Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Constantin Minescu în Dosarul nr. 27.566/245/2018 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală, de Moisin Alen Daniel în Dosarul nr. 14.254/197/2019 al Judecătoriei Braşov şi în Dosarul nr. 4.008/232/2018* al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, de Erli Zsolt Csaba în Dosarul nr. 4.568/235/2019 al Judecătoriei Gherla şi de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 2.455/108/2018* al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 31 martie 2022, cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 5 mai 2022. La data de 5 mai 2022, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, şi având în vedere prevederile art. 57 din acelaşi act normativ, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 17 mai 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 3. Prin Sentinţa penală nr. 3.511 din 20 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 27.566/245/2018, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Constantin Minescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva hotărârii judecătorului delegat. 4. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14.254/197/2019, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, excepţie ridicată de Moisin Alen Daniel într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de contopire (alte modificări ale pedepsei). 5. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.568/235/2019, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, excepţie ridicată de Erli Zsolt Csaba într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva hotărârii judecătorului delegat. 6. Prin Încheierea din 9 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.008/232/2018*, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, excepţie ridicată de Moisin Alen Daniel într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 7. Prin Încheierea din 10 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.455/108/2018*, Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect anularea unui act administrativ. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că dispoziţiile criticate exclud de la beneficiul compensării categoria deţinuţilor aflaţi în tranzit şi cea a deţinuţilor internaţi în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică. Aşa fiind, textul este neconstituţional deoarece exclude de la acordarea beneficiului compensării pentru zilele executate în condiţii necorespunzătoare perioadele în care persoanele private de libertate au fost internate în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică. Susţin că măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. 9. Totodată, autorii excepţiei apreciază că acordarea zilelor compensatorii trebuie să fie determinată de condiţiile efective de cazare şi detenţie în unităţile sanitare, cu atât mai mult cu cât în multe astfel de unităţi condiţiile de detenţie sunt necorespunzătoare. Astfel, devine evident faptul că prevederile criticate sunt profund injuste şi discriminatorii, creând o situaţie juridică inechitabilă ce afectează una dintre cele mai vulnerabile categorii de persoane private de libertate, şi anume persoanele bolnave. 10. În continuare, arată că orice persoană aflată în tranzit rămâne pe toată această perioadă o persoană privată de libertate, care are dreptul la respectarea demnităţii umane. Excluderea acestei perioade de la beneficiul compensării creează discriminare, reprezentând o gravă abatere de la principiul egalităţii în drepturi. 11. Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013 este întemeiată. Arată că perioada în care o persoană privată de libertate se află în tranzit poate varia de la o zi la mai multe zile (în speţa de faţă condamnatul s-a aflat în tranzit o perioadă totală de 37 de zile, de regulă câte 7 zile într-o unitate de deţinere subordonată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), ceea ce semnifică faptul că perioada în care persoana s-a aflat în tranzit nu diferă cu nimic, din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie, de situaţia condamnaţilor care se află într-un anumit penitenciar pentru executarea pedepselor. În plus, instanţa reţine că prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate. În condiţiile în care instanţa supremă a apreciat că nu are nicio importanţă dacă persoanele private de libertate execută pedeapsa într-un anumit loc de deţinere sau se află temporar în acel loc, instanţa apreciază că executarea pedepsei nu trebuie să genereze situaţii discriminatorii faţă de condamnaţi, în funcţie de caracterul temporar sau definitiv al repartizării pentru executarea pedepsei într-un anumit loc de deţinere. 12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, instanţa apreciază că aceste prevederi sunt constituţionale, având în vedere că persoanele aflate în infirmerii beneficiază de condiţii de cazare diferite de cele ale celorlalţi deţinuţi, astfel încât nu este încălcat principiul egalităţii în faţa legii. 