Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 336/1/2018
┌─────────┬────────────────────────────┐
│Iulia │- preşedintele Înaltei Curţi│
│Cristina │de Casaţie şi Justiţie - │
│Tarcea │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat al │
│Curelea │Secţiei I civile │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ionel │- preşedintele Secţiei de │
│Barbă │contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Elena │civilă │
│Popoiag │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia I │
│Lala │civilă │
│Cristescu│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Viorica │- judecător la Secţia I │
│Cosma │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia I │
│Gina │civilă │
│Pietreanu│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a II-a│
│Monica │civilă │
│Duţă │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a II-a│
│Manuela │civilă │
│Cîrnu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a│
│Dorin │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a│
│Zaharia │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a II-a│
│Horia │civilă │
│Mihăianu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia de │
│Marchidan│contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia de │
│Măiereanu│contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marius │- judecător la Secţia de │
│Ionel │contencios administrativ şi │
│Ionescu │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia de │
│Maria │contencios administrativ şi │
│Ilie │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia de │
│Ion │contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
└─────────┴────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 336/1/2018 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice, care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006“. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea de la 29 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.100/62/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. 2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 336/1/2018. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) "ART. 13 (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare; b) decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv. În situaţia în care nu beneficiază de cazare în aceste condiţii, au dreptul la o sumă egală cu 0,5% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru fiecare noapte, pe toată durata delegării sau detaşării în altă localitate; c) decontarea, în limita a 4 călătorii dus-întors, pe lună, a transportului aerian, naval, auto sau pe calea ferată clasa I, inclusiv vagon de dormit clasa I, ori, după caz, a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, în situaţia în care deplasarea se face cu autoturismul. Decontarea transportului nu se acordă în cazul în care deplasarea se face cu autoturismul ce aparţine instituţiei. (...) (3) Prevederile alin. (1) se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituţiile publice." 5. Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006) Anexa „Art. 18. - În cazul în care condiţiile de transport permit ca persoana aflată în delegare sau detaşare să se înapoieze zilnic în localitatea de domiciliu, după terminarea programului de lucru, din localitatea unde este trimisă în delegare sau detaşare, ordonatorul de credite poate aproba decontarea cheltuielilor zilnice de transport sau costul unui abonament de transport, dacă cheltuielile astfel efectuate sunt mai mici decât cele pentru plata indemnizaţiei zilnice de delegare sau de detaşare şi a cazării şi dacă prin aceasta nu se afectează bunul mers al activităţii la locul delegării sau detaşării. În această situaţie nu se acordă indemnizaţia zilnică de delegare sau de detaşare.“ IV. Expunerea succintă a procesului 6. Prin acţiunea introductivă, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B, C, D şi E obligarea pârâţilor B, C şi D la calcularea şi plata diurnei prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada în care a fost delegat în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv 15 iulie 2015-31 decembrie 2015, obligarea pârâtului E la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor solicitate şi actualizarea sumelor conform indicelui de inflaţie, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. 7. În motivarea acestei cereri, reclamantul a arătat că în perioada 15 iulie-21 decembrie 2015 a fost delegat în funcţia de prim-procuror la F, efectuând zilnic naveta de la domiciliu (comuna S, judeţul B), la locul de muncă din municipiul F, fără a beneficia de diurna prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 382/MAS din 13 martie 2017, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B şi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii B şi D, pe care i-a obligat la calcularea şi plata către reclamant a diurnei în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru perioada în care reclamantul a fost delegat în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv 15 iulie 2015-31 decembrie 2015. 9. În motivare, s-a reţinut că diurna reprezintă un drept material stabilit în procente din indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită magistratului şi are rolul de indemnizaţie suplimentară cuvenită acestuia, ca urmare a faptului că îşi desfăşoară activitatea profesională într-o altă localitate decât cea de domiciliu, ceea ce implică în mod evident un efort suplimentar, sub toate aspectele, din partea respectivului magistrat. 