Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) şi (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea în Dosarul nr. 450/83/2019* al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.730D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 mai 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 17 mai 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea penală nr. 22/CJDL din 24 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 450/83/2019*, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) şi (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, cu ocazia soluţionării unei contestaţii împotriva încheierii penale pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi în materia măsurilor preventive. În cauză a fost invocată nulitatea absolută din perspectiva participării în şedinţă a unui procuror care nu respectă condiţiile prevăzute de textul de lege criticat. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia formulează critici de neconstituţionalitate extrinseci, apreciind că autoritatea emitentă nu a justificat existenţa situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi nu a motivat în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 necesitatea reglementării. Apreciază că un argument în acest sens este faptul că legea stabilea o condiţie de vechime minimă de 8 ani, iar la o distanţă de 3 luni de la adoptarea acesteia, legiuitorul delegat a intervenit legislativ stabilind o vechime de 10 ani. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea intrinsecă, arată că prin dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 se stabileşte că la data intrării în vigoare a acestui act normativ vor rămâne în funcţie doar procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (denumită în continuare DIICOT) care îndeplinesc noua vechime. Or, în aceste condiţii, sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece se dispune aplicarea imediată de noi exigenţe unor persoane care, la data ocupării posturilor în DIICOT, au îndeplinit condiţiile legale. 5. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată. 6. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 7. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 8. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) şi (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. Din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că acesta critică doar modificările aduse art. 79^1 alin. (3), astfel că instanţa de contencios constituţional constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, cu următorul conţinut: - Art. II pct. 1: „Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 79^1, alineatele (3) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de către comisia constituită în acest scop.»“;" – Art. VII: „Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“ 9. Art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 40 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, prevede că: „Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.“ 10. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul constituţional al legalităţii, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 115 alin. (4) potrivit căruia Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public şi ale art. 132 alin. (1) conform căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţiile legislative din cuprinsul art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi al art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 privesc condiţiile de numire a procurorilor în cadrul DIICOT, pe de o parte, precum şi modalitatea de continuare a activităţii în cazul procurorilor care intră sub incidenţa normei, pe de altă parte. Astfel, art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 modifică şi completează alin. (3) al art. 79^1 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul majorării - de la 8 ani la 10 ani - a vechimii minime necesare pentru a fi numit în funcţia de procuror în cadrul DIICOT, stabilindu-se şi că organizarea concursului se va face de către „comisia constituită în acest scop“. Totodată, prin art. VII din acelaşi act normativ, legiuitorul a reglementat norme tranzitorii care asigură modul de conformare la noile cerinţe legale. 12. Raportat la condiţia de vechime minimă necesară pentru a fi numit în funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (denumită în continuare DNA) şi al DIICOT, cu privire la evoluţia contextului normativ existent începând de la data intrării în vigoare a actelor de reglementare primară care au înfiinţat cele două direcţii specializate, Curtea reţine că, iniţial, pentru a fi numit în funcţia de procuror în cadrul DNA sau al DIICOT, vechimea minimă necesară era de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător [art. 9 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, şi art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004]. Ulterior, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004, s-a stabilit, pentru numirea în funcţia de procuror în cadrul DNA, o vechime necesară în funcţia de magistrat de 15 ani. Ulterior, potrivit art. 79^1 alin. (3) şi art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, pentru a fi numit în funcţia de procuror la cele două parchete specializate menţionate, vechimea minimă necesară era de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător. Textele de lege menţionate au fost modificate prin art. I pct. 40 şi 43 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, în sensul că, pentru a fi numit în funcţia de procuror la cele două parchete specializate în discuţie, vechimea minimă necesară era de cel puţin 8 ani în funcţia de judecător sau procuror, iar, ulterior, prin art. I pct. