Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, obiecţie formulată de 15 senatori membri ai Partidului Naţional Liberal şi de 13 senatori membri ai Uniunii Salvaţi România. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.704 din 12 aprilie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 518A/2018. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia pornesc de la prezentarea argumentelor ce au stat la baza redactării propunerii legislative devenite legea criticată în cauza de faţă, care a fost elaborată în vederea asigurării „unei proceduri clare, aplicabile tuturor iniţiativelor de revizuire a Constituţiei“. Expun, apoi, modalitatea de derulare a procedurii legislative la Senat şi la Camera Deputaţilor şi, în acest context, precizează că, deşi au sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate după expirarea termenului de două zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta este admisibilă, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, vizează o lege nepromulgată încă. Tot sub aspectul admisibilităţii sesizării, arată că efectul juridic al unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României - ipoteză existentă în speţă - este redeschiderea, numai în limitele cererii de reexaminare, a procedurii legislative cu privire la legea a cărei reexaminare se solicită. Consecinţa ar fi, în viziunea autorilor sesizării de neconstituţionalitate, că, odată adoptată legea - fie cu modificări/completări, fie în forma iniţială trimisă la promulgare -, senatorii şi deputaţii, respectiv celelalte subiecte de sezină a Curţii Constituţionale dobândesc un nou drept de a formula o obiecţie de neconstituţionalitate în termenele regulamentare. 4. Pe fondul obiecţiei de neconstituţionalitate, se invocă nerespectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii şi se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că inconsecvenţe de natură terminologică, omisiuni sau contradicţii cu înseşi textele legii, apte să creeze incertitudine sub aspectul operaţiunilor juridice reglementate, generează o lipsă de coerenţă, claritate şi previzibilitate a normei legale, care este de natură să înfrângă principiul securităţii juridice, sub aspectul componentei sale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014). 5. În acest sens, se susţine că sintagmele „proiectul legii constituţionale“ şi „adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului“ din articolul unic pct. 2 sunt neclare, contrar exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Articolul unic pct. 2 din legea transmisă la promulgare introduce un nou alineat la art. 6 din Legea nr. 3/2000, alin. (3), care prevede următoarele: „Proiectul legii constituţionale adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“. Consideră că utilizarea de către legiuitor a sintagmei „proiectul legii constituţionale“ este improprie şi neclară prin raportare la art. 151 alin. (1) din Constituţie şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, în etapa procesuală la care se referă noul alin. (3) al art. 6 din Legea nr. 3/2000, controlul din oficiu al Curţii Constituţionale operează asupra legii de revizuire a Constituţiei adoptate de Parlament, iar nu asupra unui proiect de lege de revizuire. De asemenea, utilizând sintagma imprecisă „adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului“, legiuitorul permite interpretarea eronată conform căreia Curtea Constituţională ar trebui să se pronunţe de două ori asupra proiectului de lege de revizuire a Constituţiei adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului, iar nu o singură dată, cu privire la legea de revizuire adoptată de cele două Camere ale Parlamentului. Totodată, pentru a asigura claritatea, precizia şi predictibilitatea legii, textul ar trebui să prevadă expres că instanţa constituţională se pronunţă asupra legii adoptate de ambele Camere, nu de fiecare dintre acestea. 6. În ceea ce priveşte sintagma „care procedează potrivit legii“ din cuprinsul articolului unic pct. 2, aceasta este neclară, contrar exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Referitor la sintagma „care procedează potrivit legii“ din cuprinsul aceluiaşi nou alin. (3) al art. 6, se susţine că, prin formularea sa generală, poate conduce la interpretări diferite în practică. Astfel, se poate interpreta că norma de trimitere vizează fie Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, fie Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Astfel, dacă sintagma „care procedează potrivit legii“ din teza întâi a art. 6 alin. (3) se corelează cu fraza următoare din acelaşi articol, care limitează competenţa de control a Curţii Constituţionale doar la prevederile art. 152 din Constituţie intitulat „Limitele revizuirii“, ar rezulta o viziune contrară Constituţiei în privinţa atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, întrucât ar limita controlul acesteia doar la aspectele de fond ale revizuirii. Dacă, însă, sintagma „care procedează potrivit legii“ din teza întâi a art. 6 alin. (3) se corelează cu Legea nr. 47/1992, ar rezulta o viziune conformă cu Constituţia în privinţa atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, întrucât ar permite acesteia să îşi exercite controlul din oficiu în mod plenar, atât cu privire la aspectele de fond (limitele revizuirii), cât şi cu privire la cele de procedură (număr voturi, ordinea de sesizare a Camerelor, procedura de mediere, dacă este cazul, ş.a.). 