10. Dreptul prevăzut de art. 23 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, constând în decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care persoanele menţionate în ipoteza normei îşi au domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii, îndeplineşte un alt rol, respectiv acela de a acoperi o cheltuială, pe care magistratul care îşi desfăşoară activitatea într-o altă localitate, diferită de cea în care locuieşte efectiv, o face în avans în folosul statului. 11. Prin urmare, îndeplinind funcţii diferite, dreptul stabilit de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi dreptul prevăzut de art. 23 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu se exclud reciproc, acestea putând coexista, astfel încât decontarea cheltuielilor de transport avansate de reclamant nu constituie un impediment pentru ca acesta să beneficieze şi de diurnă, ordonatorii de credite pârâţi interpretând greşit dispoziţiile relative la drepturile cuvenite magistraţilor în situaţia delegării. 12. Dispoziţiile art. 11 ori cele ale art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, care restrâng condiţiile de acordare a indemnizaţiei de delegare, nu sunt aplicabile în cauză, deoarece art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 stabileşte că prevederile alin. (1) din actul normativ anterior menţionat se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituţiile publice, astfel încât dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006, normă cu rang inferior, nu pot restrânge condiţiile de acordare a drepturilor recunoscute prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, reglementare cu rang superior. 13. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii B şi D, iar, în cadrul soluţionării apelului, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii pentru dezlegarea chestiunii de drept. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 14. Instanţa de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: • de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 depinde soluţionarea pe fond a cauzei întrucât, prin considerentele Sentinţei civile nr. 382/MAS din 13 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, hotărâre ce face obiectul analizei în calea de atac a apelului în care s-a procedat la prezenta sesizare a instanţei supreme, se reţine că dispoziţiile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, care restrâng condiţiile de acordare a indemnizaţiei de delegare, nu sunt aplicabile în cauză, deoarece art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 stabileşte că prevederile alin. (1) se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituţiile publice, astfel încât dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006, normă cu rang inferior, nu pot restrânge condiţiile de acordare a drepturilor recunoscute prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, reglementare cu rang superior. Ca urmare, Tribunalul Braşov a supus analizei raportul dintre norma superioară şi cea inferioară, iar nu raportul dintre norma generală şi cea specială. Prin apelul pârâtului D s-a invocat neaplicarea faţă de intimatul-reclamant a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, iar prin apelul pârâtului B s-a invocat incidenţa în situaţia concretă a intimatului-reclamant, căruia i-au fost decontate cheltuielile zilnice cu transportul între localitatea de domiciliu şi cea în care se află locul de muncă unde a fost delegat, a dispoziţiilor art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006. Motivele de apel invocate în cauză vizează interpretarea dispoziţiilor legale indicate în întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Problema de drept este nouă şi nu a mai fost analizată până la acest moment, iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în sensul dacă art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, comportă interpretări diferite, fiind necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Totodată, maniera în care instanţele au supus analizei incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu a fost circumscrisă ipotezei care face obiectul chestiunii de drept invocate prin prezenta sesizare, iar din practica judiciară identificată nu rezultă, cu evidenţă, interpretarea corectă care trebuie dată dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat, astfel încât este necesară intervenţia instanţei supreme prin mecanismul prevăzut de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a statua dacă art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. În această situaţie, pentru dezlegarea apelurilor este necesară pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. • problema de drept enunţată este nouă, deoarece asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din consultarea jurisprudenţei aflate pe site-ul instanţei supreme la data pronunţării; • problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. Apelantul B a apreciat inadmisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind îndeplinită condiţia de noutate a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, aşa cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă. În acest sens, a arătat că, în soluţionarea acestor litigii, instanţele de judecată s-au pronunţat deja asupra chestiunii ridicate, practica fiind neunitară. 