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, vechimea minimă necesară pentru a fi numit în funcţia de procuror la parchetele specializate a fost stabilită la cel puţin 10 ani în funcţia de judecător sau procuror. 13. Cu privire la natura unităţilor de parchet specializate, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, DNA a fost înfiinţată ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii. Potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, DIICOT funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 stabilesc, pe de o parte, că DIICOT este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, iar, pe de altă parte, că DNA este compusă din procurori specializaţi în combaterea corupţiei. Rezultă caracterul specializat al celor două structuri de parchet, ceea ce înseamnă că procurorii care le compun au o specializare în domeniile respective şi o experienţă profesională semnificativă. Aceste direcţii de parchet specializate sunt parte componentă a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, implicit, parte a autorităţii judecătoreşti (a se vedea în acelaşi sens şi Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 59). 14. Curtea constată că, prin modificările realizate începând cu anul 2018, legiuitorul a redimensionat vechimea minimă în funcţie necesară pentru numirea în funcţia de procuror în cadrul DNA şi DIICOT în sens ascendent, în scopul de a reglementa o soluţie legislativă unitară în raport cu vechimea minimă necesară pentru a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu alte cuvinte, din moment ce DNA face parte din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci şi procurorii care funcţionează în cadrul acestei direcţii dobândesc grad profesional corespunzător cu acest nivel. De altfel, în acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa recentă, că, „dacă în cadrul aceluiaşi nivel ierarhic sunt organizate direcţii specializate, legiuitorul poate stabili, în plan orizontal, condiţii speciale sau derogatorii de acces în cadrul acestora faţă de cele generale şi specifice deja existente, însă marja sa de apreciere nu poate să se manifeste aleatoriu/arbitrar/subiectiv, ci ea trebuie să fie unitară şi coerentă, cu respectarea principiului controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public. [...] Aşadar, reperul pentru reglementarea condiţiei de vechime necesare accederii la funcţia de procuror în cadrul direcţiilor specializate este cel stabilit pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât sub aspectul naturii vechimii (efectivă), cât şi sub cel al temporalităţii sale (10 ani), astfel că în niciun caz standardul numirii în funcţie nu poate fi inferior celui al promovării în funcţie la nivelul antereferit“ (Decizia nr. 514 din 14 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 26 iulie 2021, paragrafele 62 şi 72). Cu alte cuvinte, de vreme ce vechimea în funcţie constituie elementul obiectiv pe care se grefează orice procedură de concurs, respectiv de interviu pentru avansarea în grad profesional/nivel de parchet şi reprezintă o condiţie necesară oricărei activităţi desfăşurate la nivel înalt sau specializat, din punctul de vedere al exigenţelor constituţionale, vechimea minimă pentru numirea în funcţiile de procuror în cadrul DNA sau DIICOT trebuie să fie cel puţin aceeaşi cu cea necesară pentru accederea în funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 15. În aceste condiţii, Curtea constată că cerinţa ca vechimea minimă necesară pentru a fi numit în funcţia de procuror în cadrul DNA sau DIICOT să reflecte poziţia constituţională supraordonată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în structura Ministerului Public constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care intră în sfera de cuprindere a situaţiei extraordinare prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. În jurisprudenţa sa constantă, instanţa de control constituţional a precizat că de esenţa „cazului excepţional/situaţiei extraordinare“ este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (deciziile nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009). Or, reacţia promptă a Guvernului în această materie este de natură să menţină poziţia constituţională şi caracterul ierarhic superior al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în structura Ministerului Public, exigenţă rezultată din art. 1 alin. (3) şi art. 131 din Legea fundamentală. Curtea reţine că, în acest mod, este justificată şi urgenţa reglementării normei criticate. 