Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea Secpral Pro Instalaţii - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 26.842/211/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 305D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât critica formulată vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, aspect clarificat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 16 din 20 iulie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 26.842/211/2017, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Secpral Pro Instalaţii - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, prin care autoarea excepţiei a fost sancţionată contravenţional, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice angajată ca urmare a încălcării unei dispoziţii de drept penal, fapt ce generează un raport juridic de constrângere, născut ca efect al săvârşirii infracţiunii. Acest raport are ca părţi statul, pe de o parte, şi persoana care săvârşeşte infracţiunea, pe de altă parte. Conţinutul raportului juridic penal de constrângere este format din dreptul statului de a trage la răspundere persoana care a săvârşit infracţiunea, prin aplicarea sancţiunii corespunzătoare prevăzute de legea penală, şi din obligaţia persoanei în cauză de a executa sancţiunea aplicată. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că termenul de prescripţie reprezintă intervalul de timp în care organele judiciare îşi pot exercita dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni şi de a aplica pedepse pentru faptele comise, iar împlinirea acestui termen are ca efect decăderea organelor judiciare din dreptul anterior menţionat. 6. Prin urmare, în măsura în care, conform ordinii de drept existente în România, răspunderea penală este cea mai gravă formă de răspundere, cea contravenţională fiind o răspundere cu caracter atenuat faţă de aceasta, pentru fapte mai puţin grave decât cele penale, prescripţia celor două ar trebui să aibă un regim cel puţin echivalent, dacă nu chiar proporţional. 7. Or, în măsura în care, în actuala ordine constituţională, răspunderea penală se prescrie prin trecerea unui interval de timp de la momentul săvârşirii faptei în materialitatea ei, principiul proporţionalităţii ar fi încălcat prin instituirea unei răspunderi contravenţionale imprescriptibile. Astfel, dacă răspunderea penală este prescriptibilă, la fel trebuie să fie şi cea contravenţională, iar orice norme legale care permit crearea unei imprescriptibilităţi a acesteia sunt în contradicţie cu Legea fundamentală. 8. Cu privire la legalitatea incriminării şi aplicării pedepsei se arată că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015), o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar şi uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. Având în vedere aceste considerente, se impune să fie garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor legale asupra persoanelor care le încalcă, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acestora de a cunoaşte aspectul intervenirii prescripţiei răspunderii. Curtea a mai arătat că sunt neconstituţionale prevederile legale care permit crearea unei stări de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care persoana poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise. 9. Ca atare, se susţine că, prin aplicarea aceloraşi considerente prezentei cauze, prevederile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 creează o stare de incertitudine referitoare la posibilitatea sancţionării contravenţiei de a construi în lipsa autorizaţiei de construire sau contrar prevederilor acesteia, pentru că permit autorităţilor publice să sancţioneze după bunul plac, fără constrângerea temporară a instituţiei prescripţiei. 10. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 sunt neconstituţionale în măsura în care conduc la imprescriptibilitatea răspunderii contravenţionale. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.“ 15. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, deşi nu sunt indicate în mod expres, din cuprinsul motivării rezultă că sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 201 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 26 august 2020, şi Decizia nr. 411 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 25 octombrie 2023. 17. Astfel, referitor la lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, prin Decizia nr. 201 din 28 mai 2020, paragrafele 19-21, şi Decizia nr. 411 din 11 iulie 2023, paragrafele 19-20, respingând excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, Curtea a statuat că acestea prevăd cu claritate că nu se consideră finalizate construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor şi, interpretate în ansamblul prevederilor Legii nr. 50/1991, textele supuse controlului de constituţionalitate au un conţinut normativ clar şi precis pentru a putea fi aplicate şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora să înţeleagă sensul lor şi să îşi adapteze conduita. De asemenea, având în vedere importanţa domeniului executării lucrărilor de construcţii, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligaţii are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 23 martie 2005, Decizia nr. 409 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005, Decizia nr. 1.348 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, Decizia nr. 936 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011, sau Decizia nr. 201 din 28 mai 2020, precitată). Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, instanţa judecătorească este chemată să verifice legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, aşa încât aceasta poate interveni, la cererea organului care a aplicat sancţiunea cuprinsă în procesul-verbal, pentru a stabili dacă se impune sau nu obligarea contravenientului la încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, fixând şi termenele de executare a măsurilor dispuse, astfel cum prevede art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991. Cu aceste prilejuri, contravenientul îşi poate exercita neîngrădit toate drepturile şi garanţiile procesuale care condiţionează, într-un stat de drept, democratic, exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 201 din 28 mai 2020, precitată, paragraful 22, sau Decizia nr. 1.535 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011). 18. Cu privire la susţinerea potrivit căreia se ajunge la situaţia ca o faptă contravenţională să fie imprescriptibilă din punct de vedere sancţionator, prin Decizia nr. 411 din 11 iulie 2023, paragraful 22, Curtea a constatat netemeinicia acestei critici. Astfel, cu privire la instituirea unor termene de prescripţie, prin Decizia nr. 251 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008, Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anumit drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Or, potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 50/1991, dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 din aceeaşi lege se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei. Ca atare, considerentele mai sus menţionate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză, în sensul că instituirea unor anumite termene de prescripţie nu afectează accesul liber la justiţie. De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93, că accesul liber la justiţie nu este absolut şi că acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie. Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014). 19. Referitor la calculul termenului de prescripţie pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, prin Decizia nr. 411 din 11 iulie 2023, paragraful 23, Curtea a constatat că acest aspect vizează aplicarea legii. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). 20. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 16 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 9 noiembrie 2020, a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 31 coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizaţie de construire, a unei construcţii ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenţiei, curge de la data terminării în fapt a construcţiei.“ 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. În final, Curtea observă că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie sunt aplicabile numai în cauze penale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 211 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1024 din 10 noiembrie 2023, paragraful 27), iar dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Secpral Pro Instalaţii - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 26.842/211/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