16. Apelantul D a exprimat, prin notele de şedinţă depuse la dosar, un punct de vedere în sensul oportunităţii şi admisibilităţii sesizării instanţei supreme, fiind vorba, în opinia acestei părţi, despre lămurirea unei probleme de drept a cărei rezolvare este hotărâtoare pentru soluţionarea prezentei cauze, chestiune care este nouă şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat; în plus, aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 17. Intimatul A a depus la dosar un punct de vedere prin care a apreciat a fi utilă, în soluţionarea cauzei, o întrebare adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care ar trebui formulată expres în sensul dacă prevederile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 sunt aplicabile personalului din justiţie (judecători, procurori, personal asimilat şi magistraţi-asistenţi) întrucât diurna prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 reprezintă un drept material stabilit în procente din indemnizaţia suplimentară cuvenită magistratului şi are rolul de indemnizaţie suplimentară cuvenită acestuia, ca urmare a faptului că îşi desfăşoară activitatea profesională într-o altă localitate decât cea de domiciliu, ceea ce implică, în mod evident, un efort suplimentar, sub toate aspectele, din partea respectivului magistrat. Dreptul prevăzut de art. 23 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, constând în decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care persoanele menţionate în ipoteza normei îşi au domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii îndeplineşte un rol, respectiv acela de a acoperi o cheltuială pe care magistratul care îşi desfăşoară activitatea într-o altă localitate, diferită de cea în care locuieşte efectiv, o face în avans, în folosul statului. Prin urmare, îndeplinind funcţii diferite, dreptul stabilit de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi dreptul prevăzut de art. 23 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu se exclud reciproc, acestea putând coexista, astfel încât decontarea cheltuielilor de transport avansate de apelant nu constituie un impediment pentru a putea beneficia şi de diurnă, ordonatorii de credite interpretând în mod eronat dispoziţiile relative la drepturile cuvenite magistraţilor în situaţia delegării. Intimatul a conchis în sensul că dispoziţiile art. 11 ori cele ale art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, care restrâng condiţiile de acordare a indemnizaţiei de delegare, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 stabileşte că prevederile acestui act normativ se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituţiile publice (respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006), însă dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 - normă cu rang inferior, nu pot restrânge condiţiile de acordare a drepturilor recunoscute prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 - reglementare cu rang superior. VII. Punctul de vedere al completului de judecată 18. Instanţa de sesizare a arătat că nu este vorba despre un caracter neunitar, ci despre aspecte diferite supuse analizei instanţelor de judecată, care au primit rezolvări bazate pe interpretări ale normelor de drept care au tangenţă cu problema de drept supusă dezlegării prin prezenta sesizare. 19. Punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept sesizate este în sensul că între cele două norme de drept cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi, respectiv, în Hotărârea Guvernului nr. 1.806/2006 nu este necesară o analiză a rangului acestora una în raport cu cealaltă, întrucât în preambulul Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 se arată că acest act normativ a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 20. Ca urmare, din această perspectivă, fiind o normă de organizare a executării unei Ordonanţe a Guvernului aprobată prin lege, Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 este susceptibilă de a intra în categoria „reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice“. 21. Ceea ce face obiectul necesităţii dezlegării chestiunii de drept este sfera de întindere a acestor reglementări sub aspectul cuprinderii şi a celor prevăzute de art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 22. Curţile de apel Alba Iulia, Constanţa, Galaţi, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că nu a fost identificată practică judiciară şi nu au exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie. 23. Curtea de Apel Bacău nu a identificat practică judiciară, însă a exprimat opinia în sensul că, atât timp cât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu face trimitere la aplicarea art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, ci doar enumeră drepturile cuvenite judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din cadrul sistemului justiţiei, aceste drepturi se cuvin astfel cum sunt prevăzute. Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 este un act cu valoare juridică inferioară ordonanţei de urgenţă şi, ca atare, nu poate să determine interpretarea ordonanţei de urgenţă. În această modalitate, ordonanţa de urgenţă s-ar interpreta prin adăugare în baza unei norme juridice cu o valoare inferioară, iar, ca principiu, normele restrictive trebuie să fie edictate în acte normative de o valoare egală sau superioară celor care prevăd drepturile generice. 24. Prin punctul de vedere exprimat cu unanimitate de membrii Secţiei civile a Curţii de Apel Braşov, înaintându-se şi jurisprudenţă, s-a achiesat la concluziile completului care a sesizat instanţa supremă, raportat la starea de drept existentă în cauză, în sprijinul acestei opinii învederându-se şi prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, care conţin o normă de trimitere la reglementările aplicabile personalului din instituţiile publice. 