16. În aceste condiţii, Curtea constată că preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 cuprinde o motivare in extenso a soluţiilor legislative promovate în cuprinsul său, fundamentarea pentru adoptarea normei criticate regăsindu-se în toate acestea, coroborate. Soluţia legislativă criticată priveşte funcţionarea în parametri constituţionali a justiţiei, care include şi „funcţionarea normală a instanţelor judecătoreşti“ - astfel cum se specifică în preambul -, câtă vreme experienţa profesională necesară pentru accederea pe diferitele niveluri ierarhice este o garanţie pentru îndeplinirea rolului constituţional al Ministerului Public, iar dimensionarea sa in concreto este o materializare la nivel legal a acestei garanţii, astfel că ea trebuie să reflecte nivelul structurii ierarhice în cadrul căreia funcţionează procurorul respectiv. Instanţa de control constituţional a reţinut în jurisprudenţa sa că „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]“ (în acest sens, Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006). În cauza de faţă, Curtea reţine că, prin ansamblul motivării cuprinse în preambulul ordonanţei de urgenţă, Guvernul realizează o „explicare“ a urgenţei reglementării situaţiei extraordinare, astfel încât Curtea constată că sunt respectate prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. 17. Totodată, Curtea reţine că soluţia legislativă cuprinsă în art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 - potrivit căreia procurorii care, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al DIICOT şi al DNA, precum şi în cadrul celorlalte parchete rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - stabileşte succesiunea în timp a normelor modificate/ completate din Legea nr. 304/2004 şi a normelor modificatoare/completatoare. Normele tranzitorii anterior menţionate asigură previzibilitatea modului de conformare la noile cerinţe legale şi menţin coerenţa cadrului normativ aplicabil cât priveşte procedura de numire a procurorilor în cadrul DNA şi al celorlalte structuri menţionate. Totodată, Curtea reţine că modificarea cadrului normativ sub aspectul condiţiilor de numire şi promovare a procurorilor în cadrul structurilor specializate ori la parchetele imediat superioare respectă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, soluţia legislativă fiind în acord cu principiul activităţii legii în vigoare la momentul numirii în funcţie a acestora. Aceasta se aplică situaţiilor viitoare care se vor naşte după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, şi nicidecum situaţiilor juridice constituite sub imperiul vechii legi, respectându-se astfel dispoziţiile în vigoare la data constituirii lor. De altfel, Curtea reţine că o eventuală retroactivitate a legii ar fi putut fi constatată dacă ipoteza normei criticate ar fi vizat şi modificările şi completările condiţiilor de numire şi promovare a procurorilor în cadrul structurilor specializate ori la parchetele imediat superioare, survenite prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 18. Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, invocate din perspectiva unui tratament juridic inegal instituit între procurorii DNA şi DIICOT, în raport cu condiţiile de numire (concurs, respectiv interviu). Curtea reaminteşte că, în raport cu structura ierarhică a Ministerului Public, legiuitorul are obligaţia constituţională să instituie, în plan vertical, condiţii de acces generale şi specifice în funcţiile de execuţie aflate pe niveluri ierarhice diferite, însă cu privire la direcţiile specializate organizate în cadrul aceluiaşi nivel ierarhic legiuitorul poate stabili, în plan orizontal, condiţii speciale sau derogatorii de acces în cadrul acestora (Decizia nr. 514 din 14 iulie 2021, precitată, paragraful 62). 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea în Dosarul nr. 450/83/2019* al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 trebuia admisă şi trebuia constatat că prevederile menţionate sunt neconstituţionale, pentru următoarele motive: Cât priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinem că Guvernul poate adopta, în temeiul art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, ordonanţe simple, în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în baza unei legi speciale de abilitare, lege care va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite aceste ordonanţe, şi ordonanţe de urgenţă, numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, în temeiul art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. „Guvernul are o competenţă normativă derivată fie dintr-o lege de abilitare, fie din însăşi Constituţia, cu un caracter special şi limitat, specific unei competenţe de atribuire. Exercitarea acestei competenţe se include tot în sfera puterii executive şi constă în posibilitatea de a emite două categorii de acte normative: ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă“ (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011). Observăm că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional“, utilizat în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară“, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând, astfel, in terminis imperativul urgenţei reglementării. Prin aceleaşi decizii, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Aşadar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale dezvoltate cu privire la condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. În prezenta cauză autorul excepţiei susţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, în preambulul actului normativ nu este motivată urgenţa şi nu se poate identifica situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată. Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „La ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare“. În aceste condiţii, constatăm că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - „în considerarea faptului că schemele de personal ale instanţelor judecătoreşti sunt subdimensionate“, cu referire la faptul că reglementarea privind judecarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători a intrat deja în vigoare, fiind necesară luarea urgentă a unor măsuri legislative în scopul asigurării bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public, pe termen scurt şi mediu; având în vedere potenţialul impact asupra resurselor umane existente la nivelul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea al reglementării, potrivit art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, a sistemului de pensionare anticipată; ţinând seama de faptul că este necesară adoptarea unor dispoziţii exprese care să reglementeze delegarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; având în vedere că, potrivit art. I pct. 97 din Legea nr. 242/2018, prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se modifică în sensul că secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituţii, detaşarea în cadrul acestor instituţii neputându-se dispune pentru funcţii de demnitate publică; având în vedere că, potrivit art. I pct. 98 din Legea nr. 242/2018, la articolul 58, după alineatul (1) se introduc alineatele (1^1) şi (1^2), potrivit cărora judecătorii şi procurorii pot ocupa funcţii în instituţii ale Uniunii Europene sau în organizaţii internaţionale doar dacă actul internaţional care reglementează condiţiile de ocupare a acestora condiţionează în mod expres accesul la funcţia respectivă de calitatea de judecător sau procuror, iar în cazul în care judecătorul sau procurorul îşi manifestă opţiunea de a exercita o funcţie la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, acesta este eliberat din funcţia de judecător sau procuror cu rezervarea postului; având în vedere faptul că, începând cu 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene; având în vedere că prin Legea nr. 234/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, a fost modificat art. 55 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii să poată fi dispusă atunci când persoanei în cauză îi este retrasă încrederea de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor, după caz, care funcţionează efectiv la instanţele sau parchetele pe care aceasta le reprezintă, precum şi în situaţia în care acesteia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, iar măsura a rămas definitivă; întrucât este necesară adoptarea unor garanţii pentru asigurarea transparenţei procedurii de selectare de către ministrul justiţiei a candidaţilor pentru numirea în cele mai înalte funcţii de conducere în parchete. O ultimă motivare, cu caracter general, o constituie aceea că „Legea nr. 242/2018 intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, respectiv la data de 18 octombrie 2018“ (s.n. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018). Aşadar, cu privire la motivarea urgenţei, constatăm că, în cauză, preambulul ordonanţei de urgenţă cuprinde o motivare specifică a diferitelor soluţii legislative din cuprinsul său. Soluţiile legislative de la art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, invocate în cauză, privesc însă condiţiile de numire a procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe de o parte, respectiv modalitatea de continuare a activităţii în cazul procurorilor care intră sub incidenţa art. VII din ordonanţă, pe de altă parte. Or, cu privire la acestea, în preambulul ordonanţei nu există vreo motivare a urgenţei reglementării lor şi nici nu se poate identifica situaţia extraordinară, obiectivă, a cărei reglementare nu a putut fi amânată de către legiuitorul delegat. Astfel, constatăm că formularea generală, potrivit căreia „Legea nr. 242/2018 [s.n. la ale cărei soluţii legislative se face referire în preambul] intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, respectiv la data de 18 octombrie 2018“, nu se poate converti într-o motivare a celor două soluţii legislative precizate, atât timp cât Legea nr. 242/2018 nu modifică şi nu completează în niciun fel art. 87 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, la care face referire art. II din ordonanţă. De asemenea, referirea din nota de fundamentare, care însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, cu privire la faptul că, „prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, lege care a intrat în vigoare în data de 23 iulie 