Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 3.612 din 28 iunie 2023 referitoare la anularea: Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, art. 2 şi 3 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020 şi art. 1 pct. 6 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 3.612 din 28 iunie 2023 referitoare la anularea: Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, art. 2 şi 3 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020 şi art. 1 pct. 6 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 240 din 21 martie 2024
Comenteaza legea
    Dosar nr. 7.228/2/2020

┌───────────┬──────────┬──────────────────┐
│Preşedinte:│Veronica  │- judecător       │
│           │Dumitrache│                  │
├───────────┼──────────┼──────────────────┤
│           │Ionel     │- judecător       │
│           │Florea    │                  │
├───────────┼──────────┼──────────────────┤
│           │Vasile    │- judecător       │
│           │Bîcu      │                  │
├───────────┼──────────┼──────────────────┤
│           │Silvia    │-                 │
│           │Valentina │magistrat-asistent│
│           │Toma      │                  │
└───────────┴──────────┴──────────────────┘

    La data de 21 iunie 2023 s-au luat în examinare recursurile formulate de pârâţii CMBSU, CNSU, prin reprezentant legal DSU din cadrul MAI, ME, MS şi IPMB, împotriva Sentinţei nr. 212 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel B. - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28 iunie 2023.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

    Procedura în faţa primei instanţe
    1. Cadrul procesual
    Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel B. - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în data de 11.12.2020, astfel cum a fost completată, reclamanţii AŞP, BIL, EME, MII, MM, MAL, SLF, ŞDM, TOA şi TA au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CNSU, MEC, MS, CMBSU, IPMB şi Guvernul României, anularea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020, Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, în privinţa art. 1, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, Hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020, în privinţa art. 2 şi 3, şi Hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020, în privinţa art. 1 pct. 6.
    De asemenea, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, au solicitat suspendarea executării Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, în privinţa art. 1, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, Hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020, în privinţa art. 2 şi 3, şi Hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020, în privinţa art. 1 pct. 6.

    2. Soluţia instanţei de fond
    Prin Sentinţa nr. 212 din 25 februarie 2021, Curtea de Apel B. - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal:
    (i) a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată;
    (ii) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.Ş.P., ca neîntemeiată;
    (iii) a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea Hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată;
    (iv) a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, ca neîntemeiată;
    (v) a respins excepţia lipsei de obiect/inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020 şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, ca neîntemeiată;
    (vi) a admis în parte acţiunea introdusă de reclamanţii AŞP, BIL, EME, MII, MM, MAL, SLF, ŞDM, TOA şi TA împotriva pârâţilor CNSU, CMSBU, ME şi MS;
    (vii) a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanţii AŞP, BIL, EME, MII, MM, MAL, SLF, ŞDM, TOA şi TA, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, CNSU, MEC, MS, IPMB şi CMBSU ca rămasă fără obiect;
    (viii) a anulat Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020, Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, în privinţa art. 1, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020, în privinţa art. 2 şi 3, şi Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020, în privinţa art. 1 pct. 6;
    (ix) a respins cererea de intervenţie accesorie a DSU, formulată în favoarea CNSU, ca neîntemeiată.


    3. Calea de atac exercitată
    Împotriva Sentinţei nr. 212 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel B. - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii CNSU, CMSBU, ME, MS şi IPMB.
    3.1. Recurentul-pârât CNSU, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.
    În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, recurentul a susţinut că sentinţa se întemeiază pe motive străine de natura cauzei, astfel:
    Recurentul a susţinut că în preambulul Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020 privind aprobarea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online sunt menţionate actele normative în executarea cărora a fost adoptată hotărârea, respectiv art. 38 alin. (1^2) din Legea nr. 55/2020 introdus prin Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020.
    Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/2020 a fost adoptată ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 55/2020 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă (O.U.G. nr. 192/2020).
    O.U.G. nr. 192/2020 a produs efecte de la data intrării în vigoare, prin modificarea adusă art. 38 din Legea nr. 55/2020, astfel încât nu poate fi contestată legalitatea unei ordonanţe de urgenţă prin care se reglementează în domeniul legilor organice de către judecătorul fondului, care invocă motive străine de cauză, respectiv pct. 75 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 157/2020.
    Judecătorul fondului arată în mod eronat faptul că dreptul la învăţătură a fost afectat prin adoptarea O.U.G. nr. 192/2020 şi implicit a actelor subsecvente, în condiţiile în care, din contră, exista posibilitatea suspendării cursurilor pentru protejarea sănătăţii publice şi diminuarea riscului epidemiologic de răspândire a virusului SARS-CoV-2 la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 55/2020. Or, prin ordonanţa de urgenţă şi actele subsecvente, inclusiv Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/2020, s-a urmărit dimpotrivă asigurarea unui just echilibru între asigurarea dreptului la învăţătură şi obligaţia statului de a proteja sănătatea publică prin introducerea posibilităţii menţinerii cursurilor în mediul online.
    Totodată, sunt străine de natura pricinii şi considerentele de la pagina 50 din hotărâre, prin care instanţa de fond apreciază fără temei faptul că: „O.U.G. nr. 192/2020 nu putea constitui temei pentru adoptarea HCNSU nr. 53/2020 şi a OMEC nr. 5.972/2020. Împrejurarea că în speţă nu a fost invocată şi evident nici constatată neconstituţionalitatea OUG nr. 194/2002 nu împiedică anularea actelor administrative emise în temeiul acestei ordonanţe, dat fiind că un act administrativ trebuie să respecte întregul sistem normativ de nivel superior“.
    În primul rând, nu există un impediment al legiferării prin ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor organice, domeniul sistemului de învăţământ, în contextul modificării unei legi speciale adoptate pentru luarea tuturor măsurilor necesare pe durata stării de alertă cum este Legea nr. 55/2020.
    În al doilea rând, nu a fost constatată legalitatea O.U.G. nr. 192/2020 prin controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, astfel încât instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii şi străine de cauză:
    - prin încălcarea principiului specialia generalibus derogant, atunci când reţine argumente din texte normative modificate prin Legea nr. 55/2020, care este cadrul special de reglementare al măsurilor care se pot lua pe durata stării de alertă generate de pandemia de COVID-19 (posibilitatea analizării în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ a măsurilor, deşi legiuitorul a conferit analiza factorilor de risc CNSU şi ministerului de resort);
    – prin încălcarea principiului imediatei aplicări a legii noi (prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 192/2020).