7. Precizează, în continuare, că teza finală a art. 6 alin. (3), nou-introdus, prevede că iniţiativa de revizuire se consideră nefinalizată dacă „depăşeşte“ limitele revizuirii. Autorii obiecţiei apreciază că utilizarea acestei sintagme este confuză, întrucât „a depăşi“ nu presupune în mod necesar şi „a încălca“ limitele revizuirii ori a contraveni acestora. Raportul de constituţionalitate nu presupune perfecta concordanţă ori conformitate a legilor cu Constituţia, ci poate fi considerat îndeplinit şi în caz de absenţă a contrarietăţii ori a contradicţiilor flagrante, ipoteze care nu sunt ideatic incluse în noţiunea de „depăşire“ a limitelor revizuirii Constituţiei. 8. De asemenea, consideră că este neclară şi sintagma „se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“, în cazul în care se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii. În acest sens, arată că, potrivit art. 23, art. 24 alin. (2) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, procedura de organizare a referendumului naţional ar începe înaintea datei expirării termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în 3 zile de la data stabilirii zilei referendumului fiind demarate operaţiunile de constituire a Biroului Electoral Central, a birourilor electorale de circumscripţie ale judeţelor, a Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, a biroului electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi a oficiilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Or, în situaţia în care Curtea Constituţională se pronunţă în sensul că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, nu rezultă în mod clar ce se întâmplă cu birourile electorale deja constituite şi cu actele adoptate de acestea. Mai exact, trebuie determinat dacă sintagma „procedura urmând a fi reluată“ implică şi procedura de organizare a referendumului naţional deja începută, dar a cărei continuare depinde de o condiţie suspensivă - decizia Curţii Constituţionale prin care se atestă că nu sunt depăşite limitele revizuirii. Arată că din paragraful 40 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 612 din 3 octombrie 2017 ar rezulta, însă, că sintagma menţionată priveşte procedura parlamentară: „Faptul că Parlamentul va trebui să reia procedura de adoptare a legii de revizuire este, de fapt, o consecinţă a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, înscris în art. 147 din Legea fundamentală.“ 9. Se mai susţine că sunt neclare şi dispoziţiile articolului unic pct. 2 referitoare la art. 6 alin. (4) teza a doua, nou-introdus, potrivit cărora: „Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului naţional.“ 10. Se arată că, urmare a acestei prevederi, data stabilirii zilei referendumului la care se face referire la art. 23, art. 24 alin. (2) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 nu este suficient de certă din moment ce poate fi interpretată ca fiind fie data adoptării iniţiativei de revizuire, fie data aducerii la cunoştinţa publică a zilei referendumului, fie data la care se pronunţă Curtea Constituţională (aceasta fiind şi data la care instituţiile implicate în organizarea referendumului ştiu cu certitudine că referendumul va avea loc). 11. În fine, în ce priveşte sintagma „de îndată“ din cuprinsul articolului unic pct. 2, se consideră că nu este suficient de previzibilă, fiind destul de interpretabilă pentru a permite Guvernului să aducă la cunoştinţa publică data referendumului naţional într-o zi ulterioară celei în care a fost adoptată iniţiativa de revizuire. Or, în acest caz, spre exemplu, perioada campaniei pentru referendum, care, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, „începe la data aducerii la cunoştinţa publică a datei referendumului“, va fi stabilită, de fapt, de Guvern. 12. Faţă de argumentele expuse mai sus, solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege menţionate. 13. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 14. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, cu Adresa nr. 2/3.881 din 24 aprilie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.040 din 23 aprilie 2018, în care consideră că motivele invocate de către autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute. În acest sens, arată că parcurgerea procesului legislativ pe care legea dedusă controlului de constituţionalitate l-a urmat în cadrul Parlamentului evidenţiază că textele la care se raportează autorii sesizării au existat încă de la momentul adoptării iniţiale a legii, respectiv al primei sesizări adresate Curţii Constituţionale, formulate de grupurile parlamentare ai căror membri semnează şi prezentul demers. Întrucât reformulările de text aduse nu au afectat sintagmele care în viziunea autorilor ar fi neclare, iar, pe cale de consecinţă, sunt neconforme cu exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, apreciază că argumentele aduse de aceştia şi considerentele pe care îşi fundamentează prezenta sesizare de neconstituţionalitate puteau face obiectul sesizării iniţiale, ţinând seama de momentul procedural în care legea se regăseşte. 