Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.754/1/2022
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│delegat al Înaltei │
│Bogasiu │Curţi de Casaţie şi │
│ │Justiţie - preşedintele│
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- preşedintele Secţiei │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I│
│Truţescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I│
│Cristescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana │- judecător la Secţia a│
│Surdu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a│
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a│
│Isailă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Mihaela│- judecător la Secţia │
│Voinescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia │
│Ilie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia │
│Gherasim │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia │
│Filipescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.754/1/2022, la care a fost conexat Dosarul nr. 2.755/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Regulamentul), aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în dosarele nr. 1.627/318/2022 şi nr. 308/318/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, care au fost comunicate părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor 7. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.627/318/2022, şi prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată în Dosarul nr. 308/318/2022, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, solicitând pronunţarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare următoarelor chestiuni de drept: - modul de interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) şi ale art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, respectiv să se stabilească dacă dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul că instanţa poate fixa suma definitivă pentru fiecare termen de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită chiar dacă la momentul analizei respective (pronunţarea hotărârii) obligaţia s-a îndeplinit (în condiţiile în care obligaţia a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate); – dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei de a face intuitu personae ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlul de penalitate în condiţiile în care obligaţia a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate sau aceste motive temeinice pot fi invocate şi, respectiv, analizate doar pe calea unei contestaţii la executare, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, ori dispoziţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă se opun stabilirii sumei definitive cu titlu de penalitate în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care, la momentul promovării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă (stabilirea sumei definitive pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face intuitu personae stabilite printr-un titlu executoriu), obligaţia nu era îndeplinită şi nici în intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, însă ulterior, în timpul litigiului, a fost îndeplinită această obligaţie de către debitor. 8. Cele două sesizări au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 decembrie 2022 cu nr. 2.754/1/2022 şi, respectiv, nr. 2.755/1/2022 şi, în considerarea identităţii de obiect, au fost conexate. II. Normele de drept incidente 9. Codul de procedură civilă: "ART. 906 (1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare. (2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. (3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă. (5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. (6) Încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie. (7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun." III. Expunerea succintă a proceselor în care s-a invocat chestiunea de drept 10. Prin Cererea înregistrată la 7 februarie 2022 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu cu nr. 1.627/318/2022, petentul G.C. a solicitat stabilirea sumei definitive ce i se cuvine cu titlu de penalităţi pentru neîndeplinirea obligaţiei care rezultă din titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 8.374 din 15 noiembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 2.426/318/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.491 din 7 noiembrie 2018 a Tribunalului Gorj, pentru perioada cuprinsă între 21 iunie 2021 şi 21 septembrie 2021. 11. Prin Încheierea nr. 3.029 din 19 mai 2022, Judecătoria Târgu Jiu a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că intimata a făcut dovada că şi-a îndeplinit efectiv obligaţia de a face, instituită în sarcina sa prin titlul executoriu, până la data introducerii acţiunii. 12. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul, arătând, în motivare, că obligaţia stabilită în sarcina intimatei prin titlul executoriu a fost îndeplinită ulterior perioadei de 3 luni pentru care a solicitat stabilirea sumei definitive, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Totodată, a arătat că în această cauză instanţa este chemată doar să cuantifice penalităţile acordate pe fiecare zi de întârziere, iar eventualele motive care ar justifica executarea cu întârziere a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu pot fi invocate doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 13. Prin Cererea înregistrată la 12 ianuarie 2022 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu cu nr. 308/318/2022, acelaşi petent a solicitat stabilirea sumei definitive ce i se cuvine cu titlu de penalităţi pentru neîndeplinirea obligaţiei care rezultă din acelaşi titlu, însă pentru perioada cuprinsă între 13 iunie 2019 şi 13 septembrie 2019, iar Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu cu nr. 1.347/318/2022 la 2 februarie 2022 a vizat perioada cuprinsă între 18 septembrie 2020 şi 18 decembrie 2020. 14. Prin Încheierea din 11 aprilie 2022 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1.347/318/2022 la Dosarul nr. 308/318/2022, iar prin Încheierea nr. 2.499 din 27 aprilie 2022, Judecătoria Târgu Jiu a respins cererile conexate ca neîntemeiate, reţinând că intimata a făcut dovada că şi-a îndeplinit efectiv obligaţia de a face instituită în sarcina sa prin titlul executoriu, până la data introducerii celor două acţiuni conexate. 15. Petentul a declarat apel împotriva încheierii, arătând că obligaţia stabilită în sarcina intimatei prin titlul executoriu a fost îndeplinită ulterior perioadelor de 3 luni pentru care s-a solicitat stabilirea sumei definitive potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Totodată, a mai arătat că, în cauză, instanţa este chemată doar să cuantifice penalităţile acordate pe fiecare zi de întârziere, iar eventualele motive care ar justifica executarea cu întârziere a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu pot fi invocate doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. IV. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizărilor 16. Instanţa de trimitere a apreciat în cele două cauze că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 17. Astfel, s-a arătat că cele două litigii sunt în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluţionarea acestora urmând să soluţioneze pricinile în ultimă instanţă, prin pronunţarea unor hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar cauzele se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit cu soluţionarea acestora. 