Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele unor membri ai săi, în dosarele nr. 14.664/3/2019 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, nr. 39.309/3/2018, nr. 2.545/115/2019, nr. 2.550/115/2019, nr. 2.567/115/2019, nr. 2.460/115/2019, nr. 2.467/115/2019, nr. 2.478/115/2019 şi nr. 2.520/115/2019 ale Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 31.116/3/2019 şi nr. 14.672/3/2019 ale Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.551/63/2020 şi nr. 2.606/63/2020 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.719/97/2019 şi nr. 21.094/3/2019 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 17.092/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 36.564/3/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1.797/99/2020 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 6.434/118/2019 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, nr. 14.657/3/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 3.139/120/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 15.251/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 mai 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea dosarelor nr. 864D/2020, nr. 1.172D/2020, nr. 1.173D/2020, nr. 1.174D/2020, nr. 1.198D/2020, nr. 1.199D/2020, nr. 1.200D/2020, nr. 1.201D/2020, nr. 1.206D/2020, nr. 1.585D/2020, nr. 1.586D/2020, nr. 1.596D/2020, nr. 1.637D/2020, nr. 1.678D/2020, nr. 1.698D/2020, nr. 1.723D/2020, nr. 1.747D/2020, nr. 1.748D/2020, nr. 1.749D/2020, nr. 2.003D/2020 şi nr. 2.050D/2020 la Dosarul nr. 778D/2020, care a fost primul înregistrat. La acelaşi termen, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 17 mai 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 12 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.664/3/2019, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrului de sindicat Alexandra Onofrei, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale, şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 778D/2020. 4. Prin Încheierea din 24 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 39.309/3/2018, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Petru Daniel Spatariu şi alţii, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale, şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 864D/2020. 5. Prin încheierile din 22 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.545/115/2019, nr. 2.550/115/2019 şi nr. 2.567/115/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Gheorghe Dăncău, Neculai Ghiorghioiu şi Adelina Georgiana Mangu Ofiţeru în litigii având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul dosarelor Curţii nr. 1.172D/2020, nr. 1.173D/2020 şi nr. 1.174D/2020. 6. Prin încheierile din 29 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.460/115/2019, nr. 2.467/115/2019, nr. 2.478/115/2019 şi nr. 2.520/115/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5), precum şi ale art. 23 în ceea ce priveşte sintagma structurile centrale ale instituţiilor din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Adina Popescu, Liviu Daniel Pătraşcu, Cristian Vârlan şi Ion Balaure în litigii având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul dosarelor Curţii nr. 1.198D/2020, nr. 1.199D/2020, nr. 1.200D/2020 şi nr. 1.201D/2020. Instanţa a respins cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, pentru că nu îndeplinesc două condiţii de admisibilitate - legătura cu cauza şi să fie în vigoare. 7. Prin Încheierea din 24 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 31.116/3/2019, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrului de sindicat Denisa Chejnoiu într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 1.206D/2020. 8. Prin încheierile din 22 septembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.551/63/2020 şi nr. 2.606/63/2020, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru Chirea şi alţii, respectiv de Victor Gantă şi alţii, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în litigii având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul dosarelor Curţii nr. 1.585D/2020 şi nr. 1.586D/2020. 9. Prin încheierile din 11 septembrie 2020 şi 23 septembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.719/97/2019 şi nr. 21.094/3/2019, Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5) şi ale art. 23 referitoare la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Adina Artimizia Andrei şi alţii, precum şi în numele membrului de sindicat Adrian Ionuţ Zepa, în litigii având ca obiect drepturi salariale, şi face obiectul dosarelor Curţii nr. 1.596D/2020 şi nr. 1.748D/2020. 10. Prin Decizia civilă nr. 1.132 din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 17.092/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5), precum şi ale art. 23 referitoare la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Nica Marius Anghel şi alţii în litigii având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 1.637D/2020. 11. Prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.672/3/2019, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Marius Ionuţ Bota şi alţii într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 1.678D/2020. 12. Prin Încheierea din 1 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 36.564/3/2019, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5), precum şi ale art. 23 referitoare la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrului de sindicat Laura Luminiţa Borota într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 1.698D/2020. 13. Prin Încheierea din 7 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.797/99/2020, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5), precum şi ale art. 23 referitoare la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ cuprinse în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Maria Magdalena Ailincăi şi alţii într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 1.723D/2020. 14. Prin Încheierea din 3 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.434/118/2019, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Veronica Bîtlan şi alţii într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 1.747D/2020. 