2018 [...] s-a prevăzut majorarea, de la 6 la 8 ani, a vechimii în funcţia de procuror sau judecător, necesară pentru numirea procurorilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism“ şi, totodată, că, „potrivit art. V din Legea nr. 207/2018, «Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt numiţi în funcţie în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie rămân în funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul acestor structuri»“, întăreşte constatarea potrivit căreia preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu motivează urgenţa, imposibilitatea amânării reglementării sau existenţa situaţiei extraordinare cu privire la art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. Astfel, pe de o parte, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 stabileşte că art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de către comisia constituită în acest scop.“ Constatăm astfel că prin ordonanţa de urgenţă a fost majorată - încă o dată, într-un interval foarte scurt de timp - de la 8 ani (s.n. astfel cum s-a stabilit prin Legea nr. 207/2018) la 10 ani vechimea în funcţia de procuror sau judecător necesară pentru numirea procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Pe de altă parte, soluţia legislativă cuprinsă în art. VII din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2018, potrivit căreia „Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“, este diferită de norma tranzitorie reglementată în art. V al Legii nr. 207/2018, la care se face referire în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă şi care prevede că „Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt numiţi în funcţie în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie rămân în funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul acestor structuri“, aceasta din urmă stabilind în mod just succesiunea în timp a normelor modificate din Legea nr. 304/2004 şi a normelor modificatoare. De altfel, observăm că este dificil de identificat un aspect care să susţină urgenţa, imposibilitatea amânării reglementării majorării din nou, la un interval de două luni, a vechimii în funcţia de procuror sau judecător, necesară pentru numirea procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ori existenţa situaţiei extraordinare, a unei stări de fapt obiective, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public şi care să justifice o soluţie legislativă contrară normelor tranzitorii menţionate anterior şi care să intervină în intervalul foarte scurt de la data intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, respectiv 23 iulie 2018, şi data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018 a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Constatăm că şi Consiliul Legislativ a sesizat în Avizul său nr. 988 din 15 octombrie 2018, la pct. 4, că „este necesar ca, în preambul, motivarea urgenţei şi a situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată să fie completată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniu. Astfel, în preambul trebuie să se cuprindă motivări referitoare la toate soluţiile legislative preconizate a fi adoptate prin ordonanţa de urgenţă, şi nu doar la unele dintre ele. Avem în vedere faptul că necesitatea şi urgenţa adoptării soluţiilor legislative propuse la art. I pct. 1-3, art. III pct. 1-5, art. IV pct. 1-3 şi art. VIII [s.n. art. VII în forma publicată] nu sunt motivate deloc în cadrul preambulului, în vreme ce pentru soluţia din cuprinsul art. II, în preambul se enunţă, fără a se motiva, doar necesitatea adoptării acesteia, nu însă şi motivul pentru care aceasta trebuie adoptată de urgenţă, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. Menţionăm că nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a urgenţei şi a situaţiei extraordinare reprezintă motive de neconstituţionalitate a ordonanţelor de urgenţă“. Aşadar, având în vedere observaţiile Consiliului Legislativ şi ţinând cont de faptul că formularea generală din cuprinsul preambulului, referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, nu poate fi considerată o motivare a urgenţei reglementării textelor supuse controlului de constituţionalitate, constatăm că preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu motivează în niciun fel urgenţa, imposibilitatea amânării reglementării sau existenţa situaţiei extraordinare cu privire la art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi la art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. De altfel, astfel cum am arătat, întreaga expunere de motive a ordonanţei de urgenţă analizate se axează, în principal, asupra posibilităţii de a fi afectată buna funcţionare a justiţiei, ca serviciu public, din perspectiva schemelor de personal subdimensionate ale instanţelor judecătoreşti, având în vedere judecarea apelurilor în complete formate din 3 judecători, posibila pensionare anticipată a judecătorilor şi procurorilor, detaşarea judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe, parchete, instituţii, ocuparea de către judecători şi procurori a unor funcţii în instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, iar, în