15. Pe fondul criticii, arată că intervenţia legislativă de completare sub forma unui nou alineat, alin. (3), are rolul de a stabili procedura pe care trebuie să o urmeze proiectul legii constituţionale ulterior momentului adoptării de către fiecare Cameră a Parlamentului, respectiv de către Camerele reunite în cazul existenţei unei divergenţe cu privire la redactările diferite. Niciuna dintre acţiunile pe care Parlamentul urmează să le întreprindă, de înaintare la Curtea Constituţională a proiectului legii constituţionale, după adoptarea acestuia, şi de reluare a procedurii legislative în situaţia în care iniţiativa de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, nu reprezintă elemente de noutate. Trimiterea către Curtea Constituţională a proiectului legii constituţionale reprezintă o consacrare a principiului colaborării loiale pe care autorităţile şi instituţiile publice trebuie să o manifeste în acţiunile lor, din perspectiva asigurării funcţionării eficiente a mecanismului statal. Reluarea procedurii legislative, în situaţia constatării de către Curtea Constituţională a depăşirii limitelor de revizuire, reprezintă o consecinţă directă a caracterului general obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional. Apreciază ca fiind neîntemeiată şi pretinsa neconstituţionalitate a sintagmei „care procedează conform legii“ din articolul unic pct. 2, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, întrucât existenţa acestei menţiuni nu afectează funcţionarea instituţiei fundamentale. 16. Cu privire la considerentele care, în opinia autorilor, ar fundamenta neconstituţionalitatea termenului „depăşeşte“ de la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, ca urmare a impreciziei sale, opinează că acestea nu surprind natura juridică a reglementării criticate. Având în vedere necesitatea aplicării unitare a cadrului normativ al revizuirii Constituţiei în ansamblul legislaţiei naţionale, este imperativ ca deciziile luate în activitatea de legiferare să asigure concordanţa cu prevederile actului normativ de acelaşi nivel cu care legea criticată se află în conexiune, astfel încât să fie evitat potenţialul conflict dintre normele juridice succesive. În speţă, dispoziţiile tezei a 2-a a alin. (3) al art. 6 asigură corelarea cu prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, asigurând, astfel, continuitatea şi fluenţa în aplicarea procedurii privind revizuirea Constituţiei. 17. De asemenea, apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile autorilor care ar sprijini neconstituţionalitatea sintagmei „se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“, care se regăseşte la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, argumentaţia prezentată neţinând seama că atât procedurile privind înfiinţarea la nivel naţional a birourilor electorale şi a biroului electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, cât şi desemnarea membrilor care compun aceste structuri, la care autorii fac trimitere, nu pot fi demarate anterior stabilirii datei referendumului, referinţă care, la rândul său, nu poate fi fixată fără ca legea de revizuire să parcurgă integral procedura legislativă, inclusiv reluarea acesteia în situaţia în care instanţa de contencios constituţional constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire. Prin urmare, nu se poate reţine ca fiind reală perspectiva autorilor potrivit căreia înfiinţarea efectivă a organismelor electorale cu rol în organizarea şi desfăşurarea procesului referendar ar urma să aibă loc anterior finalizării procedurii legislative din Parlament. Contrar afirmaţiilor prezentate în sesizare, apreciază că dispoziţiile care stabilesc data de referinţă din legea criticată sunt clare, precise şi previzibile, destinatarii normei juridice putând determina cu exactitate ziua desfăşurării referendumului, redactarea fiind specific normativă şi având o formă juridică adecvată. 18. Opinează, cu privire la prevederea care stabileşte în sarcina Guvernului aducerea, de îndată, la cunoştinţa publică a textului şi datei de referinţă, că reprezintă o consecinţă a rolului acestuia în organizarea referendumului, prevăzut la art. 15^1 alin. (3) şi art. 48 din Legea nr. 3/2000. În dezacord cu susţinerile autorilor, afirmă că interpretarea expresiei „de îndată“ care să conducă la concluzia că îndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina Guvernului s-ar putea realiza într-o zi ulterioară nu este fundamentată de conţinutul normativ al prevederii în care sintagma criticată se integrează. 19. Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, cu Adresa nr. I 828 din 18 aprilie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.890 din 18 aprilie 2018, în cuprinsul căruia arată că, în examinarea obiecţiei de neconstituţionalitate, va trebui să se aibă în vedere, în primul rând, condiţiile legale de admisibilitate ale sesizării, întrucât obiecţia este formulată după ce legea a fost reexaminată de Parlament, ca urmare a cererii Preşedintelui României, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie. Face referire la Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, prin care Curtea a reţinut că este inadmisibil ca titularii dreptului de sezină să sesizeze alternativ şi succesiv, pe motive identice sau diferite, un număr nelimitat de obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la o anumită lege, împrejurare care ar prelungi nepermis procedura legislativă şi ar bloca indirect finalizarea acestei proceduri şi, deci, intrarea în vigoare a actului adoptat de Parlament. De asemenea, invocă art. 57 din Constituţie, care instituie principiul bunei-credinţe, arătând că una dintre consecinţele juridice ale acestuia este invocată şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, prin care s-a reţinut că numai exercitarea dreptului cu bună-credinţă, în interiorul termenelor instituite de legiuitorul constituant sau ordinar, are caracter legitim şi se bucură de protecţia oferită de lege şi de Constituţie. 20. Faţă de cele arătate, solicită Curţii Constituţionale să constate că sesizarea de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile legale de admisibilitate şi, ca urmare, să o respingă ca inadmisibilă. 21. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care au următorul cuprins: "ARTICOL UNIC Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ART. 6 (1) Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 150 şi 151 din Constituţia României, republicată, şi prezentei legi. 2. La articolul 6, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins: (3) Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată. (4) Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul legii constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia Curţii Constituţionale. Cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului naţional. (5) Persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea acestuia, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituie contravenţii, precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt cele stabilite la art. 4, art. 7 alin. (1), precum şi în capitolele IV-VI. Rezultatul referendumului naţional se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) şi ale art. 7 alin. (2). 3. La articolul 15 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a) potrivit prezentei legi, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituţie" 24. Dispoziţiile din Legea fundamentală invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) care statuează obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 25. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, va purta asupra a trei aspecte: subiecţii care au sesizat Curtea Constituţională, termenul de sesizare şi obiectul sesizării. 26. (1.1.) În ce priveşte prima problemă, referitoare la titularii dreptului de sesizare, reţinem că aceasta a fost formulată de un număr de 28 de senatori, dintre care 15 sunt membri ai Partidului Naţional Liberal şi 13 sunt membri ai Uniunii Salvaţi România, fiind depusă la Curtea Constituţională la data de 12 aprilie 2018. O zi mai târziu, pe 13 aprilie 2018, s-au înregistrat la Curtea Constituţională, din partea unui număr de 8 senatori membri ai Partidului Naţional Liberal, solicitările de a se lua act de retragerea semnăturilor de susţinere a sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate. 27. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că exercitarea controlului de constituţionalitate este o atribuţie de ordin constituţional, instituită prin prevederile art. 146 din Legea fundamentală, în considerarea importanţei deosebite în amenajarea constituţională a ansamblului legislativ şi a rolului Curţii Constituţionale în menţinerea caracterului de stat de drept şi democratic al statului român. Fiind concepută de legiuitorul constituant ca garant al supremaţiei Constituţiei, actul normativ supraordonat întregului sistem normativ naţional, Curtea Constituţională duce la îndeplinire o îndatorire constituţională fundamentală, pe care nu o poate nesocoti sau ignora. De aceea, odată sesizată, nu se poate dezînvesti de exercitarea oricăreia dintre atribuţiile conferite acesteia prin prevederile constituţionale. Toate competenţele sale sunt de ordine publică, soluţia ce urmează să se pronunţe fiind de interes general, cu consecinţe asupra întregii ordini juridice şi sociale, astfel că renunţarea titularilor dreptului de sezină, din motive subiective, de natură personală sau conjuncturală, la demersul procesual deja iniţiat nu are niciun efect asupra desfăşurării ulterioare a procedurii controlului de constituţionalitate, care, odată declanşat, trebuie continuat de instanţa constituţională până la finalizarea acestuia cu o decizie definitivă şi general obligatorie. Singurul act care nu are asemenea efecte îl constituie avizele consultative emise cu privire la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. 