15. Prin Încheierea din 28 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.657/3/2019, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Petrişor Sorin Stanculea şi Cezar Iulius Coman într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 1.749D/2020. 16. Prin Decizia nr. 893 din 14 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.139/120/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Lăcrămioara Păun şi Marius Petrică Bungă, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale, şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 2.003D/2020. 17. Prin Încheierea din 13 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 15.251/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5) şi ale art. 23 referitoare la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor“ din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Elena Achim şi alţii în litigii având ca obiect drepturi salariale şi face obiectul Dosarului Curţii nr. 2.050D/2020. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii critică sintagma „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, arătând că nu diferenţiază între poliţiştii care îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin. (1) al art. 21. Din cauza acestei omisiuni a legiuitorului, se creează premisele discriminării între funcţionari publici aflaţi în situaţii identice pentru că ordonatorul principal de credite va putea stabili aceste diferenţieri. 19. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 se arată, în prealabil, că naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului aparţin statutului acestei profesii, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, trebuie să fie reglementat prin lege organică. De asemenea, art. 28 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, anterior modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, prevedea că drepturile salariale ale poliţistului, inclusiv sporurile, se stabilesc prin lege. Prin ordinul ministrului de interne, act normativ cu putere inferioară legii organice, ordonatorul de credite nu se va rezuma la aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, ci o va putea completa, prin stabilirea unor criterii suplimentare faţă de cele stabilite prin lege pentru acordarea compensaţiei. Ordonatorul principal de credite a delegat această competenţă ordonatorilor secundari de credite, cuantumurile sporurilor, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, fiind aprobate prin note-raport clasificate ca secrete. Ca atare, beneficiarii acestora nu au posibilitatea să cunoască modalitatea de calcul al sporului pentru pericol deosebit, deşi normele care reglementează această modalitate trebuie să fie caracterizate de stabilitate şi previzibilitate. Prin urmare, dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu îi permit beneficiarului sporurilor să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să îşi reprezinte corect alcătuirea drepturilor sale salariale, încălcându-se, astfel, art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31 şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Este invocată, în susţinere, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care au fost conturate trăsăturile de claritate a normelor legale. 20. Dispoziţiile criticate, prin puterea acordată ministrului de interne de a stabili drepturile salariale ale poliţiştilor, îi permit acestuia să adauge la Legea fundamentală, de vreme ce aceasta prevede că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc numai prin lege. 21. Autorii mai susţin că puterea acordată ministrului de interne de a stabili noi criterii nu poate fi justificată nici prin raportare la o eventuală diferenţiere obiectivă între diversele niveluri de risc sau pericol pe care le implică munca desfăşurată de beneficiarii sporurilor. Aceasta pentru că însuşi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 stabileşte sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei. 22. Prevederile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale pentru aceleaşi motive pentru care sunt contrare Constituţiei şi prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Autorii consideră că toate reglementările legale care au statuat, începând cu Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu privire la sporurile reglementate de textele normative criticate în prezenta cauză sunt neconstituţionale. De altfel, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. În final, autorii prezentei excepţii solicită Curţii Constituţionale să înlăture „dispoziţiile neconstituţionale din întreaga reglementare succesivă a acestei componente salariale, cu influenţă asupra salarizării poliţiştilor“. 23. Cu referire la art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 arată, mai întâi, că sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ introduce o limitare a destinatarilor articolului care este imprecisă. De pildă, printr-un ordin de ministru clasificat, s-a dispus ca aceste prevederi să fie aplicate doar angajaţilor din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, modificându-se, astfel, textul legal. Totodată, angajaţii din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne sunt privilegiaţi faţă de angajaţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei sau al inspectoratelor de poliţie judeţene care desfăşoară aceeaşi activitate şi care, astfel, sunt discriminaţi. Cu alte cuvinte, pentru aceleaşi condiţii de muncă, se stabilesc salarii diferenţiate. 