Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexander Simionescu în Dosarul nr. 17.896/4/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.030D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă partea Petra Toma, asistată de avocat Ileana Monica Iatan din cadrul Baroului Bucureşti, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului părţii prezente, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Depune Încheierea din data de 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 32.095/4/2016, prin care judecătorul de cameră preliminară a desfiinţat înscrisul fals intitulat „chitanţă de vânzare-cumpărare“. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, apreciind că obiecţiunile sunt formulate din perspectiva modificării normei procesual penale invocate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, chiar dacă procurorul nu ar sesiza judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris în ipoteza în care emite o soluţie de clasare/renunţare la urmărirea penală, părţile au deschisă acţiunea în faţa instanţelor civile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea nr. 236/CP din 18 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.896/4/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexander Simionescu cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 549^1 alin. (6) din Codul de procedură penală, împotriva Încheierii de şedinţă din data de 21 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 17.896/4/2016, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 549^1 din Codul de procedură penală, cererea formulată de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, având ca obiect desfiinţare înscrisuri. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii, autorul susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt discriminatorii şi, totodată, îngrădesc accesul la justiţie, întrucât recunosc numai procurorului dreptul de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu o cerere de desfiinţare a unor înscrisuri, nu şi persoanei vătămate sau părţii civile. Susţine că, în acest fel, garantarea liberului acces la justiţie devine un drept iluzoriu dacă partea interesată în desfiinţarea înscrisului falsificat nu are ea însăşi calitatea de a formula o cerere la judecătorul de cameră preliminară. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că stabilirea cadrului legal, în contextul procedurilor judiciare derulate în faţa judecătorului de cameră preliminară, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta reglementând competenţa judecătorului de cameră preliminară, calitatea persoanelor care se pot adresa acestuia şi termenele în care pot fi formulate cererile. Reţine că persoana care justifică un interes legitim poate sesiza instanţa civilă, fiind necesar să i se garanteze acesteia dreptul de a administra probe în cadrul unei proceduri contradictorii, pentru a dovedi că înscrisul este falsificat, aceasta constituind o contestaţie asupra drepturilor cu caracter civil, fiind aplicabile dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Apreciază că modul în care persoana care justifică un interes legitim şi calea procedurală în care trebuie să se adreseze aceasta instanţelor judecătoreşti nu pot fi calificate ca fiind o chestiune de neconstituţionalitate, ci ca o problemă de aplicare a legii procesuale. Dispoziţiile art. 16 şi art. 21 din Legea fundamentală nu pot conferi legitimare procesuală activă oricărei persoane interesate în promovarea cererii de competenţa judecătorului de cameră preliminară. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 19 ianuarie 2016, paragraful 32, în care Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În temeiul acestor dispoziţii ale Legii fundamentale, legiuitorul Codului de procedură penală a stabilit competenţa judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona propunerea procurorului de desfiinţare a înscrisului - obiect material al unei infracţiuni, în acele cazuri în care instanţa fondului nu s-ar putea pronunţa pe acest aspect, întrucât acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu mai poate fi exercitată. Reţine că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc competenţa procurorului de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris în acele situaţii în care prin ordonanţă a dispus clasarea cauzei, soluţie legislativă în deplin acord cu dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală. Reţine că, dacă procurorul apreciază că nu este cazul să sesizeze judecătorul de cameră preliminară, acest fapt nu împiedică persoana vătămată sau, după caz, partea civilă să se adreseze instanţei civile cu o acţiune în anularea actului juridic constatat prin înscrisul respectiv. Într-o asemenea situaţie, cercetarea falsului urmează să se facă de către instanţa civilă, în condiţiile art. 308 din Codul de procedură civilă. 10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Reţine că exercitarea unei asemenea competenţe de către procuror este conformă prevederilor Legii fundamentale care stabilesc, în art. 133, rolul Ministerului Public, de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii, prevăzut de Legea fundamentală pentru cetăţeni, nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Invocă în acest sens Decizia Curţii nr. 454 din 20 septembrie 2005. Reţine că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe. Apreciază că motivele de neconstituţionalitate vizează, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a da în competenţa exclusivă a procurorului posibilitatea sesizării judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, critică ce tinde la modificarea cadrului legislativ în vigoare. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile apărătorului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 128 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Prevederile de lege criticate au următorul conţinut: „În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.“ 14. Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 privind dreptul părţilor la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele deciziei precitate, paragrafele 28-33, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală reglementează procedura de confiscare sau desfiinţare a unui înscris în cazul clasării, atribuţie conferită de către legiuitor judecătorului de cameră preliminară tocmai în considerarea art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală şi în completarea dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură penală. Dintr-o perspectivă istorică, Curtea a observat că, în Codul de procedură penală anterior, art. 245 alin. 1 lit. c^1) şi art. 249 alin. 2 cu raportare la art. 245 alin. 1 lit. c^1) stabileau faptul că, prin ordonanţele de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală, procurorul dispunea şi asupra „sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris“. Cu privire la aceste dispoziţii, prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală, asupra legitimării procesuale active a procurorului de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală statuează cu valoare de principiu asupra dreptului procurorului de a sesiza instanţa civilă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, fără a face vreo distincţie cu privire la motivele pentru care se solicită desfiinţarea înscrisului“. De asemenea, s-a statuat că această reglementare reprezintă „un caz expres prevăzut de lege“, în înţelesul art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, în care procurorului i se recunoaşte legitimare procesuală pentru a formula acţiunea civilă. Curtea a constatat că, în legislaţia anterioară, în procedura desfiinţării totale sau parţiale a unui înscris, instanţa civilă soluţiona cauza în baza principiilor care guvernează un proces echitabil, în condiţii de publicitate, contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea dreptului la apărare, prin administrarea probaţiunii, a invocării de cereri şi excepţii, fiind respectate pe deplin prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 24, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Curtea a observat, în aceeaşi decizie, că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, procedura desfiinţării unui înscris nu mai este atribuită instanţei civile, ci instanţei penale, respectiv judecătorului de cameră preliminară, conform art. 549^1, aceasta fiind una dintre procedurile speciale reglementate expres de titlul IV din noul cod. S-a făcut trimitere la doctrina recentă care a arătat că, în reglementarea actuală, instanţa sesizată este cea penală, şi nu cea civilă, cauza neavând natura unei acţiuni civile nici în situaţia în care obiectul sesizării îl constituie desfiinţarea unui înscris. 