18. Cât priveşte admisibilitatea din perspectiva condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere a reţinut că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procesual dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei. 19. S-a arătat că modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul legal cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează soluţia pe fond a cererilor deduse judecăţii. 20. Chestiunea de drept este nouă, în opinia instanţei de trimitere, deoarece, în urma consultării jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre. 21. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificate la data sesizării. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 22. Prin încheierile de sesizare din 2 noiembrie 2022, pronunţate în Dosarul nr. 1.627/318/2022 şi, respectiv, în Dosarul nr. 308/318/2022, completul de judecată al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă a arătat că situaţia premisă în cele două litigii este aceea că debitorul a executat obligaţia după împlinirea termenului de 3 luni pentru care se solicită fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere, în timpul litigiului, şi se pune problema dacă este posibilă fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere şi într-un asemenea caz, când obligaţia era îndeplinită la data pronunţării. 23. Totodată, se ridică problema dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei de a face intuitu personae ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlu de penalitate, în condiţiile în care obligaţia a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, sau aceste motive temeinice pot fi invocate şi, respectiv, analizate doar pe calea unei contestaţii la executare, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 24. Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a opinat că instanţa poate fixa suma definitivă pentru fiecare termen de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită, chiar dacă la momentul analizei respective (pronunţarea hotărârii) obligaţia era îndeplinită, având în vedere dispoziţiile art. 906 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care „creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă“. 25. În susţinerea acestei concluzii, instanţa de trimitere a arătat că din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că de la fixarea sumei definitive sunt excluse doar termenele mai mici de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită, nu şi termenele ulterioare de câte 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită. 26. Totodată, într-o astfel de procedură, instanţa este chemată doar să cuantifice penalităţile acordate pe fiecare zi de întârziere, iar eventualele motive care ar justifica executarea cu întârziere a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu pot fi invocate doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 27. Astfel cum a reţinut în mod constant Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, executarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un aspect important al eficienţei controlului judiciar. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 24 martie 2005, pronunţată în Cauza Şandor împotriva României, că „executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces», în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie. Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi“ (paragraful 23). 28. Prin art. 906 din Codul de procedură civilă s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalităţi de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în titlul executoriu. 29. În sensul reglementării menţionate, penalitatea este o sancţiune de drept procesual civil, un mijloc indirect de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu. Ea constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale [după distincţiile cuprinse în art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă] în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face care implică un fapt personal, menţionată în titlul executoriu. Întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite fixarea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi. 30. Or, în condiţiile în care legiuitorul a permis să lase deschisă creditorului posibilitatea de a formula, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018), cereri succesive de stabilire a sumei finale datorate de debitor cu titlu de penalităţi, după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, într-o astfel de procedură instanţa este chemată doar să cuantifice penalităţile acordate pe fiecare zi de întârziere pentru perioada pentru care se solicită stabilirea sumei definitive, urmând să verifice dacă în intervalul de timp respectiv a fost îndeplinită obligaţia stabilită în sarcina debitorului, iar eventualele motive care ar justifica executarea cu întârziere a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu pot fi invocate doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 31. Prin urmare, o nouă cerere ar putea fi formulată de creditor dacă debitorul său persistă în neexecutarea unei obligaţii de a face sau a nu face intuitu personae. 32. Aceeaşi concluzie se fundamentează şi pe un argument de interpretare logică. Instituirea a două proceduri, de stabilire a cuantumului penalităţii, în condiţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, şi de fixare a sumei definitive, conform art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a avut ca menire să confere debitorului un răgaz suficient (de minimum 3 luni de la data comunicării primei încheieri, de stabilire a valorii penalităţii) pentru ca, sub ameninţarea iminentă a unor penalităţi, să îşi execute în natură obligaţia intuitu personae asumată. Eficienţa acestui mecanism cominatoriu este circumscrisă informării debitorului asupra cuantumului exact al penalităţii datorate pentru fiecare zi de întârziere stabilite de către instanţă prin încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (3) raportat la alin. (2) din Codul de procedură civilă. 33. Pe de altă parte, cât timp penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, ele se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Din acest motiv, dispoziţiile de drept material şi procesual permit concurenţa daunelor-interese moratorii sau compensatorii cu sumele de bani acordate cu titlu de penalităţi (art. 1.516 din Codul civil, art. 892 din Codul de procedură civilă şi art. 906 din Codul de procedură civilă). 34. Instanţa de trimitere a apreciat că invocarea motivelor justificate şi care au condus la neexecutarea obligaţiei personale de a face nu ar putea fi realizată pentru prima dată şi direct în cadrul litigiului purtând asupra sumei finale acordate cu titlu de despăgubire, decât în măsura în care acestea ar fi intervenit în intervalul de timp scurs de la momentul rămânerii definitive a încheierii privind penalităţile pentru fiecare zi de întârziere şi momentul promovării acţiunii privind stabilirea sumei finale cu titlu de despăgubire, respectiv în intervalul de timp pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. 