Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 3.059 din 1 iulie 2020 Şedinţa publică din 1 iulie 2020

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 3.059 din 1 iulie 2020 Şedinţa publică din 1 iulie 2020

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 122 din 7 februarie 2022

Comenteaza legea

Dosar nr. 3.300/2/2017


┌───────────┬───────┬──────────────────┐
│Preşedinte:│H.P.   │- judecător       │
├───────────┼───────┼──────────────────┤
│           │M.M.B. │- judecător       │
├───────────┼───────┼──────────────────┤
│           │M.C.   │- judecător       │
├───────────┼───────┼──────────────────┤
│           │I.-R.S.│-                 │
│           │       │magistrat-asistent│
└───────────┴───────┴──────────────────┘

    Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal făcut în şedinţă publică răspund recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic …........…, care depune delegaţie la dosar, şi intimata-reclamantă ………......……, prin avocat ……..….., care depune împuternicire avocaţială la dosar.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent învederând că recursul este declarat şi motivat cu respectarea termenului legal, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru; intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care nu au fost invocate excepţii; nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.
    Nemaifiind cereri de formulat şi excepţii de invocat, Înalta Curte acordă cuvântul pe fondul recursurilor.
    Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
    Consideră că instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că temeiurile juridice invocate în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016 nu justifică emiterea acestuia. Susţine că aceste dispoziţii legale sunt cuprinse în Codul de procedură fiscală. Astfel, acest ordin a fost emis ca urmare a obligaţiilor care revin autorităţilor publice prin Codul de procedură fiscală privitoare la schimbul de informaţii care trebuie să existe între autorităţile publice, la bunurile deţinute de către persoanele juridice şi fizice, precum şi informaţii despre conturile pe care aceştia le deţin la unităţile bancare.
    Mai susţine că Ministerul Finanţelor Publice are printre atribuţiile sale şi obligaţia de a colecta la bugetul de stat obligaţiile fiscale, motiv pentru care MFP trebuia să emită acest ordin care să faciliteze schimbul de informaţii. Din acest punct de vedere, ordinul a fost emis cu respectarea forţei juridice, cât şi a principiului ierarhiei actelor normative, invocând art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
    Pentru aceste motive, precum şi pentru cele expuse pe larg în cererea de recurs, recurentul-pârât solicită admiterea recursului.
    Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
    Susţine că, în opinia sa, instanţa de fond în mod corect a apreciat că acest ordin încalcă prevederile art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, precum şi pe cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 521/2005, precum şi art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 52/2013.
    Astfel, nerespectarea forţei juridice obligatorii a actului emis în aplicarea legii este dovedită a fi nerespectată chiar din preambulul ordinului menţionat care indică ca şi temei dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, respectiv art. 68 alin. (2) şi (3), care fac referire la modalitatea în care urmează a fi obţinute informaţiile de către autoritatea publică centrală de la autorităţile locale.
    Arată că în vederea reglementării modului în care urmează a se desfăşura această strângere de informaţii şi ulterior colectare şi punere la dispoziţie, Codul de procedură fiscală, respectiv art. 68 invocat în preambulul ordinului, indică drept modalitate de reglementare ordinul comun al Ministrului Finanţelor Publice şi al Ministrului Dezvoltării Regionale. Or, acest ordin a cărui nulitate s-a constatat de instanţa fondului menţionează că este un ordin emis doar de către unul dintre cele două ministere care trebuiau să fie implicate în elaborarea acestui ordin.
    Susţine că acest fapt este dovedit şi prin recursul formulat în care se menţionează că a existat un alt ordin comun care a fost aplicat în vederea unei etape preliminare, în sensul de strângere de informaţii, anterior emiterii ordinului prezent care reglementează extinderea utilizării sistemului informatic PatrimVen.
    De asemenea, intimata învederează că în mod corect instanţa de fond a reţinut nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 521/2005 şi de Legea nr. 52/2003, cu privire la necesitatea obţinerii acordului structurii asociative din domeniul administraţiei publice de resort, care este direct implicată şi afectată prin acest ordin, întrucât sunt prevăzute drepturi şi obligaţii în sarcina acesteia, precum şi necesitatea publicităţii, cu respectarea termenului 30 de zile, anterior emiterii şi adoptării actului normativ în discuţie.
    Precizează că înţelege să solicite acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
    Înalta Curte, luând act de susţinerile părţii prezente, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare pe fondul recursului.
    ÎNALTA CURTE,
    Asupra recursului de faţă;
    Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
    I. Circumstanţele cauzei
    1. Obiectul cererii de chemare în judecată
    Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.04.2017, cu nr. 3.300/2/2017, reclamanta ............................. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 2.632/8.11.2016 emis de pârât.