24. Prevederile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare standardelor de calitate a legii, pentru următoarele motive. Acest text legal stabileşte o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituţii publice. Dar, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră reprezintă instituţii publice şi, ca atare, angajaţii acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Din cauza neclarităţii acestui text, a fost posibilă excluderea din câmpul său de aplicare a angajaţilor celor două instituţii publice anterior evocate. Cu toate acestea, apreciază autorii excepţiei, chiar şi dacă ar fi beneficiat de majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare faţă de angajaţii din structurile din subordine/ coordonare, din cauza lipsei unui criteriu obiectiv al diferenţierii. În structurile poliţieneşti, funcţiile în care se încadrează poliţiştii sunt diferenţiate în funcţie de eşalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferenţiere. 25. Prevederile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt discriminatorii, întrucât nu conţin în enumerare şi funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Criteriul temporal al unor legi care, în practică, nu s-au aplicat decât parţial, limitând unele drepturi salariale sau acela al unor reglementări diferite în sensul că anumite componente salariale, începând cu salariul de funcţie şi continuând cu sporuri şi alte drepturi salariale, încalcă principiul egalităţii în drepturi, echităţii, egalităţii de tratament şi al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcţie şi sporurile, iar altora nu, în condiţiile în care cei cărora nu li se aplică au şi coeficienţii mai mici. 26. Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 27. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că textele de lege invocate sunt contrare cerinţelor de stabilitate şi previzibilitate a legii, iar dispoziţiile de lege criticate nu îi permit poliţistului să aibă reprezentarea corectă a alcătuirii şi întinderii drepturilor sale salariale. 28. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele Curţii nr. 1.198D/2020, nr. 1.199D/2020, nr. 1.200D/2020 şi nr. 1.201D/2020, observă, în prealabil, că, potrivit Legii fundamentale, drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc prin lege, ale cărei dispoziţii trebuie să fie clare, previzibile, predictibile şi să nu fie emise prin ordin de ministru cu caracter secret. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 permit ca, prin ordin de ministru, să se reglementeze astfel de aspecte şi, ca atare, să se adauge la Legea fundamentală. 29. Prin art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017 se dă posibilitatea ordonatorului de credite să stabilească în concret mărimea acestei compensaţii. În acest caz, textul nu se referă la sporuri sau premii care au în vedere merite individuale concretizate în rezultate deosebite din punct de vedere cantitativ sau calitativ ale activităţii profesionale, ci se referă la condiţii obiective de desfăşurare a muncii, incidente în cazul unor categorii extinse de personal, astfel că stabilirea unor tratamente diferenţiate între persoane care desfăşoară munca în aceleaşi condiţii în funcţie de rezultatele muncii nu intră în ipoteza normei de lege analizate. 30. Cu referire la art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, arată că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, însă aplicarea unui tratament diferenţiat între funcţionarii publici din administraţia publică centrală şi cei din unităţile teritoriale este motivată de faptul că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile pot fi diferite, prin urmare diferenţierea ar fi pe deplin justificată. 31. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 1.206D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale art. 14 alin. (1) referitoare la sintagma „de până la“ şi alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este întemeiată prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 318 din 21 mai 2019 fiind aplicabile mutatis mutandis. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată. 32. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 1.678D/2020, apreciază că prevederile criticate din cuprinsul art. 14 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale. Astfel, câtă vreme stabilirea procentuală a cuantumului sporului cuvenit/acordat pe categorii de angajaţi nu se face în baza unor criterii precis determinate şi printr-un act normativ public, ci sporul se stabileşte printr-un act individual cu caracter secret, nu se poate aprecia că legea beneficiază de claritate şi precizie. 33. În activitatea de judecată, în litigiile având ca obiect drepturi salariale, în aplicarea legilor de salarizare, a interpretărilor instanţei supreme şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 referitoare la stabilirea salariului la nivelul maxim, apar dificultăţi determinate, în primul rând, de caracterul secret al ordinelor de salarizare, fiind împiedicată cunoaşterea nivelului de salarizare pe categorii de personal, inclusiv accesul la justiţie, din cauza imposibilităţii efectuării verificărilor necesare, neputând fi efectuate nici expertize, experţii nefiind autorizaţi de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. În al doilea rând, nu pot fi analizate criteriile în funcţie de care sporul se acordă diferenţiat şi cuantumul sporurilor cuvenit pentru diferitele categorii de personal. 34. În lipsa unor criterii clare şi precise, în raport cu care se stabileşte cuantumul sporului de risc/pericol deosebit, se creează premisele unor interpretări diferite privind nivelul salariului, atât de către angajator, cât şi de către instanţele judecătoreşti, interpretări care se constituie într-o sursă infinită de litigii, întrucât, prin recunoaşterea unor sporuri superioare, se modifică şi salariul maxim de raportare. 35. Instanţa judecătorească, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimă opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, arătând că este vorba „despre o chestiune litigioasă, astfel că exprimarea opiniei ar echivala cu o antepronunţare“. 36. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 37. Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 38. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 39. Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 40. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că ar putea fi considerate încălcate prevederile constituţionale invocate de reclamant. Astfel, şi Legea-cadru nr. 153/2017 preia sintagmele folosite de Legea-cadru nr. 284/2010, aspectele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 318 din 21 mai 2019 fiind, mutatis mutandis, aplicabile. 41. Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 42. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 43. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile criticate sunt clare, însă impun cunoaşterea legislaţiei în materie, respectiv metodologia de aplicare a legii şi de coroborare a conţinutului acesteia cu dispoziţiile din alte acte normative, ţinând seama de interpretarea sistematică a legislaţiei. 44. Totodată, nu se poate vorbi de o discriminare, întrucât regula acordării sporurilor într-un anumit procent reprezintă opţiunea legiuitorului exprimată în limitele Constituţiei şi destinată a fi aplicată în funcţie de anumite criterii care definesc locurile şi domeniile de activitate. Legiuitorul este îndreptăţit să instituie anumite sporuri la indemnizaţie şi salariile de bază/salariile de funcţie, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoria de personal cărora li se acordă; le poate modifica în diferite perioade de timp; le poate suspenda sau chiar anula, în acest sens fiind şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 25 februarie 2016. 45. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 46. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 47. Guvernul, în Dosarul Curţii nr. 2003D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 81 din 18 februarie 2020 şi nr. 318 din 21 mai 2019. Excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată, pentru că atât Ministerul Apărării Naţionale, cât şi Ministerul Afacerilor Interne sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care sunt formate din structuri centrale şi structuri şi forţe subordonate acestora. Pe de altă parte, în Dosarul Curţii nr. 778D/2020, făcând referire la Decizia Curţii nr. 318 din 21 mai 2019, consideră că prevederile art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale. 48. Excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI este întemeiată, prin raportare la art. 1 alin. (4) şi (5) şi la art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, ţinând seama de Decizia Curţii Constituţionale nr. 318 din 21 mai 2019, iar prevederile art. 31 din Legea fundamentală nu sunt incidente. 49. Excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit punctului de vedere al Guvernului din Dosarul Curţii nr. 778D/2020, este neîntemeiată, având în vedere că dacă legiuitorul ar fi stabilit în concret „structurile centrale“ ar fi riscat să omită una dintre acestea, întrucât instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională au organizări diferite care pot suferi modificări chiar la nivel infralegal. 50. Referitor la critica de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Guvernul invocă, în cele două dosare menţionate ale Curţii, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, şi conchide că aceasta este inadmisibilă, întrucât prevederile criticate nu mai sunt în vigoare. De asemenea, menţionează că autorii excepţiei nu şi-au întemeiat acţiunea pe aceste prevederi legale. 51. Referitor la critica de neconstituţionalitate a normelor de la art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizând instituirea unei pretinse discriminări între diferite categorii de personal plătit din fonduri publice, Guvernul învederează, în Dosarul Curţii nr. 2.003D/2020, că nu sunt discriminatorii, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020, şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 52. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 53. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 54. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, care au următorul cuprins: - Art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003: "(1) Poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază. [...](2) Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.“;" – Art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modul de aplicare în timp, respectiv 1 iulie 2017- 31 decembrie 2018, a acesteia; – Art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. […](5) Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“;" – Art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.“ 55. Cele mai multe dintre prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2003, inclusiv cele criticate în cauza de faţă, au fost abrogate la 1 ianuarie 2010 prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din partea a III-a a capitolului VI din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Având, însă, în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională este legal sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2003. 56. În Dosarul Curţii nr. 2003D/2020, deşi excepţia de neconstituţionalitate ridicată a vizat şi art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa nu a sesizat Curtea şi cu acest articol. Având în vedere această împrejurare, Curtea Constituţională este legal sesizată în acest dosar şi cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 57. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi obligativitatea respectării legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 31 privind dreptul la informare şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la obligativitatea de a se reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici, precum şi cele ale art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 58. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în vederea clarificării conţinutului normativ al art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, este utilă prezentarea elementelor sale componente în funcţie de ipoteza sa de aplicare, pe de o parte, şi de dispoziţia normativă propriuzisă a acestuia, pe de altă parte. Astfel, în ceea ce priveşte câmpul său de aplicare, art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 vizează o categorie determinată de subiecţi de drept, respectiv poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea unui număr determinat de acţiuni, misiuni, operaţiuni ş.a.m.d., după cum urmează: (i) misiuni operative de protecţie a demnitarilor; (ii) acţiuni de gardare, protecţie şi control antiterorist; (iii) acţiuni de supraveghere operativă; (iv) proceduri speciale; (v) activităţi de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România; (vi) culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor; şi (vii) investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit. Poliţiştii care realizează una dintre aceste 7 activităţi beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază, denumit în continuare sporul. 59. Cu referire la natura juridică a acestui spor, Curtea Constituţională a avut ocazia să se pronunţe prin Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006. În cauza soluţionată prin această decizie s-a criticat art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, care prevedea ca în anul 2004 sumele necesare acordării coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor să se asigure prin diminuarea cu 10% a sporului acordat conform art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Curtea Constituţională a reamintit, cu referire la această critică, că sporurile, adaosurile şi alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale. Instituirea şi diminuarea acestora, acordarea întro anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică. 60. Art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 a fost abrogat prin Legea-cadru nr. 330/2009. Cu toate acestea, sporul a supravieţuit şi în noua reglementare [potrivit art. 16 alin. (1) din anexa nr. IV „Reglementări specifice personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 330/2009, „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie beneficiază de un spor de până la 30% calculat la solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, respectiv la salariul de bază.“]. În acelaşi timp, Curtea observă şi o modificare a câmpului de aplicare a normei de acordare a sporului, în sensul lărgirii sferei beneficiarilor acestuia. Evident, acest lucru se datorează faptului că prin Legea-cadru nr. 330/2009 statul român a instituit o reglementare salarială unitară a personalului bugetar din România. Astfel, aşa cum rezultă din titlul anexei nr. IV a acestei legi, salarizarea personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a realizat în mod unitar începând cu această lege. 61. La rândul ei, Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, dar, din nou, sporul a supravieţuit [potrivit art. 14 alin. (1) din cuprinsul anexei nr. VII - „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţional㻓 la Legea-cadru nr. 284/2010, „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.“]. Curtea reţine că denumirea sporului a fost înlocuită cu noţiunea compensaţie de risc/pericol deosebit, în continuare compensaţia, fără a fi, însă, afectat în mod esenţial conţinutul reglementării. 62. În sfârşit, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată, începând cu 30 iunie 2017, prin Legea-cadru nr. 153/2017. Dar, o dată în plus, sporul/compensaţia a fost păstrat/păstrată în această lege, în vigoare şi în prezent, art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, criticat şi el în prezenta cauză, păstrând, în esenţă, conţinutul reglementării din art. 21 alin. (1) al Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003. 63. Curtea reţine, deci, că prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 fac parte dintr-o succesiune de acte normative prin care, începând cu 1 ianuarie 2004 şi până în prezent, s-a acordat unor categorii de beneficiari un drept de natură salarială, denumit spor sau, după caz, compensaţie, prevăzându-se condiţiile sale de acordare. 64. Complementar cu aceste norme substanţiale, legiuitorul a adoptat şi o serie de norme de implementare, în sensul că servesc la punerea efectivă în aplicare a normelor constitutive de drepturi salariale. Astfel, fiecare dintre cele 4 norme juridice de instituire a sporului/compensaţiei a fost însoţită de câte o normă de implementare care, în esenţă, a avut acelaşi conţinut, după cum urmează: (i) art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 - „Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne“; (ii) art. 16 alin. (4) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi procentul de acordare a sporului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“; (iii) art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“; şi (iv) art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“. 65. În prezenta cauză, desigur, având în vedere că dintre normele care au acordat sporul/compensaţia sunt criticate exclusiv art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, sunt criticate exclusiv normele de implementare a acestor două articole, respectiv art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 66. Cu referire, mai întâi, la excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Curtea observă că, în mod greşit, în 16 dintre cele 22 de dosare [dintre cele 22 de dosare conexate, doar în 6, respectiv în dosarele nr. 1.198D/2020, nr. 1.199D/2020, nr. 1.200D/2020, nr. 1.201D/2020, nr. 1.678D/2020 şi nr. 1.698D/2020, în mod corect instanţele judecătoreşti au respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003], instanţele judecătoreşti au sesizat Curtea Constituţională şi cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, contrar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Astfel, în aceste 16 dosare, reclamanţii nu şi-au întemeiat acţiunea şi pe prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ci doar pe cele ale Legii-cadru nr. 284/2010 (în vigoare în intervalul 1 ianuarie 2011 - 30 iunie 2017) şi ale Legii-cadru nr. 153/2017 (în vigoare din 1 iulie 2017 până în prezent). Ulterior, cu încălcarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceştia au ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, nu doar a art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, instanţele judecătoreşti, în loc să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, întrucât nu aveau legătură cu cauzele, au sesizat Curtea Constituţională şi cu privire la aceste prevederi. Prin urmare, Curtea Constituţională, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este datoare să sancţioneze această conduită, atât a autorilor excepţiei, cât şi a instanţelor judecătoreşti respective, de a sesiza Curtea Constituţională cu prevederi legale fără legătură cu cauza şi, ca atare, este inadmisibilă, în cele 16 dosare menţionate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. 