35. S-a avut în vedere totodată că, în actuala reglementare, legiuitorul a permis înlăturarea sau reducerea penalităţilor, pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, prevăzând şi posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu. 36. De asemenea, s-a subliniat că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece în cazul acestuia legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că, dacă execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. 37. Pornind însă de la natura juridică a penalităţilor, scopul reglementării lor, precum şi asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516,art. 1.527 din Codul civil şi art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-ar putea însă pune problema dacă instanţa de judecată mai poate fixa suma definitivă pentru fiecare termen de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită în situaţia în care, la momentul promovării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă (stabilirea sumei definitive pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face intuitu personae stabilite printr-un titlu executoriu), obligaţia nu era îndeplinită şi nici în intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, însă ulterior, în timpul litigiului, a fost îndeplinită. 38. Fiind un mijloc de constrângere a debitorului pentru ducerea la îndeplinire a unei obligaţii, se poate trage concluzia că, odată atinsă finalitatea aplicării de penalităţi, respectiv odată îndeplinită obligaţia, nu se justifică aplicarea în continuare de penalităţi, întrucât a recurge la aplicarea mijlocului de constrângere după îndeplinirea obligaţiei contravine însuşi scopului pentru care este reglementat acest remediu procesual. 39. Raţiunile pentru care legiuitorul a permis o sporire a patrimoniului creditorului cu valoarea penalităţilor, legate de efortul de a impune executarea în natură a obligaţiei principale, încetează din momentul în care fie obligaţia s-a executat, fie o astfel de executare în natură nu mai este previzibilă, acceptându-se transformarea obligaţiei de a face, în mod definitiv, într-o obligaţie de a da o sumă de bani. 40. Prin urmare, a accepta că, deşi îndeplinită obligaţia din titlul executoriu, creditorul poate obţine aplicarea de penalităţi, fie în etapa iniţială, ca sumă pe zi de întârziere, fie în etapa finală, ca sumă definitivă, presupune transformarea naturii juridice a penalităţilor din mijloc de constrângere pentru o obligaţie neexecutată în daune-interese pentru o obligaţie executată cu întârziere, ceea ce nu poate fi primit. 41. În consecinţă, având în vedere că, mai înainte de fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi, obligaţia din titlul executoriu a fost îndeplinită, nu se mai poate recurge la mijlocul de constrângere al penalităţilor, obligaţia fiind executată (întârzierea în executarea obligaţiei deschizând creditorului alte căi procesuale, în măsura în care această întârziere este cauzatoare de prejudicii). 42. Sub acest aspect, s-a arătat că pot fi avute în vedere cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, în paragrafele 71-76. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 43. Apelantul a susţinut că instanţa poate fixa suma definitivă pentru fiecare termen de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită chiar dacă la momentul analizei respective (pronunţarea hotărârii) obligaţia era îndeplinită, având în vedere formularea art. 906 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, din care rezultă că de la fixarea sumei definitive sunt excluse doar termenele mai mici de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită, nu şi termenele ulterioare de câte 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită. 44. Totodată, a arătat că, în cauză, instanţa este chemată doar să cuantifice penalităţile acordate pe fiecare zi de întârziere, iar eventualele motive care ar justifica executarea cu întârziere a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu pot fi invocate numai pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 45. Intimata a apreciat că, în procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa nu este chemată doar să cuantifice penalităţile acordate pentru fiecare zi de întârziere, ci poate analiza eventualele motive care ar justifica executarea cu întârziere a obligaţiilor, în situaţia în care în timpul litigiului a fost îndeplinită obligaţia din titlul executoriu. 46. După comunicarea celor două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost depuse puncte de vedere de către părţi. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie 47. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat următoarele aspecte. 48. Cu privire la prima întrebare din sesizare, într-o opinie, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei în timpul litigiului având ca obiect cererea de stabilire a sumei definitive, chiar şi cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea acesteia, cererea rămânând fără efect. 49. S-a argumentat că scopul stabilirii de penalităţi în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă este acela de a constrânge debitorii obligaţiei de a face intuitu personae să procedeze la îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu. Or, în ipoteza în care debitorul şi-a îndeplinit, integral, obligaţiile ce îi reveneau, potrivit titlului executoriu, după introducerea cererii de chemare în judecată, dar până la soluţionarea acesteia, acţiunea a rămas fără obiect. Nu se poate da curs solicitării de obligare a debitorului la plata de penalităţi până la data îndeplinirii obligaţiilor, întrucât obligaţiile ce îi reveneau debitorului au fost îndeplinite, astfel că scopul obligării lui la plata de penalităţi nu mai subzistă la data pronunţării hotărârii, finalitatea urmărită de către creditor fiind atinsă. În plus, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea în executare, creditorul are deschisă calea obţinerii de despăgubiri. 50. Practică judiciară în sensul acestei opinii a fost identificată la Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, judecătoriile sectoarelor 3, 4 şi 5 Bucureşti, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Vişeu de Sus, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă. 51. În acelaşi sens au exprimat puncte de vedere teoretice judecători de la Tribunalul Bucureşti - secţiile a III-a-a V-a civile (opinia majoritară) şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Judecătoria Slobozia (opinia majoritară), Judecătoria Urziceni, Judecătoria Videle, Judecătoria Vişeu de Sus, Judecătoria Baia Mare, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Buzău, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Rupea, Tribunalul Dolj - Secţia civilă (opinia majoritară), Judecătoria Slatina, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă (opinia majoritară), Tribunalul Vaslui - Secţia civilă, Judecătoria Bacău, Judecătoria Buhuşi, Judecătoria Moineşti şi Judecătoria Brăila. 52. Într-o altă opinie, s-a considerat că art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă instituie un termen de 3 luni pentru executarea obligaţiei, iar suma definitivă poate fi stabilită în măsura în care acest termen a fost depăşit, indiferent dacă până la momentul pronunţării instanţei obligaţiile au fost executate. 