13. Judecătoria Braşov apreciază că persoanele care se află în infirmerii sau spitale din cadrul sistemului penitenciarelor din România sau în tranzit nu beneficiază nici măcar de posibilitatea de a se analiza dacă executarea pedepsei în aceste condiţii este corespunzătoare, cu atât mai mult cu cât boala ar fi putut surveni ca urmare a acestor condiţii necorespunzătoare de detenţie, astfel încât legea nu protejează în niciun fel interesele acestora. Cu alte cuvinte, în logica textului criticat se ajunge la situaţia în care un condamnat care execută pedeapsa aplicată în condiţii necorespunzătoare are dreptul să îi fie deduse, ca măsură compensatorie, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare (chiar dacă acestea nu sunt consecutive), un număr de 6 zile din pedeapsa aplicată, în timp ce unui deţinut care se află în tranzit, fiind cazat, chiar şi pentru un timp scurt, tot în condiţii necorespunzătoare, sau unui deţinut aflat în infirmerie sau spital nu i se recunoaşte ope legis posibilitatea de a i se analiza condiţiile de cazare din locurile menţionate. Apreciază că prevederile criticate se caracterizează prin lipsa de claritate şi previzibilitate şi creează o situaţie discriminatorie. Raportat la aceste consideraţii, instanţa apreciază că pentru a nu exista nicio formă de discriminare, tuturor deţinuţilor trebuie să li se recunoască dreptul de a le fi analizate condiţiile în care execută pedeapsa în sensul art. 55^1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 254/2013, fără a se putea prezuma absolut că în reţeaua sanitară a penitenciarelor condiţiile corespund standardelor europene. 14. Judecătoria Gherla apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 15. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Consideră că prevederile criticate sunt neconstituţionale, încălcând dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin faptul că prevederile criticate reglementează că nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică, ori s-a aflat în tranzit, se creează o discriminare între aceste persoane şi persoanele care execută pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, în accepţiunea art. 55^1 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, deoarece pot exista şi în aceste incinte condiţii necorespunzătoare cum ar fi: igrasie, mucegai, spaţiu mai mic de 4 mp, lipsa luminii, a aerului etc. 17. Apreciază că nu există nicio justificare obiectivă pentru a nu se lua în considerare condiţiile necorespunzătoare de cazare ale unei persoane care este în tranzit într-un penitenciar şi care se află cazată în aceleaşi condiţii necorespunzătoare ca persoanele cazate permanent în acel penitenciar cărora li se iau în considerare condiţiile necorespunzătoare. Această reglementare creează discriminare între persoanele care se găsesc în aceeaşi situaţie, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Guvernul, în Dosarul nr. 1.464D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că instanţa de contencios constituţional a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Arată că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a optat pentru excluderea de la considerarea ca executată într-un spaţiu necorespunzător a perioadei în care deţinutul a fost internat în spital, deoarece regimul specific acordat acestora nu este de natură a determina suprapopularea. De asemenea, tranzitul a fost exclus datorită condiţiilor specifice transportului care nu pot fi raportate la cerinţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că, potrivit art. 57 din Legea nr. 254/2013, asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate se realizează de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Potrivit art. 56 din aceeaşi lege, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată, împotriva măsurilor luate de către administraţia penitenciarului. 20. În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condiţiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia, iar încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia. Prin urmare, Guvernul apreciază că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 satisfac exigenţele constituţionale, urmărindu-se punerea în executare a pedepselor privative de libertate şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate, cu respectarea drepturilor acestora. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispoziţiile art. 55^1 au fost introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Ulterior, dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal au fost abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. Curtea reţine că art. III din Legea nr. 240/2019 prevede că: „Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi“. 24. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiţia ca textul criticat să fie „în vigoare“, Curtea reţine că dispoziţiile abrogate se aplică în continuare persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, urmând ca acestora să li se aplice măsura compensatorie prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019. Aşa fiind, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispoziţiile criticate îndeplinesc condiţia de a fi „în vigoare“, putând analiza constituţionalitatea acestora. 25. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică; b) în tranzit." 26. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 referitor la statul român, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, după cum urmează: art. 3 referitor la interzicerea torturii, art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 13 referitor la dreptul la un remediu efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării, art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, art. 41 referitor la satisfacţia echitabilă şi art. 46 referitor la forţa obligatorie şi executarea hotărârilor. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 745 din 20 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021. Cu acel prilej, Curtea a observat că Legea nr. 254/2013 realizează o distincţie între situaţia reglementată de dispoziţiile art. 55^1 alin. (3) lit. a) şi cea reglementată de dispoziţiile art. 55^1 alin. (5), din perspectiva executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare. Curtea a reţinut că cele două categorii de persoane condamnate la pedepse penale privative de libertate se află în situaţii diferite din punctul de vedere al timpului petrecut în spaţiile de cazare reglementate de dispoziţiile Legii nr. 254/2013 anterior menţionate şi al specificului activităţilor realizate în cadrul lor. 28. Astfel, în timp ce persoanele condamnate cazate în penitenciare petrec în interiorul acestora toată perioada de timp corespunzătoare duratei pedepsei, cele internate în infirmerii sau în spitale se află în incinta acestora pentru perioade mai scurte de timp, respectiv până la ameliorarea sau tratarea afecţiunilor de care suferă. Prin urmare, cazarea persoanelor condamnate în cadrul penitenciarelor, ipoteză prevăzută la art. 55^1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 254/2013, reprezintă regula, în timp ce prezenţa unor astfel de persoane în cadrul unităţilor medicale, prevăzută la art. 55^1 alin. (5) lit. a) din acelaşi act normativ, constituie excepţia de la aceasta. Totodată, scopul pentru care persoanele condamnate sunt cazate în cele două categorii de spaţii de detenţie este diferit. 29. Persoanele aflate în penitenciare desfăşoară activităţile specifice regimului de detenţie ce le-a fost stabilit, în timp ce persoanele condamnate internate în infirmerii şi în spitale beneficiază de îngrijirile medicale necesare, motiv pentru care unităţile medicale în care acestea sunt internate sunt amenajate şi adaptate în acord cu nevoia desfăşurării activităţilor medicale corespunzătoare. 30. Aşa fiind, reglementarea de către legiuitor a unui regim de executare diferit din punctul de vedere al condiţiilor de cazare în cele două ipoteze juridice mai sus menţionate are la bază criterii obiective, ce rezidă în timpul pe care persoanele condamnate îl petrec în cele două categorii de spaţii de cazare şi în specificul activităţilor desfăşurate în cadrul lor. 31. În continuare, Curtea a reţinut că, pe de-o parte, prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24 reglementează accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, iar, pe de altă parte, dispoziţiile de lege criticate reglementează situaţiile în care executarea pedepsei nu se consideră a fi realizată în condiţii necorespunzătoare. Or, având în vedere conţinutul reglementării criticate, Curtea reţine că prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24 nu au incidenţă în cauză. De altfel, prin Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că, pentru a fi îndeplinite exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motivele de neconstituţionalitate invocate trebuie să aibă legătură cu textul criticat. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză. 33. În continuare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, paragrafele 62 şi 63, referitor la obiectul de reglementare al dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, a constatat că acestea se referă la instituirea unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condiţiilor de acordare a liberării condiţionate. Cu privire la scopul reglementării, Curtea, prin Decizia nr. 760 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 8 aprilie 2020, paragrafele 14 şi 17, a reţinut, pe de-o parte, că dispoziţiile legale se referă la instituirea unei măsuri compensatorii pentru condiţii necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenţie din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive, iar, pe de altă parte, că soluţia legislativă urmăreşte remedierea problemelor structurale legate de supraaglomerare, precum şi a urmărilor acestora, în aşa fel încât să fie respectate dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care interzic în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante. Totodată, prin Decizia nr. 423 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 11 august 2020, paragraful 21, Curtea a observat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 169/2017, reglementarea are ca scop acordarea unei compensaţii persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă, contribuind, în acelaşi timp, la degrevarea penitenciarelor. Mecanismul astfel instituit este caracterizat ca fiind o vocaţie a „condamnatului“, legiuitorul delimitând astfel sfera destinatarilor beneficiului legal al compensării. Totodată, prin Decizia nr. 620 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 26 ianuarie 2021, Curtea a statuat că această modalitate de calcul se aplică, spre deosebire de celelalte prevăzute de art. 96 din Legea nr. 254/2013, şi persoanelor condamnate la detenţiunea pe viaţă. Aşa fiind, rezultă că, în principiu, mecanismul de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare este aplicabil tuturor persoanelor condamnate la detenţiunea pe viaţă sau la pedeapsa închisorii. 34. Curtea constată că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 instituie o excepţie de la această regulă, în sensul că nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost internată în infirmeriile din cadrul locurilor de deţinere, în spitalele din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică ori în tranzit. În ceea ce priveşte prima ipoteză, reglementată de dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional a statuat deja că aceasta nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte ipoteza reglementată de art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013, Curtea observă că aceasta are în vedere perioada în care persoana condamnată se află „în tranzit“. 35. Curtea reţine că, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, şi a Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 704/2016 privind profilarea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016, atât „persoanele private de libertate aflate în tranzit“, cât şi cele care nu sunt considerate a fi aflate în tranzit sunt reprezentate de persoane condamnate aflate în executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă şi de persoane faţă de care s-a dispus măsura preventivă a arestului preventiv, fără nicio deosebire. 