Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Andreea-Mihaela Mitrea în Dosarul nr. 8.336/3/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.778D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 574 din 16 septembrie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.336/3/2019, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Andreea-Mihaela Mitrea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind drepturi salariale acordate funcţionarilor publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, potrivit expunerii de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, scopul acestui act normativ a fost reglementarea şi eliminarea discrepanţelor şi a disfuncţionalităţilor salariale existente în cazul personalului plătit din fonduri publice. A fost avută în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi s-a urmărit stabilirea aceluiaşi nivel salarial pentru funcţiile comune existente în cadrul familiilor ocupaţionale. Deşi tratamentul juridic aplicabil personalului bugetar din familia ocupaţională „Administraţie“ care are acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate şi aceleaşi studii trebuie să fie identic, totuşi există diferenţe mari în ceea ce priveşte valoarea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Astfel, în familia ocupaţională „Administraţie“ există funcţionari publici care au salariul de bază la nivel maxim, în timp ce alţii, cu aceeaşi încadrare, nu se află la nivelul maxim, acesta urmând să fie atins abia în anul 2022. 6. Prin aplicarea art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, persoanele care au promovat în anul 2018 (după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017), de exemplu, la gradul „superior 2“ au, începând cu luna ianuarie 2019, un salariu de bază mai mare decât un funcţionar public cu grad „superior 5“. În esenţă, există în cadrul aceleiaşi instituţii două salarii de bază pentru acelaşi grad profesional. Se mai susţine că art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuia să reglementeze şi situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mare decât cel aflat în plată. În acest caz, salariul de bază mai mare trebuie să fie acordat tuturor persoanelor care au acelaşi grad sau aceeaşi treaptă profesională, cu aplicarea gradaţiei corespunzătoare fiecărui caz. Neconstituţionalitatea art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie analizată prin raportare la art. 10 şi art. 39 alin. (2) din aceeaşi lege, existând în aceeaşi instituţie funcţionari publici cu acelaşi grad şi gradaţie mai mică ce au salariul de bază mai mare decât cei care au grad profesional superior şi o gradaţie mai mare. Este o evidentă inegalitate ca, pentru aceleaşi funcţii, grade/trepte şi gradaţii, salariul de bază (fără gradaţii) să fie diferit, iar singurul criteriu în stabilirea salariului de bază să fie momentul la care angajatul este încadrat pe funcţie, gradaţie/treaptă. 7. De asemenea, autoarea excepţiei invocă încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009 în care s-a statuat că puterea de lucru judecat se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor, acestea fiind general obligatorii şi impunându-se cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. De asemenea, arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică. În concluzie, aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, care sunt obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 21 decembrie 2016. 8. Invocând încălcarea prevederilor art. 148 din Constituţie, autoarea excepţiei arată că, din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, salariul, în principiu, este o valoare patrimonială, care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, în timp ce personalului din familia ocupaţională „Administraţie“ care este încadrat la valoarea maximă a salariului de bază prevăzut anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 îi este plătită munca în totalitate, personalului din aceeaşi familie ocupaţională căruia i se aplică art. 38 alin. (1) şi (4) din acelaşi act normativ nu îi este plătită toată munca efectuată (îi va fi plătită munca în totalitate când va ajunge la valoarea maximă a salariului de bază - adică în anul 2022). 9. În final, autoarea excepţiei susţine că sunt încălcate principiile egalităţii şi nediscriminării, în sensul că Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică etapizat conform art. 38 alin. (1) din acest act normativ. Astfel, în familia ocupaţională „Administraţie“ există funcţionari publici care au salariul de bază la nivel maxim, în timp ce alţii (aflaţi pe aceeaşi încadrare) nu se află la nivelul maxim, urmând să îl atingă abia în anul 2022. Ambele categorii de personal au aceleaşi studii, aceeaşi vechime, dar momentul la care vor avea acelaşi salariu de bază este ales aleatoriu, fără a avea la bază un raţionament bine determinat, neexistând distincţii între situaţii analoage şi comparabile. Funcţionarii al căror salariu de bază a atins deja valoarea maximă beneficiază de un tratament preferenţial. Astfel, diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 10. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că stabilirea salariilor lunare şi acordarea creşterii salariale potrivit unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal bugetar nu au semnificaţia unei discriminări, ci a faptului că s-a urmărit crearea unui sistem de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, eliminând dezechilibrele şi disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare. Or, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, încălcarea acestuia existând doar atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Etapizarea prevăzută de acest text are drept scop ca în intervalul 2019-2022 niciun angajat să nu cunoască, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor în vigoare. Desigur, finalitatea este ca după perioada de implementare a legii, în 2023, toţi salariaţii bugetari să fie salarizaţi potrivit prevederilor acesteia. Faptul că unii vor cunoaşte creşteri salariale, iar alţii stagnări din punctul de vedere al salariului brut încasat nu înseamnă că există o discriminare, ci faptul că se încearcă crearea unui sistem unitar de salarizare, prin eliminarea discrepanţelor mari existente în sistemul public de salarizare. În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, opinia instanţei este că aceasta este neîntemeiată având în vedere că în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate se verifică dacă dispoziţia legală încalcă sau nu drepturile fundamentale ale părţii, or, autoarea excepţiei nu a invocat o astfel de vătămare, ci a invocat că sunt încălcate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins: "(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (...)(4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h)." 15. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la proprietate. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 38 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 327 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1279 din 22 decembrie 2020, sau Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020). 17. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite, ceea ce permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi. 18. Distinct, în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu, prin Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea a reţinut că nu constituie discriminare dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile. 19. Totodată, Curtea a apreciat că, integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătite din fonduri publice. 20. Curtea Constituţională a reiterat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 21. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 22. Referitor la invocarea dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). 23. În acelaşi timp, Curtea a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). 24. Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu instanţelor judecătoreşti. 25. În ceea ce priveşte critica prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, ţinând cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât vizează un alt cadru normativ şi o altă situaţie juridică. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea în mod corespunzător şi în prezenta cauză, inclusiv în privinţa art. 38 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 27. Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 148 din Constituţie, care prevăd prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern, Curtea constată că autoarea excepţiei nu indică actele europene pretins încălcate şi nici nu arată în ce mod acestea sunt încălcate, astfel că această critică apare ca fiind inadmisibilă, nefiind motivată. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andreea-Mihaela Mitrea în Dosarul nr. 8.336/3/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