53. Practică judiciară a fost identificată la Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă şi Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă, iar puncte de vedere teoretice în acest sens au fost exprimate de judecătorii de la Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, Judecătoria Turnu-Măgurele, Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Darabani, Judecătoria Fălticeni, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Craiova, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Caracal, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Moldova Nouă, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Oneşti şi Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă. 54. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare din sesizare, într-o opinie, s-a apreciat că, faţă de scopul penalităţilor pe zi de întârziere, debitorul are posibilitatea să facă dovada motivelor temeinice care au justificat întârzierea executării şi în faţa instanţei de executare sesizate de creditor cu cererea de stabilire a sumei definitive, cu condiţia ca aceste motive să fie ulterioare încheierii de aplicare a penalităţilor date conform art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Totodată, s-a considerat că existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării poate fi invocată în cadrul contestaţiei la executare formulate în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă împotriva eventualei executări silite a sumei definitive stabilite cu titlu de penalităţi, ocazie cu care instanţa învestită cu soluţionarea acesteia poate să aprecieze, în funcţie de motivele invocate, dacă se impune înlăturarea ori reducerea penalităţii. 55. Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, puncte de vedere teoretice fiind exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti - secţiile a III-a-a V-a civile (opinia majoritară) şi de la judecătoriile din circumscripţia acestuia, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Rupea, Tribunalul Covasna, Judecătoria Slatina (opinia majoritară) şi Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti. 56. Într-o altă opinie s-a arătat că verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei de a face intuitu personae nu ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlu de penalitate, în condiţiile în care această obligaţie a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi, analiza acestor motive putând fi realizată doar pe calea contestaţiei la executare. 57. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, în procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare este chemată doar să cuantifice penalităţile acordate pe fiecare zi de întârziere pentru perioada în care se solicită fixarea sumei definitive, verificând astfel dacă în intervalul de timp indicat de creditor debitorul şi-a îndeplinit sau nu obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu. 58. Practică judiciară în sensul acestei opinii a fost identificată la judecătoriile sectoarelor 2 şi 3 Bucureşti, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă, Judecătoria Făgăraş şi Tribunalul Gorj - Secţia I civilă. 59. Puncte de vedere teoretice, în acest sens, au fost exprimate de judecătorii de la Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Vişeu de Sus, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Darabani, Judecătoria Fălticeni, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Buzău, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Braşov, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Tribunalul Dolj, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Craiova (opinia majoritară), Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Moldova Nouă, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Roman, Judecătoria Târgu Neamţ, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Brăila. 60. Pe rolul Tribunalului Gorj, instanţa de sesizare, se află patru dosare suspendate în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 61. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se analizează practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Opinia specialiştilor consultaţi 62. Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, considerând textele de lege a căror lămurire se cere ca fiind clare şi fără echivoc, iar prima chestiune de drept ca nemaifiind nouă, deoarece face obiectul a două dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tot pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, respectiv Dosarul nr. 2.748/1/2022 - care se referă la corelarea art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 906 din Codul de procedură civilă - şi Dosarul nr. 2.637/1/2022. 63. În măsura depăşirii chestiunii admisibilităţii, pe fondul sesizării, cu privire la prima întrebare specialiştii aceleiaşi facultăţi au exprimat două opinii: prima, în sensul că se poate stabili suma definitivă cu titlu de penalităţi, în măsura în care debitorul şi-a executat obligaţia ulterior împlinirii termenului de 3 luni, iar a doua, pornind de la rolul eminamente constrângător, iar nu punitiv al penalităţilor de întârziere, în sensul că într-o situaţie de genul celei deduse analizei instanţei de trimitere, cererea creditorului de a i se fixa suma definitivă cu titlu de penalităţi ar trebui respinsă ca rămasă fără interes. 64. Şi în privinţa celei de-a doua întrebări s-au exprimat două opinii: astfel, una dintre abordări este cea potrivit căreia motivele temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei de a face sau de a nu face intuitu personae ar putea fi verificate direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlu de penalitate, deoarece instanţa este datoare să evalueze situaţia de fapt în concret pentru a se pronunţa asupra sumei pe care o va fixa cu titlu de penalitate definitivă; în cealaltă opinie, s-a considerat că instanţa de executare se pronunţă, în cadrul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, numai cu privire la stabilirea sumei definitive a penalităţii, întrucât cenzurarea penalităţii, în sensul înlăturării sau reducerii ei, se face numai în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, prin formularea unei contestaţii la executare de către debitor, o interpretare în sens contrar fiind de natură să golească de conţinut art. 906 alin. (5) din cod, care îi conferă debitorului posibilitatea să se apere prin formularea contestaţiei la executare în cazul în care creditorul va începe executarea silită împotriva acestuia pentru plata sumei definitive a penalităţilor, în baza titlului executoriu reprezentat de încheierea de stabilire a acestor penalităţi. 65. Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a formulat o opinie juridică în sensul că instanţa de judecată va fixa suma datorată de debitor cu titlul de penalităţi, prin încheiere dată în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, chiar dacă la momentul pronunţării acestei încheieri obligaţia era executată, însă după expirarea termenului de 3 luni prevăzut de textul de lege. 66. De asemenea, s-a apreciat că o eventuală reducere sau înlăturare a penalităţii poate fi obţinută numai pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 67. Opinia juridică transmisă de Institutul Naţional al Magistraturii este în sensul că executarea obligaţiei care implică faptul personal al debitorului, ulterior împlinirii termenului de 3 luni şi sesizării instanţei de executare, constituie un impediment pentru fixarea penalităţilor reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 68. În sprijinul acestei opinii s-a arătat că scopul executării silite constă în realizarea creanţei recunoscute prin titlul executoriu, iar rolul procedurii reglementate de art. 906 din Codul de procedură civilă este unul cominatoriu, de constrângere a debitorului în vederea determinării acestuia să execute obligaţia care implică faptul său personal, funcţia punitivă a penalităţilor fiind una derivată din cea cominatorie şi ataşată acesteia. 