subsidiar, se invocă preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, revocarea din funcţie a unui membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, transparenţa procedurii de selectare de către ministrul justiţiei a candidaţilor pentru numirea în cele mai înalte funcţii de conducere în parchete. Or, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). În aceste condiţii, reţinem că în preambulul ordonanţei de urgenţă este necesar să fie motivată urgenţa tuturor soluţiilor legislative promovate, astfel ca puterea legislativă delegată să fie exercitată doar în situaţii extraordinare şi urgente cu privire la fiecare dispoziţie/soluţie legislativă în parte, în acord cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. Motivarea urgenţei adoptării ordonanţei de urgenţă cu privire la anumite reglementări din cuprinsul acesteia nu poate fi extinsă şi cu privire la dispoziţii/soluţii legislative din cadrul aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, contrar prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. De principiu, neconstituţionalitatea extrinsecă afectează actul în ansamblul său (deciziile nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 45; nr. 83 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020, paragraful 48), însă Curtea Constituţională a constatat, prin deciziile nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, neconstituţionalitatea art. I şi II, respectiv art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, celelalte dispoziţii normative ale ordonanţei de urgenţă menţionate nefiind afectate de viciul de neconstituţionalitate extrinsec. Raportând această din urmă practică a instanţei de control constituţional la prezenta cauză, constatăm că neconstituţionalitatea extrinsecă vizează numai dispoziţiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, întrucât, în privinţa acestora, Guvernul nu a precizat, în preambulul ordonanţei de urgenţă, motivarea urgenţei şi nu a indicat situaţia extraordinară. Prin urmare, constatăm că dispoziţiile art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodată, reţinem că aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 prin Legea nr. 239/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.024 din 19 decembrie 2019, nu poate avea relevanţă în examinarea constituţionalităţii extrinseci a acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009), aprobarea prin lege a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului nu poate acoperi un eventual viciu de neconstituţionalitate extrinsecă a acesteia. Deşi a fost constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 în raport cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, instanţa de control constituţional este competentă să efectueze controlul de constituţionalitate şi prin raportare la alte texte constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013). În aceste condiţii, constatăm că prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 încalcă şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii. Astfel, reamintim că prin art. II pct. 1 din ordonanţa de urgenţă s-a modificat art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin adăugarea de noi exigenţe legale, în sensul că a fost majorată (din nou, într-un interval de două luni) de la 8 ani (astfel cum s-a stabilit prin Legea nr. 207/2018) la 10 ani vechimea în funcţia de procuror sau judecător necesară pentru numirea procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Tot prin art. II pct. 1 din ordonanţa de urgenţă a fost modificat alin. (9) al art. 79^1 din Legea nr. 304/2004, în sensul precizării sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care procurorii numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot fi revocaţi. Totodată, constatăm că art. I pct. 1 din ordonanţa de urgenţă a modificat art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, în sensul majorării vechimii de la 8 ani la 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de judecător sau procuror la instanţele sau parchetele imediat superioare; art. I pct. 2 din ordonanţa de urgenţă a introdus un nou alineat la art. 44 din Legea nr. 303/2004, respectiv alin. (3^1), prin care se stabilesc condiţii noi de promovare a procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv „procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător, cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop“; art. I pct. 4 din ordonanţa de urgenţă a modificat art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în sensul majorării vechimii de la 10 la 15 ani pentru numirea de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţilor acestuia, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţilor acestuia, precum şi a procurorilor şefi de secţii ai acestor parchete, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; art. I pct. 5 din ordonanţa de urgenţă a introdus un nou alineat la art. 54 din Legea nr. 303/2004, respectiv alin. (1^1), prin care s-a reglementat o procedură de selecţie în vederea formulării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute anterior, sens în