Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 400/1/2024
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Eleni │- preşedintele Secţiei │
│Cristina │penale a Înaltei Curţi de │
│Marcu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lia │- judecător la Secţia │
│Savonea │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Aida Popa │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ana │- judecător la Secţia │
│Hermina │penală │
│Iancu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia │
│Burnel │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia │
│Ispas │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Elena │- judecător la Secţia │
│Barbu │penală │
└──────────┴───────────────────────────┘
1. Pe rol se află Dosarul nr. 400/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare din oficiu?" 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare. 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu. 4. Conform dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite. 5. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Adriana Ispas, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 6. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie. 7. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 400/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. 8. De asemenea, a menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 9. În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. 10. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 400/1/2024. 11. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. 12. Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a arătat că sesizarea nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă şi nu are nivelul de dificultate în interpretarea textelor de lege care să permită a se recurge la această procedură a dezlegării unei chestiuni de drept, întrucât normele supuse interpretării sunt clare. 13. A susţinut că întrebarea formulată de instanţa de trimitere vizează, practic, posibilitatea coexistenţei celor două moduri de sesizare cu finalitatea punerii în mişcare a acţiunii penale numai din oficiu. Considerentele avute în vedere de către instanţa de sesizare, respectiv scopul interpretării, sunt în sensul stabilirii efectelor retragerii plângerii prealabile prin prisma art. 158 alin. (4) din Codul penal. 14. Instanţa de sesizare a arătat că ar fi necesară o extindere a efectelor care condiţionează retragerea plângerii prealabile de însuşirea ei de către procuror chiar şi în situaţia în care ar exista o plângere legal formulată. 15. A arătat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea sesizării din oficiu doar pentru o anumită categorie de persoane, iar, acolo unde a înţeles să folosească un astfel de demers, l-a şi folosit, însă instanţa de sesizare insistă pe argumentul protecţiei statului faţă de aceste categorii de persoane, susţinând că textul trebuie interpretat în sensul în care nu ar avea relevanţă modul în care este pusă în mişcare acţiunea penală. Practic, instanţa de sesizare doreşte o extindere a efectelor dispoziţiilor art. 158 alin. (4) din Codul penal. Or, acest aspect nu poate fi realizat de către instanţa supremă prin prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare. 16. Cu privire la fondul cauzei, procurorul a arătat că evoluţia legislativă, coroborarea textelor legale, regulile şi excepţiile stabilite de către legiuitor, modul în care se pune în mişcare acţiunea penală, la plângerea prealabilă sau din oficiu, distincţia dintre modul de sesizare şi modul în care se pune în mişcare acţiunea penală conduc la admiterea sesizării şi stabilirea voinţei legiuitorului care dă eficienţă principiului disponibilităţii. 17. De asemenea, a făcut trimitere şi la Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019), care îşi menţine valabilitatea raţionamentului juridic cu privire la această problemă de drept şi după modificarea legislativă a art. 199 alin. (2) din Codul penal, care a condus la încetarea efectelor sale. 18. În consecinţă, cu privire la fondul chestiunii de drept, a solicitat a se statua că punerea în mişcare a acţiunii penale poate fi făcută din oficiu doar în situaţia în care interesele persoanelor vulnerabile nu au fost apărate de reprezentanţii lor legali prin formularea unei plângeri prealabile, nu şi în cazul în care a fost formulată, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, o plângere prealabilă în aceeaşi cauză. 19. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat. 20. Doamna judecător Lavinia Valeria Lefterache a susţinut ca procurorul să pună concluzii şi cu privire la retragerea plângerii prealabile. 21. Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a susţinut că, în cazul infracţiunilor la care acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea prealabilă, plângere care îndeplineşte toate condiţiile legale, în mod firesc, retragerea plângerii prealabile se face numai în temeiul art. 158 alin. (1) din Codul penal. 22. Constatând că nu mai sunt întrebări de formulat de către membrii completului, preşedintele formaţiunii de judecată, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 23. Prin Încheierea pronunţată la data de 12 februarie 2024, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare din oficiu?" II. Expunerea succintă a cauzei 24. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 953/7.06.2023 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul X. pentru săvârşirea infracţiunilor de „violenţă în familie“ prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, „violenţă în familie“, prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, şi „lovire sau alte violenţe“, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, conform art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din Codul de procedură penală. 25. Pentru pronunţarea hotărârii în primă instanţă, Judecătoria Braşov a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului X. pentru săvârşirea a două infracţiuni de „violenţă în familie“ prevăzute de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal şi a unei infracţiuni de „lovire sau alte violenţe“, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, constând în aceea că: - la data de 12.01.2023, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla la domiciliul comun din comuna T., satul T., str. H. F.N., judeţul Braşov, inculpatul X. a lovit-o pe persoana vătămată minoră P.M.A., în zona urechii stângi şi a feţei, provocându-i leziuni traumatice pentru care a avut nevoie de 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi pe persoana vătămată P.C., în zona feţei, provocându-i leziuni traumatice pentru care a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; – la data de 15.01.2023, în jurul orei 12.40, în timp ce se afla în vizită la domiciliul martorului G.I.A., în comuna T., satul T., judeţul Braşov, inculpatul X. a lovit-o cu o sticlă în zona obrazului stâng pe persoana vătămată minoră G.A.R., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. 26. În cursul judecaţii, la termenul de la 24.05.2023, inculpatul a depus două declaraţii notariale prin care persoanele vătămate şi-au retras plângerile prealabile, instanţa rămânând în pronunţare. 27. Ca urmare, prima instanţă a constatat că, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, astfel că acest text de lege nu condiţionează exercitarea acţiunii penale de depunerea unei plângeri prealabile. 28. În speţă, urmărirea penală a fost începută în baza plângerilor prealabile formulate de către persoanele vătămate. Şi anume, în concret, urmărirea penală a fost începută la plângerile prealabile ale persoanei vătămate P.C. şi a persoanei vătămate minore P.M.A., consemnate în procesul-verbal de la fila 89 din dosarul de urmărire penală, respectiv pentru persoana vătămată minoră G.A.R., la plângerea prealabilă formulată de reprezentantul legal al acesteia, fiind consemnată în procesul-verbal de la fila 90 din dosarul de urmărire penală. 29. Prin Legea nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost modificat prin eliminarea posibilităţii împăcării pentru infracţiunea de violenţă în familie, anterior împăcarea înlăturând răspunderea penală. 30. Prin Decizia nr. 11/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea art. 199 alin. (2) din Codul penal, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 233/2020, s-a hotărât că încetarea procesului penal poate fi dispusă pentru infracţiunea de „lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie“, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu şi ca efect al împăcării. 31. În considerentele Deciziei nr. 11/2019 s-a precizat că împăcarea nu putea interveni în situaţiile în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 159 alin. (1) din Codul penal referitoare la împăcare, respectiv condiţia ca acţiunea penală să se fi pus în mişcare din oficiu. 32. Instanţa de fond a constatat că cele statuate prin Decizia nr. 11/2019 nu mai sunt valabile ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Codul penal, fiind eliminată posibilitatea împăcării pentru infracţiunea de violenţă în familie. Cu toate acestea, a rămas deschisă posibilitatea retragerii plângerii prealabile. 