Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Dragoş Dumitraşcu în Dosarul nr. 2.128/54/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.278D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, paragrafele 15, 16 şi 25, precum şi Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 25. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 705 din 12 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.128/54/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Dragoş Dumitraşcu cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva încheierii pronunţate în procedura camerei preliminare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate rezultă din lipsa de imparţialitate a inspectorilor fiscali, precum şi din crearea unei situaţii de inegalitate între acuzare şi apărare. Susţine că inspectorul fiscal este adus în sfera activităţilor de urmărire penală, fiind astfel asimilat organelor de cercetare penală. Mai mult, deşi se prevede că inspectorii fiscali detaşaţi la organul de urmărire penală se află sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului, aceştia sunt în continuare remuneraţi de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ceea ce determină existenţa unor scopuri contradictorii care ghidează activitatea acestora, aspect care contravine dreptului la un proces echitabil. 6. Apreciază că inspectorul fiscal care lucrează sub îndrumarea organului de urmărire penală exercită o funcţie dublă şi contradictorie prin aceea că, pe de-o parte, întocmeşte rapoarte de constatare în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat (rapoarte care constituie mijloace de probă în procesul penal), iar, pe de altă parte, prin constatarea prejudiciului se poate exercita acţiunea civilă. 7. În continuare, arată că, potrivit dispoziţiilor procesual penale criticate, nu doar că nu există obligaţia de a apela la un organ independent şi imparţial, dar prin efectul reglementării actuale organul de urmărire penală dispune de specialişti care provin dintr-o structură cu interese directe în cauza supusă cercetării şi urmăririi penale. Dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare sunt încălcate şi prin lipsa unui mecanism concret de a ataca un astfel de raport de constatare efectuat de un specialist din cadrul organului judiciar. 8. În final, apreciază că atât procedura de numire, cât şi cea de revocare din funcţie a inspectorilor fiscali sunt argumente care susţin lipsa de imparţialitate a acestora. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, citând considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017, şi prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Dispoziţiile art. 4 alin. (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost modificate prin art. I pct. 4 şi 6 din Legea nr. 144/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Dispoziţiile art. 4 alin. (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost ulterior abrogate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 199/2019. Dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 199/2019, iar ulterior abrogate prin art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2020. În acest context, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice. La momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate aveau următorul conţinut: - Art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: "(3) În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.(4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului: a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii; b) investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.;" – Art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: "(9) În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor îşi vor desfăşura activitatea în cadrul parchetelor, prin detaşare. [...](11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul vicepreşedintelui Agenţiei care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar detaşarea acestora în funcţii se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei.[...](13) Detaşarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei, în următoarele situaţii: a) la cerere, cu posibilitatea mutării în cadrul altor structuri ale Direcţiei generale antifraudă fiscală sau ale Agenţiei, în limita posturilor vacante; b) pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (7) lit. b) şi c); c) în situaţia aplicării mobilităţii în funcţia publică.;" – Art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală: „Constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.“ 14. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, de exemplu, prin Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019, Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 2 aprilie 2020, şi Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018. 16. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că secţiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialişti, iar art. 115 la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, „constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“. 17. Curtea a constatat că dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti - atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei - nu sunt de natură să aducă atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 18. De asemenea, Curtea, observând dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că în anumite cazuri organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită. 19. Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor. Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. 20. În continuare, Curtea a reţinut că, în varianta iniţială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice fiind introdusă ulterior prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile dispunerii efectuării expertizei, cât şi pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de aceştia. 21. Mai mult, Curtea a observat că, deşi după introducerea în Codul de procedură penală a instituţiei constatării legiuitorul reglementase obligaţia dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligaţia organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar. 22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 23. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 24. De asemenea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată (paragrafele 19-22), Curtea a reţinut, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare), respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepţie. Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, „(1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. (2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii. (4) Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot fi efectuate şi de alţi specialişti sau experţi din instituţii publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum şi de specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit legii.“ 25. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Curtea a observat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. 26. De asemenea, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat - prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, citată anterior - că desfăşurarea activităţii acestora sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, şi Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013). 27. În fine, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017 (paragraful 26), constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către specialiştii care funcţionează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţia şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Dragoş Dumitraşcu în Dosarul nr. 2.128/54/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constatată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