care s-a stabilit că ministrul justiţiei organizează o procedură de selecţie, pe baza unui interviu, în cadrul căruia candidaţii susţin un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care şi-au depus candidatura. În vederea asigurării transparenţei, audierea candidaţilor se transmite în direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, se înregistrează şi se publică pe pagina de internet a ministerului; art. I pct. 6 din ordonanţa de urgenţă a modificat alin. (7) al art. 57 din Legea nr. 303/2004, în sensul că delegarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori; art. II pct. 1 din ordonanţa de urgenţă a modificat alin. (3) al art. 79^1 din Legea nr. 304/2004, în sensul majorării de la 8 ani la 10 ani a vechimii procurorilor pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi, de asemenea, a modificat alin. (9) al art. 79^1 din Legea nr. 304/2004, în sensul precizării sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care intervine revocarea procurorilor numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În acest context de reglementare, prin art. VII din ordonanţa de urgenţă legiuitorul delegat a stabilit că „Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. Soluţia legislativă adoptată de Guvern nu poate fi calificată ca fiind o normă tranzitorie, ci, dimpotrivă, astfel cum este formulată, ar avea ca efect eliberarea din funcţie a tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi din cadrul celorlalte parchete, deoarece niciunul nu poate îndeplini toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anterior Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, având în vedere modificările şi completările operate prin Legea nr. 207/2018 cu privire la dispoziţii ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, legiuitorul a reglementat, la art. V din Legea nr. 207/2018 (care a intrat în vigoare la 23 iulie 2018), o normă tranzitorie potrivit căreia „Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt numiţi în funcţie în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie rămân în funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul acestor structuri“, vizând, în mod just, succesiunea în timp a normelor modificate şi a normelor modificatoare. În jurisprudenţa sa, Curtea a analizat compatibilitatea cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii a dispoziţiilor de lege care reglementează aplicarea în timp a prevederilor modificatoare ale regimului juridic al unor mandate, situaţie în care, exclusiv din perspectiva analizării art. 15 alin. (2) din Constituţie, pentru soluţia pronunţată, nu a fost determinantă consacrarea constituţională a instituţiilor respective, Curtea analizând, indiferent de tipul de mandat în discuţie - constituţional sau legal -, dacă a fost respectat principiul neretroactivităţii legii. Cu referire expresă la aplicarea principiului neretroactivităţii în privinţa mandatelor legale, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea a statuat că legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivităţii legii, care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. În speţă, era vorba despre reducerea duratei mandatului în exercitarea unor funcţii de conducere de către magistraţi. De asemenea, prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Curtea a constatat că reglementarea criticată, care stabilea că în anul 2012 alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor avea loc la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi că primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni în funcţie îşi exercită mandatul până la data validării noilor aleşi, crea premisa ca mandatele acestora să fie prelungite cu un termen ce poate depăşi 6 luni. În consecinţă, redimensionând durata mandatelor în curs ale aleşilor locali, legea criticată încălca principiul neretroactivităţii legii. Pronunţându-se asupra unei norme care introducea o nouă cauză de încetare a mandatului aleşilor locali pentru un comportament manifestat anterior intrării în vigoare a normei respective, prin Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007, Curtea a statuat că „în condiţiile în care legea îşi propune să modifice statutul dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui caz nou de încetare a acestuia, legea devine retroactivă. Art. 15 alin. (2) din Constituţie consacră principiul neretroactivităţii legii, în sensul că o lege, odată adoptată de Parlament, va putea produce efecte juridice numai pentru viitor“. Prin Decizia nr. 713 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 23 ianuarie 2015, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, prevederi care reglementau aplicarea modificărilor şi completărilor aduse prin respectiva lege şi mandatelor consiliilor de mediere în exerciţiu la data intrării în vigoare a noii legi. Invocând jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, deşi deciziile menţionate vizează situaţia mandatelor unor persoane care ocupă funcţii publice, principiul care le guvernează fiind acelaşi - cel al neretroactivităţii legii -, considerentele menţionate sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în