33. De asemenea, în cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare din oficiu, instanţa a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 158 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora, când punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror. 34. Astfel, instanţa a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunile comise în dauna persoanelor vătămate P.C. şi P.M.A. întrucât a intervenit o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv retragerea plângerii prealabile. 35. Cum urmărirea penală a început la plângere prealabilă, nu din oficiu, pentru infracţiunile comise în dauna persoanelor vătămate P.C. şi P.M.A. şi acţiunea penală a fost pusă în mişcare tot la plângerea prealabilă. Menţiunea din ultimul paragraf din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale în sensul că aceasta s-a dispus din oficiu nu produce niciun efect juridic. Art. 199 alin. (2) din Codul penal face referire la punerea în mişcare a acţiunii penale şi din oficiu, însă de fapt se referă la modul în care s-a dispus începerea urmăririi penale, acesta fiind singurul act care, conform Codului de procedură penală, se poate dispune din oficiu ori ca urmare a unei plângeri prealabile; dacă s-ar interpreta altfel, prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal ar putea fi foarte uşor deturnate de la scopul lor prin inserarea unei menţiuni în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale prin care se arată că aceasta este pusă în mişcare din oficiu, astfel încât în cazul în care persoana vătămată ar intenţiona să îşi retragă plângerea, această manifestare de voinţă ar trebui să treacă automat prin filtrul procurorului, chiar dacă urmărirea penală a început în concret la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 36. În ceea ce priveşte infracţiunea comisă în dauna persoanei vătămate minore G.A.R., inculpatul a depus în aceeaşi şedinţă o declaraţie notarială prin care aceasta şi-a retras plângerea prealabilă formulată, prin reprezentantul legal, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 158 alin. (3) din Codul penal. 37. Împotriva Sentinţei nr. 953/7.06.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a formulat apel, motivând că soluţia de încetare a procesului penal cu referire la toate cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul X. este nelegală întrucât acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, iar procurorul în şedinţa de la termenul de la data de 24.05.2023 nu şi-a însuşit retragerile plângerilor prealabile pentru niciuna dintre cele trei persoane vătămate; s-a susţinut că procurorul poate pune în mişcare acţiunea penală din oficiu şi în ipoteza în care la dosar există plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată, raţiunea fiind aceea ca, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 199 alin. (2) din Codul penal, precum şi în ipotezele vizate de art. 157 alin. (4) din Codul penal, procurorul să aibă posibilitatea de a cenzura poziţia persoanei vătămate în situaţia retragerii plângerii. 38. În apel, la termenul de judecată de la data de 22.01.2024, s-a pus în discuţia părţilor admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept potrivit art. 475 din Codul de procedură penală „dacă în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se realizează la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată a depus o asemenea plângere, acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare din oficiu“. 39. Prin Încheierea dispusă la data de 12 februarie 2024, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept referitoare la posibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale din oficiu în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere. 40. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei privind chestiunea de drept supusă dezlegării. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 41. Instanţa de trimitere a apreciat că este necesară clarificarea posibilităţii punerii în mişcare a acţiunii penale din oficiu subsecvent sesizării organului de urmărire penală prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate deoarece de acest aspect depinde incidenţa sau neincidenţa prevederilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, categorie din care fac parte şi infracţiunile deduse judecăţii, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror. 42. Din cuprinsul dispoziţiilor incidente în cauză [art. 158 alin. (4) din Codul penal, art. 193 alin. (3) din Codul penal coroborat cu art. 157 alin. (4) din Codul penal, art. 199 alin. (2) din Codul penal, art. 7 din Codul de procedură penală, art. 288 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, art. 289 - 292 din Codul de procedură penală, art. 295 - 298 din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 305 din Codul de procedură penală, respectiv ale art. 309 din Codul de procedură penală] nu se desprinde cu claritate dacă, aşa cum a motivat prima instanţă, în situaţia începerii urmăririi penale ca urmare a unei sesizări prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, acţiunea penală se pune în mişcare doar la plângerea prealabilă sau, după cum se susţine în apelul Ministerului Public, modalitatea de sesizare nu prezintă nicio relevanţă, acţiunea penală putând fi pusă în mişcare din oficiu, chiar şi în situaţia în care persoana vătămată a introdus plângere prealabilă, ceea ce ar face necesar ca, în cazul retragerii acesteia, opţiunea persoanei vătămate să producă efecte numai dacă este însuşită de procuror, conform art. 158 alin. (4) din Codul penal. 43. Prin prisma acestor dispoziţii normative, Curtea a opinat că punerea în mişcare a acţiunii penale se poate realiza şi din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia. 44. Curtea a avut în vedere că sesizarea organelor judiciare şi punerea în mişcare a acţiunii penale constituie momente procesuale distincte şi modul în care organele de urmărire penală ajung să cunoască săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală nu poate înlătura manifestarea de voinţă a acestora privind punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu în cazul particular al infracţiunilor de violenţă în familie. Situaţia de persoane vulnerabile a persoanelor vătămate în cazul infracţiunilor de violenţă domestică nu dispare odată cu formularea plângerii prealabile, ci, dimpotrivă, se poate acutiza, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei speţe. 45. În materia infracţiunilor pentru care legea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de formularea unei plângeri prealabile, regula o constituie punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu consecinţele prevăzute de art. 157 şi 158 din Codul penal, însă prevederile legale nu exclud punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu chiar şi în situaţia formulării plângerii prealabile. Interpretarea contrară ar lipsi de nivelul de protecţie avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal persoanele vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar sunt tentate să o retragă pe parcursul procesului penal sub presiunea directă sau indirectă rezultată tocmai din starea de vulnerabilitate în care se află, generată de teamă, intimidare, insecuritate locativă sau financiară, alte cauze. 46. Natura relaţiilor protejate prin incriminarea distinctă a formei agravate a infracţiunii de „lovire sau alte violenţe“, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul de procedură penală, impune autorităţilor judiciare sarcina de a veghea la respectarea drepturilor persoanelor vătămate inclusiv prin posibilitatea efectuării unei verificări a oportunităţii recunoaşterii de efecte juridice retragerii plângerilor prealabile, indiferent de modul în care au fost sesizate. Amploarea şi frecvenţa abuzurilor suferite în special de femei şi copii în mediul familial impune autorităţilor, în opinia Curţii, sarcina de a interpreta textele de lege în sensul care permite cel mai ridicat nivel de protecţie ce poate fi oferit victimelor, cu respectarea tuturor drepturilor persoanelor implicate în procedură. În acest sens, s-a remarcat că punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în situaţia în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu lipseşte persoana vătămată de dreptul de a-şi retrage plângerea, însă instituie o garanţie suplimentară a exercitării acestui drept în conformitate cu scopul pentru care a fost prevăzut, prin controlul exercitat de procuror în vederea asigurării unui consimţământ cu privire la care există cel mai mic risc de a fi viciat. 47. Raportarea cazurilor de violenţă domestică pe calea plângerii prealabile ar putea fi lipsită de efectele urmărite în situaţia în care victimele ar fi influenţate să îşi retragă plângerile şi autorităţile ar fi lipsite de o garanţie eficientă a verificării consimţământului pentru retragere. 48. Interpretarea agreată de Curte corespunde recomandărilor prevăzute de art. 55 din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (adoptată de Consiliul Europei la 7 aprilie 2011 la Istanbul - Convenţia de la Istanbul, fiind deschisă pentru semnare la 11 mai 2011 şi intrată în vigoare la 1 august 2014), text potrivit căruia: „Părţile vor asigura faptul că investigaţiile sau urmărirea judiciară a infracţiunilor stabilite în conformitate cu Articolele 35, 36, 37, 38 şi 39 ale prezentei Convenţii nu vor fi dependente în întregime de o raportare sau plângere depusă de victimă, dacă infracţiunea a fost comisă în întregime sau parţial pe teritoriul său, precum şi că procedurile pot continua chiar dacă victima îşi retrage declaraţia sau plângerea.