Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Lucian-Constantin Costache în Dosarul nr. 2.694/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.885D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 3 aprilie 2018, cu participarea autorilor excepţiei, prin avocat Costel Gîlcă şi a părţii Wizz Air Hungary KTF Budapest - Sucursala Otopeni, prin avocat Andreea Birişoiu, cu împuterniciri avocaţiale la dosar, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea la data de 19 aprilie 2018 şi apoi, pentru aceleaşi motive, la data de 26 aprilie 2018, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.694/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Lucian-Constantin Costache şi alţii cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 41 din Constituţie, întrucât le afectează dreptul la muncă. În acest sens, arată că au fost angajaţi ai Wizz Air, dar au fost concediaţi, ca urmare a reorganizării societăţii. Ulterior, s-au angajat la o altă companie aeriană. Prin hotărâre judecătorească, au obţinut însă anularea deciziilor de concediere şi reangajarea la Wizz Air, în funcţiile anterior deţinute. Angajatorul, reintegrându-i, le-a solicitat să se prezinte la locul de muncă. În acelaşi timp însă, acesta a formulat apel împotriva sentinţei prin care s-a dispus reangajarea salariaţilor. Atunci când salariaţii, care erau deja angajaţi la o altă companie, au cerut angajatorului Wizz Air acordarea unui concediu fără plată, până la soluţionarea definitivă a cauzei în apel, acesta a refuzat şi a dispus concedierea disciplinară, pentru faptul că nu s-au prezentat la locul de muncă. Instanţa de apel a confirmat soluţia pronunţată de prima instanţă, de anulare a deciziilor de concediere. Chiar dacă autorii excepţiei s-au adresat Wizz Air pentru a fi reangajaţi, acesta a refuzat. Prin urmare, autorii excepţiei au fost concediaţi disciplinar pentru că nu au vrut să îşi rişte carierele şi să accepte punerea vremelnică în executare a sentinţei pronunţate de prima instanţă. Astfel, le-a fost restrâns dreptul de a-şi alege un loc de muncă, fiind obligaţi să opteze între un loc de muncă sigur şi locul de muncă din care au fost concediaţi, dar despre a cărui menţinere, până la pronunţarea asupra apelului, nu erau siguri. 5. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 41 din Constituţie. Din contră, aceste dispoziţii de lege reglementează un drept favorabil salariatului care poate să solicite punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond. 6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 80 din Codul muncii, „(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. (3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.“ Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă că o consecinţă a anulării deciziei de concediere o reprezintă reintegrarea efectivă în muncă a salariatului de către angajator, în măsura în care contestatorul a solicitat acest lucru, prin cererea de chemare în judecată, conform prevederilor art. 80 alin. (2) din Codul muncii, iar, în caz contrar, contractul individual de muncă urmează a înceta de drept, conform alin. (3) al aceluiaşi articol. În aceste condiţii, Guvernul consideră că nu pot fi reţinute susţinerile autorilor excepţiei referitoare la caracterul executoriu de drept al hotărârilor pronunţate în materia litigiilor de muncă, din perspectiva admiterii apelului împotriva hotărârii şi a concedierii ulterioare reintegrării, întrucât repunerea în situaţia anterioară este o măsură reparatorie instituită de legiuitor ca urmare a concedierii efectuate de angajator în mod nelegal sau netemeinic, măsură care se dispune de instanţă la solicitarea contestatorului deciziei de concediere, astfel că textul de lege criticat asigură exercitarea efectivă a dreptului la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie. Totodată, aminteşte că, potrivit art. 275 din Codul muncii, „Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă“, în speţă fiind incidente prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2-4 din Codul de procedură civilă. 8. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, consideră că textul de lege criticat vizează o soluţie în interesul salariaţilor de a putea pune în executare o hotărâre pronunţată de instanţa de fond, neaducând-se în acest fel atingere dreptului de a munci, de a alege liber profesia, meseria sau ocupaţia, ori locul de muncă. Totodată, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe. Aceasta nu constituie o negare a dreptului în sine, ci reprezintă expresia ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. De altfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii, titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora: „Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.“ 12. Curtea observă că, anterior republicării Legii nr. 53/2003, Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, a prevăzut în art. 214 că, în cadrul conflictelor individuale de muncă, „Hotărârile instanţei de fond sunt definitive“, fără a abroga dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003, care prevedeau şi caracterul executoriu al acestor hotărâri. În urma republicării Legii nr. 62/2011, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, s-a prevăzut că „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.