Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Ristorazione e Distribuzione - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.760/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 293D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef precizează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, acordat în vederea repetării procedurii de citare, care nu a fost legal îndeplinită la termenul din 18 decembrie 2018. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei. Criticile de neconstituţionalitate referitoare la prelungirea procesului şi, corelativ, posibilitatea acordării, în favoarea angajatului, de despăgubiri în cuantum mai mare, ca urmare a formulării apărărilor de către angajator, nu pot fi reţinute, având în vedere Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că anularea măsurii concedierii dispuse cu încălcarea Codului muncii trebuie să producă efecte juridice care să fie suficient de disuasive şi care, în consecinţă, să prevină pe viitor comportamentul arbitrar al angajatorului. Pe de altă parte, în exercitarea rolului său activ, instanţa judecătorească are posibilitatea de a interveni pentru a asigura desfăşurarea procesului într-un termen rezonabil. În acelaşi sens, al asigurării celerităţii procesului, sunt şi normele speciale cuprinse la art. 268 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 5 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.760/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Ristorazione e Distribuzione - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unei decizii de desfacere a unui contract de muncă. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii afectează exercitarea liberului acces la justiţie, deoarece formularea oricărei apărări din partea angajatorului, chiar prin formularea căilor legale de atac, atrage prelungirea duratei pentru care angajatul beneficiază de despăgubiri, adică până la momentul în care hotărârea judecătorească devine definitivă. Or, din punctul de vedere al duratei procesului, deja este angajată răspunderea angajatorului în temeiul Codului de procedură civilă, pentru tergiversarea litigiului şi plata, în consecinţă, a cheltuielilor de judecată. Este echitabil şi raţional ca legea să prevadă aceste consecinţe patrimoniale pentru angajator prin raportare la numărul de termene, însă prevederea criticată instituie o consecinţă suplimentară, care nu depinde de reaua-credinţă a angajatorului, ci, în principal, de frecvenţa cu care se acordă termene, aspect ce ţine de gradul de încărcare al instanţelor. 7. Textul de lege este criticat şi din perspectiva principiului proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite, autoarea excepţiei arătând că, prin ipoteza normei examinate, angajatul nu mai doreşte reintegrarea în muncă, astfel că singura consecinţă constă în păgubirea angajatorului/ sancţionarea lui pentru că a încercat să formuleze apărări. Din această perspectivă, scopul nu este unul legitim, care să răspundă cerinţelor art. 53 din Constituţie. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Pretinsa discriminare a angajatorului faţă de angajat nu poate fi reţinută, deoarece aceştia nu se află în aceeaşi situaţie, pe de o parte, iar, pe de altă parte, reglementările legale criticate prezumă exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor legale, inclusiv a celor de natură procesuală, iar instanţa de judecată are un rol activ în gestionarea procesului sub aspectul respectării drepturilor şi libertăţilor procesuale ale părţilor şi sancţionarea eventualelor abuzuri de drept. Or, argumentul invocat de autoarea excepţiei este un aspect de fapt ce poate intra pe tărâmul abuzului de drept procesual pentru care este prevăzută o altă sancţiune. 9. Cu privire la pretinsa îngrădire a accesului liber la justiţie, instanţa de judecată arată că fondul activ al legislaţiei cuprinde reglementări ale procesului care să asigure celeritatea acestuia, cu consecinţe cât mai reduse pentru părţi. Totodată, reţine că dispoziţiile legale criticate sunt echitabile, iar angajatorul îşi asumă un risc cunoscut în prealabil atunci când adoptă măsura nelegală a concedierii unui salariat. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care este invocată jurisprudenţa incidentă a Curţii în privinţa dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, respectiv Decizia nr. 290 din 23 mai 2013 şi Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora: „(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.“ 15. În opinia autoarei excepţiei, textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 21 - Accesul liber la justiţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii face parte din secţiunea a 7-a - „Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale“ a capitolului V - „Încetarea contractului individual de muncă“ şi reglementează consecinţele concedierii netemeinice sau nelegale, respectiv încetarea de drept a contractului individual de muncă la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se constată netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Dispoziţiile de lege reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligaţia angajatorului de a plăti despăgubirile operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcţia deţinută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanţei judecătoreşti şi în acest sens sunt dispoziţiile art. 80 alin. (3), care prevăd că „(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti“. Reintegrarea salariatului în funcţia avută anterior nu poate fi dispusă în situaţia în care salariatul nu a cerut prin cererea de chemare în judecată repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, anulate în cauză, instanţa de judecată fiind obligată să se pronunţe numai asupra cererilor cu care a fost legal învestită, cu respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil. 17. Aşa cum a constatat Curtea şi prin Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, textul de lege are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfăşurat cu respectarea principiului contradictorialităţii şi pe baza unui probatoriu pertinent şi convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt (moment care nu poate fi stabilit decât la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti), instanţa va dispune anularea măsurii de concediere şi obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. 18. Desigur că, în cadrul acestui proces, oricare dintre părţi, inclusiv angajatorul, în calitate de pârât, are deplina liberate de exercitare a drepturilor sale procesuale, prin formularea de apărări, ridicarea de excepţii etc. pentru a-şi susţine cauza, iar instanţa de judecată va administra întregul probatoriu cu respectarea normelor speciale din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii referitoare la jurisdicţia muncii (art. 266 şi următoarele), care asigură un cadru de soluţionare cu celeritate a conflictelor de dreptul muncii. Prin urmare, Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea accesului la justiţie, în condiţiile în care, pe de o parte, cadrul legislativ incident este unul de natură a contribui la soluţionarea cu rapiditate a litigiului şi, pe de altă parte, buna-credinţă a părţilor în exercitarea drepturilor lor procesuale este prezumată. Totodată, Curtea observă că afirmaţiile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate privind legătura dintre despăgubirile solicitate şi durata litigiului pe fond, prin raportare la acordarea de termene de judecată, ceea ce nu ar afecta echitabilitatea procesului, nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, care să fie examinate de instanţa de contencios constituţional, ci reprezintă elemente care ţin de rolul instanţei de judecată de gestionare a procesului. 19. De asemenea, prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a observat că „angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială, ci îşi execută obligaţiile băneşti la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului. Obligarea la executarea contractului încălcat şi obligaţiile pecuniare care decurg din acest lucru (...) constituie expresia protecţiei principiului securităţii raporturilor juridice civile, principiu inerent unui stat de drept“. 20. Cât priveşte invocarea principiului egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie, prin aceeaşi decizie antemenţionată, Curtea a arătat că angajatul nu se află în aceeaşi situaţie cu angajatorul; în condiţiile în care, de regulă, între părţile contractului de muncă - angajator şi salariat - există o discrepanţă vădită din punctul de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită să îşi impună punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie - este ţinut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică. Obligaţia statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, nu se poate reţine nici încălcarea art. 16 din Constituţie, părţile contractante nefiind în aceeaşi situaţie, ceea ce, după cum s-a arătat, justifică acordarea unei mai mari atenţii din partea statului în raport cu partea mai vulnerabilă economic (a se vedea şi Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, sau Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005). 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Ristorazione e Distribuzione - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.760/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