“ 49. Argumentele expuse sunt valabile şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal în situaţia prevăzută de art. 157 alin. (4) din Codul penal, posibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale din oficiu fiind stabilită de legiuitor tot în considerarea faptului că persoana vătămată este vulnerabilă şi are nevoie de o protecţie specială. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate 50. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 51. În urma consultării instanţelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare. 52. Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti - Secţia a II-a penală, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Oradea şi Timişoara, tribunalele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bucureşti, Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, precum şi judecătoriile Aiud, Alexandria, Bălceşti, Bicaz, Bistriţa, Bolintin-Vale, Brăila, Brezoi, Buftea, Constanţa, Giurgiu, Hârşova, Horezu, Întorsura Buzăului, Lieşti, Luduş, Lugoj, Măcin, Năsăud, Paşcani, Răducăneni, Roman, Roşiori de Vede, Rupea, Sânnicolau Mare, Sighişoara, Târnăveni, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Turnu Măgurele, Urziceni, Videle, Zărneşti şi Zimnicea. 53. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au apreciat, în esenţă, că punerea în mişcare a acţiunii penale se poate realiza şi din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia. 54. Sesizarea organelor judiciare şi punerea în mişcare a acţiunii penale constituie momente procesuale distincte, iar modul în care organele de urmărire penală ajung să cunoască săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală nu poate înlătura posibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale din oficiu în cazul particular al infracţiunilor de violenţă în familie. Situaţia de persoane vulnerabile a persoanelor vătămate, în cazul infracţiunilor de violenţă domestică, nu dispare odată cu formularea plângerii prealabile, ci, dimpotrivă, se poate acutiza, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei speţe. 55. Regula în materia infracţiunilor pentru care legea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de formularea unei plângeri prealabile o constituie punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu consecinţele prevăzute de art. 157 şi 158 din Codul penal, însă prevederile legale nu exclud punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu, chiar şi în situaţia formulării plângerii prealabile. Interpretarea contrară ar lipsi de nivelul de protecţie, avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, persoanele vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar pot să o retragă pe parcursul procesului penal, sub presiunea directă sau indirectă, rezultată tocmai din starea de vulnerabilitate în care se află, generată de teamă, intimidare, insecuritate locativă sau financiară ori alte cauze. 56. Punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale, în situaţia în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu lipseşte persoana vătămată de dreptul de a-şi retrage plângerea, însă instituie o garanţie suplimentară a exercitării acestui drept, în conformitate cu scopul pentru care a fost prevăzut, prin controlul exercitat de către procuror, în vederea asigurării unui consimţământ cu privire la care există cel mai mic risc de a fi viciat. 57. În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare din oficiu. 58. Acest punct de vedere a fost exprimat de curţile de apel Bucureşti-Secţia I penală şi Constanţa, tribunalul Bistriţa-Năsăud, precum şi de judecătoriile Braşov, Câmpeni, Deta, Drăgăşani, Hârlău, Iaşi, Piatra-Neamţ şi Târgu-Neamţ. 59. În susţinerea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că procurorul nu ar putea pune în mişcare acţiunea penală din oficiu indiferent de modalitatea de sesizare, respectiv inclusiv în situaţia în care la dosar există o plângere prealabilă formulată de persoana vătămată. Astfel, din moment ce urmărirea penală a început la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, se apreciază că acţiunea penală s-a pus în mişcare tot la plângerea prealabilă, nu din oficiu, inserarea unei menţiuni în acest din urmă sens, în finalul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, fiind lipsită de orice efect juridic. 60. Art. 288 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală: (1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. (2) Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare în lipsa acestora. Cele patru modalităţi de sesizare menţionate în cuprinsul art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt detaliate prin dispoziţiile art. 289-292 din Codul de procedură penală, acest din urmă articol fiind în sensul că organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 din Codul de procedură penală şi încheie un proces-verbal în acest sens (deci nu ca urmare a plângerii formulate de persoana vătămată). 61. În situaţia interpretării contrare, prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal ar putea fi foarte uşor deturnate de la scopul lor prin inserarea menţiunii din oficiu în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, astfel încât, în cazul în care persoana vătămată ar intenţiona să îşi retragă plângerea, această manifestare de voinţă ar trebui să treacă automat prin filtrul procurorului, chiar dacă urmărirea penală a început, în concret, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. V. Opinia specialiştilor consultaţi 62. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. 63. Departamentul de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă întrucât nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept veritabile, dificile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite. 64. În acest sens, deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2015). 65. Or, s-a arătat că problema de drept care face obiectul sesizării nu este de o dificultate rezonabilă şi nu este de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite, astfel încât nu se impune intervenţia instanţei supreme în cauza pendinte. 66. Cu privire la fondul sesizării s-a susţinut că, în primul rând, se impune a sublinia că anumite categorii de fapte antisociale sunt incriminate în considerarea periclitării sau lezării unor valori sociale strâns legate de persoana subiectului pasiv, ele privind atât drepturi subiective patrimoniale (dreptul de proprietate sau alte drepturi patrimoniale care au la bază constituirea unor raporturi de încredere între părţi), cât şi nepatrimoniale (onoarea, demnitatea, libertatea). În privinţa acestor infracţiuni, legiuitorul, din raţiuni de politică penală, a instituit regula potrivit căreia necesitatea şi oportunitatea exercitării acţiunii penale sunt lăsate la aprecierea victimei, aceasta fiind cea mai în măsură să decidă dacă doreşte sau nu tragerea la răspundere penală a infractorului. În aceste situaţii, acţiunea penală rămâne o acţiune publică, doar persoana vătămată devine un substitut procesual al puterii publice. Persoana vătămată decide astfel asupra oportunităţii exercitării acţiunii coercitive a statului asupra infractorului prin intermediul instituţiei plângerii prealabile, reglementată de art. 295-298 din Codul de procedură penală. 67. Plângerea prealabilă are rolul de a face posibilă concilierea intereselor colective cu cele private, în cazul săvârşirii anumitor infracţiuni, expres prevăzute de legea penală, fie în considerarea pericolului social redus al infracţiunii, fie că desfăşurarea procesului penal i-ar putea provoca prejudicii morale părţii vătămate din cauza publicităţii inerente unui astfel de proces. 68. Prin excepţie, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu, în situaţia în care legiuitorul a apreciat că persoana vătămată are nevoie de o protecţie sporită din cauza vârstei, stării de iresponsabilitate, relaţiei cu infractorul etc. Acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă [art. 157 alin. (4) din Codul penal]. Totodată, în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, plângerea prealabilă poate fi introdusă de reprezentantul legal (părinte, tutore sau curator). În cazul persoanei juridice reprezentate de făptuitor, plângerea prealabilă nu este necesară, acţiunea penală putând fi pusă în mişcare, şi în acest caz, din oficiu. În cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, plângerea prealabilă se introduce personal de către acestea, cu asistarea reprezentantului legal. Dacă persoana vătămată a decedat sau, în cazul persoanei juridice, aceasta a fost lichidată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 157 alin. (5) din Codul penal. 69. Astfel, se ivesc două ipoteze în situaţia în care victima face parte din categoria persoanelor considerate de legiuitor ca având nevoie de protecţie sporită: - infracţiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, a formulat plângere. În acest caz, nu există nicio interdicţie referitoare la posibilitatea declanşării acţiunii penale şi din oficiu de către procuror, însă nu ar avea niciun sens de vreme ce scopul legii care prevede posibilitatea acţiunii penale din oficiu este de a proteja victima vulnerabilă pentru cazurile în care nu s-ar formula o astfel de plângere; – infracţiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, nu a formulat plângere. În acest caz, se poate declanşa acţiunea penală din oficiu prin mijlocul pus la dispoziţie de către legiuitor pentru a proteja mai bine interesele victimei vulnerabile. 70. Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, categorie din care fac parte infracţiunile care formează obiectul dosarului instanţei de trimitere, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror. Scopul acestei prevederi, deşi pare lipsit de logică întrucât se încalcă principiul simetriei actelor juridice (se retrage un act care nu a fost introdus niciodată), are importante raţiuni de ordin practic, consfinţind în acelaşi timp voinţa persoanei vătămate ca motor al acţiunii penale în cazurile indicate de legiuitor. 71. Raportat la cele două situaţii indicate, relaţia dintre declanşarea acţiunii penale şi retragerea plângerii prealabile trebuie rezolvată după cum urmează: - în situaţia în care infracţiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, a formulat o astfel de plângere, retragerea plângerii poate opera indiferent dacă a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală din oficiu, sub condiţia însă a însuşirii de către procuror; – în situaţia în care infracţiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, nu a formulat o astfel de plângere, retragerea plângerii se poate face sub condiţia însuşirii de către procuror. 72. Relevante sunt şi dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, care stipulează că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, coroborate cu dispoziţiile art. 157 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu. Totodată, art. 199 alin. (2) din Codul penal stipulează că, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. 73. S-a opinat în sensul că punerea în mişcare a acţiunii penale se poate realiza şi din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia, fără ca acest lucru să constituie un impediment pentru retragerea plângerii prealabile, sub condiţia însă a însuşirii retragerii plângerii de către procuror. 74. Deşi regula în materia infracţiunilor pentru care legea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de introducerea unei plângeri prealabile o constituie punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, prevederile legale nu exclud punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu. Această interpretare corespunde standardului de protecţie a persoanelor vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar care îşi retrag plângerea pe parcursul procesului penal sub presiunea autorului infracţiunii. 75. Această interpretare a textului în discuţie este aptă să asigure un echilibru între drepturile persoanei acuzate şi standardul de protecţie a victimei, astfel cum este instituit de normele prevăzute în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii. 76. În acelaşi registru de idei, o astfel de interpretare respectă şi standardul convenţional stabilit de Curtea de la Strasbourg în materia infracţiunilor de violenţă în familie. 77. În acest context, s-a făcut trimitere la hotărârea pronunţată în Cauza Buturugă c. României (hotărârea CEDO din 11 februarie 2020, pronunţată în Cererea nr. 56.867/15), ocazie cu care Curtea a precizat expres obligaţia pozitivă care incumbă autorităţilor statului de a lua măsuri corespunzătoare pentru a împiedica ca persoanele aflate sub jurisdicţia statului să fie supuse torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante. Totodată, se specifică categoria victimelor violenţei în familie, acestea având un drept de protecţie din partea stalului, sub forma unei prevenţii eficiente, existând corelativ obligaţia procedurală pozitivă de a efectua o anchetă efectivă în cazul în care o persoană pretinde în mod întemeiat că a suferit rele tratamente (pct. 60). 78. Prin urmare, punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în situaţia în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu lipseşte persoana vătămată de dreptul de a-şi retrage plângerea, însă legea instituie o garanţie suplimentară a exercitării acestui drept, respectiv un control al procurorului, în scopul asigurării unei protecţii suplimentare pentru o categorie de persoane considerate vulnerabile. Retragerea plângerii prealabile se poate realiza indiferent dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare şi din oficiu, dar doar în cazul în care a fost însuşită de către procuror. 79. Specialiştii din cadrul Departamentului de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au opinat în sensul că, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a formulat şi depus deja o asemenea plângere prealabilă, acţiunea penată nu poate fi pusă în mişcare din oficiu/nu mai poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, ci trebuie pusă în mişcare/considerată ca fiind pusă în mişcare (doar) la plângerea prealabilă a persoanei vătămate - cu urmarea că o eventuală şi ulterioară manifestare de voinţă a persoanei vătămate, în sensul retragerii plângerii prealabile, va înlătura răspunderea penală a suspectului/inculpatului, fără a necesita însuşire de către procuror (fără a putea fi cenzurată prin neînsuşire de către procuror), nefiind aplicabile, în această ipoteză, dispoziţiile cuprinse la art. 158 alin. (4) din Codul penal. 80. Dispoziţiile art. 199 alin. (2) din Codul penal prevăd că, în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, în forma agravată, asupra unui membru de familie al subiectului activ al infracţiunii, acţiunea penală se poate pune în mişcare „şi din oficiu“. Prevederile art. 199 din Codul penal reprezintă, aşadar, o formă agravată a infracţiunii de lovire sau alte violenţe [precum şi a tuturor celorlalte infracţiuni la care se face referire în cuprinsul art. 199 alin. (1) din Codul penal], pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (ca regulă), legea penală stipulând însă şi posibilitatea ca aceeaşi acţiune penală să se pună în mişcare şi din oficiu, de către procuror, în cazul respectivei forme agravate (bazată pe legătura de membru de familie existentă între făptuitor şi victimă). 81. Discuţia supusă analizei vizează raportul dintre disponibilitatea acţiunii penale şi oficialitatea acesteia - interpretarea normelor legale cu privire la posibilitatea procurorului de a pune în mişcare din oficiu acţiunea penală chiar şi în situaţiile în care exista deja o plângere prealabilă formulată/depusă în cauză. 82. S-a apreciat că disponibilitatea acţiunii penale reprezintă regula în materia infracţiunii de lovire sau alte violenţe inclusiv în situaţia în care actele de agresiune sunt îndreptate împotriva unui membru de familie (fiind incidentă forma agravată prevăzută de dispoziţiile art. 199 din Codul penal). Legiuitorul a decis, ca în cazul acestor fapte, să lase persoanei vătămate posibilitatea de a aprecia şi a decide dacă infractorul urmează să fie tras la răspundere penală sau nu. Aşadar, în această privinţă, s-a apreciat că regula este aceea a necesităţii formulării plângerii prealabile pentru tragerea la răspundere penală a celui care a săvârşit infracţiunea. 83. Legiuitorul a derogat de la această regulă atât prin norme ce au caracter general [potrivit dispoziţiilor art. 157 alin. (4) şi (5) din Codul penal], cât şi prin norme cu un caracter special [precum dispoziţiile art. 199 alin. (2) din Codul penal], nefiind vorba despre o derogare absolută de la caracterul disponibil al acţiunii penale în aceste situaţii, ci despre posibilitatea procurorului de a pune în mişcare (şi) din oficiu acţiunea penală, în unele situaţii rezervate, ca regulă, sesizării prin plângere prealabilă. S-a apreciat că derogările instituite de către legiuitor (în sensul dreptului procurorului de a pune în mişcare acţiunea penală, în respectivele ipoteze, din oficiu) au avut drept fundament necesitatea de ocrotire mai intensă/superioară a intereselor persoanelor vătămate care rămân în pasivitate, persoane care, fie din necunoaştere, fie din alte cauze, se află în anumite situaţii care le afectează posibilitatea de formulare a unei plângeri prealabile, ipoteze exacerbate, posibil, de relaţiile de familie existente între ele şi subiecţii activi ai infracţiunilor respective. Deci, pentru a asigura protejarea suplimentară a drepturilor şi intereselor procesuale aparţinând acestor persoane (aflate deseori în situaţii de vulnerabilitate pronunţată), în cazul săvârşirii anumitor infracţiuni, legiuitorul permite procurorului să pună în mişcare acţiunea penală (şi) din oficiu (drept a cărui exercitare este lăsată de legiuitor la aprecierea organului judiciar, neconstituind o obligaţie). 84. S-a considerat că, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să deroge integral de la principiul disponibilităţii acţiunii penale, în aceste situaţii, ar fi renunţat în totalitate la ipoteza punerii în mişcare a acţiunii penale condiţionat de formularea plângerii prealabile. 85. Astfel, s-a concluzionat că, dacă într-o cauză a fost formulată deja o plângere prealabilă, atunci persoana vătămată şi-a manifestat voinţa în sensul tragerii la răspundere penală a persoanei care a săvârşit fapta penală, fapt pentru care nu subzistă niciun motiv pentru ca procurorul, din oficiu, să intervină şi să pună în mişcare (la rândul său) acţiunea penală; practic, nu mai subzistă vreun interes de a se proteja suplimentar interesele procesuale ale victimei, care şi-a manifestat deja voinţa de a şi le proteja singură. 