    În al treilea rând, precizează că pot exista restrângeri, limitări de la drepturile fundamentale, cu condiţia păstrării unui just echilibru între drepturile omului şi apărarea intereselor generale ale societăţii.
    Chiar legiuitorul constituţional a prevăzut la art. 53 din Constituţie posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, sub condiţia ca măsura restrângerii să fie necesară, proporţională, nediscriminatorie şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau libertăţii.
    Consideră că prin măsurile derogatorii adoptate prin actele administrative care au făcut obiectul cauzei au fost respectate atât scopul şi principiile consacrate de art. 1 din Legea nr. 55/2020, cât şi celelalte angajamente internaţionale ale României, iar critica privind încălcarea dreptului constituţional la învăţătură nu poate fi primită.
    În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, greşita aplicare a legii, arată că judecătorul fondului nu a aplicat dispoziţiile legale stabilite prin Legea nr. 55/2020, ca temei juridic al emiterii hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), ci le-a înlăturat fără temei.
    Aprecierile judecătorului fondului sunt pur subiective şi încalcă dispoziţiile legale stabilite de Legea nr. 55/2020, prin care, urmărindu-se scopul legii, s-a conferit posibilitatea luării măsurilor necesare pentru reducerea riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 în domeniul educaţiei, inclusiv prin suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică şi organizarea lor în sistem online, la propunerea CNSU.
    Articolul 71 din Legea nr. 55/2020 prevede faptul că, în vederea aplicării măsurilor prevăzute de lege, ministerele emit ordine şi instrucţiuni, la propunerea CNSU.
    Hotărârea CNSU nr. 53/2020 se bucură de prezumţia de legalitate, având în vedere competenţa legală a CNSU de a stabili prin hotărâre abilitarea Ministerului Educaţiei în vederea emiterii unui ordin prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
    Stabilirea efectivă a măsurilor prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.972/2021 se circumscrie dreptului de apreciere al autorităţii administrative care, în urma datelor şi informaţiilor de care dispune şi întemeindu-se pe prevederile legale care îi permit să aplice legea şi să opteze între mai multe căi posibil de urmat pentru a ajunge la scopul stabilit de legiuitor, emite acte administrative cu caracter normativ în temeiul legii.
    A învederat în continuare recurentul că îşi menţine apărările arătate şi în cazul reglementării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (O.U.G. nr. 2/2021), în aplicarea căreia au fost emise Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021 şi Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, pe care - în aceleaşi condiţii de nelegalitate, străine de natura pricinii, instanţa de fond le-a înlăturat ca temei juridic, înlocuindu-le cu propriile aprecieri subiective.
    În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 55/2020.

    3.2. Recurentul-pârât CMBSU a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ce face obiectul acestei cauze.
    A opinat că în mod netemeinic a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CMBSU în ceea ce priveşte capetele de cerere 1, 2, 3, 4 şi 5, având în vedere următoarele:
    În cuprinsul primelor două capete de cerere, reclamantele contestă legalitatea unor acte administrative emise de o altă entitate, respectiv de către Guvernul României, şi nu legalitatea unor acte juridice de drept administrativ emise de CMBSU, pentru a justifica astfel chemarea sa în judecată şi cu privire la hotărârile de Guvern atacate.
    Sub aspect procedural solicită să se constate că nu există identitate între autorităţile emitente ale actelor administrative considerate nelegale la punctele 1, 2, 3, 4 şi 5 ale acţiunii introductive (Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/2020, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/2020, Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/2020, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/2020, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020) şi autoritatea chemată în instanţă pentru a-i fi anulat parţial actul administrativ criticat.
    Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, admiţând excepţia invocată, casând sentinţa recurată cu consecinţa respingerii capetelor de cerere 1, 2, 3, 4 şi 5 în contradictoriu cu CMBSU, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
    Totodată, apreciază că în mod incorect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, raportat la faptul că niciunul dintre reclamanţii din prezenta cauză nu a formulat plângere prealabilă în temeiul dispoziţiilor legii contenciosului administrativ.
    Prin urmare, solicită admiterea recursului, admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
    Pe fondul cauzei, apreciază că hotărârile nr. 15/2020 şi nr. 24/2020 ale CMBSU sunt temeinice şi legale, pentru următoarele motive:
    Hotărârile CMBSU nr. 15/2020 şi nr. 24/2020 au fost adoptate în aplicarea hotărârilor Guvernului nr. 668/2020, 729/2020 şi 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020 şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 şi ţinând seama de Adresa ISMB nr. 18.719/10.09.2020, înregistrată la IPMB cu nr. 20.060/10.09.2020.
    Având în vedere pct. 6 din Ghidul privind măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar în perioada pandemiei de COVID-19 cuprins în Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, precum şi cele comunicate de ISMB prin Adresa nr. 18.719/10.09.2020, înregistrată la IPMB cu nr. 20.060/10.09.2020, aprecierea ca nelegală, abuzivă sau neconstituţională a transpunerii acestor măsuri în hotărârile CMBSU atacate, cu aplicabilitate în municipiul Bucureşti, nu poate fi primită, atâta vreme cât toate premisele adoptării acestora au fost îndeplinite.
    Susţine că toate măsurile dispuse atât în perioada stării de urgenţă, cât şi în prezent, în perioada stării de alertă, au fost instituite în limitele permise de art. 53 din Constituţia României.
    În situaţia de faţă, restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor în stare de alertă nu este dispusă de CMBSU prin hotărârile nr. 15/2020 şi 24/2020, ci sunt prevăzute în acte normative cu putere superioară.
    Măsurile stabilite de autorităţi în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice, fiind adoptate şi implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just şi proporţional echilibru între drepturile şi libertăţile fundamentale, în ansamblul lor. Acestea au fost dispuse în vederea prevenirii şi împiedicării răspândirii la nivel naţional a virusului SARS-CoV-2.
    Aprobarea scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Bucureşti pentru începutul anului şcolar 2020-2021, precum şi a măsurii suspendării temporare a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă a fost adoptată în temeiul şi în limitele legale, având la bază principiul priorităţii interesului public, iar interesul public legitim, în speţă, este acela al asigurării sănătăţii publice, ceea ce a determinat dispunerea unor măsuri restrictive, instituite în vederea protejării cetăţenilor, ca cea reclamată în cauză. Astfel, nu se poate discuta despre un exces de putere în impunerea restricţiilor, acestea fiind absolut necesare dată fiind situaţia de fapt.
    În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 26 din Constituţia României arată că impunerea obligativităţii măştii de protecţie nu afectează dreptul persoanelor la viaţă privată, fiind totodată o măsură cu caracter temporar, impusă în vederea stopării sau cel puţin a încetinirii răspândirii virusului.
    În ceea ce priveşte hotărârile nr. 15/2020 şi 24/2020, au fost elaborate în urma efectuării unei analize minuţioase a factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României realizată de specialişti în domeniul sănătăţii publice şi al situaţiilor de urgenţă.
    Măsurile şi grupurile populaţionale se stabilesc de către CNSU, în baza propunerii Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.
    CMBSU, prin adoptarea hotărârilor atacate, a acţionat în interes public general în scopul protejării dreptului la viaţă, la integritate fizică şi al ocrotirii sănătăţii, măsurile legale temporare şi graduale luate respectând principiul egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile.
    În drept, a invocat prevederile art. 488 pct. 8 şi următoarele din Codul de procedură civilă, art. 11 lit. a) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.491/2004 şi celelalte norme legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