28. Aceeaşi a fost şi concluzia Consiliului Constituţional francez confruntat cu o situaţie similară, în care a constatat că nicio dispoziţie din Constituţia Republicii Franceze sau din legea organică referitoare la Consiliul Constituţional nu permite ca, în situaţia în care subiecţii abilitaţi să sesizeze Consiliul Constituţional înţeleg să se desisteze în demersul lor, aceasta să reprezinte un obstacol în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate declanşat. Consiliul Constituţional a arătat că nu va ţine cont de asemenea declaraţii de renunţare decât în caz de eroare materială, fraudă sau viciu de consimţământ (Decizia 96-386 DC din 30 decembrie 1996). 29. Totodată, Curtea precizează că, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, în procedura controlului de constituţionalitate nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la stingerea procesului, textul legal menţionat nefăcând nicio diferenţiere după cum este vorba despre controlul anterior sau posterior de constituţionalitate ori despre exercitarea oricărei altei atribuţii prevăzute de Constituţie în competenţa Curţii Constituţionale. Or, ubi lex non distinguit nec nos distiguere debemus. 30. Prin urmare, nu poate fi o cauză de inadmisibilitate a sesizării retragerea semnăturilor de susţinere, după înregistrarea la Curtea Constituţională a acesteia şi demararea procedurilor premergătoare pe care acest tip de control de constituţionalitate le presupune, respectiv înştiinţarea Preşedintelui României cu privire la exercitarea controlului de constituţionalitate a priori - cu consecinţa temporizării promulgării legii până la pronunţarea deciziei Curţii -, precum şi solicitarea punctelor de vedere de la autorităţile prevăzute de art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992. 31. (1.2.) Referitor la termenul prevăzut de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, Curtea apreciază că a fost respectat. Astfel, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv termenul de 5 zile înainte ca legea să fie trimisă spre promulgare, şi de două zile, în cazul adoptării legii în procedură de urgenţă, au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora; în acest caz, însă, pentru a fi reţinută admisibilitatea sesizării, este esenţial ca legea să nu fi fost promulgată în prealabil de Preşedintele României. Faptul că legiuitorul a reglementat în Legea nr. 47/1992 un termen de protecţie are semnificaţia unei garanţii asociate dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, care implică o interdicţie totală de a se promulga legea în acest termen. Termenul menţionat nu poate fi calificat ca fiind unul de decădere, în sensul că numai în acest termen poate fi sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea unei obiecţii de neconstituţionalitate. Formulând obiecţia în afara termenului, autorul acesteia se expune posibilităţii ca, până la acest moment, Preşedintele să promulge legea, dar, odată sesizată Curtea şi în condiţiile în care aceasta încunoştinţează Preşedintele cu privire la faptul că legea se află în control a priori de constituţionalitate, Preşedintele, în tot acest timp, nu are competenţa de a emite decretul de promulgare (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 25). 32. Prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, Curtea Constituţională a realizat o sinteză a situaţiilor întâlnite în jurisprudenţa sa, sub aspectul termenului în care poate fi sesizată în vederea exercitării controlului a priori de constituţionalitate, evidenţiind existenţa a patru ipoteze distincte. Primă ipoteză prezentată nu punea probleme de admisibilitate, fiind reprezentată de situaţia în care sesizarea s-a realizat în termenele prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018). 33. O a doua ipoteză a vizat sesizările realizate în termenele prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, dar în care legea a fost promulgată de Preşedintele României anterior sesizării (Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010). În condiţiile promulgării intempestive, Curtea a constatat că „sesizarea s-a realizat în termenul legal de protecţie, în interiorul căruia Preşedintele României nu are dreptul de a promulga legea, întrucât dreptul său se naşte ulterior, după expirarea termenelor de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Conduita Preşedintelui României nu poate constitui un impediment în calea controlului de constituţionalitate, iar subiectele de drept îndrituite să declanşeze controlul nu pot fi lipsite de dreptul lor constituţional, consacrat de art. 146 lit. a). O interpretare contrară a dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la termenele de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale ar lăsa fără efecte juridice norma constituţională, ceea ce este inadmisibil“. 