Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Benke Károly │- magistrat-asistent-şef│
├─────────────────────┴────────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Niculescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nica Marchian în Dosarul nr. 21.866/245/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.097D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procesuale prin care se înfăptuieşte justiţia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia din 13 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 21.866/245/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nica Marchian într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de recurs formulate împotriva unei hotărâri date de instanţa de apel în materie de carte funciară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că textele legale criticate împiedică accesul justiţiabilului la calea de atac a recursului în litigiile care au ca obiect plângeri formulate împotriva încheierilor de carte funciară emise de registratorul şef potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 şi în care, atât în fond, cât şi în apel, nu a fost cercetat fondul pretenţiei deduse judecăţii şi nu s-a exercitat controlul de legalitate. Se mai arată că nereglementarea căii de atac a recursului în ipoteza dată echivalează cu lipsa unui acces real şi efectiv la justiţie, ceea ce, în cauza de faţă, consfinţeşte o soluţie administrativă injustă, şi anume o expropriere în fapt realizată printr-o încheiere de carte funciară. 6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că legiuitorul a restrâns sfera hotărârilor care pot fi atacate cu recurs faţă de vechea reglementare. Accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, în concordanţă cu art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Totodată, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Se mai susţine că noul Cod a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume aceea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. 9. Noul Cod de procedură civilă a promovat restricţii semnificative, destinate a restrânge obiectul recursului, exceptarea unor litigii de la calea de atac a recursului reprezentând o opţiune utilă în vederea realizării imperativului de descongestionare a instanţei supreme de un număr impresionant de cauze. Dreptul de acces la justiţie, ca drept fundamental convenţional şi constituţional, nu conferă tuturor sine modo şi dreptul de acces la toate „gradele de jurisdicţie“, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. 10. Soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului. Astfel, apelul este calea de atac obişnuită, de drept comun, care se poate exercita în legătură cu orice nemulţumire referitoare la hotărârea de primă instanţă, fie că este de fapt sau de drept, asigurând două judecăţi de fond, deci dublul grad de jurisdicţie; spre deosebire de reglementarea anterioară, când excepţiile erau nejustificat de numeroase, noul Cod a restrâns considerabil aceste excepţii şi a dat prioritate exercitării apelului. În sistemul noului Cod, apelul este singura cale ordinară de atac, calea de atac obişnuită, care a fost suprimată în puţine cazuri faţă de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanţa de apel, care asigură o nouă judecată de fond şi deci dublul grad de jurisdicţie, recursul intervenind într-adevăr excepţional, în condiţii restrictive şi exclusiv pentru motive de legalitate. Se arată că recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate; recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată [art. 483 alin. (3) şi alin. (4) teza I]; „recursul hibrid“, prevăzut de art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă, nu se mai regăseşte în noul Cod şi că necesitatea acestui recurs, ca substitut (imperfect) al apelului, a fost generată de suprimarea discutabilă a apelului într-un număr mare de cauze, în vechea reglementare. 11. Se mai susţine că noul Cod de procedură civilă reglementează la art. 519-521 un mecanism procedural menit să contribuie la asigurarea practicii judiciare unitare, şi anume sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta putând remedia, parţial, inconvenientul existenţei unor numeroase categorii de hotărâri care nu sunt supuse recursului la instanţa supremă. 12. Se mai invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi Decizia nr. 226 din 18 mai 2004, Decizia nr. 350 din 7 mai 2015 sau Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, cu referire specială asupra conţinutului normativ al art. 21 din Constituţie şi asupra caracterului constituţional al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 13. Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale, invocând şi Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (şi nu art. 18 din Legea nr. 2/2015, cum în mod eronat este menţionat în dispozitivul actului de sesizare a Curţii Constituţionale), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. În realitate, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, dispoziţii legale asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta deciziei şi care au următorul conţinut: - Art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996: „Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.“; – Art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă: „De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“; – Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct.1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 - Instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acţiunii introductive de instanţă, formulată în temeiul art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, este o plângere împotriva încheierii de carte funciară nr. 132.441 din 5 decembrie 2013, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi. Prin urmare, rezultă că plângerea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, iar sub aspectul formulării recursului sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013. Chiar dacă conţinutul acestui text este identic cu cel al art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acesta, sub aspectul criticat, nu este în vigoare, aplicarea sa fiind prorogată pentru data de 1 ianuarie 2019. Astfel, Curtea constată că textul criticat, pe de o parte, nu este în vigoare, iar, pe de altă parte, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, din moment ce textul legal care nu permite formularea recursului, în ipoteza autorului excepţiei de neconstituţionalitate, este art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013. Prin urmare, având în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă este inadmisibilă. 19. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, Curtea constată că acestea reglementează o normă de procedură, legiuitorul consacrând, în materia cererilor de carte funciară, în mod expres, dublul grad de jurisdicţie. Practic, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana în cauză beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în faţa judecătoriei, cât şi a tribunalului. Ceea ce, de fapt, îl nemulţumeşte pe autorul excepţiei de neconstituţionalitate este că reglementarea criticată prevede că hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel, aspect care are incidenţă în ceea ce priveşte admisibilitatea recursului în această procedură, întrucât art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. Prin urmare, prin efectul art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 şi al art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, hotărârile judecătoreşti date în apel în materia încheierilor de carte funciară nu sunt supuse recursului, cale extraordinară de atac. 20. Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului (Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 15). 21. În jurisprudenţa sa, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, sau Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16). 22. De asemenea, în cazuri precum în situaţia din prezenta cauză, Curtea a reţinut că autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. 23. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, sau Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, sau Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, paragraful 16). Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.“ 24. De asemenea, în mod distinct, Curtea reţine că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă. 25. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 21 din Constituţie, astfel cum acesta este aplicat şi interpretat şi prin prisma exigenţelor art. 6 paragraful 1 din Convenţie, este neîntemeiată. 26. Cu privire la dispoziţiile constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi la instanţele judecătoreşti, Curtea constată că nici acestea nu sunt încălcate, justiţia fiind înfăptuită - în mod unic, egal şi imparţial - prin instanţele judecătoreşti prevăzute la art. 126 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care procedura de judecată este stabilită de legiuitor, conform art. 126 alin. (2) din acelaşi act. 27. Curtea mai reţine că art. 44 din Constituţie, astfel cum acesta este aplicat şi interpretat şi prin prisma exigenţelor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, nu are incidenţă în cauză, întrucât în cauză se pune problema configurării accesului la justiţie, şi nu a vreunei limitări implicit aduse dreptului de proprietate privată. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nica Marchian în Dosarul nr. 21.866/245/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