36. Aşa fiind, Curtea apreciază că persoanele menţionate anterior se află în situaţii identice, şi anume persoane condamnate aflate în executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă sau persoane faţă de care s-a dispus măsura preventivă a arestului preventiv. 37. În continuare, Curtea apreciază că trebuie analizat în ce măsură diferenţa de situaţie dintre categoriile anterior menţionate poate apărea din punctul de vedere al locului de deţinere. Curtea reţine că, potrivit art. 1 lit. f) din Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 704/2016, se aprobă profilarea locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu următorul cuprins: „stabilirea locurilor de deţinere în care se efectuează tranzitul persoanelor private de libertate transferate între unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform anexei nr. 6“ la această decizie (anexă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 bis din 14 noiembrie 2016). Curtea observă că toate aceste locuri de deţinere sunt subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fiind, în primul rând, destinate executării pedepselor privative de libertate. 38. Totodată, Curtea observă că faţă de niciunul dintre aceste locuri de deţinere nu există prezumţia respectării sau nerespectării normelor necesare cazării corespunzătoare. Astfel, pentru persoanele care execută pedeapsa în aceste locuri de deţinere se va analiza pentru fiecare zi/perioadă îndeplinirea/neîndeplinirea acestor condiţii. În egală măsură, persoanele aflate în tranzit în aceste penitenciare sunt cazate în spaţii de deţinere faţă de care, de asemenea, nu subzistă prezumţia respectării sau nerespectării normelor necesare cazării corespunzătoare. Chiar şi în cazul organizării unor spaţii speciale de detenţie în cadrul acestor locuri de deţinere, utilizate exclusiv pentru persoanele private de libertate aflate în tranzit, nu se poate institui o prezumţie absolută a respectării sau a nerespectării de către acestea a condiţiilor unei cazări corespunzătoare. 39. Aşa fiind, Curtea constată că, din perspectiva locurilor de deţinere, nu poate fi decelată o diferenţă între categoria persoanelor care execută pedeapsa în aceste locuri de deţinere şi categoria persoanelor private de libertate aflate în tranzit. Or, în condiţiile în care, indiferent de interpretarea dată noţiunii de „persoane private de libertate aflate în tranzit“, se constată că nu există nicio diferenţă între aceste persoane şi persoanele care execută pedeapsa în locurile de deţinere în care se efectuează tranzitul celor dintâi nu poate fi acceptată nici modalitatea de reglementare a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013. Cu alte cuvinte, din perspectiva mecanismului de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, Curtea reţine că între o persoană care execută pedeapsa întrun loc de deţinere şi o altă persoană care, pentru anumite perioade de timp, se află temporar în acelaşi loc de deţinere ca prima nu există nicio diferenţă de situaţie care să determine aplicarea unui tratament diferit. 40. Având în vedere cele anterior expuse, rezultă că, prin dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013, legiuitorul a instituit un tratament diferit unor situaţii identice, fără a exista un criteriu obiectiv şi raţional, ceea ce contravine prevederilor art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte principiul egalităţii, Curtea, prin Decizia nr. 244 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 27 mai 2021, paragraful 24, a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, Curtea a reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum sa arătat mai sus. 41. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea apreciază că în cauza de faţă este incident art. 16 alin. (1) din Constituţie, teza referitoare la interzicerea discriminării, fapt ce are ca urmare aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1)-(4) şi alin. (6)-(8) din Legea nr. 254/2013 şi pentru perioada aflării în tranzit a persoanelor private de libertate, dacă se constată că această perioadă a fost executată în condiţii necorespunzătoare. 42. În continuare, Curtea constată că printre locurile de deţinere în care se efectuează tranzitul persoanelor private de libertate transferate între unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se pot regăsi inclusiv spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (a se vedea, pct. 8 din anexa nr. 6 la Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 704/2016). Având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 745 din 20 octombrie 2020, Curtea constată că argumentele anterior expuse nu se aplică persoanelor private de libertate aflate în tranzit în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, astfel că faţă de acestea nu se poate reţine o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie. 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Minescu în Dosarul nr. 27.566/245/2018 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală, de Moisin Alen Daniel în Dosarul nr. 14.254/197/2019 al Judecătoriei Braşov şi în Dosarul nr. 4.008/232/2018* al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, de Erli Zsolt Csaba în Dosarul nr. 4.568/235/2019 al Judecătoriei Gherla, de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 2.455/108/2018* al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 55^1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Judecătoriei Iaşi - Secţia penală, Judecătoriei Braşov, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, Judecătoriei Gherla şi Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