    3.3. Recurentul-pârât ME a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
    În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de fond a admis acţiunea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare statuate de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8, precum şi prevederile art. 397 alin. (1) teza a II-a din noul Cod de procedură civilă cu privire la faptul că a acordat mai mult decât s-a cerut.
    Cu privire la excepţia rămânerii fără obiect/ inadmisibilitatea capetelor de cerere având ca obiect anularea ordinelor emise de ME, prin care s-a dispus suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, instanţa de fond s-a limitat la „verificarea legalităţii efectelor produse de aceste două ordine, în perioada în care acestea au fost în vigoare“ fără să facă o verificare din punctul de vedere al aplicabilităţii acestora în raport cu norma primară, ştiind că ordinele emise de ME au fost date în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1^3) şi (1^4) din Legea nr. 55/2020.
    De asemenea, ordinele de suspendare a activităţii didactice au fost emise în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020.
    Astfel, interpretarea instanţei de fond este vădit nelegală, constituind o aplicare greşită a normelor de drept material.
    În prezenta cauză, ordinele au fost emise de către autorităţile competente, în executarea altor prevederi legale, pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, iar sub aspectul conţinutului măsurilor propriu-zise nu a fost învederată încălcarea unor prevederi legale, criticile vizând practic oportunitatea şi eficienţa măsurilor.
    Or, în privinţa unor asemenea critici instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui autorităţilor pârâte, limitând dreptul de apreciere al acestora, decât în cazul constatării unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv exercitării dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
    Astfel, în cazul atacării în justiţie a ordinelor de ministru emise în vederea punerii în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, aceasta s-ar realiza doar în măsura în care hotărârea pronunţată de instanţa de judecată ar determina, odată cu constatarea nelegalităţii actului administrativ atacat, şi înlăturarea efectelor acestuia, şi constatarea nelegalităţii actului în temeiul căruia au fost date respectivele ordine.
    Mai mult, instanţa de fond, prin anularea ordinelor menţionate, creează cadrul necesar formulării de către intimaţii-reclamanţi a unor acţiuni în justiţie pentru repararea prejudiciilor produse în perioada în care actele administrative contestate şi-au produs efectele, aspect care intră sub incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă (penultimul alineat pag. 37 din sentinţă).
    Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că actele a căror anulare s-a solicitat au fost emise pentru o durată de timp determinată, fiind încadrate în categoria actelor cu caracter temporar, iar împlinirea termenului pentru care au fost emise respectivele acte normative are ca efect încetarea acţiunii normei juridice, încetarea producerii de efecte juridice, încetare care intervine ope legis, de drept.
    Instituirea stării de alertă, în condiţiile Legii nr. 55/2020, reprezintă decizia Guvernului de a interveni printr-un ansamblu de măsuri, pentru a răspunde situaţiei urgente, de o amploare şi intensitate deosebite, în condiţiile în care viaţa şi sănătatea persoanelor sunt ameninţate.
    Astfel, măsurile dispuse în timpul stării de alertă nu pot avea decât caracter temporar şi trebuie să fie proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al situaţiei care a impus instituirea stării de alertă, respectiv pandemia de COVID-19.
    Cu privire la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul abrogării în integralitate a acestuia, în situaţia în care recurenţii-reclamanţi au solicitat anularea parţială a acestuia numai cu referire la scenariul 3 privind participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
    Astfel, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, venind în contradicţie cu dispoziţiile art. 397 alin. (1) teza a II-a din noul Cod de procedură civilă.
    Măsurile luate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 au fost dispuse pentru punerea în executare a unor dispoziţii legale emise în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
    Prevederile Legii nr. 55/2020 sunt concludente în sensul aspectelor criticate de către reclamanţi. Unul din scopurile actelor normative menţionate este acela de a permite autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloacele adecvate pentru gestionarea crizei cauzate de pandemie.
    Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 vine să stabilească măsuri şi sarcini care trebuie să fie aduse la îndeplinire la nivelul MEC şi al instituţiilor centrale din subordine/în coordonare, respectiv la nivelul inspectoratelor şcolare, la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi de către cadrele didactice.
    Ordinul contestat a fost emis cu respectarea întocmai a prevederilor legale, atât în ceea ce priveşte condiţiile de formă, cât şi cele de fond şi a reprezentat răspunsul instituţional la obligaţia/responsabilitatea MEC, ca minister de resort, de a stabili modul de derulare (organizare şi desfăşurare) a activităţilor didactice, în contextul epidemiologic actual, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură şi personalul din sistemul naţional de învăţământ.
    Actul a fost emis de organul competent, în limita competenţei sale potrivit art. 94 alin. (2) lit. c) şi o) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020.
    Emiterea actului s-a făcut în forma şi cu procedura prevăzute de lege cu referire expresă la temeiurile legale menţionate, fondate pe situaţia de fapt referitoare la menţinerea contextului excepţional care a determinat instituirea stării de urgenţă şi alertă, interesul public general care a reclamat prelungirea acestei stări excepţionale, menţinerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum şi adoptarea unor noi măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei.
    Desfăşurarea în perioada de aplicabilitate a ordinului a activităţilor din planurile de învăţământ în format online menţin conformitatea ordinului cu scopul legii şi oportunitatea acestuia care rezidă chiar din intenţia emitentului.
    În ceea ce priveşte reţinerea de către instanţa de fond a faptului că a fost restrâns dreptul la educaţie, recurentul susţine că, prin realizarea activităţii didactice în mediul online, nu se poate vorbi de o restrângere a dreptului la educaţie.
    În acest sens, prin Legea nr. 55/2020 au fost instituite, pe durata stării de alertă, unele măsuri temporare în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii. Între respectivele măsuri se numără şi măsura privind suspendarea activităţilor didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ.
    Astfel, nu se poate vorbi de restrângerea unor drepturi fundamentale, ci de exercitarea acestora într-o modalitate adaptată la dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale/zonale, respectiv în modalitatea online. Aşa-zisa limitare a unor drepturi reţinută de instanţa de fond a fost realizată în considerarea unor drepturi colective, a unor interese publice care vizează dreptul la ocrotirea sănătăţii atât pentru elevi şi cadre didactice, cât şi pentru familiile acestora şi pentru întreaga comunitate.
    Astfel, au fost protejate, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, dar a fost asigurat şi interesul superior al beneficiarului direct al sistemului de educaţie (elevul) şi dreptul de a beneficia de educaţie şi de a finaliza un nivel de învăţământ parcurs.
    În drept, a invocat prevederile art. 397 alin. (1) teza a II-a, art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din noul Cod de procedură civilă şi Legea nr. 554/2004.