67. În continuare, cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că, în realitate, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de omisiunea legiuitorului de a include în enumerare şi pe funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Dar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se atât stabilirea sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială (a se vedea Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 23, sau Decizia nr. 139 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 3 iunie 2020, paragraful 15). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 este inadmisibilă. 68. Cu referire la criticile aduse art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine, pe de o parte, că aceste dispoziţii legale sunt clare şi, pe de altă parte, că aduc în discuţie simple modalităţi de interpretare şi aplicare a lor. Aşa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituţională, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională ce are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie (a se vedea paragraful 18 al Deciziei nr. 548 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 9 octombrie 2020). 69. Mai departe, cu referire la constituţionalitatea art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reiterează jurisprudenţa sa potrivit căreia sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ prevăzute, care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, fac obiectul de reglementare al legii organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005, Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 105 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 2 iunie 2021). În plus, se observă că, prin constatarea neconstituţionalităţii art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, criticile pe care autorii prezentei excepţii le aduc acestor soluţii îşi pierd relevanţa, rămânând, în esenţă, fără obiect (a se vedea, în acest sens, paragrafele 71-79 ale prezentei decizii). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată. 70. Cu referire la constituţionalitatea art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea Constituţională reţine că, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 iulie 2019, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, aveau acelaşi conţinut cu cele cuprinse în art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 71. Astfel, Curtea a reţinut că, prin actul pe care este abilitat de art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 să îl emită, ordonatorul de credite nu se va rezuma doar la un act de aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010, ci va putea să le completeze, instituind condiţii şi criterii de acordare a compensaţiei suplimentare faţă de cele stabilite prin această lege (a se vedea paragraful 18 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 72. Analizând dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea a statuat că, deoarece prevăd că acordarea compensaţiei de risc/pericol deosebit se face într-o marjă de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, ordonatorul de credite are posibilitatea să stabilească în mod concret mărimea acestei compensaţii. Cu toate acestea, a reţinut Curtea, dispoziţiile de lege analizate nu se referă la sporuri sau premii care au în vedere merite individuale concretizate în rezultate deosebite din punct de vedere cantitativ sau calitativ ale activităţii profesionale, ci se referă la condiţii obiective de desfăşurare a muncii, incidente în cazul unor categorii extinse de personal, astfel că stabilirea unor tratamente diferenţiate între persoane care desfăşoară munca în aceleaşi condiţii în funcţie de rezultatele muncii nu intră în ipoteza normei de lege analizate. De altfel, un asemenea tratament ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, paragraful 19 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 73. De asemenea, Curtea a apreciat că nu poate fi invocată nicio eventuală diferenţiere în funcţie de nivelul de risc sau pericol al muncii pentru a justifica stabilirea unor noi criterii de către ordonatorul de credite, de vreme ce dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 precizează, în mod clar, că se referă la „munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit“, iar alin. (2) al aceluiaşi articol de lege circumscrie în mod clar sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei (a se vedea paragraful 20 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 74. Prin urmare, a conchis Curtea, dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 generează incertitudine şi neclaritate în privinţa aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor şi condiţiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite (a se vedea paragraful 21 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 75. În continuare, evocând jurisprudenţa sa referitoare la principiul respectării obligatorii a legilor, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea a statuat că o reglementare ale cărei efecte sunt impredictibile, depinzând de condiţii şi criterii a căror natură nu poate fi anticipată, aşa cum este cea a art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, nu poate fi considerată decât ca fiind contrară exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea paragrafele 22 şi 23 din Decizia nr. 318 din 21 mai 2019). 