34. O a treia ipoteză individualizată de Curte s-a referit la situaţia în care sesizarea s-a realizat după expirarea termenelor prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, însă legea nu a fost promulgată de Preşedintele României anterior sesizării. Reiterând caracterul de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, Curtea a reţinut că „nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora“. Mai mult, Curtea a statuat că „în exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională“, astfel că s-a considerat legal învestită şi, în consecinţă, a purces la verificarea de fond a legii (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017). Mai mult, Curtea a statuat că, în cazul în care, după sesizarea sa şi încunoştinţarea Preşedintelui că legea se află în control a priori de constituţionalitate, acesta promulgă totuşi legea, „conduita Preşedintelui nu este opozabilă Curţii Constituţionale, aceasta neputându-se dezînvesti prin pronunţarea unei soluţii de inadmisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate pe acest motiv. Emiterea unor asemenea decrete cu nerespectarea art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, în condiţiile în care Preşedintele a fost încunoştinţat despre faptul că legea se află în control a priori de constituţionalitate, nu constituie un motiv pentru respingerea ca inadmisibilă a obiecţiei. Prin urmare, decretul emis, neavând un efect dirimant, nu poate bloca exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, astfel încât Curtea va analiza obiecţia în cadrul controlului a priori, chiar dacă legea a fost promulgată“ (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 26). 35. Ultima ipoteză evidenţiată de Curtea Constituţională a fost cea referitoare la sesizarea realizată după expirarea termenelor prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi după ce legea fusese promulgată de Preşedintele României anterior sesizării. În această situaţie, obiecţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă (de exemplu, Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010). Aceasta, deoarece sesizarea Curţii Constituţionale după epuizarea termenului de protecţie prevăzut în favoarea titularilor dreptului de a formula obiecţii de neconstituţionalitate, chiar înăuntrul termenului de 20 de zile prevăzut de Constituţie pentru promulgare, dar după promulgare sau în aceeaşi zi cu promulgarea, nu poate declanşa controlul de constituţionalitate, întrucât Preşedintele României şi-a exercitat în mod legitim atribuţia constituţională, iar prin actul promulgării, legea adoptată de Parlament nu mai poate fi supusă controlului preventiv de constituţionalitate. Cu alte cuvinte, depăşirea termenului de protecţie coroborată cu promulgarea legii, ambele anterioare sesizării Curţii Constituţionale, lipsesc de obiect controlul de constituţionalitate. 36. Separat de cele patru ipoteze analizate, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018 a fost luată în discuţie o situaţie inedită, în care sesizarea s-a realizat înainte de promulgarea legii, dar ca urmare a faptului că termenul de promulgare a fost întrerupt prin două sesizări de neconstituţionalitate, formulate prealabil sesizării deduse examenului Curţii, sesizări deja soluţionate de instanţa de control constituţional, prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018. Curtea a apreciat că, în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, admisibilitatea sesizării nu poate fi raportată decât la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, iar nu la lipsa decretului de promulgare. Cu alte cuvinte, după expirarea termenului de 5 zile sau 2 zile, după caz, şi a termenului de 20 de zile în care legea ar fi fost promulgată în lipsa cauzei de întrerupere a procedurii de promulgare (sesizarea anterioară a instanţei constituţionale), titularii dreptului de a sesiza instanţa constituţională pierd acest drept, cu consecinţa că obiecţiile de neconstituţionalitate formulate peste aceste termene vor fi respinse ca inadmisibile. Un nou drept de a sesiza Curtea se naşte după reexaminarea legii în Parlament, în cazul în care, în urma efectuării controlului, s-a constatat neconstituţionalitatea legii criticate. Într-o atare ipoteză devin incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborate, de această dată, cu dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie, care prevăd un nou termen de promulgare de 10 zile, iar nu cu dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Constituţie, termenul de 20 de zile pentru promulgare nefiind aplicabil în ipoteza legii adoptate de Parlament, după reexaminare. Curtea a precizat (paragraful 66) că, într-o interpretare „bazată pe ideea că nu există un termen limită pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional, s-ar putea ajunge la împrejurarea în care titularii dreptului de sezină ar formula alternativ şi succesiv, pe motive identice sau diferite, un număr nelimitat de obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la o anumită lege, ceea ce ar prelungi nepermis procedura legislativă, blocând indirect finalizarea acestei proceduri şi, deci, intrarea în vigoare a actului adoptat de Parlament. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, instituirea prin lege a unor termene nu are ca scop decât disciplinarea raporturilor juridice născute între părţi şi preîntâmpinarea unei conduite abuzive, şicanatorii, a titularilor dreptului pentru care se instituie obligaţia respectării acestor termene. Prin urmare, odată reglementate termenele procedurale şi substanţiale care vizează raporturile constituţionale dintre autorităţile publice, termene care au ca finalitate stabilirea unei rigori în derularea procedurii legislative, respectarea acestora se impune cu forţă egală tuturor subiectelor de drept aflate în ipoteza art. 146 lit. a) din Constituţie, care sunt obligate deopotrivă să se încadreze în prescripţia legală dacă apreciază că sunt temeiuri pentru sesizarea Curţii Constituţionale“. 37. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, dedusă în cauza de faţă controlului de constituţionalitate, a fost adoptată, după reexaminare, de Senat la 26 martie 2018 şi de Camera Deputaţilor la 4 aprilie 2018, în aceeaşi zi fiind depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii. Curtea Constituţională a fost sesizată la data de 12 aprilie 2018, aşadar în afara termenului fixat prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere însă faptul că legea nu fusese încă promulgată de Preşedinte, în virtutea art. 77 alin. (3) din Constituţie, şi ţinând cont de cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus prezentată, sesizarea este admisibilă din această perspectivă. 38. (1.3.) În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea observă că acesta se încadrează în cerinţa esenţială instituită prin art. 146 lit. a) din Constituţie, care consacră competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora. În jurisprudenţa sa, Curtea a dezvoltat analiza acestei condiţii de admisibilitate, pentru ipoteza în care sesizarea vizează neconstituţionalitatea unei legi adoptate de Parlament în procedura reexaminării, aşa cum este situaţia în cauza de faţă. 39. În prezenta cauză, Curtea reţine că, iniţial, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 5 septembrie 2017, Curtea Constituţională fiind sesizată, înainte de promulgarea legii, cu exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la aceasta. Prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, Curtea a admis parţial obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire la sintagma „în termen de două zile“ cuprinsă în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, la art. 6 alin. (5) fraza a doua, precum şi la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000] şi cele ale articolului unic pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale. 40. Ulterior, a fost declanşată procedura reexaminării legii de către cele două Camere ale Parlamentului în vederea punerii lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În urma dezbaterilor, Senatul a adoptat legea, după reexaminare, la data de 11 decembrie 2017, iar Camera Deputaţilor la 22 decembrie 2017. 41. Curtea Constituţională a fost din nou sesizată, pronunţându-se prin Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018, prin care a constatat că legea astfel adoptată respectă cele statuate prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, aceasta fiind finalitatea procedurii reexaminării desfăşurate în cele două Camere ale Parlamentului. 42. După pronunţarea acestei decizii de către Curtea Constituţională, Preşedintele României a solicitat Parlamentului să reexamineze dispoziţiile legii adoptate, sub aspectul clarităţii şi preciziei terminologiei folosite. După analizarea acestei cereri, legea a fost adoptată în aceeaşi formă la 26 martie de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, şi la 4 aprilie de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. 43. Aşadar, pe parcursul derulării procedurii legislative, Curtea Constituţională a intervenit de două ori, prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017 constatând neconstituţionalitatea anumitor prevederi din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, iar prin Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018 reţinând că, în urma reexaminării, Parlamentul a pus legea în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia de admitere precedentă. 