    3.4. Recurentul-pârât MS a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în ceea ce priveşte anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020, în baza art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
    În motivarea recursului a menţionat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţilor în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a dispoziţiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
    Or, din considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate rezultă faptul că instanţa de judecată a anulat în întregime Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020.
    Faptul că reclamanta a solicitat anularea în parte a ordinului, iar instanţa a anulat ordinul în întregime, conduce la concluzia încălcării de către instanţă a limitelor în care putea să se pronunţe, încălcând astfel principiul disponibilităţii părţilor.
    Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei AŞP, respinsă de instanţă, a arătat următoarele:
    În primul rând, în conformitate cu aspectele reţinute de instanţă, asociaţia reclamantă are dreptul de a susţine dreptul la educaţie prin acordarea de consultanţă şi sprijin juridic sau reprezentare în acţiuni colective. Or, în prezenta cauză reclamanta AŞP „stă“ în nume propriu, şi nu ca reprezentant.
    În al doilea rând, scopul asociaţiei se poate realiza, conform statutului asociaţiei, prin acordarea de consultanţă şi sprijin juridic. Participarea în calitate de reclamant într-o cauză nu poate fi încadrată în niciuna dintre aceste două activităţi.
    În al treilea rând, instanţa a apreciat că dreptul principal pus în discuţie în speţă îl constituie dreptul la educaţie şi ar exista o strânsă legătură între obiectivele asociaţiei şi obiectul cauzei şi, în consecinţă, asociaţia are calitate procesuală activă.
    Apreciază recurentul că în prezenta speţă nu se află în prezenţa unei acţiuni privind dreptul la educaţie. Actele care au fost puse în discuţie şi, mai ales, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020, nu îngrădesc dreptul la educaţie, nu au prevederi care să împiedice desfăşurarea cursurilor, ci, dimpotrivă, au stabilit măsuri/scenarii care au menirea de a asigura desfăşurarea cursurilor (şi nu sistarea cursurilor), în condiţii de prevenţie şi siguranţă a tuturor participanţilor la actul de învăţământ.
    Instanţa a considerat, fără o analiză în concret şi aplicată la prezenta cauză, că simplul fapt că asociaţia are ca scop susţinerea şi dreptul la educaţie este suficient pentru a-i conferi calitate procesuală activă.
    Date fiind aceste aspecte, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei AŞP.
    Referitor la capătul de cerere ce are ca obiect anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020, arată următoarele:
    Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020 vizează doar măsuri de organizare a activităţilor din cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică, fără a aduce atingere dreptului la învăţătură, ci, dimpotrivă, scopul acestuia fiind asigurarea continuităţii cursurilor chiar în condiţiile pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, dar în condiţii de siguranţă, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
    Astfel, măsurile dispuse prin ordin şi criticate de reclamanţi vizează efectuarea orelor în sistem online (şi nu sistarea cursurilor) doar pentru anumite situaţii concrete, prevăzute la art. 16 din anexa la ordinul mai sus menţionat, pentru perioadă limitată şi prin raportare la contagiozitatea virusului SARS-CoV-2.
    În consecinţă, apreciază că ordinul a fost emis în condiţii de legalitate, cu respectarea şi în limitele legilor a căror punere în executare/aplicare o vizează.
    Totodată, ordinul nu aduce îngrădiri sau limitări la dreptul la învăţătură, aşa cum a reţinut instanţa care, în considerarea unor texte de lege ce vizează posibilitatea îngrădirii unor drepturi fundamentale doar prin lege, a construit un raţionament juridic ce nu îşi găseşte aplicabilitate în prezenta cauză.
    În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020.

    3.5. Recurentul-pârât IPMB a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ce face obiectul acestei cauze.
    În susţinerea recursului, a adus critici faptului că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a IPMB.
    În speţă, reclamanţii contestă legalitatea unor acte juridice emise de alte entităţi, şi nu legalitatea unor acte juridice de drept administrativ emise de IPMB, pentru a justifica, astfel, chemarea în judecată a IPMB.
    CMBSU este un organism colegial, constituit în temeiul prevederilor art. 10 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 9 şi 11 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.491/2004, ca parte a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu atribuţii stabilite separat şi distinct de IPMB.
    Împrejurarea potrivit căreia prefectul este preşedinte al CMBSU nu conferă atribuţii ori responsabilităţi în sarcina instituţiei prefectului.
    Ca atare, sub aspect procedural trebuie să existe deplină identitate între autoritatea emitentă a actului administrativ considerat nelegal si autoritatea chemată în instanţă pentru a-i fi anulat total ori parţial actul administrativ criticat.
    Prin urmare, solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea excepţiei, casând sentinţa recurată şi respingând astfel acţiunea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
    În drept, a invocat prevederile art. 488 pct. 8 şi următoarele din Codul de procedură civilă, art. 265 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborat cu dispoziţiile art. 4 - 6 din Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, precum şi celelalte norme legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.


    4. Apărările formulate în cauză
    Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursurilor şi, în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.
    Guvernul României a depus concluzii scrise prin care a solicitat menţinerea considerentelor sentinţei recurate în sensul că acesta nu este parte în cauză.
    CMBSU, CNSU, ME, IPMB şi MS au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimaţii reclamanţi, prin întâmpinare.
    Prin Încheierea din data de 29.03.2023 au fost respinse excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursurilor, invocate prin întâmpinare de către intimaţii-reclamanţi.
    CNSU a depus concluzii scrise, prin care a reiterat solicitarea de admitere a recursului, aşa cum a fost formulat.

    5. Analiza cererilor de recurs
    Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:
    Prealabil, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererile de recurs formulate sunt în mare parte comune, motiv pentru care acestea vor fi analizate global, printrun raţionament juridic de sinteză. În ceea ce priveşte criticile diferite din cele cinci cereri de recurs, acestea vor fi analizate punctual.
    5.1. Preliminar, având în vedere că recurenţii-pârâţi ME şi MS au formulat critici şi în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate de instanţa de fond asupra excepţiilor, Înalta Curte urmează a analiza aceste critici cu precădere:
    5.1.1. MS a criticat soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei AŞP, susţinând, în esenţă, că asociaţia reclamantă are dreptul de a susţine dreptul la educaţie prin acordarea de consultanţă şi sprijin juridic sau reprezentare în acţiuni colective, iar participarea în calitate de reclamant într-o cauză nu poate fi încadrată în niciuna dintre aceste două activităţi. De asemenea, a mai susţinut că în prezenta speţă nu se află în prezenţa unei acţiuni privind dreptul la educaţie, întrucât actele care au fost puse în discuţie nu îngrădesc acest drept.
    Înalta Curte reţine că reclamanta trebuia să îşi justifice calitatea procesuală activă în cauză prin indicarea dreptului subiectiv viitor şi previzibil al asociaţiei, circumscris principiului specialităţii capacităţii de folosinţă al acesteia, condiţie obligatorie în cadrul contenciosului subiectiv.
    Prin Decizia nr. 8/2.03.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 2 iulie 2020, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că „În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului“.
    În considerentele deciziei s-a reţinut că, „în situaţia acţiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, în definiţia legală dată acestora prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv, în care invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă însă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele organismului social - asociaţie, potrivit statutului acestuia. Verificarea existenţei acestei legături urmează să se facă de instanţe de la caz la caz, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecăţii, nefiind suficientă menţionarea în statut a activităţii de apărare a interesului public, ca scop principal al respectivului organism social interesat“.
    În cauza de faţă, conform înscrisurilor de la dosar (fila 42 şi următoarele din vol. 3, dosarul de fond), rezultă că, potrivit art. 3 din Statutul AŞP, „Scopul principal al asociaţiei este susţinerea (...) şi dreptul la educaţie, precum şi accesul la formare profesională şi formare continuă al oricărei persoane, în conformitate cu art. 14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene“, iar potrivit art. 4 din statut, unele din mijloacele de realizare a acestui scop sunt următoarele: „să apere drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular“ şi „să ofere consultanţă şi sprijin juridic sau reprezentare în acţiuni colective în relaţia cu autorităţile statului“.
    Or, actul administrativ supus controlului de legalitate în speţă, la cererea recurentului MS, este reprezentat de Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţilor în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a dispoziţiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. Prin acest ordin au fost aprobate o serie de „măsuri de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2“.
    Prin urmare, dreptul principal pus în discuţie în analiza legalităţii Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 îl constituie dreptul la educaţie, privit atât din perspectiva elevului, cât şi a părinţilor, astfel că rezultă strânsa legătură între obiectivele asociaţiei şi obiectul prezentei cauze, astfel încât Înalta Curte apreciază că în mod legal şi temeinic judecătorul fondului a respins această excepţie ca neîntemeiată.