25. Curtea de Apel Bucureşti, anexând practică judiciară, a arătat că, la nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a apreciat, în majoritate, că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, raportat la art. 13 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, diurna în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară este cuvenită persoanei îndreptăţite. Acordarea diurnei este condiţionată doar de îndeplinirea cumulativă a două condiţii, iar trimiterea pe care o face art. 10 alin. (8) la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 se referă doar la drepturile prevăzute de acest text legal, nu şi la condiţia de a fi fost detaşat sau delegat. Diurna este definită ca indemnizaţie plătită unui angajat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate, în interes de serviciu, şi se acordă pentru zilele efectiv lucrate. Cât priveşte perioada delegaţiilor externe, sunt decontate şi cheltuielile de cazare şi transport, nefiind justificată cumularea diurnei de 2% cu diurna de deplasare. În ceea ce priveşte punctele de vedere comunicate de către instanţele arondate Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Ilfov, în mod unanim s-a apreciat că între cele două norme de drept cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi, respectiv, în Hotărârea Guvernului nr. 1.806/2006 nu este necesară o antamare a rangului acestora una în raport cu cealaltă, întrucât, în preambulul Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006, se arată că acest act normativ a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Ca urmare, din această perspectivă, fiind o normă de organizare a executării unei ordonanţe a Guvernului aprobate prin lege, Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 este susceptibilă a intra în categoria „reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice“, acestea venind în completarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. S-a reţinut că rezerva luată de alin. (3), prin sintagma „după caz“, este evident că exclude numai ceea ce este definit expres în materia de interes a art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. Cum art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 reglementează aspecte legate de aceeaşi materie pentru funcţionarii din instituţiile publice, care nu sunt enumerate expres de art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în opinia instanţelor, acest text vine în completarea dispoziţiilor lui. 26. La nivelul Curţii de Apel Cluj a fost identificat un singur dosar soluţionat definitiv, în cadrul căruia a fost analizată această problemă de drept, hotărârea pronunţată în cauză (Decizia civilă nr. 80/A/2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.238/86/2015) fiind în sensul aprecierii ca fondată a cererii reclamantului, care, în calitate de procuror, a solicitat plata diurnei pentru delegare în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare aferentă perioadei 1.01.2013-31.12.2013. În considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, faptul că în cazul judecătorilor, procurorilor şi al altor categorii de personal din sistemul justiţiei există o reglementare specială, care se aplică cu prioritate, anume, în cuprinsul dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 se stipulează în mod imperativ că aceste categorii speciale beneficiază de diurna în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare; prin urmare, trimiterea pe care dispoziţia pertinentă din legea specială o face la actul normativ cu caracter general este în sensul de a nu se acorda mai puţin decât prevede legea generală, iar nu în sensul de a se prelua limitările pe care dispoziţiile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 le cuprind. Ca argumente subsidiare, instanţa a reţinut că din atestările pe care ceilalţi ordonatori principali de credite din sistemul judiciar le-au făcut a rezultat că atât la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi la cel al Inspecţiei Judiciare se face aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 în raport cu cele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, în sensul acordării diurnei pentru perioada delegării/detaşării. 27. La nivelul Curţii de Apel Craiova nu a fost identificată practică judiciară, însă opinia judecătorilor Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Dolj este în sensul că drepturile prevăzute de art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 nu fac parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice şi nu vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. 28. Din analiza hotărârii judecătoreşti înaintate la nivelul Curţii de Apel Iaşi practica este în sensul acordării diurnei persoanei îndreptăţite. 29. Practica judiciară identificată la nivelul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost în sensul că art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice, care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. 30. Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la problema de drept semnalată, iar, la nivelul Tribunalului Dâmboviţa, deşi nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti cu privire la problema de drept menţionată, opinia majoritară exprimată a fost în sensul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006. 