69. S-a arătat că soluţia instanţei de respingere a cererii de fixare a penalităţilor în cazul executării obligaţiei nu este condiţionată de invocarea de către debitor a unui motiv temeinic care să justifice neconformarea sa titlului executoriu, un astfel de motiv devenind relevant numai dacă executarea obligaţiei are loc ulterior fixării penalităţilor. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 70. Dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă au făcut obiectul controlului de constituţionalitate în numeroase rânduri, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, Decizia nr. 491 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 5 noiembrie 2020 sau Decizia nr. 821 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 2 martie 2021, decizii prin care s-a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate. 71. În jurisprudenţa precitată, Curtea Constituţională a reţinut că finalitatea soluţiei legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii, ca exigenţă imperativă a executării silite. 72. Curtea Constituţională a mai reţinut că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestaţiei la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalităţii stabilite de instanţă. Curtea a subliniat, de asemenea, că din examinarea reglementării cuprinse în art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă rezultă faptul că posibilitatea înlăturării ori a reducerii penalităţii, pe calea contestaţiei la executare, pentru debitorul care execută integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi care dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, este un beneficiu acordat de legiuitor debitorului de bună-credinţă. Acest beneficiu nu constituie însă un drept fundamental al debitorului, ci reprezintă un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului în faza executării silite, dreptul protejat de lege fiind titlul executoriu al creditorului, care se bucură de autoritate de lucru judecat. 73. Prezintă relevanţă considerentele expuse de Curtea Constituţională în Decizia nr. 665 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 14 februarie 2020, prin care, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a reţinut că „natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, acestea putându-se acorda independent de existenţa unui prejudiciu. Penalităţile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancţiune de drept procesual civil aplicată de instanţa de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistenţa debitorului şi care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu“ (paragraful 22). X. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 74. În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii ce au vizat interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 din Codul de procedură civilă. 75. Astfel, prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi“. Se cuvine subliniat că respectiva decizie a interpretat, în interesul legii, prevederile art. 906 alin. (4), în forma anterioară modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018. 76. Prin Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: „În situaţia în care prima instanţă a respins cererea de fixare a sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalităţi, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanţe este susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac, respectiv apel?“. 77. Prin Decizia nr. 30 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 28 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018, respectiv dacă dispoziţia modificată se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 sau se aplică şi cererilor de stabilire a despăgubirilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, indiferent de data la care a fost formulată cererea de executare silită“. 78. Prin Decizia nr. 39 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 27 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Modul de interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv să se stabilească dacă creditorul poate solicita fixarea sumei definitive ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalităţi şi în ipoteza în care debitorul execută obligaţia în mai puţin de 3 luni de la data comunicării încheierii pronunţate în baza alin. (2) sau (3) a art. 906 din Codul de procedură civilă“. XI. Raportul asupra chestiunii de drept 79. Prin raportul întocmit de doi dintre judecătorii-raportori desemnaţi în cauză s-a apreciat că, în măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. S-a apreciat că, în raport cu această dezlegare propusă, nu mai este întrunită condiţia de admisibilitate instituită de art. 519 din Codul de procedură civilă, care impune o legătură de dependenţă între soluţionarea pe fond a cauzelor aflate pe rolul instanţei de trimitere şi răspunsul la cea de-a doua întrebare din sesizare. 80. Prin raportul întocmit de cel de-al treilea judecător-raportor s-a considerat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare poate fixa suma definitivă datorată de debitor pentru fiecare termen de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită, chiar dacă la momentul pronunţării hotărârii (pe parcursul procesului, cu depăşirea intervalului de 3 luni), aceasta a fost executată. Totodată, s-a apreciat că, în cazul în care obligaţia de a face care nu poate fi îndeplinită prin intermediul altei persoane decât debitorul a fost executată pe parcursul litigiului purtat asupra sumei definitive datorate cu titlu de penalitate, verificarea motivelor temeinice care au condus la întârzierea în executare se poate realiza direct în cadrul acestui litigiu, iar nu numai pe calea unei contestaţii la executare. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra primei întrebări 81. Analiza condiţiilor de admisibilitate instituite cumulativ prin art. 519 din Codul de procedură civilă conduce spre concluzia că acestea sunt întrunite în privinţa celei dintâi întrebări. 82. În doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) o chestiune de drept cu caracter de noutate; d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; e) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 83. În examinarea primelor două condiţii de admisibilitate se constată că instanţa de trimitere (tribunalul), învestită cu soluţionarea unui apel împotriva unei încheieri date în procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, va pronunţa o decizie definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerinţe de admisibilitate sunt întrunite. 