    5.1.2. ME a criticat soluţia primei instanţe cu privire la modul de soluţionare a excepţiei rămânerii fără obiect/inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020 şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, susţinând în esenţă că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că aceste ordine au fost emise pentru o durată de timp determinată, fiind încadrate în categoria actelor cu caracter temporar, iar împlinirea termenului pentru care au fost emise respectivele acte normative are ca efect încetarea producerii de efecte juridice, încetare care intervine de drept.
    Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că, deşi cele două ordine contestate şi-au produs deja integral efectele juridice, în sensul suspendării activităţilor didactice care impun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal a preşcolarilor şi elevilor pe perioadele 9.11.2020-8.12.2020 şi 9.12.2020-23.12.2020, aceasta nu atrage rămânerea fără obiect/inadmisibilitatea acţiunii în anularea lor.
    Motivul pentru care instanţa a respins această excepţie a fost acela că obiectul acţiunii îl constituie tocmai verificarea legalităţii efectelor produse de aceste două ordine, în perioada în care ele au fost în vigoare, iar existenţa obiectului trebuie privită şi din perspectiva unei potenţiale acţiuni în despăgubiri care, teoretic, s-ar putea introduce în viitor, acţiune care să vizeze repararea prejudiciilor produse în perioada în care actele administrative contestate şi-au produs efectele juridice.
    În ceea ce priveşte criticile recurentului ME privind greşita soluţionare a acestei excepţii, Înalta Curte nu poate reţine susţinerile acestora potrivit cărora, în condiţiile în care cererea reclamantelor a privit anularea unor acte administrative ale căror efecte încetaseră anterior, nu mai puteau justifica un interes juridic actual.
    În primul rând, în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie şi în practica instanţei supreme s-a stabilit că acţiunile în justiţie pot fi îndreptate, cu titlu de excepţie, şi împotriva unor acte care au fost deja puse în aplicare sau care au fost între timp abrogate, pentru că actele în cauză au putut produce efecte juridice care nu au fost înlăturate prin simpla lor abrogare, scopul acţiunilor fiind obţinerea unor hotărâri prin care emitenţii să fie obligaţi să înlăture consecinţele vătămătoare produse asupra reclamanţilor, precum şi evitarea repetării în viitor a presupuselor nelegalităţi.
    În al doilea rând, tot potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunea în despăgubiri formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, poate fi formulată şi ulterior formulării acţiunii în anulare împotriva actului administrativ vătămător sau concomitent, astfel încât împrejurarea că reclamanţii nu au solicitat în această cauză şi repararea unor eventuale pagube nu înseamnă că nu mai prezintă interes juridic în susţinerea acţiunii în anulare, chiar dacă pe parcursul procesului actele administrative contestate şi-au epuizat efectele, respectiv nu mai sunt în vigoare.
    Nulitatea unui act administrativ vătămător presupune emiterea lui cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, iar sancţiunea nulităţii se aplică retroactiv începând cu data emiterii actului administrativ anulat, astfel încât, pe perioada cât şi-a produs efectele prejudiciabile, subzistă interesul juridic practic în sensul reparării acestor prejudicii, independent de încetarea producerii efectelor, prin ieşirea din vigoare în cazul actelor administrative cu caracter normativ.
    Altfel spus, un act administrativ normativ care şi-a încetat efectele, a fost modificat sau abrogat, pe perioada când a fost în vigoare nu poate fi considerat inexistent, el există ca făcând parte din fondul normativ incident pentru acea perioadă, abrogarea nefiind sinonimă cu inexistenţa, ci cu neaplicarea ulterioară, adică are efecte pentru viitor, în timp ce nulitatea are efecte pentru trecut, începând chiar cu data adoptării acestuia pe tot parcursul cât a fost în vigoare şi şi-a produs efectele.
    Prin urmare, anularea actului administrativ nu este condiţionată de executorialitatea acestuia, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că în mod legal şi temeinic judecătorul fondului a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia interesului în cauză.


    5.2. Înainte de a trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, din conţinutul întregului memoriu de motivare a căii de atac, recurentul ME a invocat în mod generic motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile art. 397 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, cu privire la faptul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
    5.2.1. Astfel, pentru început, se constată că, deşi a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, prin criticile formulate, această situaţie de casare nu se regăseşte în niciun fel în prezenta cauză, iar invocarea sa a fost una pur formală, fără ca recurentul să dezvolte şi să argumenteze credibil o atare situaţie de casare; potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când „instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti“.
    În doctrină s-a identificat ca încadrându-se în respectivul motiv de recurs ipoteza (ce nu poate fi extinsă asupra unor alte situaţii de fapt) în care instanţa a admis cererea prin care s-a solicitat luarea unei măsuri pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive o putea adopta.
    Niciuna dintre criticile dezvoltate de către recurent în conţinutul memoriului de recurs nu atrage incidenţa acestui motiv de casare, respectiv nu există indicii în sensul că instanţa de fond, prin modul în care a soluţionat cauza, ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

    5.2.2. Se constată, de asemenea, că acest recurent a invocat în mod formal şi situaţia de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, susţinând că instanţa de fond, prin anularea ordinelor contestate, creează cadrul necesar formulării de către intimaţii-reclamanţi a unor acţiuni în justiţie pentru repararea prejudiciilor produse în perioada în care actele administrative contestate şi-au produs efectele, aspect care, în opinia sa, intră sub incidenţa acestor prevederi.
    Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor“.
    Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. Mai precis, sentinţa cuprinde raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia pronunţată atât sub aspectul excepţiilor ce au fost soluţionate de către instanţă, cât şi sub aspectul modului de soluţionare a fondului cauzei.
    Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
    Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
    În plus de aceasta, instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa atacată nu cuprinde considerente contradictorii sau străine de natura cauzei deduse judecăţii.