    2. Hotărârea instanţei de fond
    Prin Sentinţa civilă nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Comunelor din România în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a fost anulat Ordinul MFP nr. 2.632/2016, hotărârea urmând a se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după rămânerea ei definitivă, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004.

    3. Calea de atac exercitată în cauză
    Împotriva Sentinţei civile nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
    În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că niciunul dintre temeiurile juridice invocate în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu emis de Ministrul Finanţelor Publice nu justifică emiterea acestuia, în opinia sa, ordinul fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
    Astfel, având în vedere scopul şi raţiunea emiterii ordinului contestat, constatarea instanţei de fond în sensul că art. 11 alin. (3) lit. a) şi c), art. 60 alin. (4), art. 61 alin. (3), art. 68 alin. (2) şi (3), art. 69 alin. (5) nu pot constitui temeiuri juridice ale ordinului emis sau pot constitui temeiuri juridice doar în anumite condiţii este nesustenabilă.
    Cu privire la acest aspect a invocat faptul că legea impune autorităţilor/instituţiilor publice sau de interes public obligaţia generală de colaborare în vederea administrării creanţelor fiscale ce se fac venit la bugetul general consolidat, astfel că autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate, potrivit art. 69 din Codul de procedură fiscală, să colaboreze în realizarea scopului acestui act normativ.
    De asemenea, a arătat recurentul că în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) lit. a) şi c) din Codul de procedură fiscală a apărut necesitatea la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, respectiv al ANAF să existe şi să funcţioneze un sistem informatic prin intermediul căruia să se realizeze diferite schimburi de informaţii cu autorităţile/instituţiile publice, iar reţinerea judecătorului fondului în sensul că textul de lege nu specifică nimic cu privire la modalitatea de transmitere a informaţiilor şi nici despre sistemul informatic PatrimVen şi, ca atare, acesta nu avea cum să fie reţinut ca temei legal în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016.
    Aşadar, legiuitorul a reglementat cadrul general, lăsând la latitudinea autorităţilor publice implicate în emiterea actelor normative care să transpună efectiv aceste dispoziţii legale, conform art. 77 din Legea nr. 24/2000, iar prevederile art. 11, 60, 61, 68 şi 69 din Codul de procedură fiscală au determinat necesitatea legiferării unor aspecte cu privire la funcţionarea sistemului informatic PatrimVen prin intermediul căruia urmează a se realiza schimbul de informaţii, iar dacă pârâtul nu ar fi emis acest ordin, autorităţile publice, inclusiv MFP şi ANAF, s-ar fi aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale.
    A mai criticat recurentul-reclamant şi constatarea instanţei de fond cu privire la dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, susţinând că, astfel cum a arătat şi prin întâmpinarea de la fond, Ordinul nr. 2.632/2016 nu reglementează transmiterea şi conţinutul informaţiilor cu privire la bunurile imobile deţinute în proprietate de rezidenţi ai statelor membre ale UE şi nici temenele şi procedura de realizare a acestora, care sunt reglementate de Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 4.031/2.067/2016.
    Cu privire la reţinerea primei instanţe în sensul că punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală nu se poate realiza unilateral de MFP, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării, a susţinut autoritatea pârâtă că prin Ordinul nr. 2.632/2016 nu au fost reglementate periodicitatea, formatul şi modalitatea de transmitere a informaţiilor între organul fiscal central şi cel local, în prezent aflându-se în curs de elaborare un proiect de ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al cărui temei juridic îl constituie art. 60 alin. (4) şi art. 68 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală.
    A mai criticat recurentul şi constatarea judecătorului fondului cu privire la lipsa de abilitare a MFP de a emite un ordin în vederea punerii în aplicare a art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, pe motiv că acesta nu a indicat instituţia competentă să emită astfel de ordine.
    Totodată, în opinia sa, este eronată şi reţinerea curţii de apel în sensul că ordinul a fost emis fără respectarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, întrucât, în opinia sa, nu era necesară o astfel de consultare, întrucât actul normativ contestat reglementează sistemul informatic PatrimVen, care este gestionat de MFP prin intermediul ANAF, şi nu de autorităţile administraţiei publice locale.
    Conchizând, recurentul-pârât a susţinut că dispoziţiile actului normativ contestat nu intră în contradicţie cu Codul de procedură fiscală, ci a fost emis tocmai în aplicarea sa.
    Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

