Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Horea Tudor Vuşcan, de Coriolan Vuşcan şi de Doina Maria Vuşcan în Dosarul nr. 175/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 39D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii, în principal, de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că autorii invocă o necorelare legislativă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât soluţia legislativă criticată este clară, iar nerespectarea termenului de două luni în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile nu conduce la pierderea dreptului de opţiune succesorală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 175/111/2017, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Horea Tudor Vuşcan, de Coriolan Vuşcan şi de Doina Maria Vuşcan într-o cauză penală în care instanţa de judecată a pus în discuţie continuarea acţiunii civile formulate de Societatea BTC Exchange - S.R.L. (dizolvată voluntar) de către acţionarii acesteia, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, iar reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că se impune un control de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere necorelarea termenului de două luni, reglementat de acestea, cu termenul de opţiune succesorală de un an, prevăzut de art. 1.103 alin. (1) din Codul civil. Susţin că art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează exercitarea dreptului de opţiune succesorală. 6. Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că normele procesual penale criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens, reţine că nerespectarea termenului prevăzut de art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală de către succesorii în drepturi ai părţii civile nu constă în pierderea dreptului de acces la o instanţă, aceştia având posibilitatea să se adreseze instanţei civile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (6) şi ale art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile atât în cazul succesorilor în drepturi ai unei persoane juridice, cât şi în cazul moştenitorilor unei persoane fizice decedate, neputând fi interpretate ca fiind discriminatorii. Reţine, totodată, că, spre deosebire de acest drept procesual, exercitarea dreptului de opţiune succesorală are ca efect consolidarea retroactivă a transmisiunii moştenirii, confuziunea dintre patrimoniul defunctului şi al moştenitorului acceptant, faptul că moştenitorii răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia, iar legatarii cu titlu particular nu răspund decât în caz excepţional şi numai cu bunul ce formează obiectul legatului. Reţine că acceptarea moştenirii poate fi expresă, dar şi tacită. De asemenea, apreciază că, în cazul persoanei juridice, nu este incidentă instituţia opţiunii succesorale. Consideră că termenul de două luni prevăzut de art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală pentru continuarea acţiunii civile exercitate de o persoană fizică decedată nu reprezintă o îngrădire a exercitării dreptului de opţiune succesorală, moştenitorii având acces la instanţa civilă în situaţia în care nu se încadrează în acest termen. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării.“ 11. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate susţin că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie şi ale art. 46 referitor la dreptul la moştenire. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, din punct de vedere substanţial, obiectul acţiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care formează obiectul acţiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi întregul cadru procesual al procesului penal, pentru a-şi satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracţiunii. Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces şi are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acţiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează şi temeiul acţiunii civile. 13. Pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, în Codul de procedură penală au fost reglementate reguli noi referitoare la soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal, fiind prevăzute, faţă de vechea reglementare, situaţii noi în care acţiunea civilă este lăsată nesoluţionată de către instanţa penală, precum şi ipoteze în care acţiunea civilă fie este disjunsă de acţiunea penală, fie este de competenţa instanţei civile. În această privinţă, în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se arată că, „referitor la acţiunea civilă, a fost limitată obligativitatea exercitării acesteia din oficiu şi au fost regândite dispoziţiile procedurale referitoare la aceasta, în scopul de a evita întârzierile în soluţionarea conflictului de drept penal“. 14. Curtea reţine că art. 19 din Codul de procedură penală prevede soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală doar dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului penal, în timp ce dispoziţiile art. 25 alin. (5) şi (6) şi ale art. 27 din acelaşi cod prevăd cazurile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă şi, respectiv, cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă. Potrivit art. 25 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă: în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j) din Codul de procedură penală; în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din acelaşi cod; în cazul în care moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. De asemenea, conform art. 27 din acelaşi act normativ, soluţionarea acţiunii civile se face la instanţa civilă în următoarele cazuri: dacă persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; dacă prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă; dacă procesul penal a fost suspendat; dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare; în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. 15. În aceste condiţii, Curtea reţine că art. 24 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori“, face referire la soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală doar în situaţia decesului părţii civile şi al părţii responsabile civilmente, nu şi în situaţia decesului inculpatului, arătând că acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării [art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Totodată, în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Prin urmare, dacă în Codul de procedură penală din 1968 era reglementată, în mod distinct, la art. 21, soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal de către instanţa penală în ipoteza decesului părţilor, prin urmare, şi al inculpatului, Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 24, soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală doar în ipoteza decesului părţii civile [art. 24 alin. (1)] şi al părţii responsabile civilmente [art. 24 alin. (2)] (Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, paragraful 12, şi Decizia nr. 496 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1118 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 27-31). 16. Potrivit art. 24 din Codul de procedură penală, moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile trebuie să îşi exprime opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării părţii civile. În aceste condiţii, Curtea constată că exercitarea în continuare a acţiunii civile de către sau faţă de succesori este suspusă atât principiului disponibilităţii, cât şi unei condiţii privind termenul. Astfel, introducerea în cauză a succesorilor nu va mai avea loc de drept; moştenitorii sau succesorii în drepturi sau, după caz, lichidatorul părţii civile au dreptul de a continua acţiunea civilă în procesul penal sau de a renunţa la aceasta, caz în care instanţa penală va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă [art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală]. Dreptul de a continua acţiunea civilă alăturată celei penale va trebui însă exercitat în termenul de decădere de două luni de la data decesului sau, după caz, a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării părţii civile. 17. În ceea ce priveşte instituirea unui termen în cadrul căruia moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile trebuie să îşi exprime opţiunea, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege. Astfel, Curtea a statuat că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ (în acelaşi sens sunt Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019; Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016; Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018). 18. Totodată, potrivit jurisprudenţei instanţei de control constituţional, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a stabilit că instituirea unor condiţii procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanţei nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie. S-a reţinut, astfel, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie. Mai mult, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa dreptului. 19. Având în vedere reperele jurisprudenţiale constante ale instanţei constituţionale, precum şi ale instanţei europene, menţionate anterior, Curtea constată că textul de lege criticat nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene înăuntrul cărora moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile trebuie să îşi exprime opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile. Curtea reţine că instituirea de către legiuitor a anumitor termene nu poate fi considerată de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea acestora fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile (în acelaşi sens este Decizia nr. 47 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 29 mai 2023, paragrafele 18 şi 19). 20. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anumit drept având ca rezultat fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Prin urmare, Curtea constată că textul dedus controlului de constituţionalitate nu relevă nicio contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 din Constituţie. Pentru considerentele reţinute anterior, textul de lege criticat nu aduce atingere nici celorlalte dispoziţii constituţionale invocate. 21. Curtea constată, totodată, că susţinerea potrivit căreia termenul prevăzut de dispoziţiile de lege criticate este în vădită contradicţie cu termenul de acceptare a succesiunii prevăzut de art. 1.103 din Codul civil nu poate fi reţinută. Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 18). 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Horea Tudor Vuşcan, de Coriolan Vuşcan şi de Doina Maria Vuşcan în Dosarul nr. 175/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