86. Distincţia cu privire la cele două modalităţi de punere în mişcare a acţiunii penale (din oficiu sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate) devine relevantă în momentul în care intervine în discuţie chestiunea retragerii plângerii prealabile. Dacă, în cazul în care acţiunea penală s-a pus în mişcare ca urmare a plângerii prealabile formulate de titularul acestui drept, în condiţiile art. 158 alin. (1)-(3) din Codul penal (fără a se cere îndeplinirea vreunei alte condiţii suplimentare), retragerea plângerii prealabile reprezintă, în mod clar, o cauză de înlăturare a răspunderii penale (fără a fi condiţionată de vreo însuşire/avizare din partea vreunui organ reprezentant al statului), atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, de către procuror (în condiţiile legii), raportat la o infracţiune la care se solicită, ca regulă, formularea plângerii prealabile, retragerea plângerii prealabile - manifestare de voinţă a persoanei vătămate - are tot valoare de cauză de înlăturare a răspunderii penale, dar doar în măsura în care această manifestare de voinţă a persoanei vătămate este însuşită de către procuror, în condiţiile art. 158 alin. (4) din Codul penal. În acest caz, se acordă, practic, procurorului [care a pus în mişcare, în mod excepţional (în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege), acţiunea penală, din oficiu, faţă de o infracţiune la care, ca regulă, se solicita plângerea prealabilă a persoanei vătămate], posibilitatea de a cenzura manifestarea de voinţă a victimei, în considerarea unor diverse motive care ţin, de principiu, de necesitatea şi interesul realizării unei protecţii superioare/suplimentare a anumitor categorii vulnerabile de persoane vătămate, care este posibil (chiar de presupus) să fi fost esenţial influenţate în decizia de retragere a plângerii prealabile (posibil, chiar de către făptuitor), în sensul vicierii acestei manifestări de voinţă. 87. Aceasta a fost, de altfel, ipoteza reţinută în cauza în care a fost formulată sesizarea Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauza pendinte. 88. Or, a recunoaşte Ministerului Public posibilitatea de a declanşa din oficiu acţiunea penală, deşi a fost deja formulată, anterior, o plângere prealabilă de către persoana vătămată titulară a acestui drept în cauza respectivă, s-a considerat că ar constitui doar o operaţiune juridică realizată (tendenţios) de către procuror, în scopul unei limitări a dreptului victimei de a-şi putea eventual retrage plângerea prealabilă, în viitor, fără a fi necesară obţinerea unei încuviinţări din partea sa, ca organ judiciar; operaţiunea ar deveni redundantă în considerarea oricărei alte finalităţi. S-a opinat că nu aceasta a fost, în mod logic, intenţia legiuitorului atunci când a reglementat instituţia posibilităţii (secundare/alternative - dar de rang secundar) de a se pune în mişcare acţiunea penală (şi) din oficiu în unele situaţii în care, ca regulă (regulă care trebuie menţinută, logic, cu forţa juridică aferentă, iar nu lăsată să fie transformată, în fapt, printr-o interpretare contrară spiritului legii, într-o veritabilă excepţie incidentă în practica organelor judiciare), tragerea la răspundere penală a infractorului este lăsată la disponibilitatea manifestării de voinţă a persoanei vătămate prin infracţiunea comisă (fiind condiţionată, în principal, de formularea şi introducerea, de către aceasta, a unei plângeri prealabile). 89. De altfel, în materia violenţei în familie au mai existat modificări legislative de natură să limiteze disponibilitatea acţiunii penale. Astfel, dispoziţiile art. 199 alin. (2) din Codul penal permiteau, anterior anului 2020, împăcarea în situaţiile în care acţiunea penală ar fi fost pusă în mişcare din oficiu, de către procuror. Prin Legea nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost înlăturată posibilitatea împăcării drept cauză care înlătură răspunderea penală [potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal - în materia lovirii sau a altor violenţe comise asupra unui membru de familie ori a vătămării corporale din culpă, comisă asupra unui membru de familie], aşa încât, în prezent, dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, de către procuror, manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, în sensul în care nu mai doreşte tragerea la răspundere penală a făptuitorului, poate avea doar relevanţa unei retrageri a plângerii prealabile - şi doar dacă este însuşită de către procuror. 90. Deşi s-a admis că în discuţie pot fi aduse ca argumente şi o serie de concepte şi idei corespunzătoare necesităţii ocrotirii suplimentare a victimelor violenţei domestice sau tangenţiale eficientizării costurilor implicate de instrumentarea unor cauze penale etc., s-a considerat totuşi a fi mai în spiritul voinţei legiuitorului şi exprimării sale exprese prin formulările din reglementarea curentă interpretarea potrivit căreia punerea în mişcare a acţiunii penale, din oficiu, de către procuror, în condiţiile în care deja există formulată o plângere prealabilă în cauză (în ipotezele în care legea permite procurorului punerea în mişcare şi din oficiu a acţiunii penale, în anumite condiţii, pentru infracţiuni care, ca regulă, se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate), contravine regulii disponibilităţii tragerii la răspundere penală în respectivele situaţii/în cazul acelor infracţiuni. VI. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă 91. În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate un număr limitat de hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ridicată în speţă, acestea reliefând, în principal, opinia majoritară. 92. Astfel, au fost transmise Decizia penală nr. 932/2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 5.729/306/2022, Decizia penală nr. 930/2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 3.750/175/2021, Decizia penală nr. 37/Ap din 11.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală în Dosarul nr. 15.406/197/2023, Decizia penală nr. 631/Ap din 20.07.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală în Dosarul nr. 1.835/197/2023, Decizia penală nr. 710/Ap din 8.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală în Dosarul nr. 25.450/197/2022, Sentinţa penală nr. 14/2024, pronunţată de Judecătoria Luduş în Dosarul nr. 4.042/251/2013, hotărâri în care s-a reţinut că acţiunea penală poate fi exercitată şi din oficiu în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere. 93. Referitor la opinia contrară, în materialul transmis de curţile de apel au fost identificate Sentinţa penală nr. 953 din 7.06.2023, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 3.323/197/2023, Sentinţa penală nr. 561/2022 din 4.03.2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi, Sentinţa penală nr. 122/2024, pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti în Dosarul nr. 24.260/302/2023. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 94. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019) prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, pentru infracţiunea de „lovire sau alte violenţe“ săvârşită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării. 95. Deşi decizia menţionată şi-a încetat aplicabilitatea ca urmare a modificărilor legislative privind art. 199 alin. (2) din Codul de procedură penală, prezintă interes raţionamentul juridic cu privire la această problemă de drept. 96. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării. 3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 97. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului 98. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu a fost identificată practică judiciară a Secţiei penale sau a completurilor de 5 judecători în materie penală prin care să fie rezolvată, în mod direct, problema de drept care formează obiectul sesizării. IX. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, este în sensul că sesizarea instanţei este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate cerute de lege. 99. Din analiza încheierii rezultă că solicitarea aparţine unei instanţe (curte de apel) învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. 100. Din verificările efectuate s-a constatat că problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a făcut şi nu face obiectul niciunui recurs în interesul legii şi nici al unei hotărâri prealabile. 101. De asemenea, este îndeplinită condiţia ca de chestiunea de drept să depindă soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, deoarece, în funcţie de modul de interpretare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, poate fi dispusă sau nu o soluţie de încetare a procesului penal în baza retragerii plângerii. 102. Referitor la îndeplinirea condiţiei existenţei unei chestiuni de drept susceptibile a fi soluţionată în mod diferit de instanţe se constată că sesizarea astfel formulată, deşi prezintă aparenţa unei chestiuni de drept esenţiale (întrucât de lămurirea acesteia depinde soluţionarea cauzei pe fond), aptă a primi o dezlegare de principiu, nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă şi nu are nivelul de dificultate care să permită a se recurge la procedura hotărârii prealabile, normele supuse interpretării fiind clare, astfel încât rezolvarea problemei de drept poate fi dedusă cu uşurinţă. 103. Or, ca regulă generală, prevederile art. 157 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 295 alin. (1) din Codul de procedură penală condiţionează posibilitatea procurorului de a pune în mişcare acţiunea penală de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. 