    5.2.3. În continuare, recurenţii ME şi MS au dus critici soluţiei de anulare a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţilor în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a dispoziţiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
    Ambii recurenţii au învederat că instanţa de fond a anulat în întregime Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea parţială a ordinului, respectiv a dispoziţiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
    În raport cu obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.
    Principiul prevăzut de art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă este dezvoltat de prevederile art. 397 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căruia instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.
    Aşadar, în baza principiilor enunţate anterior, judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de către părţi, sub aspectul obiectului, cauzei şi al părţilor. Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la ceea ce s-a cerut constituie garanţia respectării şi aplicării principiului disponibilităţii.
    În cauză, cadrul procesual a fost stabilit de reclamanţi, care au indicat în mod expres care sunt pretenţiile lor şi motivele de fapt şi de drept pe care se fundamentează acestea.
    Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanţii au solicitat anularea parţială a ordinului, respectiv a dispoziţiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. Cu toate acestea, deşi avea obligaţia să analizeze pretenţiile deduse judecăţii în modalitatea în care acestea au fost formulate, prima instanţă a anulat în întregime Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, modul în care a fost formulat dispozitivul sentinţei fiind în dezacord cu prevederile art. 397 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, mai sus menţionate.
    În consecinţă, în raport cu aspectele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare analizat.

    5.2.4. Înalta Curte reţine şi incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, apreciind ca fiind fondate recursurile declarate de ME şi MS.
    Prima instanţă a dispus anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020. În esenţă, se observă că prima instanţă a reţinut ca motive de nulitate a ordinului faptul că, deşi în preambulul acestuia se menţionează că a fost emis, printre altele, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020, acest act normativ nu putea constitui temei al adoptării ordinului. Astfel, la data adoptării ordinului, în România era declarată starea de alertă, iar suspendarea activităţilor didactice ce impunea prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ trebuia realizată după procedura prevăzută de art. 38 din Legea nr. 55/2020, şi nu după procedura prevăzută de art. 1 - 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020. Distinct de acestea, instanţa de fond a apreciat că, şi dacă s-ar admite că ordinul ar fi putut avea ca temei Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020, acesta rămâne afectat de viciul nelegalităţii, deoarece depăşeşte limitele abilitării, adăugând în mod nepermis la ordonanţă, cu încălcarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
    Înalta Curte apreciază a fi fondată critica de nelegalitate formulată cu privire la legea aplicabilă litigiului, prima instanţă făcând o greşită apreciere asupra incidenţei Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
    Se constată că, în mod legal, în preambulul Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020 se menţionează că a fost emis, printre altele, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit căruia: Măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    De asemenea, la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 se prevede că: Prezenta ordonanţă de urgenţă instituie unele măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unităţile şi instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ.
    Prin urmare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 a fost adoptată pentru a fi reglementate măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unităţile şi instituţiile de învăţământ, pentru noul an şcolar care începea la 1 septembrie 2020, respectiv noul an universitar, care începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie.
    Astfel, din lecturarea preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 nu se confirmă cele reţinute de instanţa de fond, respectiv că acest act normativ ar fi fost adoptat pentru a fi aplicat în situaţii epidemiologice speciale, dar în care nu este declarată starea de urgenţă sau starea de alertă:
    "Având în vedere faptul că actuala legislaţie, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 103/2020, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, îşi încetează efectele odată cu sfârşitul anului şcolar/universitar 2019-2020, pentru a asigura continuitatea în desfăşurarea activităţilor didactice la nivelul sistemului de învăţământ, dat fiind termenul foarte scurt pentru asigurarea cadrului legal necesar şi ştiind că noul an şcolar începe la 1 septembrie, respectiv noul an universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie,
    întrucât atât starea de urgenţă, cât şi starea de alertă se instituie numai în situaţii excepţionale, cu aplicabilitate limitată în timp, iar suspendarea activităţilor didactice de predare, evaluare, care presupun interacţiunea faţă în faţă, poate să fie dispusă de autorităţile din domeniu şi în afara acestor situaţii deosebite,
    în condiţiile unei potenţiale limitări a interacţiunii la clasă/cursuri sunt imperios necesare asigurarea unui cadru juridic adecvat şi implicit securitatea raporturilor juridice în privinţa asigurării dreptului fundamental la învăţătură (...)"

    Prin urmare, aşa cum rezultă din chiar titlul acestuia, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 a vizat anul şcolar care urma a începe la data de 1 septembrie 2020, fără a se fi raportat la starea de alertă declarată la acel moment pe teritoriul României.
    Din acest motiv nu se poate reţine, aşa cum eronat a apreciat instanţa de fond, că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în vigoare la data de 1.09.2020, ar fi intrat în conflict cu dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020. Aşa cum rezultă din conţinutul art. 38 din Legea nr. 55/2020, acesta viza măsuri de suspendare a activităţilor didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ, care pot fi luate exclusiv pe durata stării de alertă.
    Mai mult, aşa cum s-a arătat, reclamanţii au contestat Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 doar în ce priveşte scenariul 3 privind participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online, nu şi celelalte măsuri dispuse prin ordin.
    Contrar aspectelor reţinute de prima instanţă, se constată că ordinul nu a fost dat cu încălcarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.“
    Astfel, art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 141/2020 prevede următoarele: În funcţie de situaţia epidemiologică, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar poate propune, în urma consultării asociaţiei de părinţi din unitatea de învăţământ, ca desfăşurarea activităţii didactice care presupune prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se realizeze prin intermediul tehnologiei şi al internetului, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul prevăzut la art. 2.
    Într-adevăr, prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 au fost stabilite atât criteriile, cât şi conduita obligatorie ce trebuie urmată de instituţiile de învăţământ, dar art. 3 alin. (1), precitat, nu exclude o astfel de posibilitate.
    Mai mult, trebuie luat în considerare şi contextul în care a fost adoptat ordinul, în contextul situaţiei de criză generate de pandemia de COVID-19, era necesar ca toate instituţiile statului să adopte măsuri restrictive cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate, necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa drepturilor convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale persoanelor şi fără a aduce atingere existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale.
    Ceea ce s-a urmărit prin adoptarea măsurilor pe care instanţa de fond le-a anulat a fost ca activităţile didactice care presupun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să aibă loc în condiţii de siguranţă pentru a minimiza riscul de îmbolnăvire a participanţilor. Dacă autorităţile nu ar fi luat aceste măsuri ar fi existat riscul ca sănătatea acestor persoane să fie afectată, astfel că nu se poate reproşa chiar aspectul că au fost adoptate măsuri cu caracter necesar în situaţie excepţională, neputându-se pretinde statului să stea în pasivitate.
    Cât timp s-a dovedit rata mare de contagiozitate pe cale aeriană nu se poate susţine că măsurile adoptate nu au avut un caracter rezonabil, urmărindu-se cu puterea evidenţei reducerea răspândirii virusului, limitarea îmbolnăvirilor şi reducerea cazurilor de deces.
    În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din Codul de procedură civilă, se vor admite recursurile declarate de pârâţii MS şi ME, se va casa în parte sentinţa recurată, iar, în rejudecare, va fi respinsă acţiunea formulată de reclamanţi având ca obiect anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020.


    5.3.1. Recurentul-pârât CMBSU, în primul rând, a susţinut că, în mod netemeinic, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CMBSU în ceea ce priveşte capetele de cerere 1, 2, 3, 4 şi 5.
    Or, aşa cum s-a consemnat atât prin hotărârea atacată, cât şi prin Încheierea din data de 11.02.2021, în şedinţa de judecată din data de 11.02.2021 reclamanţii au precizat că acest pârât a fost chemat în judecată doar în ce priveşte hotărârile Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020 şi nr. 24/2020, nu şi în privinţa celorlalte acte administrative vizate de excepţie. Faţă de această precizare, în aceeaşi şedinţă de judecată, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CMBSU, ca lipsită de obiect.
    Înalta Curte constată că recurentul a invocat această excepţie fără a se raporta la soluţia instanţei de fond, prin care s-a constatat calitatea sa procesuală pasivă prin raportare doar la hotărârile Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020 şi nr. 24/2020, motiv pentru care va respinge criticile ca nefondate.

