Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 511/256/2019. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 502D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 503D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 8.612/232/2018. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 503D/2019 la Dosarul nr. 502D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate prin Decizia nr. 67 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019. Apreciază că dispoziţiile criticate trebuie coroborate cu prevederile art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, iar noţiunea de „hotărâre“ este expres prevăzută în art. 551 din acelaşi act normativ, care reglementează modalitatea în care hotărârile primei instanţe rămân definitive. 7. În continuare, arată că liberarea condiţionată este o modalitate de individualizare a executării pedepsei închisorii, fiind însă un beneficiu, iar nu un drept al persoanei condamnate. Acordarea liberării condiţionate este lăsată la aprecierea instanţei, care verifică îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege. Textul de lege criticat este clar şi previzibil, necontravenind dispoziţiilor art. 21 din Constituţie sau art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin încheierile din 28 februarie 2019, pronunţate în dosarele nr. 511/256/2019 şi nr. 8.612/232/2018, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, excepţie ridicată din oficiu de instanţa judecătorească, cu ocazia soluţionării unei cereri de liberare condiţionată. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească susţine că data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti reprezintă un termen incert, care depinde de mai multe cauze subiective. Instanţa judecătorească apreciază că modalitatea de formulare a sintagmei „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“ este de natură să încalce criteriile de calitate şi previzibilitate ale legii. Astfel, termenul la care se referă textul criticat depinde de mai mulţi factori subiectivi, şi anume: de data motivării hotărârii primei instanţe, data formulării căii de atac, data de înaintare a dosarului la instanţa ierarhic superioară, data stabilirii primului termen de judecată şi de data motivării instanţei de control judiciar. Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că norma legală criticată contravine prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Consideră că au fost implicit nesocotite dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceştia să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. Din analiza art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, se poate desprinde cu uşurinţă înţelesul textului legal, acesta fiind redactat într-un limbaj care permite destinatarului normei să prevadă modalitatea de aplicare, mai exact momentul de la care începe să curgă termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită. De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la nesocotirea dreptului la un proces echitabil, din moment ce se permite judecătorilor să interpreteze obiectiv respectiva normă în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, şi anume de la rămânerea definitivă a hotărârii. De altfel, instanţa de contencios constituţional, în Decizia nr. 255 din 17 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003, a statuat că „obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor“. De asemenea, „în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21“. Mai mult, în virtutea prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, legiuitorul are prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condiţiile de exercitare a căilor de atac. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.“ 15. Instanţa judecătorească susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, instanţa judecătorească apreciază că sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“ este neclară, deoarece nu se poate determina momentul de la care rămâne definitivă hotărârea judecătorească prin care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate. În acest context, în ceea ce priveşte cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 51, a stabilit că normele legale care privesc procesul penal trebuie să fie clare, precise şi previzibile, ceea ce presupune, printre altele, şi obligaţia legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze şi să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care se constituie în sediul general al materiei şi cele care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia. 17. Totodată, în paragraful 52 al aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că previzibilitatea unui act normativ impune ca acesta să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. 18. Pe de altă parte, Curtea, prin Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, a reţinut că există mai multe metode interpretative, şi anume literală, extensivă, restrictivă, gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică. Or, sensul normei poate fi înţeles/dedus prin metodele interpretative. Dacă în urma parcurgerii metodelor interpretative, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, Curtea a constatat că determinarea şi evaluarea înţelesului normei interpretate nu se pot realiza decât în cadrul ansamblului legislativ reprezentat de dispoziţiile legii din care aceasta face parte, aceasta reprezentând interpretarea sistematică a normei (Decizia nr. 626 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 3 februarie 2021, paragrafele 32-34). 19. Din această perspectivă, Curtea observă că dispoziţiile criticate fac parte integrantă din Codul de procedură penală, astfel că acestea nu pot fi interpretate strict gramatical şi izolat de ansamblul actului normativ din care fac parte, sensul prevederilor legale analizate avut în vedere de legiuitor fiind cel care decurge din interpretarea lor sistematică, prin coroborarea acestora cu restul normelor din cuprinsul actului normativ menţionat (mutatis mutandis, Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 20). 20. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că, dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. Alineatul (3) al aceluiaşi articol prevede că hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare. 21. Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu prevederile art. 551 din Codul de procedură penală, care stabilesc momentul de la care hotărârea primei instanţe rămâne definitivă. Astfel, inclusiv hotărârile pronunţate în materia liberării condiţionate, în primă instanţă, rămân definitive la data expirării termenului de introducere a contestaţiei când nu s-a declarat contestaţie în termen sau când contestaţia declarată a fost retrasă înăuntrul termenului. Totodată, aceste hotărâri rămân definitive la data retragerii contestaţiei, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de introducere a contestaţiei sau la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins contestaţia. 22. Pe de altă parte, Curtea reţine că durata termenului, după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, nu trebuie să fie în toate cazurile de un an, ci acesta este lăsat la aprecierea instanţei, care îl va stabili în funcţie de natura condiţiilor neîndeplinite şi de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 67 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, paragraful 19, a reţinut că termenul fixat de instanţa de judecată, după a cărui expirare cererea sau propunerea de liberare condiţionată poate fi reînnoită şi care poate fi de cel mult un an, este lăsat la aprecierea instanţei, aspect ce se încadrează în logica mecanismului dispunerii liberării condiţionate, care include o apreciere proprie a instanţei cu privire la îndreptarea persoanei condamnate şi la capacitatea acesteia de a se integra în societate. Această apreciere are la bază datele şi informaţiile din procesul-verbal, întocmit de comisia pentru liberare condiţionată cu prilejul formulării propunerii de liberare condiţionată, documentele care atestă menţiunile cuprinse în procesul-verbal anterior precizat, precum şi orice alte informaţii furnizate de administraţia penitenciarului, ce relevă conduita persoanei condamnate în perioada executării fracţiei obligatorii de pedeapsă. Prin urmare, în acord cu particularităţile fiecărei situaţii concrete, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată, în condiţiile în care constată că persoana condamnată nu îndeplineşte condiţiile legale pentru dispunerea acestei forme de executare a pedepsei, stabileşte un interval de timp, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de liberare condiţionată, timp pe care îl consideră necesar pentru ca persoana în cauză să îşi îndeplinească condiţiile a căror neîndeplinire a fost constatată prin hotărârea judecătorească de respingere a cererii de liberare condiţionată, termen a cărui lungime va fi stabilită în funcţie de natura condiţiilor neîndeplinite şi de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. Cum legea nu prevede o lungime minimă a termenului astfel reglementat, ci doar durata lui maximă - de un an, acesta va putea fi un termen extrem de redus, instanţa de judecată învestită conform art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind singura în măsură să aprecieze nevoia de timp pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor legale specifice instituţiei liberării condiţionate. 23. Având în vedere cele anterior menţionate, Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă, astfel că nu sunt încălcate cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nici prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Medgidia în dosarele nr. 511/256/2019 şi nr. 8.612/232/2018 şi constată că dispoziţiile art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