84. Este îndeplinită şi condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită. 85. Dispoziţiile care au generat litigiile supuse examinării instanţelor naţionale au fost introduse în dreptul pozitiv prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, relevantă în evaluarea cerinţei noutăţii fiind dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie. 86. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a sesizării au fost emise adrese către curţile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că au identificat hotărâri judecătoreşti în materia care face obiectul sesizării de faţă. 87. Analiza lor relevă că instanţele naţionale abordează în mod diferit posibilitatea stabilirii penalităţii definitive în situaţia în care debitorul şi-a îndeplinit obligaţia ulterior împlinirii intervalului celor 3 luni pentru care se solicită lichidarea penalităţii provizorii şi aspectul cadrului procesual în care se pot verifica motivele temeinice la care se referă art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, care au condus la întârzierea în executarea obligaţiei şi care sunt de natură să justifice reducerea sau înlăturarea penalităţii. 88. Numărul acestor hotărâri nu este însă ridicat; din analiza datelor transmise de către curţile de apel rezultă că au fost identificate 13 hotărâri care au tranşat chestiunile de drept ce formează obiectul primei întrebări şi 9 hotărâri care au examinat problemele evocate prin cea de-a doua întrebare. 89. Cum alin. (1) al art. 906 din Codul de procedură civilă stabileşte competenţa materială a instanţei de executare în judecarea procedurii aplicării de penalităţi, prevăzută de textul art. 906 din cod, notând că pe teritoriul ţării funcţionează 177 de judecătorii, existenţa a 22 de hotărâri care au tranşat divergent chestiunile de drept supuse dezlegării nu demonstrează formarea unei jurisprudenţe neunitare, care să reclame necesitatea recurgerii la mecanismul recursului în interesul legii, însă constituie o împrejurare care indică posibilitatea apariţiei acesteia. 90. Se adaugă aici şi opiniile teoretice exprimate de către judecători, ce reflectă aceeaşi abordare diferită şi au aptitudinea, în lipsa pronunţării unei decizii de unificare, să consolideze concluzia că jurisprudenţa va dobândi un caracter neunitar. 91. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestor chestiuni de drept, iar acestea nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, hotărârile pronunţate până în prezent dezlegând alte aspecte în interpretarea art. 906 din Codul de procedură civilă, atât în forma anterioară, cât şi în cea ulterioară modificărilor aduse textului prin Legea nr. 310/2018. 92. Raportat la hotărârea primei instanţe, care a respins cererile creditorului, formulate în baza art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, şi la criticile cuprinse în memoriile de apel declarate de această parte, este îndeplinită şi condiţia dependenţei chestiunii de drept cu soluţionarea pe fond a cauzelor, dat fiind că sesizările Tribunalului Gorj - Secţia I civilă urmăresc a stabili consecinţele pe care executarea obligaţiei de a face, care nu poate fi îndeplinită prin intermediul altei persoane, le produce asupra cererilor de determinare a penalităţii definitive. 93. Deşi chestiunea de drept supusă interpretării se referă la probleme de procedură civilă, în analiză fiind dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, de rezolvarea acesteia depinde soluţionarea pe fond a litigiilor (Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, ambele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). 94. Examenul în fond al art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care formează obiectul primei întrebări, presupune un demers de interpretare a legii - pentru a aprecia măsura în care conţinutul normei în dezbatere coincide cu textul ce o formulează sau, în caz contrar, dacă ea trebuie înţeleasă extensiv sau, dimpotrivă, restrictiv. 95. Premisa necesară pentru ca instanţa de executare să poată stabili penalitatea definitivă este indicată în chiar partea introductivă a art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi constă în trecerea unui termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii (sau a altor termene, de aceeaşi întindere), în care debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face prevăzută în titlul executoriu şi care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. 96. Analiza gramaticală a acestui text legal pare a sugera, aşadar, că neexecutarea, de către debitor, a obligaţiei sale anterior împlinirii termenului de 3 luni pentru care creditorul solicită lichidarea penalităţii reprezintă singura condiţie pretinsă de lege pentru ca instanţa să dea curs cererii fundamentate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 97. Orientările divergente regăsite în hotărârile identificate, dar mai ales în opiniile teoretice exprimate de judecători, derivă însă din perspectiva diferită în care aceştia au abordat funcţia penalităţilor instituite de respectivul text de lege. 98. În aceste condiţii, analiza gramaticală devine insuficientă, iar dezlegarea face necesar apelul la metodele sistematică, istorică şi teleologică pentru interpretarea legii. 99. Rolul mecanismului creat prin art. 906 din Codul de procedură civilă este indicat în chiar alin. (1): acela de a-l constrânge pe debitor să îşi execute obligaţia de a face sau de a nu face, stabilită prin titlu executoriu, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. 100. Codul de procedură civilă interzice însă, în art. 907, posibilitatea acordării daunelor cominatorii pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în capitolul IV „Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face“ din titlul III „Executarea silită direct“ al cărţii a V-a „Despre executarea silită“. 101. În condiţiile în care, deşi le interzice, Codul de procedură civilă nu defineşte daunele cominatorii, devine utilă o incursiune în evoluţia legislativă, pentru a observa modalitatea în care doctrina, jurisprudenţa şi apoi legea au creat mecanisme în vederea constrângerii debitorului să îşi execute obligaţia de a face sau de a nu face, stabilită prin titlu executoriu, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Aceasta, în vederea eliminării oricărei confuzii pe care incidenţa art. 907 din Codul de procedură civilă ar putea-o produce asupra rolului constrângător (cominatoriu) al penalităţilor instituite în art. 906 din acelaşi cod. 102. Creată doctrinar şi confirmată apoi pe cale jurisprudenţială ca mijloc conceput pentru ca un creditor să îl determine pe debitorul său să execute obligaţia de care acesta este ţinut, instituţia daunelor cominatorii a fost fundamentată, în sistemul Codului civil din 1864, pe dispoziţiile art. 1.073 şi 1.075. 103. În Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, temeiul juridic în baza căruia se poate demara o procedură cominatorie îl constituie prevederile art. 1.516. Purtând denumirea marginală „Drepturile creditorului“, aceste dispoziţii au următorul conţinut: „(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; 2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.