Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Lucuţ în Dosarul nr. 838/111/2015 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 194D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 246D/2016, nr. 383D/2016 şi nr. 515D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de George Sorin Alexandrescu în Dosarul nr. 6.528/2/2013 (3.232/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Ioan Crăciun în Dosarul nr. 1.098/100/2015 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi de Dorel Puşcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 383D/2016, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a depus un punct de vedere prin care lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei invocate, iar partea Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise. De asemenea, în Dosarul nr. 515D/2016, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. 7. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor. 8. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 246D/2016, nr. 383D/2016 şi nr. 515D/2016 la Dosarul nr. 194D/2016, care a fost primul înregistrat. 9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 10. Prin încheierile din 8 şi 24 februarie 2016, 16 martie 2016 şi 13 aprilie 2016, pronunţate în dosarele nr. 838/111/2015, nr. 6.528/2/2013 (3.232/2013), nr. 1.098/100/2015 şi nr. 2.900/108/2015, Tribunalul Bihor - Secţia penală, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalul Maramureş - Secţia penală şi Tribunalul Arad - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. 11. Excepţia a fost ridicată de Vasile Lucuţ, George Sorin Alexandrescu, Ioan Crăciun şi Dorel Puşcov în dosarele de mai sus, având ca obiect soluţionarea unor cauze penale la fond. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece contestarea probelor în condiţiile permise de textul criticat prezintă utilitate doar în ce priveşte readministrarea lor în faza de cercetare judecătorească, fiind imposibilă excluderea acestora ca urmare a contestării lor în faţa judecătorului de fond. Astfel, dispoziţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală creează un impediment în contestarea legalităţii anumitor probe care fundamentează trimiterea în judecată a unei persoane în condiţiile în care suspiciunea asupra legalităţii acestora ar reieşi ulterior, din administrarea probelor în faza de judecată. Arată că, în cursul urmăririi penale, nu a avut posibilitatea concretă de a lua cunoştinţă de conţinutul suporţilor optici şi nici posibilitatea de a contesta legalitatea obţinerii probei constând în interceptările şi înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, deşi în timpul judecăţii pe fond, sar constata nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, părţile nu mai au posibilitatea de a invoca nulitatea lor şi nici instanţa nu are la dispoziţie vreun mijloc procedural pentru a le înlătura. O astfel de situaţie permite posibilitatea soluţionării unei cauze penale în baza unor probe administrate în mod neloial, fapt care contravine flagrant principiului legalităţii procesului penal. 13. Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece problematica legalităţii trimiterii în judecată şi a legalităţii administrării probelor face obiectul camerei preliminare, instituţie în care nu se discută fondul litigiului, ci aspecte legate exclusiv de sesizarea instanţei şi legalitatea urmăririi penale. Legiuitorul a separat această activitate de judecare a fondului litigiului tocmai pentru a facilita soluţionarea cu celeritate a cauzei, sens în care verificarea legalităţii probelor şi în cursul judecăţii ar lipsi de conţinut instituţia camerei preliminare şi ar duce la tergiversarea nejustificată a judecăţii. 14. Legalitatea probelor care fundamentează trimiterea în judecată a unor persoane este discutată şi verificată în cadrul procedurii camerei preliminare, iar probele care sunt propuse în faza de judecată, potrivit art. 374 alin. (6), (9) şi (10) din Codul de procedură penală, sunt puse în discuţia contradictorie a părţilor, ocazie cu care se poate invoca nelegalitatea ori netemeinicia lor, propunerea lor neimplicând automat şi încuviinţarea lor fără a se verifica legalitatea. 15. În mod similar, loialitatea probelor este analizată în cadrul procedurii din camera preliminară, etapă procesuală în care părţile au acces la dosarul cauzei şi la toate piesele pe care le conţine. Or, nu se poate susţine că anumite probe pe care se fundamentează trimiterea în judecată ar parveni ulterior la dosarul cauzei şi, prin urmare, judecătorul de cameră preliminară nu are cum să le verifice şi nici părţile cum să le cunoască. Dispoziţiile art. 328 din Codul de procedură penală stabilesc că rechizitoriul trebuie să arate toate probele şi mijloacele de probă pe care se întemeiază dispoziţia de trimitere în judecată şi care se regăsesc la dosar. 16. Aşa fiind, nu se poate reţine că o parte din probatoriu ar putea scăpa cenzurii judecătorului de cameră preliminară şi că acest probatoriu ar trebui cenzurat sub aspectul legalităţii de către judecătorul fondului. 17. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu conţin restricţia menţionată de autorul excepţiei şi nu permit instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre pe baza unor probe administrate de procuror cu încălcarea principiului loialităţii. Practic, autorul confundă legalitatea administrării probelor de către organele judiciare cu loialitatea administrării lor. În acest sens se arată că neloialitatea administrării unei probe presupune că aceasta întruneşte condiţiile de legalitate formală, însă datorită modului concret în care a fost obţinută aduce atingere dreptului la un proces echitabil. De exemplu, obţinerea unei declaraţii a unui martor prin violenţe şi ameninţări nu este un aspect care să rezulte din însuşi actul procedural întocmit. O astfel de împrejurare nu poate fi reţinută de instanţa de judecată decât în urma audierii nemijlocite a martorului respectiv, coroborată, evident, cu alte mijloace de probă administrate în cursul judecăţii. 18. În aceste condiţii, nu se poate reţine că art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală nu ar permite instanţei de judecată să analizeze problema respectării principiului loialităţii de către organele de urmărire penală. Dispoziţia conform căreia probele „sunt avute în vedere de instanţă la deliberare“ se referă tocmai la faptul că instanţa trebuie să delibereze asupra acestor probe, urmând ca, ulterior deliberării, judecătorul să decidă asupra tuturor împrejurărilor cauzei, inclusiv cu privire la respectarea sau nerespectarea principiului loialităţii în administrarea probelor. 19. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate [...]“. Rezultă, implicit, că instrumentul pus la dispoziţia instanţei în acest scop este chiar hotărârea judecătorească prin care se dispune asupra fondului cauzei. 20. Tribunalul Maramureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 342 din 7 mai 2015. 21. Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul dă posibilitatea instanţei de judecată să administreze din oficiu, oricând pe parcursul cercetării judecătoreşti, orice probe necesare pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 23. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Astfel, probele administrate în faza de urmărire penală pot fi contestate sub două aspecte, respectiv legalitatea administrării lor şi temeinicia acestora. Conform art. 342 din Codul de procedură penală, legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală se examinează în procedura camerei preliminare şi, odată confirmată de către judecătorul de cameră preliminară, nu mai poate fi pusă în discuţie în faza judecăţii. 