44. Situaţiei mai sus descrise îi sunt aplicabile cele reţinute în jurisprudenţa sa de Curtea Constituţională în ceea ce priveşte admisibilitatea sesizărilor formulate cu privire la prevederi ce nu au format obiectul reexaminării după pronunţarea de către instanţa de control constituţional a unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii. Astfel, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, Curtea a constatat că decizia prin care obiecţia de neconstituţionalitate a fost parţial admisă are ca efect deschiderea de drept a procedurii complementare de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării. Totodată, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii, ca operaţiune de tehnică legislativă, dar fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză. De asemenea, Curtea a arătat că, în procedura reexaminării, Parlamentul nu are competenţa constituţională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, putând modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, „alte îmbunătăţiri“ ce ar viza legea criticată se pot face numai prin alte legi sau ordonanţe de modificare şi completare. 45. Prin decizia citată, Curtea a constatat că, în condiţiile în care critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Aceeaşi concluzie a fost consacrată şi prin deciziile nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, şi deciziile nr. 251*) şi nr. 252**) din 19 aprilie 2018, nepublicate la momentul pronunţării prezentei decizii. În cuprinsul acestora, Curtea a statuat că, prin formularea unei sesizări privind neconstituţionalitatea unei legi adoptate de Parlament în procedura reexaminării, nu pot fi exprimate critici de neconstituţionalitate noi cu privire la texte care nu au fost avute în vedere în procesul reexaminării. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 251 din 19 aprilie 2018 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018. **) Decizia Curţii Constituţionale nr. 252 din 19 aprilie 2018 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018. 46. Or, în cauza de faţă, criticile formulate de autorii sesizării vizează în exclusivitate prevederi din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 care nu a fost necesar să fie reexaminate de Parlament, nefiind constatată de instanţa de control constituţional contrarietatea acestora cu texte sau principii din Legea fundamentală. Prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, Curtea a constatat că sunt neconstituţionale prevederile articolului unic pct. 2, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privitor la stabilirea unui termen de două zile în care Parlamentul să trimită legea de revizuire a Constituţiei către Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, cele ale articolului unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (5) din Legea nr. 3/2000, prin care se atribuia Guvernului competenţa de a stabili, prin hotărâre, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei şi, implicit, abrogarea corelativă a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, care stipulează expres că obiectul şi data referendumului se stabilesc prin lege, şi, în fine, prevederea din articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000, care reglementează suportarea cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei din bugetul de stat, care se regăsea deja în acelaşi act normativ. 47. Prin obiecţia de neconstituţionalitate soluţionată prin Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018, Curtea a fost sesizată pentru a se pronunţa cu privire la măsura în care Parlamentul s-a conformat celor statuate prin decizia de admitere anterioară. În urma verificării, Curtea a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate, constatând că Parlamentul a respectat obligaţia constituţională înscrisă în art. 147 alin. (3) de a pune în acord prevederile legii cu observaţiile Curţii Constituţionale. 48. Criticile formulate în cauza de faţă vizează alte aspecte decât cele cu privire la care Curtea s-a pronunţat în sensul constatării neconstituţionalităţii şi pe care Parlamentul le-a corectat în mod corespunzător. În speţă, criticile reclamă lipsă de precizie şi claritate a unor sintagme care au existat în chiar forma iniţială a legii şi a căror constituţionalitate ar fi putut fi contestată prin intermediul primei obiecţii de neconstituţionalitate formulate. Ca atare, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la obiectul sesizării, care, în această etapă a procedurii legislative, nu îl poate reprezenta decât măsura în care Parlamentul şi-a îndeplinit obligaţia constituţională amintită, fiind depăşită etapa în care ar fi putut fi formulate critici de neconstituţionalitate cu privire la oricare dintre prevederile legii adoptate, dar încă nepromulgate. (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate 49. Întrucât obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, pentru motivele mai sus detaliate, Curtea apreciază că nu se mai impune examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării. 50. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