17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, care reglementează competenţa judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona sesizările având ca obiect luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, Curtea a constatat, în paragrafele 53 şi 54 ale Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, că acestea nu sunt afectate de vicii de neconstituţionalitate, constituind expresia aplicării prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 18. Totodată, în Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, observând că, potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă, „În cazul în care, potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă“ - clasarea sau renunţarea la urmărirea penală fiind ipoteze în care devin incidente dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, aşadar situaţii în care „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua“, conform art. 16 şi art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi care atrag astfel şi incidenţa art. 308 din Codul de procedură civilă - Curtea a reţinut că legiuitorul are obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ (paragraful 54), această situaţie nefiind constatată ca un viciu de neconstituţionalitate care să afecteze dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală. Considerentele expuse în precedent au fost preluate şi în deciziile Curţii nr. 444 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, şi nr. 742 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 1 februarie 2017. 19. În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine că prevederile criticate îngrădesc accesul la justiţie, întrucât recunosc numai procurorului dreptul de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu o cerere de desfiinţare a unor înscrisuri, nu şi persoanei vătămate sau părţii civile. Faţă de susţinerile autorului, Curtea reţine că, potrivit normelor procesual penale criticate, în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărirea penală. 20. Aşadar, Curtea reţine că, în actuala reglementare procesual penală, procurorul nu va mai dispune cu privire la confiscarea specială în cazul emiterii unei soluţii de netrimitere în judecată, ci va sesiza judecătorul de cameră preliminară şi, de asemenea, nu va mai sesiza instanţa civilă cu propunere de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris, ci judecătorul de cameră preliminară. Aşa încât, în cazul confiscării sau desfiinţării unui înscris, în ipoteza clasării, legea procesual penală în vigoare reglementează o procedură în care procurorul are calitatea de titular al cererii formulate în acest sens, îndreptată către judecătorul de cameră preliminară. Acţiunea nu mai are caracter civil, iar procurorul nu mai are calitatea de reclamant, ci pe aceea de titular, conform normelor procesual penale criticate, legitimarea procesual activă fiind specifică procesului civil. Doar procurorul poate sesiza judecătorul de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, dispoziţia de sesizare va fi menţionată în ordonanţa de clasare, respectiv de renunţare la urmărirea penală, înaintarea acesteia, însoţită de dosarul de urmărire penală, urmând să se facă în termenul reglementat în art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Având în vedere că sesizarea judecătorului de cameră preliminară este o dispoziţie distinctă în cadrul ordonanţei procurorului, aceasta va fi motivată separat prin indicarea motivelor pentru care se solicită confiscarea bunului sau desfiinţarea înscrisului, precum şi a temeiului juridic al solicitării, astfel încât persoanele interesate care vor fi încunoştinţate de declanşarea acestei proceduri să îşi poată formula apărările în faţa judecătorului de cameră preliminară. 21. În aceste condiţii, Curtea constată că reglementarea calităţii de titular a procurorului în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris are o justificare în aceea că el este cel care dispune soluţia în ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii penale, stabilind, astfel, cadrul procesual asupra căruia se va pronunţa judecătorul de cameră preliminară. Aceasta, în condiţiile în care, în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, procurorul apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor - rol esenţial în activitatea judiciară, consacrat de art. 131 din Constituţie. Or, între formele concrete prin care Ministerul Public îşi îndeplineşte rolul consacrat de norma constituţională precitată se află şi sesizarea instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în condiţiile în care art. 67 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte că procurorul are „rol activ în aflarea adevărului“. 22. Totodată, Curtea constată că, în ipoteza în care procurorul nu dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară, întrucât nu există indicii din care să rezulte că înscrisul este fals, persoana interesată ar putea supune acest aspect analizei procurorului ierarhic superior, prin formularea unei plângeri, în temeiul art. 336 din Codul de procedură penală. De asemenea, în aceeaşi ipoteză menţionată, persoana care justifică un interes în vederea desfiinţării unui înscris poate sesiza instanţa civilă cu cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea unui act juridic cu privire la care procurorul a apreciat că nu are caracter fals, astfel încât aceasta va avea posibilitatea de a administra probe într-o procedură contradictorie pentru a dovedi că înscrisul este falsificat, cu respectarea dreptului fundamental la un proces echitabil. 23. În aceste condiţii, Curtea constată că, reglementând doar procurorului calitatea de titular al dreptului de a sesiza judecătorul de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, s-a plasat în marja sa de apreciere, având în vedere că, prin lege, poate stabili procedura de judecată, aşadar poate institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, alegerea mijloacelor procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia urmând să permită respectarea imperativelor art. 21 din Constituţie. Or, astfel cum s-a arătat în precedent şi potrivit celor reţinute de Curte în paragraful 54 al Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, deşi nu i se recunoaşte dreptul de a sesiza judecătorul de cameră preliminară, persoana interesată are suficiente garanţii în vederea respectării dreptului său de acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexander Simionescu în Dosarul nr. 17.896/4/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