    4. Apărările formulate în recurs
    Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.
    Astfel, în esenţă, a susţinut că afirmaţiile recurentului cu privire la faptul că actul normativ contestat respectă prevederile Codului de procedură fiscală sunt contrazise de situaţia de fapt şi de dispoziţiile art. 60 alin. (4), art. 68 alin. (2) şi art. 68 alin. (3), ignorându-se totodată de pârât şi prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (art. 3, 4, 5 şi 7).

    6. Procedura de soluţionare a recursului
    Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
    Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost completate prin dispoziţiile art. XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
    La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin Rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

    II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

    Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
    1. Argumente de fapt şi de drept relevante
    Prin Ordinul MFP nr. 2.632/8.11.2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 15.11.2016, s-a dispus extinderea utilizării sistemului informatic PatrimVen prin punerea la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală (art. 1), prevăzându-se totodată că utilizarea de către autorităţile şi instituţiile publice a sistemului informatic PatrimVen se face în baza unui protocol de aderare care include lista serviciilor disponibile din cadrul sistemului informatic, precum şi descrierea interfeţelor de acces la acesta (art. 2), protocol al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 a ordinului.
    Ordinul a prevăzut, de asemenea, în anexa nr. 2, şi procedura de aprobare a accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului informatic PatrimVen.
    Ordinul menţionează că sistemul informatic PatrimVen poate fi utilizat de către autorităţile şi instituţiile publice (inclusiv de autorităţile administraţiei publice locale) atât pentru ca acestea să acceseze informaţiile înregistrate deja în sistem, cât şi pentru ca acestea să furnizeze/să încarce informaţii în sistem [art. 2 alin. (2)].
    În cuprinsul Protocolului de aderare la sistem (anexa nr. 1 a ordinului) sunt menţionate şi o serie de obligaţii şi condiţii în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice care doresc să aibă acces, cum ar fi „să transmită la MFP, în termen, complet şi corect, datele necesare alimentării sistemului (pct. 2.4)“, să „numească una sau două persoane în calitate de administrator de interoperabilitate (pct. 2.5)“, „Sistemul informatic PatrimVen va transmite documentele, datele şi informaţiile solicitate numai dacă autoritatea/instituţia publică furnizează, la termen şi complet, informaţiile necesare.“ (pct. 3.2), „Utilizatorii folosesc serviciile PatrimVen în situaţia în care autorităţile/instituţiile publice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege, precum şi pentru realizarea schimbului de informaţii.“ (pct. 3.4) etc.
    În contextul precizat în cererea de recurs şi al criticilor formulate de recurentul-pârât care urmează a fi analizate împreună în raport cu finalitatea lor concretă, instanţa de control judiciar va verifica legalitatea ordinului contestat prin prisma prevederilor art. 77-78 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, urmând a se verifica dacă acesta încalcă actele normative cu forţă juridică ierarhic superioară.
    Cu titlu de principiu, Înalta Curte aminteşte că respectarea legii, a legalităţii în general se impune atât particularilor, cât şi administraţiei publice. Principiul legalităţii domină întreaga teorie a actelor administrative şi înseamnă că activitatea administraţiei publice este supusă regulilor de drept. Prin supunerea activităţii administrative dreptului, legii, se doreşte instituirea unor garanţii pentru cetăţeni în faţa arbitrarului, incoerenţei sau ineficacităţii acestei activităţi.
    Actele emise de autorităţile centrale trebuie să se conformeze Constituţiei, legilor, ordonanţelor guvernamentale. Chiar şi Guvernul trebuie să respecte în hotărârile sale normele cuprinse în propriile ordonanţe, deoarece au forţă juridică superioară.
    În acest sens, legea prevede că ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora. În preambulul acestor acte se indică expres actul normativ superior pe care se întemeiază.
    Conformitatea actului administrativ expres sau asimilat cu norma juridică cuprinsă în „lege“ presupune verificarea unor aspecte cum ar fi: a) conformitatea actului administrativ cu ipoteza normei juridice, care descrie situaţia juridică în prezenţa căreia actul administrativ trebuie să fie emis; b) conformitatea actului administrativ cu dispoziţia normei juridice.
