Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Marin în Dosarul nr. 6.928/232/2018 al Judecătoriei Găeşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 450D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.467D/2019 şi nr. 287D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Marin în Dosarul nr. 2.221/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi în Dosarul nr. 1.253/120/2019 al Judecătoriei Găeşti. 4. La apelul nominal efectuat în cele două dosare se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.467D/2019 şi nr. 287D/2020 la Dosarul nr. 450D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care arată că, în Dosarul nr. 287D/2020, autorul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, deşi nu are calitate procesuală în cauză, plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare fiind introdusă de către o altă persoană, iar soluţia de clasare a vizat alte persoane. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este, în realitate, nemulţumit de modul de aplicare a dispoziţiilor criticate. Or, atât interpretarea conţinutului normei juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecăţii, cât şi aprecierea legalităţii activităţii de desfăşurare a urmăririi penale sunt, în această cauză, de competenţa judecătorului de cameră preliminară. De altfel, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale cenzurarea aplicării legii de către organele de urmărire penală sau a interpretării date de către instanţă. În consecinţă, apreciază că în Dosarul nr. 287D/2020 excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 7. În continuare, în subsidiar, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii. Apreciază că prerogativele referitoare la administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale încredinţate de către legiuitor procurorului reprezintă expresia rolului Ministerului Public stabilit în art. 131 din Constituţie. De asemenea, procurorul este o componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive, apărând interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile persoanelor. 8. Arată că trebuie realizată o distincţie între dispoziţiile art. 336 din Codul de procedură penală şi cele ale art. 340 din acelaşi act normativ, controlul de legalitate purtând doar asupra soluţiei dispuse. Procurorul nu este ţinut de propunerea organului de cercetare penală, putând dispune orice soluţie. Dispoziţiile criticate prevăd reguli clare, precise şi previzibile, necontravenind art. 21, 26 sau 124 din Constituţie, în condiţiile în care stabilirea competenţei şi a regulilor de procedură este apanajul legiuitorului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 7 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.928/232/2018, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Marin într-o cauză având ca obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere în judecată“. 10. Prin Încheierea din 27 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.221/120/2019, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Marin într-o cauză având ca obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere în judecată“. 11. Prin Încheierea din 11 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.253/120/2019, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Marin într-o cauză având ca obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere în judecată“. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Decizia nr. 259 din 24 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 23 octombrie 2002, Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017, paragraful 34, Decizia nr. 206 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 23 aprilie 2018, paragraful 108, Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007, Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, şi Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 89. 13. Apreciază că justiţia nu se realizează prin Ministerul Public, fiind aplicabile art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Susţine că atribuţia procurorului prevăzută de art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală este de natură a bloca dreptul constituţional de acces liber la justiţie. Totodată, aceasta nu se regăseşte printre atribuţiile constituţionale exprese exercitate în activitatea judiciară de către procurorii Ministerului Public, întrucât clasarea unei cauze oarecare prin ordonanţă nu echivalează nici cu reprezentarea intereselor generale ale societăţii, nici cu apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor şi nici cu conducerea şi supravegherea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii. De asemenea, se încalcă art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece procurorul nu este o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care să hotărască asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale oricărei persoane ori asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva acesteia. 14. Judecătoria Găeşti apreciază că dispoziţiile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale, rolul Ministerului Public fiind precizat în mod expres în cuprinsul art. 131 din Constituţie. Prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Invocă Decizia nr. 463 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, şi Decizia nr. 480 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 1 octombrie 2018. De altfel, Curtea Constituţională a mai statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice şi că, în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. În plus, dacă partea interesată apreciază că soluţia de clasare a fost emisă în mod netemeinic sau nelegal are posibilitatea de a se adresa cu plângere procurorului ierarhic superior, iar ulterior, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, potrivit art. 340 din Codul de procedură penală, nefiind îngrădit în niciun fel accesul liber la justiţie al acesteia. 15. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care soluţiile de clasare pot fi contestate în faţa instanţelor de judecată, conform art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Guvernul, în Dosarul nr. 287D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că rolul Ministerului Public este reglementat în cadrul art. 131 din Constituţie, în alin. (1) al acestui articol stabilindu-se principiile generale ale rolului Ministerului Public în activitatea judiciară. Aceste principii constituţionale reprezintă cadrul general şi constituţional în care trebuie să se desfăşoare toate activităţile procurorului. Prin urmare, atribuţiile Ministerului Public sunt reglementate de legislaţia infraconstituţională care trebuie să se circumscrie prevederilor antemenţionate din Legea fundamentală. Prin urmare, dispoziţiile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit cărora procurorul emite ordonanţa de clasare, nu contravin dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, ci reprezintă o aplicare a acestui principiu constituţional. Invocă Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, şi Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul: (...) b) emite ordonanţă prin care clasează sau renunţă la urmărire, potrivit dispoziţiilor legale.