31. Curtea de Apel Suceava a arătat că, în urma verificărilor efectuate de instanţele din circumscripţie, a fost identificată Sentinţa civilă nr. 1.589 din 13.12.2016 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 3.657/86/2016, definitivă prin Decizia nr. 169 din 8.03.2017 a Curţii de Apel Suceava, din analiza cărora rezultă că acţiunea având ca obiect „drepturi salariale ale personalului din justiţie“, respectiv plata contravalorii diurnei este admisibilă. 32. Astfel, din analiza jurisprudenţei instanţelor naţionale în materie rezultă că s-a avut ca premisă existenţa a două acte normative în materie, din care unul în mod evident are caracter de normă specială, care, potrivit regulii de interpretare a actului juridic civil specialia generalibus derogant, derogă de la norma generală. 33. De asemenea, raportul dintre art. 13 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 a fost analizat în Decizia nr. 169 din 8 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă şi în Decizia nr. 3.591 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, ambele definitive, reţinându-se, în esenţă, caracterul de normă generală al Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, precum şi faptul că norma generală se aplică, în completare, numai în privinţa aspectelor pe care norma specială nu le prevede (de exemplu, cu privire la natura mijloacelor de transport, dovada efectuării cheltuielilor etc.), nefiind primită susţinerea conform căreia norma generală ar putea produce efecte în sensul limitării/diminuării drepturilor prevăzute de legea specială. 34. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat, prin Adresa nr. 318/C/435/III-5/2018 din 23 martie 2018, că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care face obiectul sesizării. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 35. Prin Decizia nr. 342 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. X. Raportul asupra chestiunii de drept 36. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 37. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 38. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, respectiv: a) existenţa unei cauze în curs de judecată; b) judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; c) ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluţionare. 39. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ. 40. În doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; problema de drept să fie reală; să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 41. Verificându-se întrunirea acestor condiţii, se constată că ele se regăsesc doar parţial, sesizarea neîndeplinind toate exigenţele procedurale menţionate pentru a fi admisibilă. 42. Astfel, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a curţii de apel învestite în ultimă instanţă, iar chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 43. Cu referire la condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reţine că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. 44. În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma „problemă de drept“ trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“. 45. O altă cerinţă de admisibilitate a sesizării (care ţine de calitatea acesteia), deşi nu este prevăzută expressis verbis de art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind implicită însă mecanismului de unificare a jurisprudenţei, este aceea referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv dacă aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin solicitarea pronunţării unei hotărâri prealabile. Sub acest aspect, se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant, în jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate, că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.^1 ^1 Decizia nr. 10 din 4.04.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 6 din 30.01.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 24 din 29.06.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 41 din 29.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017; Decizia nr. 62 din 18.09.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 4 din 14.04.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014. 46. În cazul supus prezentei analize se constată că prin cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a solicitat a se da rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: „dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006“. 47. Sub un prim aspect, se observă că cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile nu este fundamentată pe existenţa sau pe necesitatea preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare. 48. Astfel, titularul sesizării a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de pronunţare a unei hotărâri prealabile, întrucât interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în sensul dacă art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, comportă interpretări diferite, fiind necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 49. De asemenea, s-a arătat că maniera în care instanţele au supus analizei incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu a fost circumscrisă ipotezei care face obiectul chestiunii de drept invocate prin prezenta sesizare, iar din practica judiciară identificată nu rezultă cu evidenţă interpretarea corectă care trebuie dată dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat, astfel încât este necesară intervenţia instanţei supreme în mecanismul prevăzut de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă pentru a statua dacă art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice, care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. 