    5.3.2. Prin cea de-a doua critică, recurentul a apreciat că, în mod incorect, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, raportat la faptul că niciunul dintre reclamanţii din prezenta cauză nu a formulat plângere prealabilă în temeiul dispoziţiilor legii contenciosului administrativ.
    Excepţia lipsei procedurii prealabile a fost legal respinsă, instanţa de fond reţinând corect că hotărârile contestate au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
    De altfel, având în vedere specificul raporturilor juridice reglementate de actele administrative contestate şi durata scurtă a măsurilor şi procedurilor prevăzute de aceste acte administrative normative, în concordanţă cu considerentele Deciziei nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale, pentru a se garanta accesul liber la justiţie şi un remediu eficient şi efectiv, se poate aprecia că procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 este incompatibilă cu specificul actelor administrative emise în baza acestei legi.

    5.3.3. În continuare, Înalta Curte reţine că recursul declarat de pârâtul CMBSU este fondat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
    În preambulul hotărârilor nr. 15/2020 şi nr. 24/2020 este menţionat ca temei al emiterii acestora art. 6 din Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020. Prima instanţă a dispus, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea în parte a hotărârilor nr. 15/2020 şi nr. 24/2020 ale CMBSU, drept consecinţă a anulării Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020.
    Înalta Curte va avea în vedere în soluţionarea acestui recurs, cele arătate la punctul 5.2.4, respectiv admiterea recursurilor declarate de pârâţii MS şi ME, în sensul respingerii acţiunii de anulare a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020.
    Având în vedere această soluţie, nu mai subzistă temeiuri nici pentru anularea hotărârilor CMBSU, conform art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2204, reţinut de prima instanţă.
    Prin urmare, constatând legalitatea ordinului, hotărârile contestate au fost emise cu respectarea art. 6 din ordin: „Comitetul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă emite hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021“.
    De asemenea, măsurile transpuse prin hotărârile CMBSU atacate au respectat atât punctul 6 din Ghidul privind măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar în perioada pandemiei COVID-19 cuprins în Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, cât şi cele comunicate de ISMB prin Adresa nr. 18.719/10.09.2020, înregistrată la IPMB cu nr. 20.060/10.09.2020.
    În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâtul CMBSU, se va casa în parte sentinţa recurată, iar în rejudecare va fi respinsă acţiunea având ca obiect anularea art. 2 şi art. 3 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020 şi art. 1 pct. 6 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020, ca neîntemeiată.

    5.4. Recurentul-pârât IPMB a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, criticând faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
    Înalta Curte va respinge recursul formulat de IPMB, ca nefondat, având în vedere faptul că, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă din data de 11.02.2021, vol. 4, fila 26, Curtea de Apel s-a pronunţat asupra acestei excepţii, respingând-o ca rămasă fără obiect.
    În acest sens, a luat act de precizările formulate de reclamanţi, în sensul că cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă împotriva IPMB, ci a CMBSU.

    5.5. În continuare, vor fi analizate criticile formulate de recurenţii CNSU şi ME împotriva soluţiei instanţei de fond de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020, Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, în privinţa art. 1, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021.
    În esenţă, trecând peste amplele consideraţii de natură teoretică învederate prin sentinţa recurată, se observă că prima instanţă a reţinut următoarele motive de nulitate a actelor contestate:
    - La baza emiterii Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020 şi Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020 au stat prevederile art. I pct. 4 din O.U.G. nr. 192/2020, prin care au fost modificate atât competenţa, cât şi procedura de luare a deciziei de suspendare a cursurilor cu prezenţa fizică şi de instituire a regimului online, astfel cum erau prevăzute până la acea dată de art. 38 din Legea nr. 55/2020. Modificarea cadrului legislativ, care permite restrângerea drepturilor fundamentale, trebuie să urmeze acelaşi regim juridic, respectiv să fie stabilită prin lege, ca act formal al Parlamentului, cu atât mai mult cu cât era vorba de o derogare temporară, respectiv numai pentru perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020. Prin urmare, curtea de apel a constatat că, în speţă, printr-un act al puterii executive se modifică „temporar“ voinţa puterii legislative, atribuindu-se competenţa de a restrânge exerciţiul unui drept fundamental unor alte autorităţi publice decât cele învestite anterior de către Parlament, astfel că O.U.G. nr. 192/2020 nu putea constitui temei pentru adoptarea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/2020 şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/2020.
    – De asemenea, presupunând că O.U.G. nr. 192/2020 ar fi putut constitui temei al emiterii actelor administrative infralegale, a constatat că ordonanţa are un grad mare de generalitate, fiind lacunară şi lipsită de orice previzibilitate în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a ei, dat fiind că aceasta se rezumă la a abilita două autorităţi publice să ia măsura suspendării cursurilor, fără a oferi criterii controlabile în baza cărora se va lua o astfel de decizie, referirea la analiza „situaţiei epidemiologice la nivel naţional“ nefiind de natură să suplinească lipsa acestor criterii.
    – Raportat la Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020 şi Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, s-a reţinut că acestea sunt emise în baza aceloraşi dispoziţii, având ca obiect prelungirea duratei suspendării cursurilor fizice, cu trecerea corelativă în online, pe perioada 9.12.2020-23.12.2020. Ca atare, aceste acte sunt afectate de aceleaşi vicii de nelegalitate ca şi cele precedente.
    – În ceea ce priveşte Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021 şi Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, având ca obiect suspendarea cursurilor fizice pentru perioada 11.01.2021-7.02.2021, instanţa de fond a constatat că a fost adoptată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2021, care, instituind o derogare de la procedura de restrângere a exerciţiului dreptului la învăţătură, este susceptibilă de aceleaşi critici ca şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, neputând deci nici ea constitui temei juridic pentru emiterea acestora.

    5.5.1. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile aduse de recurenţii CNSU şi ME soluţiei instanţei de fond de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, în privinţa art. 1, şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
    Prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021 s-a propus: „suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, pentru perioada 11.01.2021-7.02.2021“, iar prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021 s-a dispus: „Activităţile didactice care impun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal a preşcolarilor şi elevilor se suspendă pentru perioada 11.01.2021-29.01.2021“.
    Acestea au fost adoptate ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 55/2020 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2021:
    "După alineatul (1^3) al articolului 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (1^4), cu următorul cuprins:
    (1^4) În perioada 11 ianuarie 2021-8 februarie 2021, prin excepţie de la prevederile alin. (1), în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional realizate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line."

    Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2021 a fost adoptată în condiţii de legalitate, în domeniul legilor organice, cu motivarea urgenţei, şi nu a făcut obiectul unui control de constituţionalitate prin care să fie suspendate efectele sale în condiţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    Competenţa pe care o are Guvernul de a adopta ordonanţe de urgenţă are ca izvor art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţia României:
    "(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)."