“ Plecând de la acest paralelism legislativ, în doctrină şi jurisprudenţă s-au conturat mai multe interpretări. Astfel, pe de o parte, unele dintre părţile raporturilor de muncă şi unele dintre instanţele de judecată au continuat să se raporteze la dispoziţiile art. 274 din Codul muncii, în ceea ce priveşte caracterul executoriu al hotărârilor pronunţate în primă instanţă, argumentând că textul în discuţie, nefiind abrogat, este aplicabil. Pe de altă parte, în alte cauze, s-a făcut aplicarea art. 214 din Legea dialogului social, coroborate însă cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „(1) Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect:[…] 2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor;“. De asemenea, s-a mai precizat în doctrină că dispoziţiile art. 448 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu se referă la toate conflictele individuale de muncă, ci doar la cele prevăzute, în mod expres, în acest articol de lege. 13. Deşi această problemă de legiferare nu constituie obiectul analizei de constituţionalitate, Curtea Constituţională semnalează necesitatea intervenţiei legislative în vederea asigurării unui cadrul legislativ unitar, care să înlăture interpretări neunitare ale legislaţiei în materie. 14. În cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că părţile raportului juridic de muncă s-au raportat la dispoziţiile art. 274 din Codul muncii, urmând ca acesta să fie supus controlului de constituţionalitate. 15. Autorii excepţiei consideră că acest text de lege contravine prevederilor art. 41 din Constituţie, referitor la dreptul la muncă, din perspectiva libertăţii de a alege locul de muncă. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 274 din Codul muncii fac parte din ansamblul de reguli speciale de procedură aplicabile jurisdicţiei muncii, reguli ce urmăresc asigurarea unui acces cât mai facil la justiţie, soluţionarea cu celeritate a cauzelor, precum şi realizarea efectivă a dreptului la apărare al salariatului. 17. Reglementarea caracterului executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă în litigiile de muncă are ca premisă necesitatea unei intervenţii jurisdicţionale rapide care să clarifice şi să protejeze drepturile fundamentale al căror exerciţiu este prilejuit de raportul de muncă. Sunt avute în vedere atât dreptul la muncă al salariatului, ce presupune între altele şi dreptul de a fi remunerat pentru munca prestată, văzut ca principal mijloc de asigurare a surselor necesare traiului, cât şi dreptul de a desfăşura o activitate economică, exercitat de angajator. O astfel de măsură are un caracter provizoriu, păstrarea ei fiind condiţionată de soluţia hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză, rămase definitive. 18. Prin urmare, din perspectiva salariaţilor aflaţi în ipoteza autorilor excepţiei, respectiv de contestatori ai unei decizii de concediere, care au solicitat, în temeiul art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, prevederile textului de lege criticat reprezintă o dispoziţie favorabilă, întrucât asigură reintegrarea în muncă şi plata drepturilor salariale fără a se aştepta parcurgerea tuturor etapelor procesuale până la rămânerea definitivă a soluţiei instanţei de judecată. Cu toate acestea, Curtea are în vedere că această măsură are un caracter provizoriu, existând riscul de a fi infirmată de soluţia pronunţată în calea de atac. Prin urmare, atitudinea procesuală a salariaţilor şi deciziile pe care le vor lua trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente şi să se adapteze în consecinţă. 19. Autorii excepţiei pun în discuţie o restrângere a libertăţii de a alege locul de muncă. 20. Curtea observă însă că dispoziţiile de lege criticate nu îi împiedică să aleagă un loc de muncă şi nici nu îi forţează să muncească la un anumit angajator, ci îi confruntă cu o alegere care pune în balanţă beneficiul reintegrării în locul de muncă deţinut anterior şi riscul de a pierde acest loc de muncă, dacă nu vor obţine o soluţie favorabilă în calea de atac. Or, exercitarea dreptului de acces liber la justiţie, respectiv posibilitatea unei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, consacrată de art. 21 din Constituţie, presupune întotdeauna şi asumarea consecinţelor ce pot decurge din respingerea pretenţiilor formulate. Prin urmare, punând în balanţă convingerea în justeţea şi legitimitatea cererilor formulate în faţa justiţiei, apărările părţii adverse, precum şi riscurile ce le implică o eventuală respingere a pretenţiilor sale, o persoană este liberă să ia deciziile considerate cele mai potrivite referitoare la demersul său procesual. Aceste decizii pot fi dificile, aşa cum este situaţia prezentată de autorii excepţiei, dar nu lipsesc persoana de libertatea de a opta pentru varianta considerată a fi cea mai favorabilă. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian-Constantin Costache şi alţii în Dosarul nr. 2.694/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