50. În expunerea punctului de vedere al instanţei s-a arătat că „nu este vorba despre un caracter neunitar, ci despre aspecte diferite supuse analizei instanţelor de judecată, care au primit rezolvări bazate pe interpretări ale normelor de drept care au tangenţă cu problema de drept supusă dezlegării prin prezenta sesizare“. 51. Examenul jurisprudenţial nu a relevat practică neunitară, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie fiind în sensul admiterii cererilor de acordare a diurnei prevăzute de art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. 52. Împrejurarea că prin punctele de vedere exprimate de unele instanţe, minoritare de altfel, se apreciază în sensul că dispoziţiile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, care reglementează aspecte legate de aceeaşi materie pentru funcţionarii din instituţiile publice, care nu sunt enumerate expres de art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, vin în completarea acestui din urmă text legal nu justifică declanşarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenţei, având în vedere caracterul sumar al opiniilor exprimate cu caracter de principiu. 53. Sub un alt aspect, se reţine că nu se solicită interpretarea unei norme care ar avea caracter îndoielnic, lacunar sau neclar, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, iar problema de drept care face obiectul sesizării nu comportă o reală dificultate. 54. Astfel, problema de drept în discuţie priveşte acordarea diurnei prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 persoanelor expres menţionate în ipoteza normei (judecători, procurori, personal asimilat acestora şi magistraţi-asistenţi care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu), în situaţiile în care acestea beneficiază de decontarea transportului zilnic în localitatea de domiciliu. 55. Demersul judiciar a fost generat de refuzul ordonatorului de credite pârât de a recunoaşte acest drept cu motivarea că, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ, sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, care restrâng condiţiile de acordare a indemnizaţiei de delegare. 56. Cererea de chemare în judecată a fost admisă de Tribunalul Braşov în considerarea rangului superior al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 faţă de Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006; această instanţă a reţinut însă şi incidenţa dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, care reglementează, distinct de drepturile acordate în cazul delegării şi detaşării (reglementate în cap. III), dreptul judecătorilor, al procurorilor, al personalului asimilat acestora şi al magistraţilor-asistenţi care nu beneficiază de locuinţă proprietate personală ori cărora nu li s-a acordat locuinţă de serviciu în condiţiile art. 22 din acelaşi act normativ sau compensarea chiriei în condiţiile art. 23 alin. (1), în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii. 57. Pentru situaţia în care deplasarea se face cu autoturismul, se prevede că aceştia beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, pentru perioada în care au lucrat efectiv. 58. Nu reiese din încheierea de sesizare dacă aceste prevederi sunt apreciate a fi relevante în soluţionarea cauzei şi nici dacă instanţa de trimitere a avut în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, care dispun în sensul că: „Pe perioada delegării şi a detaşării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi sau detaşaţi. Dacă indemnizaţia şi celelalte drepturi salariale prevăzute pentru funcţia în care sunt delegaţi sau detaşaţi sunt mai mici, aceştia îşi păstrează indemnizaţia de încadrare brută lunară şi celelalte drepturi băneşti“. 59. Cu referire la prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, care dispun în sensul că prevederile alin. (1) se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituţiile publice, instanţele de judecată au statuat în mod unitar prin hotărâri definitive în sensul că trimiterea pe care dispoziţia pertinentă din legea specială o face la actul normativ cu caracter general este în sensul de a nu se acorda mai puţin decât prevede legea generală, iar nu în sensul de a se prelua limitările pe care dispoziţiile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 le cuprind. 60. Se reţine, de asemenea, că, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. 61. Mecanismul hotărârii prealabile nu trebuie însă transformat în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente. 62. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, aşa încât o interpretare corectă a prevederilor în vederea soluţionării cererii impune realizarea unei analize de conţinut şi corelată a normelor menţionate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi, respectiv, din Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006. 63. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, mecanismele de interpretare a actelor normative. 64. Pentru considerentele expuse, se apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, aşa încât sesizarea apare ca fiind inadmisibilă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă în Dosarul nr. 5.100/62/2016 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: „dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituţiile publice, care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006“. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2018. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