    Aşa cum rezultă din aceste prevederi constituţionale, nu există niciun impediment al legiferării prin ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor organice, cum este şi domeniul sistemului de învăţământ, în contextul modificării unei legi speciale adoptate pentru luarea tuturor măsurilor necesare pe durata stării de alertă, cum este Legea nr. 55/2020.
    În consecinţă, dispoziţia prin care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2021 aduce modificări Legii nr. 55/2020 este pe deplin valabilă, producând efecte de la data intrării în vigoare, fiind o dispoziţie clară, previzibilă şi accesibilă, astfel încât curtea de apel a reţinut, cu încălcarea prevederilor constituţionale menţionate, că aceasta nu putea constitui temei pentru adoptarea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021 şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021.
    Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurenţilor şi cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate reţinut de curtea de apel, referitor la faptul că ordonanţa are un grad mare de generalitate, fiind lacunară şi lipsită de orice previzibilitate în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a ei.
    Astfel cum rezultă din textul ordonanţei, în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional realizate de MS împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online.
    Contrar celor reţinute de curtea de apel, Înalta Curte constată că măsurile impuse prin hotărârile contestate au fost dispuse cu respectarea dispoziţiilor legale stabilite de secţiunea a 5-a „Domeniul educaţie şi cercetare“ din Legea nr. 55/2020, prin care s-a conferit posibilitatea luării măsurilor necesare pentru reducerea riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 în domeniul educaţiei, inclusiv prin suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică şi organizarea lor în sistem online, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
    În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă se vor admite recursurile declarate de pârâţii CNSU şi ME, se va casa în parte sentinţa recurată, iar, în rejudecare, va fi respinsă acţiunea formulată de reclamanţi având ca obiect anularea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, în privinţa art. 1, precum şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021.

    5.5.2. În ce priveşte criticile formulate de recurenţii CNSU şi ME soluţiei instanţei de fond de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020, Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, Înalta Curte reţine următoarele:
    Prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020 s-a aprobat suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor, urmând ca activităţile didactice să continue online, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 9.11.2020.
    În aceeaşi zi a fost emis Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020 prin care s-a dispus, identic, suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor, urmând ca activităţile didactice să continue online, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 9.11.2020.
    Prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020 şi Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020 s-a prelungit durata suspendării cursurilor fizice, cu trecerea corelativă în online, pe perioada 9.12.2020-23.12.2020.
    Aceste acte administrative au fost adoptate în temeiul O.U.G. nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1042 din 6 noiembrie 2020, respectiv a următoarelor prevederi:
    "ART. I
    Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:(…)
    4. La articolul 38, după alineatul (1^2) se introduce un nou alineat, alineatul (1^3), cu următorul cuprins:

    (1^3) În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepţie de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line."

    Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 martie 2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu.
    În considerentele deciziei, Curtea Constituţională a reţinut temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, apreciind că adoptarea O.U.G. nr. 192/2020 s-a realizat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 79 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât Consiliului Legislativ, cât şi legalităţii procedurii de adoptare a ordonanţelor de urgenţă.
    Înalta Curte constată că criticile exprimate de recurenţii CNSU şi ME asupra soluţiei de anulare a acestor acte administrative sunt identice cu cele exprimate la punctul anterior şi care au condus la soluţia de admitere a recursurilor acestora şi la respingerea acţiunii având ca obiect anularea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, în privinţa art. 1, precum şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021.
    Aşa cum s-a arătat la punctul precedent, aceste din urmă hotărâri au fost adoptate în temeiul O.U.G. nr. 2/2021, care nu a făcut obiectul unui control de constituţionalitate prin care să fie suspendate efectele sale în condiţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    În acest caz însă Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020, Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020 au fost adoptate în temeiul O.U.G. nr. 192/2020, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2022.
    În ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte reţine considerentele exprimate în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 404/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017:
    "27. În ceea ce priveşte efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că „decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor“ (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea reţine că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, Curtea reţine că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, astfel cum vom arăta, acele situaţii care au devenit facta praeterita.
28. În aceste condiţii, Curtea reţine că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reţine că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut."

    Prin urmare, având în vedere declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 192/2020, Înalta Curte constată că nu mai există un temei legal pentru a se putea dispune, în perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online.
    Or, declararea neconstituţionalităţii unui text abrogator face să renască textul abrogat prin acesta, de la data publicării oficiale a deciziei Curţii Constituţionale.
    Dispoziţiile declarate neconstituţionale au fost adoptate prin excepţie de la prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, în vigoare la acel moment, potrivit cărora: Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al direcţiei de sănătate publică judeţene/Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu aprobarea prin hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza argumentelor legale privind starea de sănătate.
    Or, aşa cum rezultă din analiza actelor contestate la acest punct, acestea derogă de la prevederile legale incidente precitate.
    Prin urmare, se impune respingerea recursului formulat de recurenţii CNSU şi ME, în ce priveşte soluţia de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/8.11.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.972/8.11.2020, Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 57/7.12.2020, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 6.122/7.12.2020, exclusiv pentru argumentele expuse, care vor înlocui considerentele expuse de curtea de apel.



    6. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
    Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâţii CMSBU, CNSU, ME şi MS; va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanţi în ceea ce priveşte anularea: Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, art. 2 şi 3 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020 şi art. 1 pct. 6 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020, ca neîntemeiată; va respinge recursul formulat de pârâtul IPMB, ca nefondat, şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
    Având în vedere soluţia de admitere a recursului formulat de pârâtul CNSU, va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de DSU în interesul recurentului-pârât CNSU.
    În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, va obliga intimatele-reclamante la plata în solidar a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către recurenţii-pârâţi, astfel: MS - 100 lei, ME - 200 lei, CMBSU - 100 lei şi CNSU, prin reprezentant legal DSU din cadrul MAI - 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
    Conform art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursurile formulate de pârâţii CMSBU, CNSU, ME şi MS împotriva Sentinţei nr. 212 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel B. - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:
    Respinge acţiunea formulată de reclamanţii AŞP, BIL, EME, MII, MM, M.A.L., SLF, ŞDM, TOA şi TA în ceea ce priveşte anularea: Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/31.08.2020, art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2/8.01.2021, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.090/8.01.2021, art. 2 şi 3 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/10.09.2020 şi art. 1 pct. 6 din Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020, ca neîntemeiată.
    Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de DSU în interesul recurentului-pârât CNSU.
    Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
    Respinge recursul formulat de pârâtul IPMB împotriva Sentinţei nr. 212 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel B. - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
    Obligă intimatele-reclamante la plata în solidar a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către recurenţii-pârâţi: MS - 100 lei, ME - 200 lei, CMBSU - 100 lei şi CNSU, prin reprezentant legal DSU din cadrul MAI - 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

    Hotărârea se va publica în Monitorul Oficial al României, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Definitivă.
    Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.


                    Preşedinte,
                    V. Dumitrache
                    Magistrat-asistent,
                    S.V. Toma


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 3.612 din 28 iunie 2023

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016