarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înfiinţarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi şi obligaţii ale celor dintâi. Aceeaşi este situaţia şi în privinţa formelor de organizare la nivel naţional („Uniunea Avocaţilor din România“, „Uniunea Barourilor din România“, „Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România“, „Consiliul Central al Colegiilor de Avocaţi“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“), cu singura menţiune că pentru o scurtă perioadă de timp (între 14 februarie 1950 şi 21 iulie 1954) profesia de avocat a rămas fără o structură organizatorică la nivel naţional. Din această perspectivă, în România a existat o continuitate a organizării şi exercitării profesiei de avocat, iar înfiinţarea persoanelor juridice succesoare s-a făcut direct în temeiul legii, fără nicio altă formalitate ulterioară. S-a subliniat, totodată, faptul că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice şi exclusive de organizare profesională a avocaţilor în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocaţi înscrişi în barou (existând şi funcţionând câte un singur barou în fiecare judeţ), care face parte din Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România. Aşa fiind, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, precitată, instanţa supremă a statuat că persoanele care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care fiinţează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat şi anterior, dar şi-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acţionează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor ei să îl înţeleagă şi să îşi conformeze conduita dispoziţiilor sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 din Codul penal. Cu alte cuvinte, latura subiectivă a infracţiunii analizate (respectiv infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi) se află în strânsă legătură cu latura ei obiectivă, mai precis cu cerinţa esenţială a exercitării „fără drept“ a activităţilor specifice profesiei de avocat, a cărei îndeplinire conduce la concluzia că o persoană aflată într-o asemenea situaţie acţionează cu intenţia de a leza valorile sociale ocrotite prin norma juridică incriminatoare, urmând ca organele judiciare să analizeze in concreto vinovăţia fiecărei persoane cercetate pentru săvârşirea acestei infracţiuni. 26. Curtea Constituţională a mai reţinut că problema referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România a format şi obiectul analizei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 12 octombrie 2004 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 24.057/03, formulată de Pompiliu Bota împotriva României, a declarat ca inadmisibilă cererea cu privire la încălcarea libertăţii de asociere, consacrată de prevederile art. 11 din Convenţie. Astfel, Curtea de la Strasbourg a reţinut că printre obiectivele statutare ale asociaţiei al cărei preşedinte este reclamantul figura crearea de barouri, ceea ce contravenea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România, aceasta din urmă neputând fi analizată ca o asociaţie în sensul prevederilor art. 11 din Convenţie, întrucât ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi care urmăresc scopuri de interes general. 27. Aceste considerente pot fi reţinute ca având valoare de principiu pentru cauza de faţă, unde se critică aceleaşi soluţii legislative, invocându-se incidenţa principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi al neretroactivităţii legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. 28. Curtea observă, totodată, că, în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie critica formulată este motivată, în esenţă, cu referire la o serie de hotărâri ale Curţii de Apel Galaţi, ale Curţii de Apel Craiova şi ale Curţii de Apel Bucureşti, la prevederile art. 199 alin. (1) din Codul civil, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Se arată că în Legea nr. 51/1995 sunt cuprinse dispoziţii speciale în materia supusă analizei în ceea ce priveşte organele de conducere ale profesiei de avocat, astfel încât, prin eliminare, se ajunge la concluzia că restul situaţiilor sunt avute în vedere de legiuitor în redactarea noului Cod civil. Se apreciază că este lesne de înţeles că între regula generală, pe de o parte, şi regula specială instituită de Legea nr. 51/1995 în cazul organizării şi exercitării profesiei de avocat, pe de altă parte, există un raport care cade sub incidenţa regulii generalia specialibus non derogant şi, respectiv, specialia generalibus derogant. Prin urmare, această regulă specială trebuie aplicată cu prioritate pentru ipoteza pentru care a fost instituită, chiar dacă art. 196 din Codul civil prevede că poate fi dispusă nulitatea persoanei juridice. În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate şi calitate a textului criticat, autorul excepţiei se referă la o serie de acte ale Parchetului şi hotărâri judecătoreşti. Autorul precizează că aceste acte jurisdicţionale se referă la „fondul lacunelor legislative neacoperite nici prin dispoziţiile Legii nr. 255/2004 care a modificat Legea nr. 51/1995“. 