24. În ce priveşte temeinicia - calitatea probelor de a susţine tezele probatorii prin care au fost propuse - aceasta poate fi contestată în faţa instanţei cu ocazia judecării fondului cauzei penale. Astfel, prima teză a art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală instituie o excepţie de la principiul administrării nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată, stabilind că atunci când partea interesată nu contestă temeinicia unei probe legal administrate în faza de urmărire penală, această probă nu se mai readministrează. Aşadar, întrucât reglementarea criticată nu refuză părţii dreptul de a contesta temeinicia unei probe, ci doar prezumă lipsa interesului în readministrarea probei din faptul că aceasta nu a fost contestată de partea interesată, se apreciază că nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil. Sub acest aspect se arată că, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, chiar şi probele necontestate de părţi pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă aceasta apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. 25. Calitatea unei proceduri judiciare de a fi conformă exigenţelor constituţionale ale dreptului la apărare se apreciază într-un context mai larg, ţinând seama de procedură în ansamblul său, de toate mijloacele pe care legiuitorul le pune la dispoziţia părţilor în vederea realizării acestui drept, iar nu prin raportare doar la o etapă/fază a procedurii (în cazul de faţă, constatarea legalităţii probelor administrate la urmărirea penală). Aşadar, având în vedere că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege, ci sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză - art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală -, că potrivit tezei a doua a art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, probele necontestate nu sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi procurorului, dar şi că, în temeiul art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală, părţile au dreptul nu doar de a contesta temeinicia probelor legal administrate în faza de urmărire penală, ci şi de a solicita administrarea unor probe noi - toate aceste prevederi constituindu-se în garanţii ale dreptului la apărare, se apreciază că nu încalcă art. 24 din Constituţie. În acest sens, este invocată şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015, Decizia nr. 342 din 7 mai 2015 şi Decizia nr. 486 din 23 iunie 2015. 26. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, textul legal criticat prevede faptul că doar acele probe care au fost administrate în cursul urmăririi penale şi nu au fost contestate de către părţi urmează să nu mai fie readministrate în cursul cercetării judecătoreşti. Însă, şi aceste probe sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor. În plus, art. 374 din Codul de procedură penală permite judecătorului să administreze din oficiu atât probele la care se referă alin. (7), precum şi orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului. Revine judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei să aprecieze, de la caz la caz, care dintre probe trebuie să fie administrate. 27. Prin deciziile nr. 245 din 7 aprilie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015 şi nr. 486 din 23 iunie 2015, Curtea Constituţională a statuat următoarele: faptul că instanţa de judecată, nereadministrând probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei, nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, s-a făcut trimitere la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44 şi Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54). Prin urmare, Curtea Constituţională a statuat că prevederile legale criticate dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală „Preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. 28. De altfel, legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. 29. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 31. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Drept urmare, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, potrivit căreia, „în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării“, Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, deoarece din analiza noilor dispoziţii legale rezultă că, din perspectiva criticilor formulate, a fost preluată soluţia legislativă anterioară. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: "(7) Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare." 32. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra unor critici similare, s-a mai pronunţat prin mai multe decizii. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 342 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015, Deciziei nr. 245 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, şi Deciziei nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, Curtea a statuat că prevederile legale criticate dispun cu privire la imposibilitatea nuanţată/condiţionată a readministrării ope legis în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi care nu au fost contestate. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la soluţia legislativă aleasă, respectiv absenţa unei manifestări univoce de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. 34. Faptul că instanţa de judecată, nereadministrând probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005 pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54.) De aceea, utilizarea unei probe, aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală, nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susţine că, prin dispoziţiile legale criticate, este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat aceste probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare de excepţie cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153). 35. Totodată, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conţinute, serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuţie afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părţile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în faţa unui judecător anterior cercetării judecătoreşti, probele nu sunt readministrate. 36. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în faţa judecătorului de fond pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă. 37. Analizând conţinutul normativ al prevederilor legale criticate, Curtea a mai constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând, astfel, readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reţinut alineatul (5) al art. 374 din Codul de procedură penală, conform căruia „Preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. 38. În sfârşit, este de observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, astfel că potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.“ 39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Lucuţ în Dosarul nr. 838/111/2015 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, de George Sorin Alexandrescu în Dosarul nr. 6.528/2/2013 (3.232/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Ioan Crăciun în Dosarul nr. 1.098/100/2015 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi de Dorel Puşcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia penală, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi Tribunalului Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