104. În raport cu consecinţele pe planul răspunderii penale şi al desfăşurării procesului penal, instituţia plângerii prealabile se înfăţişează atât ca o condiţie de pedepsibilitate, cât şi ca o condiţie de procedibilitate. 105. Cu titlu de excepţie, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu conform art. 157 alin. (4) din Codul penal. 106. Corelativ, art. 289 alin. (8) teza finală din Codul de procedură penală impune ca, în cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviinţează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală să fie făcută din oficiu. 107. Pentru acelaşi raţionament, al evitării unei acţiuni vătămătoare intereselor unui minor sau incapabil din partea reprezentantului său legal, în cazul în care făptuitorul este acesta din urmă, termenul de depunere a plângerii începe să curgă de la data numirii unui nou reprezentant legal [art. 296 alin. (3) din Codul de procedură penală]. 108. Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că sesizarea are loc din oficiu, iar, ulterior, punerea în mişcare a acţiunii penale poate fi făcută şi din oficiu în situaţia în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită împotriva unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă. 109. Cu titlu de excepţie, în cazul infracţiunii de „violenţă în familie“, prevăzută de art. 199 alin. (1) şi (2) raportat la art. 193 şi 196 din Codul penal, punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu nu este condiţionată de calitatea de minor sau de incapabil a persoanei vătămate. 110. Analiza dispoziţiilor art. 157, 193, 196 şi 199 din Codul penal relevă că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ori din oficiu, fără a preciza însă dacă cele două moduri de sesizare pot coexista simultan în aceeaşi cauză. 111. Conform dispoziţiilor art. 292 din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală se sesizează din oficiu, dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 din acelaşi cod. 112. Din interpretarea gramaticală a acestui text de lege reiese că posibilitatea organelor de urmărire penală de a se sesiza din oficiu se rezumă la situaţia în care acestea au aflat de săvârşirea unei infracţiuni pe orice altă cale ce excedează sferei unei plângeri ori a unui denunţ, care să întrunească condiţiile de valabilitate. 113. Chiar dacă plângerea prealabilă nu este expres menţionată în articolul de mai sus, acest fapt nu poate conduce la concluzia că norma nu este aplicabilă şi acestei modalităţi de sesizare, în condiţiile în care plângerea prealabilă este o variantă specială a plângerii. 114. Având în vedere trimiterea pe care art. 295 alin. (3) din Codul de procedură penală o face la dispoziţiile art. 289 alin. (1), (6) şi (8) din Codul de procedură penală, se constată că sunt prevăzute aceleaşi condiţii de fond şi de formă în ceea ce priveşte cele două modalităţi de sesizare a organelor judiciare, cu excepţiile privitoare la termen şi la formularea prin substituţi procesuali. 115. Dispoziţiile art. 292 din Codul de procedură penală au caracter de normă generală, aplicabilă şi instituţiei plângerii prealabile, în condiţiile în care Codul de procedură penală nu instituie reguli speciale pentru sesizarea din oficiu în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea plângerii prealabile. 116. Deci, împrumutând toate atributele plângerii, existenţa unei plângeri prealabile care îndeplineşte condiţiile de fond şi formă, fiind depusă în termenele prevăzute de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală, nu se poate circumscrie noţiunii de orice altă cale, prevăzută de dispoziţiile art. 292 din Codul de procedură penală. 117. Mai mult, chiar dacă în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate principiul fundamental avut în vedere de legiuitor este cel al disponibilităţii, în cazul excepţiilor mai sus menţionate funcţionează atât principiul disponibilităţii, cât şi cel al oficialităţii. 118. Cu toate acestea, voinţa legiuitorului este însă evidentă în a da eficienţă principiului disponibilităţii în ambele situaţii, având în vedere că şi pentru cazul excepţional în care urmărirea penală a fost pusă în mişcare din oficiu s-a prevăzut posibilitatea retragerii plângerii prealabile. 119. Un argument suplimentar în acest sens îl constituie şi restrângerea posibilităţii aplicării în totalitate a principiului oficialităţii în cazul victimelor apărate de Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011; România a optat pentru ratificarea cu rezerve a acesteia, în sensul de a nu aplica sau de a aplica doar în cazuri sau condiţii specifice dispoziţiile formulate, între altele, la art. 55 alin. (1) cu privire la art. 35 (violenţa fizică) referitor la infracţiunile minore. 120. În plus, s-a apreciat ca necesară şi observarea Deciziei nr. 11 din 8 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care îşi menţine valabilitatea raţionamentului juridic cu privire la această problemă de drept şi după modificarea legislativă a art. 199 alin. (2) din Codul penal, care a condus la încetarea efectelor sale. 121. Astfel, din considerentele acesteia rezultă fără echivoc faptul că, analizând instituţiile de drept incidente în cazul manifestării de voinţă a părţilor de a cere înlăturarea răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a identificat strict două situaţii, după cum acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu sau la plângerea prealabilă. Aşadar, instanţa supremă nu a considerat posibilă situaţia existenţei unei plângeri prealabile, aptă să conducă la punerea în mişcare a acţiunii penale, urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu. 122. Pentru toate argumentele menţionate, punerea în mişcare a acţiunii penale poate fi făcută din oficiu doar în situaţia în care interesele persoanelor vulnerabile nu au fost apărate de reprezentanţii lor legali prin formularea/încuviinţarea unei plângeri prealabile, nu şi în cazul în care a fost formulată, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, o plângere prealabilă în aceeaşi cauză. 123. În altă ordine de idei, deşi întrebarea prealabilă adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizează posibilitatea coexistenţei în cadrul aceleiaşi cauze penale atât a unei plângeri prealabile, aptă să conducă la declanşarea procesului penal, cât şi a unei sesizări din oficiu, urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu, din considerentele instanţei de sesizare rezultă că, în realitate, scopul urmărit este acela al stabilirii efectelor retragerii plângerii prealabile, prin prisma dispoziţiilor art. 158 alin. (4) din Codul penal. 124. Instanţa de sesizare a arătat că este necesară extinderea efectelor prevederilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, care condiţionează retragerea plângerii prealabile de însuşirea acesteia de către procuror şi în situaţia în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală din oficiu, deşi exista o plângere legal formulată în cauză. 125. În raport cu modul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, se poate ajunge la aplicarea unui regim diferit în cauze care nu se deosebesc în mod obiectiv, nefiind astfel respectat interesul persoanelor vătămate aflate într-o poziţie vulnerabilă. 126. Se poate observa însă că prezenta solicitare tinde la o extindere a prevederilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, în mod indirect, prin punerea în mişcare a acţiunii penale în cauzele în care a fost formulată în mod legal o plângere prealabilă. 127. Se poate ajunge, fără o intervenţie directă a legiuitorului principal sau secundar, la limitarea principiului disponibilităţii, principiu de bază în cazul instituţiei plângerii prealabile. 128. Astfel, cu toate că protecţia acestor persoane este incompletă, fiind lăsată la latitudinea reprezentanţilor legali posibilitatea retragerii plângerii, fără o cenzură a organelor judiciare, în cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare din oficiu, o astfel de completare nu poate fi realizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismul juridic de unificare a practicii judiciare, reglementat de art. 475 din Codul de procedură penală, care are ca obiectiv preîntâmpinarea unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, întrucât excedează nu numai obiectului unei sesizări de dezlegare a unei probleme de drept, ci şi prerogativelor instanţei supreme, consacrate de art. 126 alin. (3) din Constituţia României, republicată. X. Dispoziţii legale incidente Codul penal "ART. 157 Lipsa plângerii prealabile (1) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. (2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele. (3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea. (4) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu. (5) Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu. ART. 158 Retragerea plângerii prealabile (1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile. (2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. (4) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror. ART. 193 Lovirea sau alte violenţe (1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. (2^1) Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) victima este un minor; c) fapta este săvârşită în public; d) făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (4) În cazul