29. Toate aceste critici privesc însă probleme de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele de judecată, precum şi coroborarea mai multor dispoziţii legale considerate de autorul excepţiei ca având incidenţă în cauză, fiind realizate în acest sens ample consideraţii în privinţa interpretării normelor ce fac obiectul excepţiei cu raportare la alte dispoziţii legale. 30. Or, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea a reţinut că „a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 octombrie 2019, Decizia nr. 62 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 9 martie 2021). 31. În ceea ce priveşte art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că încalcă prezumţia de nevinovăţie prevăzută în art. 23 alin. (11) din Constituţia României şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care, deşi instanţa nu poate pronunţa o soluţie de condamnare din pricina prescripţiei răspunderii penale, pronunţă o soluţie de încetare a procesului penal, însă în motivarea acesteia prezintă argumentele pentru care nu poate adopta o soluţie de achitare, aspect ce echivalează cu o apreciere asupra vinovăţiei sale. Se afirmă că s-ar încălca şi prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât ar fi discriminări între persoane aflate în situaţii juridice identice sau similare: „învinuitul (sau inculpatul în faza de urmărire penală) poate fi exonerat de răspunderea penală prin soluţia de clasare conform art. 18 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 din Codul de procedură penală (autoritate de lucru judecat), dar inculpatul trimis în judecată nu poate fi achitat în temeiul art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală (pe motiv de autoritate de lucru judecat), deoarece judecătorul este obligat să pronunţe o soluţie de încetare a procesului penal, conform textului criticat - art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală“ (a se vedea fila 23 din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale). 32. Cu privire la aceste critici, Curtea observă că, în mod contrar susţinerilor autorului sesizării, instanţa constituţională a statuat în jurisprudenţa sa faptul că procedura reglementată de dispoziţiile art. 18 din Codul de procedură penală - Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau a inculpatului are ca finalitate tocmai asigurarea posibilităţii demonstrării nevinovăţiei acestor persoane, în privinţa cărora a intervenit prescripţia răspunderii penale. Prin urmare, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor care au fost urmărite pentru săvârşirea unor infracţiuni - şi care se consideră nevinovate - de a-şi demonstra nevinovăţia (Decizia nr. 212 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 6 iulie 2020, paragraful 15). 33. Rezolvarea acţiunii penale în acest caz se realizează potrivit regulilor stabilite de dispoziţiile art. 396 din Codul de procedură penală. Cât priveşte soluţia de achitare, alin. (5) al art. 396 din Codul de procedură penală stabileşte, cu caracter general, că „Achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d)“, şi anume: „a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate“. De asemenea, alin. (6) al art. 396 din Codul de procedură penală prevede că „Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j)“, şi anume: „e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii“. 34. Se observă că dispoziţiile legale criticate, care se referă la soluţia instanţei în cazul în care inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18, prevăd exact aceleaşi cazuri de achitare, prin trimiterea la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. De altfel, alin. (7) al art. 396 din Codul de procedură penală prevede expres că „Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea“. În celelalte cazuri, soluţia este de încetare a procesului penal, ceea ce înseamnă aplicarea în mod corespunzător a art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, mai sus citat. 35. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei discriminări sub acest aspect în privinţa inculpatului care a cerut continuarea procesului penal, acesta având posibilitatea să obţină o soluţie de achitare, dacă sunt incidente cazurile de achitare prevăzute de lege. Tot astfel, nu se poate reţine nici încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, câtă vreme chiar ratio legis în cauză este asigurarea posibilităţii valorificării plenare a prezumţiei de nevinovăţie, tocmai pentru a nu mai plana nicio suspiciune în privinţa persoanei aflate în ipoteza art. 18 din Codul de procedură penală. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.3 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi ale art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