76. În sfârşit, Curtea a reţinut că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensaţiei în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile şi condiţiile stabilite de lege, aşa cum de altfel statuează şi art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii“ (a se vedea paragraful 24 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 77. În continuare, cu referire la prezenta cauză, Curtea reţine că, pentru intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017, a constatat neconstituţionalitatea normei de implementare a normei de instituire a compensaţiei. De asemenea, reţine că normele de implementare a normelor de instituire a compensaţiei pentru intervalul 1 iulie 2017 - prezent au, în esenţă, un conţinut identic cu cel al normelor constatate ca fiind contrare Constituţiei. Ca atare, prevederile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale. 78. Într-adevăr, motivele reţinute de Curtea Constituţională în pronunţarea soluţiei din Decizia nr. 318 din 21 mai 2019 sunt aplicabile în egală măsură şi cu privire la art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. În plus, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.“, nu permit Curţii Constituţionale să ofere o soluţie diferită în prezenta cauză, având în vedere că art. 14 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 14 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 au un conţinut identic, singura diferenţă vizând intervalul de aplicare a aceleiaşi soluţii normative. Astfel, dacă nu ar fi constatată neconstituţionalitatea şi a normelor de implementare a soluţiilor legislative de acordare a sporului/compensaţiei pentru intervalul 1 iulie 2017 - prezent, beneficiarii îndreptăţiţi la primirea compensaţiei pentru activităţile desfăşurate în acest interval ar fi în mod evident discriminaţi faţă de beneficiarii care şi-au desfăşurat activitatea în intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017. 79. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele unor membri ai săi, în dosarele nr. 14.664/3/2019 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, nr. 39.309/3/2018, nr. 2.545/115/2019, nr. 2.550/115/2019, nr. 2.567/115/2019, nr. 2.460/115/2019, nr. 2.467/115/2019, nr. 2.478/115/2019 şi nr. 2.520/115/2019 ale Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 31.116/3/2019 şi nr. 14.672/3/2019 ale Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.551/63/2020 şi nr. 2.606/63/2020 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.719/97/2019 şi nr. 21.094/3/2019 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 17.092/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 36.564/3/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1.797/99/2020 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 6.434/118/2019 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, nr. 14.657/3/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 3.139/120/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 15.251/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele unor membri ai săi, în dosarele nr. 14.664/3/2019 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, nr. 2.545/115/2019, nr. 2.550/115/2019, nr. 2.567/115/2019, nr. 2.460/115/2019, nr. 2.467/115/2019, nr. 2.478/115/2019 şi nr. 2.520/115/2019 ale Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 31.116/3/2019 şi nr. 14.672/3/2019 ale Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.551/63/2020 şi nr. 2.606/63/2020 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.719/97/2019 şi nr. 21.094/3/2019 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 17.092/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 36.564/3/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1.797/99/2020 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 6.434/118/2019 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, nr. 14.657/3/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 3.139/120/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 15.251/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 3. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele unor membri ai săi, în Dosarul nr. 14.664/3/2019 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, nr. 39.309/3/2018, nr. 2.545/115/2019, nr. 2.550/115/2019 şi nr. 2.567/115/2019 ale Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 31.116/3/2019 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.551/63/2020 şi nr. 2.606/63/2020 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.719/97/2019 şi nr. 21.094/3/2019 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 17.092/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 1.797/99/2020 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 6.434/118/2019 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, nr. 14.657/3/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 3.139/120/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 15.251/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor Sorin Petrişor şi Cezar Iulius Coman, în Dosarul nr. 14.657/3/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi a dispoziţiilor art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele unor membri ai săi, în dosarele nr. 14.664/3/2019 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, nr. 2.460/115/2019, nr. 2.467/115/2019, nr. 2.478/115/2019 şi nr. 2.520/115/2019 ale Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 31.116/3/2019 şi nr. 14.672/3/2019 ale Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.551/63/2020 şi nr. 2.606/63/2020 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2.719/97/2019 şi nr. 21.094/3/2019 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 17.092/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 36.564/3/2019 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1.797/99/2020 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 14.657/3/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 3.139/120/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 15.251/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