“ 104. Acest text de lege se completează cu prevederile art. 1.527 din Codul civil (atunci când se impune executarea silită în natură a unei obligaţii), cu art. 1.528 (atunci când este vorba de executarea obligaţiei de a face) şi cu art. 1.529 (în situaţia executării silite a obligaţiei de a nu face) din acelaşi cod. 105. Astfel, pentru excluderea obligaţiei de a da, creditorul poate declanşa în mod nemijlocit executarea silită directă sau indirectă prevăzută de dreptul comun, iar pentru celelalte tipuri de obligaţii de a face sau de a nu face (deci, altele decât cele care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul), creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare să îndeplinească el însuşi obligaţia sau prin intermediul altor persoane, dar pe cheltuiala debitorului. 106. Admisibilitatea daunelor cominatorii era pusă în discuţie în faza litigioasă, în faţa instanţei de judecată, care, în măsura în care aprecia cererea ca fiind fondată, le acorda, pe zi de întârziere, prin chiar hotărârea sa, pentru a-l constrânge pe debitor la îndeplinirea obligaţiei. De aceea, caracterul daunelor cominatorii astfel fixate rămânea provizoriu, iar ulterior executării obligaţiei din titlul executoriu, instanţa stabilea, aplicând regulile dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezenta prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării; opera, în acest mod, o transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii. 107. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 219/2005, au fost introduse în Codul de procedură civilă din 1865 dispoziţiile art. 580^3, care, în alin. 1, au instituit posibilitatea stabilirii unei amenzi civile în favoarea statului, stabilită pe zi de întârziere, în scopul constrângerii debitorului să îndeplinească obligaţia de a face/de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. 108. Reglementarea procesuală civilă anterioară a condiţionat aplicarea amenzii civile de încuviinţarea prealabilă a executării silite asupra debitorului şi de emiterea somaţiei prevăzute de art. 387,572 şi 580^2 din Codul de procedură civilă din 1865. 109. Suplimentar, Codul de procedură civilă din 1865 a recunoscut creditorului, în art. 580^3 alin. 2, dreptul de a-i pretinde debitorului daune-interese, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei. 110. În acest context, scopul daunelor cominatorii şi mecanismul prin care acestea deveneau efective au fost preluate ulterior de amenda civilă, care îşi păstra rolul constrângător, şi de daunele-interese, cu rol compensatoriu, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate creditorului. 111. Aşadar, evitarea dublei executări este motivul pentru care Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă a interzis acordarea daunelor cominatorii, pe lângă amenda civilă şi, eventual, daune-interese. 112. În varianta lui iniţială, actualul Cod de procedură civilă a menţinut amenda judiciară şi daunele-interese, iar ca efect al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, constatând ineficacitatea amenzii stabilite în favoarea statului, mijlocul de constrângere - redenumit penalităţi, în art. 906 - operează în favoarea creditorului, mecanismul creat anterior fiind, în rest, păstrat; astfel, în scopul constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, penalitatea este stabilită pe zi de întârziere, condiţionat de expirarea unui termen de 10 zile de la comunicarea către debitor a încheierii de încuviinţare a executării silite. De asemenea, şi Codul de procedură civilă actual recunoaşte creditorului dreptul ca, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei, să solicite debitorului despăgubiri. În aceste condiţii, evitarea dublei executări este motivul pentru care şi actualul Cod de procedură civilă interzice, în art. 907, acordarea daunelor cominatorii în materia examinată în decizia de faţă. 113. În interpretarea art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 16 din 6 martie 2017. 114. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, textul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a fost modificat; astfel, încheierea pe care instanţa o pronunţă în baza lui nu mai are caracter definitiv şi este permisă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive, cu titlu de penalitate. 115. Mecanismul reglementat de art. 906 din Codul de procedură civilă presupune două etape: în cursul celei dintâi, instanţa de executare stabileşte, la cererea creditorului, o penalitate pe zi de întârziere, în considerarea criteriilor indicate la alin. (2) sau (3) - în măsura în care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, debitorul nu a executat obligaţia de a face sau de a nu face -, iar într-o etapă subsecventă, fixează, tot la cererea creditorului, suma definitivă ce i se datorează cu titlu de penalitate, printr-o operaţiune matematică, ce presupune înmulţirea sumei stabilite în cadrul etapei precedente cu titlu de penalitate pe zi de întârziere cu numărul de zile regăsit în intervalul celor 3 luni - dacă, în termen de 3 luni de la comunicarea încheierii de aplicare a penalităţii, debitorul nu şi-a executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu originar; o asemenea cerere poate fi reiterată după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă. 116. Analiza textelor cuprinse în art. 906 din Codul de procedură civilă relevă funcţia preventivă a penalităţilor, deoarece prefigurarea acordării lor are un scop disuasiv în raport cu intenţia debitorului de a nu executa obligaţia stabilită prin titlul executoriu, îndemnându-l la executare, cea cominatorie, căci sunt menite să înfrângă rezistenţa debitorului la executarea în natură a obligaţiei sale, dar şi rolul lor punitiv, de vreme ce, la lichidarea penalităţii, creditorul obţine un nou titlu executoriu împotriva debitorului, care este astfel pedepsit pentru pasivitatea în executare. 117. Este neîndoielnic, aşadar, că penalităţile îndeplinesc şi o funcţie punitivă, dar se cuvine subliniat că, şi în ipoteza în care, pentru un interval de 3 luni, a fost deja stabilită penalitatea definitivă, natura punitivă a acestei măsuri rămâne subsumată celei cominatorii, prin ameninţarea pe care o prezintă faţă de debitor, care s-ar vedea expus, în lipsa unei conduite conforme, riscului de a fi obligat la plata unei noi penalităţi, la expirarea următorului termen de 3 luni. 118. Pe de altă parte, faptul că dispoziţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă îngăduie reducerea sau chiar înlăturarea penalităţii definitive demonstrează că nu latura punitivă este esenţială în mecanismul penalităţilor, ci cea cominatorie, atât timp cât o asemenea măsură poate fi adoptată atunci când debitorul şi-a executat obligaţia şi, în plus, a dovedit motivele temeinice care au justificat întârzierea în executare. 119. Funcţia punitivă a penalităţilor este derivată din cea cominatorie, căreia i se ataşează; ea nu funcţionează autonom, deoarece pedepsirea debitorului nu este un scop în sine, astfel încât fixarea penalităţilor poate avea loc numai în cazul în care persistă şi rolul cominatoriu al procedurii. 120. Aşadar, funcţia cominatorie a penalităţilor este cea care prevalează, ea fiind indicată în chiar alin. (1) al art. 906 din Codul de procedură civilă, care prevede că „Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.“ 121. Mai mult, potrivit tezei a doua a art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă“. 122. Ca atare, interpretarea per a contrario demonstrează că, ulterior stingerii complete a obligaţiei, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că ipoteza neexecutării de către debitor nu mai este prezentă, iar stingerea obligaţiei debitorului stinge, corelativ, dreptul creditorului de a obţine fixarea penalităţii definitive. 