faptelor săvârşite în condiţiile alin. (2^1), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. ART. 196 Vătămarea corporală din culpă (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. (5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. ART. 199 Violenţa în familie (1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. (2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. " Codul de procedură penală "ART. 7 Obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale (1) Procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni şi nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) şi (3). (2) În cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia. (3) În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mişcare şi exercită acţiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obţinerea autorizării ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiţii prevăzute de lege. ART. 288 Modurile de sesizare (1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. (2) Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare în lipsa acestora. (3) În cazul infracţiunilor săvârşite de militari, sesizarea comandantului este necesară numai în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art. 413-417 din Codul penal. ART. 289 Plângerea (1) Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune. (2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convenţional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. (3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii. (4) Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar. (5) Plângerea în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă numai dacă este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale. (6) Plângerea formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primeşte. (7) Plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Persoana vătămată poate să declare că nu îşi însuşeşte plângerea. (8) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă. În cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviinţează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu. (9) Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent. (10) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, şi prin aceasta se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea şi să o transmită organului competent din ţara pe teritoriul căreia a fost comisă infracţiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător. (11) Persoana care nu vorbeşte sau nu înţelege limba română poate depune plângerea în limba pe care o înţelege. Odată cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citată, să primească şi o traducere a citaţiei. ART. 292 Sesizarea din oficiu Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 şi încheie un proces-verbal în acest sens. ART. 295 Plângerea prealabilă (1) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. (2) Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii. (3) Dispoziţiile art. 289 alin. (1)-(6) şi (8) se aplică în mod corespunzător. ART. 297 Obligaţiile organului de urmărire penală în procedura plângerii prealabile (1) La primirea plângerii prealabile, organul de urmărire penală verifică dacă aceasta îndeplineşte condiţiile de formă şi dacă a fost depusă în termenul prevăzut de lege. În cazul în care constată că este tardivă, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate, împreună cu propunerea de clasare. (2) Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de clasare. ART. 298 Procedura în cazul infracţiunii flagrante (1) În caz de infracţiune flagrantă, organul de cercetare penală este obligat să constate săvârşirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile. (2) După constatarea infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, începe urmărirea penală. În caz contrar, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de clasare. ART. 305 Începerea urmăririi penale (1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. (2) Începerea urmăririi penale şi respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) şi g). (3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei. (4) Faţă de persoanele pentru care urmărirea penală este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile sau de îndeplinirea unei alte condiţii prealabile, efectuarea urmăririi penale se poate dispune numai după obţinerea autorizaţiei ori după îndeplinirea condiţiei. ART. 309 Punerea în mişcare a acţiunii penale (1) Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)." Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011 "ART. 35 Violenţa fizică Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a asigura faptul că este incriminat comportamentul de comitere de acte de violenţă fizică împotriva unei alte persoane. (...) ART. 55 Procedurile ex parte şi ex officio 1. Părţile vor asigura faptul că cercetarea sau urmărirea judiciară a infracţiunilor stabilite în conformitate cu articolele 35, 36, 37, 38 şi 39 ale prezentei convenţii nu va fi dependentă în totalitate de o declaraţie sau plângere depusă de victimă, dacă infracţiunea a fost comisă în întregime sau parţial pe teritoriul lor, precum şi că procedurile pot continua chiar dacă victima îşi retrage declaraţia sau plângerea." Legea nr. 30 din 17 martie 2016 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011 "ART. 2 Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarele rezerve: a) În conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1) şi (2) din Convenţie, România îşi rezervă dreptul de a nu aplica sau de a aplica doar în cazuri sau condiţii specifice dispoziţiile formulate în: - articolul 30 alineatul (2); – articolul 44 alineatele (1) lit. e), (3) şi (4); ... [Articolul 44 -Jurisdicţie - ... (4) Pentru urmărirea penală a infracţiunilor stabilite în conformitate cu articolele 36, 37, 38 şi 39 din prezenta convenţie, părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că jurisdicţia lor în ceea ce priveşte punctele d şi e ale alineatului (1) nu este subordonată condiţiei conform căreia urmărirea penală poate fi iniţiată doar în urma raportării de către victimă a infracţiunii sau a stabilirii informaţiilor de către stat cu privire la locul unde a fost comisă infracţiunea.]; – articolul 55 alineatul (1) cu privire la articolul 35 referitor la infracţiunile minore“ ... [Articolul 55 - Procedurile ex parte şi ex officio - (1) Părţile vor asigura faptul că investigaţiile sau urmărirea judiciară a infracţiunilor stabilite în conformitate cu articolele 35, 36, 37, 38 şi 39 ale prezentei convenţii nu vor fi dependente în întregime de o raportare sau plângere depusă de victimă, dacă infracţiunea a fost comisă în întregime sau parţial pe teritoriul său, precum şi că procedurile pot continua chiar dacă victima îşi retrage declaraţia sau plângerea.]" XI. Opinia judecătorului-raportor 129. Opinia exprimată de judecătorul-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi al stabilirii că în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi, pe cale de consecinţă, retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal, lăsând neaplicat art. 158 alin. (4) din Codul penal privind condiţia însuşirii de către procuror. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Cu privire la admisibilitatea sesizării: 130. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele: 131. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 132. În raport cu textul legal prezentat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: - întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; – existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. 133. În cauză, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a fost învestită cu soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 953 din 7.06.2023 a Judecătoriei Braşov, fiind îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă. 134. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia care vizează caracterul de actualitate a problemei de drept invocate, în sensul că asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 135. Necesitatea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra problemei de drept invocate de către instanţa de trimitere rezultă şi din varietatea atât a soluţiilor pronunţate şi comunicate de către instanţe, cât şi a opiniilor exprimate la nivelul secţiilor penale. 136. Cu privire la cerinţa referitoare la aptitudinea dezlegării prealabile solicitate de a avea legătură cu modul de rezolvare a fondului cauzei, se constată că şi aceasta este îndeplinită. 137. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală cu ocazia examenului jurisprudenţial. 138. S-a subliniat, sub un prim aspect, că între problema de drept a cărei lămurire se solicită - indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual - şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, şi Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014). 139. În al doilea rând, s-a evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei (Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018). 