    Analizând ordinul contestat, Înalta Curte constată că acesta a fost emis în temeiul: art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 (care nu este criticat de către reclamantă şi, astfel, nu interesează speţa de faţă); art. 11 alin. (3) lit. a) şi c) din Codul de procedură fiscală; art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală; art. 61 alin. (3) din Codul de procedură fiscală; art. 68 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală; art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.
    Astfel, art. 11 alin. (3) lit. a) şi c) din Codul de procedură fiscală - Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine: a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege; c) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii - reglementează doar posibilitatea organului fiscal de a transmite informaţiile pe care le deţine către autorităţi terţe, fără a specifica nimic despre modalitatea de transmitere a informaţiilor, despre sistemul informatic PatrimVen şi nici despre o eventuală abilitare a Ministerului Finanţelor Publice de a emite vreo reglementare în acest sens.
    Referitor la art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală - În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii prevăzut la art. 291, organul fiscal local are obligaţia de a transmite organului fiscal central informaţii cu privire la bunurile imobile deţinute în proprietate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale. Transmiterea şi conţinutul informaţiilor, precum şi termenele şi procedura de realizare a acestora se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Organul fiscal local transmite organului fiscal central, la cererea acestuia, şi alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, în format electronic - din chiar conţinutul textului legal rezultă cu certitudine că punerea lui în aplicare nu se poate realiza unilateral de către Ministerul Finanţelor Publice, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Aşadar, textul nu conţine nicio abilitare a Ministerului Finanţelor Publice pentru punerea lui în aplicare sub niciun aspect.
    Articolul 61 alin (3) din Codul de procedură fiscală - Organul fiscal central la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale transmite informaţiile primite potrivit alin. (2) lit. a) referitoare la conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege. Solicitarea şi transmiterea de informaţii se fac prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţie de către A.N.A.F. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central - ar putea constitui temei juridic pentru ordinul contestat, dar numai în ceea ce priveşte transmiterea informaţiilor bancare, nu şi a celorlalte informaţii menţionate în anexa nr. 1 a ordinului, şi numai la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, nu şi la solicitarea organului fiscal central, şi numai dacă ar exista o abilitare expresă a Ministerului Finanţelor Publice în a reglementa condiţiile de acces la sistemul informatic al ANAF, textul neconţinând însă o astfel de normă de abilitare.
    De asemenea, referitor la art. 68 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală - (2) Organele fiscale locale sunt obligate să transmită organului fiscal central informaţii privind bunurile imobile şi mijloacele de transport deţinute de persoanele fizice sau juridice pentru care există obligaţia declarării conform Codului fiscal. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. (3) Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informaţii privind sursele de venit ale persoanelor fizice. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice - se observă că punerea lui în aplicare nu se poate realiza unilateral de către Ministerul Finanţelor Publice, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Aşadar, nici acest text nu conţine nicio abilitare a Ministerului Finanţelor Publice pentru punerea lui în aplicare sub niciun aspect.
    În acelaşi fel nici art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală - Certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul prevăzut la alin. (4) poate fi emis şi transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între instituţia/autoritatea publică şi organul fiscal emitent al acestuia. În acest caz, certificatul, adeverinţa sau documentul prevăzut la alin. (4) este valabil şi fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent - nu conţine niciun fel de abilitare a Ministerului Finanţelor Publice pentru punerea lui în aplicare sub niciun aspect.
    Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod judicios, judecătorul fondului a concluzionat că niciunul din temeiurile juridice invocate de pârât în preambulul ordinului contestat nu justifica emiterea acestuia, fiind încălcate prevederile art. 77-78 din Legea nr. 24/2000, precum şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    Nu pot fi reţinute nici susţinerile autorităţii pârâte din cererea de recurs, în sensul că ordinul nu ar fi fost emis în vederea punerii în aplicare a art. 60 şi a art. 68 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, întrucât aceste temeiuri juridice sunt invocate chiar de emitent în preambulul actului, în aplicarea obligaţiei instituite de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, potrivit căreia „La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcţie de natura sa juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis“.
    Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi alegaţiile recurentului-pârât în sensul că prevederile art. 11, 60, 61, 68 şi 69 din Codul de procedură fiscală au determinat necesitatea legiferării unor aspecte cu privire la funcţionarea sistemului informatic PatrimVen prin intermediul căruia urmează a se realiza schimbul de informaţii, iar dacă pârâtul nu ar fi emis acest ordin, autorităţile publice, inclusiv MFP şi ANAF, s-ar fi aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, dispoziţiile legale invocate chiar de recurent stipulând cu claritate că punerea acestora în aplicare nu se poate realiza unilateral de către Ministerul Finanţelor Publice, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ordin comun despre care chiar recurentul susţine că se află în faţă de proiect, al cărui temei juridic îl constituie art. 60 alin. (4) şi art. 68 alin. (2) şi 3 din Codul de procedură fiscală.
    Totodată, instanţa de control judiciar aminteşte că, potrivit art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 521/2005, „Proiectele de acte normative care privesc în mod direct autorităţile administraţiei publice locale trebuie transmise preşedinţilor structurilor asociative ale acestora de către autoritatea administraţiei publice centrale iniţiatoare, cu cel puţin 15 zile înainte de prezentarea, spre însuşire, de către conducătorul acesteia“, prevedere ce reprezintă punerea în aplicare a art. 8 din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia „Autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii“.
    Aşa fiind, deşi accesul şi condiţiile de acces la sistemul informatic PatrimVen vizează în mod direct şi autorităţile administraţiei publice locale, prin Ordinul MFP nr. 2.632/8.11.2016 dispunându-se extinderea utilizării sistemului informatic PatrimVen prin punerea la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală (art. 1), nu a existat nicio consultare a acestora prin intermediul structurilor asociative, fiind deci încălcate şi prevederile antereferite din Hotărârea Guvernului nr. 521/2005, neputând fi reţinută susţinerea recurentului în sensul că nu era necesară o astfel de consultare, întrucât actul normativ contestat reglementează sistemul informatic PatrimVen, care este gestionat de MFP prin intermediul ANAF, şi nu de autorităţile administraţiei publice locale.
    În fine, instanţa de recurs constată că la emiterea actului normativ contestat a fost încălcată şi Legea nr. 52/2003.
    Astfel, potrivit art. 7 din această lege:
    "(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.
(2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde: data afişării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenullimită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ. (...)
(4) La publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel puţin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice."

    Or, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi publicat un anunţ privind elaborarea acestui ordin, nici că publicarea s-ar fi făcut cu minimum 30 de zile lucrătoare înainte de aprobarea ordinului şi nici că s-ar fi alocat 10 zile calendaristice pentru a se primi propuneri/sugestii.
    Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată prin care s-a anulat Ordinul MFP nr. 2.632/8.11.2016 este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

    2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
    Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din Codul procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.

                    Judecător,
                    H.P.
                    Judecător,
                    M.M.B.
                    Judecător,
                    M.C.
                    Magistrat-asistent,
                    I.R.S.

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 3.059 din 1 iulie 2020

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 3.059 din 1 iulie 2020 Şedinţa publică din 1 iulie 2020

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 3.059 din 1 iulie 2020 Şedinţa publică din 1 iulie 2020