123. Întrucât prin executarea, de către debitor, a obligaţiei de a face sau de a nu face scopul mecanismului de constrângere analizat a fost îndeplinit, debitorul nu va mai putea fi obligat la plata penalităţii pentru nicio perioadă de 3 luni anterioară îndeplinirii obligaţiei. 124. De aceea, în cadrul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, executarea de către debitor a obligaţiei constituie o împrejurare suficientă - la care nu se adaugă, aşadar, cerinţa dovedirii motivelor temeinice care au justificat întârzierea în executare, la care se referă alineatul următor al articolului analizat - pentru ca cererea de stabilire a penalităţii definitive, care, prin ipoteză, acoperă o perioadă anterioară executării, să fie respinsă; cu atât mai mult, o atare soluţie se impune atunci când debitorul îşi execută obligaţia mai înainte de sesizarea instanţei, cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, aşa cum este cazul în dosarele conexate aflate pe rolul instanţei de trimitere. 125. Deoarece penalităţile nu au un caracter reparatoriu, creditorul are dreptul, în măsura în care a fost prejudiciat, să obţină despăgubiri, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă sau ale dreptului comun; prin urmare, sub rezerva dovedirii lor, acestea pot avea caracter fie compensatoriu, fie moratoriu. 126. Desigur, şi în măsura în care în cadrul procedurii execuţionale a fost deja pronunţată o hotărâre definitivă de stabilire a penalităţii, creditorului îi este recunoscut, prin art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, dreptul la despăgubiri, în condiţiile art. 892 din acelaşi cod sau ale dreptului comun, cele două categorii de sume având natură şi finalitate juridică diferite. 127. Cum rolul penalităţilor este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual, de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii. 128. Această concluzie se impune în contextul în care scopul executării silite este, cum neîndoielnic rezultă din cuprinsul art. 622 alin. (3) din Codul de procedură civilă, realizarea creanţei recunoscute prin titlu executoriu. Odată ce finalitatea declanşării ei a fost atinsă, nicio formă de executare silită nu mai este justificată, astfel că şi cererea de fixare a penalităţilor se impune să fie respinsă, fiind nerelevant dacă executarea obligaţiei are loc în termenul de cel puţin 3 luni în care creditorului i se interzice sesizarea instanţei sau ulterior împlinirii lui, atât timp cât încheierea de fixare a penalităţilor nu a fost pronunţată. 129. În deplină concordanţă cu scopul declarat al procedurii de executare silită, realizarea creanţei creditorului are ca efect încetarea executării silite, conform art. 703 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu urmarea că niciun act în vederea realizării silite a creanţei, incluzând aici şi pronunţarea încheierii de fixare a penalităţilor, nu mai poate fi întocmit. 130. În considerarea argumentelor expuse mai sus, răspunzând primei întrebări din sesizările conexate, se constată că, dacă obligaţia a fost executată - ceea ce are semnificaţia atingerii scopului reglementării -, creditorul nu mai poate să obţină obligarea debitorului la plata penalităţii definitive. Asupra celei de-a doua întrebări 131. În raport cu dezlegarea dată primei întrebări, nu mai este întrunită condiţia de admisibilitate instituită în art. 519 din Codul de procedură civilă, care impune o legătură de dependenţă între soluţionarea pe fond a cauzelor aflate pe rolul instanţei de trimitere şi răspunsul la cea de-a doua întrebare, prin intermediul căreia titularul sesizării urmăreşte să obţină o interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, pentru a se stabili dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlu de penalitate sau doar pe calea unei contestaţii la executare. 132. Din răspunsul la prima întrebare reiese că soluţia de respingere a cererii de fixare a penalităţilor în cazul executării obligaţiei nu este condiţionată de invocarea, de către debitor, a unui motiv temeinic care să justifice întârzierea în executare. Un astfel de motiv devine relevant numai dacă executarea obligaţiei are loc ulterior fixării penalităţilor, atunci când în discuţie este aplicarea art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 133. Reglementarea procedurii descrise în art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă în subsecvenţa celei vizând stabilirea definitivă a penalităţilor, prevăzută de art. 906 alin. (4) din cod, reflectă viziunea legiuitorului, care are în vedere o nouă procedură de executare silită - de data aceasta a unei noi obligaţii (de plată a sumei definitive), în baza unui nou titlu executoriu (încheierea pronunţată de instanţa care a fixat penalitatea definitivă) -, plasată ulterior procedurii de executare silită a titlului originar. 134. În cadrul acestei noi executări silite, debitorul poate obţine înlăturarea sau reducerea penalităţii pe calea contestaţiei la executare, dacă dovedeşte nu doar executarea obligaţiei prevăzute în titlul iniţial, ci, în plus, şi motivele temeinice care au justificat întârzierea executării. 135. Or, atât timp cât dezlegarea oferită prin decizia de faţă primei întrebări demonstrează că în dosarele aflate pe rolul instanţei de trimitere nu mai sunt create premisele apariţiei noii executări silite, ulterioare procedurii de executare silită a titlului originar, legătura de dependenţă între soluţionarea pe fond a cauzelor şi răspunsul la cea de-a doua întrebare, condiţie de admisibilitate a sesizării, instituită în art. 519 din Codul de procedură civilă, nu mai poate fi identificată. 136. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizările conexate formulate de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în dosarele nr. 1.627/318/2022 şi nr. 308/318/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, stabileşte că: În măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în aceleaşi dosare, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei de a face intuitu personae ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlul de penalitate în condiţiile în care obligaţia a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, sau aceste motive temeinice pot fi invocate şi, respectiv, analizate doar pe calea unei contestaţii la executare, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, ori dispoziţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă se opun stabilirii sumei definitive cu titlu de penalitate în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care, la momentul promovării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă (stabilirea sumei definitive pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face intuitu personae stabilite printr-un titlu executoriu), obligaţia nu era îndeplinită şi nici în intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, însă ulterior, în timpul litigiului, a fost îndeplinită această obligaţie de către debitor. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2023. VICEPREŞEDINTELE DELEGAT AL ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Repana -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