140. În acest context se constată că problema de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă constituie o problemă de drept aflată într-o relaţie de dependenţă cu soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză, întrucât, în funcţie de modul de interpretare a dispoziţiilor legale privind punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, poate fi dispusă sau nu o soluţie de încetare a procesului penal în baza retragerii plângerii. B. Cu privire la fondul chestiunii de drept: 141. Obiectul prezentei sesizări îl constituie problema de drept ce presupune, în esenţă, determinarea modalităţii în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare, la plângerea prealabilă sau din oficiu, respectiv examinarea raportului dintre disponibilitatea acţiunii penale şi oficialitatea acesteia cu privire la posibilitatea procurorului de a pune în mişcare din oficiu acţiunea penală, chiar şi în situaţiile în care există deja o plângere prealabilă aptă să conducă la declanşarea procesului penal. 142. Dispoziţiile art. 157 alin. (1) din Codul penal, precum şi cele ale art. 295 alin. (1) din Codul de procedură penală condiţionează posibilitatea procurorului de a pune în mişcare acţiunea penală de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. 143. Raportat la angajarea răspunderii penale, precum şi la desfăşurarea procesului penal, instituţia plângerii prealabile se înfăţişează atât ca o condiţie de pedepsibilitate, cât şi ca o condiţie de procedibilitate. 144. Cu titlu de excepţie, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu, potrivit art. 157 alin. (4) din Codul penal. 145. De asemenea, dispoziţiile art. 199 alin. (2) din Codul penal prevăd că, în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, în forma agravată de săvârşirea faptei penale asupra unui membru de familie al subiectului activ al infracţiunii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi „din oficiu“. 146. Astfel, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, principiul fundamental avut în vedere de legiuitor este cel al disponibilităţii, iar în cazul excepţiilor funcţionează atât principiul disponibilităţii, cât şi cel al oficialităţii. 147. În acest sens, disponibilitatea acţiunii penale reprezintă regula în materia infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, inclusiv cele prevăzute de art. 199 din Codul penal, legiuitorul lăsând la latitudinea persoanei vătămate posibilitatea de a aprecia şi a decide dacă făptuitorul urmează să fie tras la răspundere penală sau nu. 148. Legiuitorul a derogat de la această regulă, atât prin norme cu caracter general [art. 157 alin. (4) şi (5) din Codul penal], cât şi cu caracter special [art. 199 alin. (2) din Codul penal], instituind şi posibilitatea procurorului de a pune în mişcare din oficiu acţiunea penală, derogări ce au avut drept fundament necesitatea de ocrotire superioară a intereselor persoanelor vătămate. 149. Deci identificarea modului în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare, la plângerea prealabilă sau din oficiu, se pune în cazurile în care legiuitorul a prevăzut cele două procedee de exercitare a acţiunii penale. 150. Trebuie observat că aceste derogări ce permit procurorului să pună în mişcare acţiunea penală din oficiu nu anulează principiul disponibilităţii, ci sunt subsidiare acestuia, întrucât, în caz contrar, legiuitorul ar fi renunţat în totalitate la ipoteza punerii în mişcare a acţiunii penale condiţionat de formularea plângerii prealabile. 151. Această idee reiese chiar şi din considerentele prezentate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care, în Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019), analizând instituţiile de drept incidente în cazul manifestării de voinţă a părţilor de a cere înlăturarea răspunderii penale, a identificat strict două situaţii, după cum acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu sau la plângerea prealabilă, fără a reţine şi posibilitatea existenţei unei plângeri prealabile, aptă să conducă la punerea în mişcare a acţiunii penale. 152. Totodată, acceptarea posibilităţii coexistenţei, în cadrul aceleiaşi cauze penale, atât a unei plângeri prealabile, aptă să conducă la declanşarea procesului penal, cât şi a unei sesizări din oficiu, urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu, ar putea avea drept consecinţă ca simpla menţiune a procurorului, în cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, să conducă la lipsirea de efecte a instituţiei plângerii prealabile, ca manifestare de voinţă a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului, mai ales în ceea ce priveşte o eventuală retragere a plângerii prealabile. 153. În această situaţie, procurorul ar putea, în mod arbitrar, să anihileze orice posibilitate de a se ajunge ulterior la o retragere a plângerii prealabile, doar prin simpla inserare în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a menţiunii că aceasta s-a făcut din oficiu, având posibilitatea de a nu îşi însuşi eventuala manifestare de voinţă a persoanei vătămate, care, deşi a formulat în condiţiile legii o plângere prealabilă, ar alege ulterior să îşi exercite dreptul acordat în mod expres de legiuitor şi să solicite înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului. 154. Prin urmare, sensul prevederilor art. 157 alin. (4) şi ale art. 199 alin. (2) din Codul penal nu este acela ca, în situaţiile astfel reglementate, procurorul să dobândească un drept discreţionar de a decide dacă pune în mişcare acţiunea penală din oficiu sau la plângerea prealabilă, indiferent de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, ci acela de a exista o protecţie suplimentară, superioară, pentru ocrotirea intereselor persoanelor vătămate care, din varii motive, rămân în pasivitate, procurorul dobândind un rol subsidiar. 155. Astfel, acţiunea penală nu ar putea să fie pusă în mişcare din oficiu cât timp, la momentul emiterii ordonanţei de către procuror, exista o plângere prealabilă care întrunea toate cerinţele legii. 156. În consecinţă, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu sau considerată astfel numai atunci când interesele persoanelor vulnerabile nu au fost apărate fie din cauza faptului că manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului nu întruneşte cerinţele plângerii prealabile, fie din cauza inexistenţei unei plângeri, nu şi în cazul în care plângerea prealabilă a fost formulată cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale. 157. Pe de altă parte, trebuie făcută o distincţie între sesizarea organelor de urmărire penală şi punerea în mişcare a acţiunii penale. 158. Sesizarea se realizează conform art. 288 din Codul de procedură penală, prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare decât cele de urmărire penală sau din oficiu (în acest din urmă caz, dacă autorităţile află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale); existenţa unei plângeri prealabile care îndeplineşte condiţiile de formă şi fond, fiind depusă în termenele prevăzute de art. 296 din Codul de procedură penală, nu se circumscrie noţiunii de „orice altă cale“ în sensul art. 292 din Codul de procedură penală. Punerea în mişcare a acţiunii penale este actul procesual al procurorului şi se face prin ordonanţă, conform art. 309 din Codul de procedură penală, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. 159. Determinarea modului în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală (din oficiu sau la plângerea prealabilă) nu depinde de forma concretă pe care a îmbrăcat-o sesizarea organelor de urmărire penală (în sensul că nu ar trebui să se considere că acţiunea penală s-a exercitat din oficiu doar când şi sesizarea s-a făcut din oficiu, cu excluderea plângerii sau denunţului şi a actelor încheiate de alte organe de constatare decât cele de urmărire penală). 160. În aceste condiţii, stabilirea modului în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală (din oficiu sau la plângerea prealabilă) depinde, în principal, de existenţa unei manifestări de voinţă a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere a făptuitorului, care să întrunească toate cerinţele legale pentru a fi calificată drept plângere prealabilă, iar, în subsidiar, de menţiunile ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale. 161. În concret, acţiunea penală va fi considerată a fi exercitată din oficiu atunci când, indiferent de modul de sesizare a organelor de urmărire penală, la momentul emiterii ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului nu există sau nu întruneşte cerinţele plângerii prealabile. 162. Dimpotrivă, acţiunea penală va fi considerată a fi exercitată la plângerea prealabilă atunci când, indiferent de modul de sesizare a organelor de urmărire penală, la momentul emiterii ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului există şi întruneşte cerinţele plângerii prealabile. 163. Prin urmare, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar acţiunea penală este considerată a fi exercitată ca urmare a acesteia, va putea să intervină şi retragerea plângerii prealabile conform art. 158 alin. (1) din Codul penal, lăsând neaplicat art. 158 alin. (4) din Codul penal referitor la condiţia însuşirii de către procuror. 164. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare din oficiu?“ şi va stabili că în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşa încât retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare din oficiu?" şi stabileşte că: În cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşa încât retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2024. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Judecător ELENI CRISTINA MARCU Magistrat-asistent, Costin Cristian Puşcă -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