“ 21. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti, art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, art. 132 referitor la statutul procurorilor şi art. 147 referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 308 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 2 august 2017, paragraful 15, a constatat că dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală, care cuprind reglementări cu privire la rezolvarea cauzelor de către procuror, îşi găsesc corespondent - într-o anumită măsură - în prevederile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968. Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, reţinând că prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice şi că, în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi al libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. Analizând pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968 a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare, Curtea a constatat că nu se poate susţine că acestea aduc atingere art. 24 din Legea fundamentală, întrucât, în măsura în care partea interesată consideră că procurorul a pronunţat în mod discreţionar una dintre soluţiile menţionate în textul legal criticat, aceasta are posibilitatea, în cazul emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă, iar, în cazul dispunerii unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, pe aceea de a formula, potrivit art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, plângere contra actelor procurorului la procurorul ierarhic superior ori la instanţa de judecată, după caz. 23. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia pronunţarea de către procuror a soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală reprezintă o activitate care se circumscrie celor specifice instanţelor de judecată şi, în consecinţă, este în contradicţie cu art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea reţine că dispoziţiile art. 314 şi 315 din Codul de procedură penală reglementează atât cazurile de clasare, cât şi elementele obligatorii pe care ordonanţa procurorului trebuie să le conţină. 24. Curtea observă că, prin Decizia nr. 52 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2019, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor procesual penale ale art. 315, cu titlu marginal „Clasarea“, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă reglementată de acestea nu echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil ori a înfăptuirii justiţiei, deoarece astfel de rezoluţii sau ordonanţe de netrimitere în judecată sunt acte supuse cenzurii instanţei judecătoreşti la plângerea persoanei interesate. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 758 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 16, a reţinut că soluţia de clasare poate fi dată exclusiv de procuror, prin ordonanţă, respectiv prin rechizitoriu, din oficiu sau la propunerea motivată a organului de cercetare penală. Propunerea de clasare a organului de cercetare penală se realizează prin întocmirea unui referat motivat care va cuprinde descrierea elementelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază aceasta, iar lucrările cauzei, împreună cu referatul, se înaintează procurorului, care verifică îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se dispune soluţia de clasare şi, după caz, îşi va însuşi propunerea sau o va respinge, prin ordonanţă. Curtea a reţinut că procurorul îşi poate însuşi integral sau parţial argumentele cuprinse în referatul organului de cercetare penală şi poate dispune clasarea cu alte argumente ori chiar pe un alt temei de drept decât cel invocat. În ipoteza însuşirii, în mod parţial, a propunerii din referat ori dacă procurorul nu îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare, potrivit art. 315 alin. (5) din Codul de procedură penală, ordonanţa de clasare va cuprinde şi motivele noi, de fapt şi de drept, diferite de cele invocate în referatul organului de cercetare penală. Dacă îşi însuşeşte integral motivele cuprinse în referatul organului de cercetare penală, procurorul nu este obligat să motiveze ordonanţa de clasare, ci face trimitere la cuprinsul referatului. Totodată, Curtea a constatat că soluţiile de neurmărire şi netrimitere în judecată sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară, fapt ce dă expresie prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 25. Astfel, Curtea reţine că, în capitolul VII titlul I al părţii speciale a Codului de procedură penală, legiuitorul a reglementat procedura plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. Curtea, prin Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, a constatat că, potrivit art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În ceea ce priveşte soluţiile de netrimitere în judecată, Curtea a constatat că împotriva acestora se poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia, potrivit art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală. În acest caz, competenţa de soluţionare a plângerii revine tot procurorului ierarhic superior celui care a dat soluţia. În acest context, Curtea a observat că dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate. 26. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, în cazul respingerii, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală, a plângerii împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, persoana interesată are, potrivit art. 340 alin. (1) din acelaşi act normativ, posibilitatea introducerii unei noi plângeri la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Totodată, doctrina a arătat că, după terminarea urmăririi penale, actele de urmărire penală pot fi contestate doar în procedura camerei preliminare, dacă s-a dispus trimiterea în judecată, ori subsecvent unei plângeri împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată adresate judecătorului de cameră preliminară. Aşa fiind, persoana interesată, pe de-o parte, poate face plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, în condiţiile legii, se poate adresa judecătorului de cameră preliminară cu o plângere ce vizează aceleaşi aspecte. 27. Curtea a reţinut că principiul constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiţie se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008). Or, astfel cum s-a arătat anterior, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanţei de judecată în scopul obţinerii unui remediu. Faptul că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior nu este de natură a înfrânge accesul liber la justiţie, dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală fiind constituţionale. 28. Curtea apreciază că cele reţinute în deciziile anterior menţionate sunt aplicabile mutatis mutandis, considerentele şi soluţiile acestora păstrându-şi valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Marin în Dosarul nr. 6.928/232/2018 al Judecătoriei Găeşti, în Dosarul nr. 2.221/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi în Dosarul nr. 1.253/120/2019 al Judecătoriei Găeşti şi constată că dispoziţiile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Găeşti şi Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