cauză. Astfel, Curtea a reţinut că prevederile criticate transformă, practic, un mandat eligibil, obţinut în urma unor alegeri interne ale mediatorilor, într-un mandat numit în privinţa perioadei care excedează duratei iniţiale a mandatelor, prin prelungirea lor de la 2 ani la 4 ani şi prin lipsirea mediatorilor de posibilitatea de a-şi alege un nou consiliu de mediere la expirarea celor 2 ani prevăzuţi iniţial de lege. Aşadar, prin redimensionarea unor mandate în curs s-a ajuns nu doar la creşterea duratei acestora, ci şi la modificarea naturii lor juridice, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Prin Decizia nr. 534 din 12 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 25 iulie 2017, paragraful 70, Curtea a reţinut că, întrucât regimul juridic al mandatelor consiliilor de administraţie ale S.R.R. şi S.R.T.V. este deja reglementat prin norme juridice în vigoare, care produc efecte juridice, orice modificare a acestui regim, sub aspectul condiţiilor de numire a membrilor, interdicţiilor, incompatibilităţilor sau cauzelor de încetare a mandatelor, nu se poate realiza decât cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile. În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile care prevăd „numirea unor noi consilii de administraţie la Societatea Română de Radiodifuziune şi la Societatea Română de Televiziune, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, cu consecinţa încetării de drept a mandatului consiliilor de administraţie ale S.R.R. şi S.R.T.V. aflate în funcţie, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală“. Observăm că în toate situaţiile analizate prin deciziile susmenţionate obiect al controlului de constituţionalitate îl constituiau dispoziţii de lege care modificau regimul juridic al unor mandate (prin redimensionarea duratei mandatului prin micşorare - Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 sau prin mărire - Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 713 din 4 decembrie 2014, prin instituirea/modificarea unor cauze de încetare a mandatului - Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 534 din 12 iulie 2017). De asemenea, în jurisprudenţa sa referitoare la principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că pentru a exista retroactivitate ar fi trebuit ca între cele două prevederi să fie o deosebire, în caz contrar continuitatea reglementării exclude, prin ipoteză, retroactivitatea celei noi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 18 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, Decizia nr. 58 din 26 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 18 aprilie 2002, sau Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 27 februarie 2003). Totodată, prin Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014, Curtea a reţinut că premisa analizării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie este existenţa unui conflict real de legi în timp, şi anume legea nouă să aibă un caracter novator, astfel încât noile reguli să fie susceptibile să se aplice situaţiilor constituite înainte de intrarea ei în vigoare, în baza legii vechi. Aplicând jurisprudenţa anterior citată referitoare la premisele conflictului de legi în timp a normelor legale examinate, considerăm că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 reglementează în mod diferit, în raport cu cadrul normativ anterior, condiţiile de numire, respectiv de revocare a procurorilor în cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., condiţiile de participare la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie la instanţele sau parchetele imediat superioare, condiţiile de promovare a procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv condiţiile de numire a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţilor acestuia, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţilor acestuia, precum şi a procurorilor şefi de secţii ai acestor parchete. În acelaşi timp, prin art. VII din ordonanţa de urgenţă, legiuitorul delegat prevede că procurorii care, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În aceste condiţii, reţinem că orice modificare a cadrului normativ sub aspectul condiţiilor de numire şi promovare a procurorilor în cadrul structurilor specializate ori la parchetele imediat superioare nu se poate realiza decât cu respectarea principiului neretroactivităţii legii. Toate aceste modificări nu pot viza decât o situaţie viitoare, care se va naşte după intrarea în vigoare a noii legi, şi nicidecum situaţii juridice constituite sub imperiul vechii legi, respectând dispoziţiile în vigoare la data constituirii lor. Aşa încât, constatăm că dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 sunt neconstituţionale, întrucât încalcă art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. De altfel, şi Consiliul Legislativ a sesizat în Avizul său nr. 988 din 15 octombrie 2018, la pct. 11, că „La art. VIII (s.n. art. VII din ordonanţa de urgenţă, după publicare), semnalăm că, în redactarea propusă, soluţia legislativă pare a avea ca efect eliberarea din funcţie a tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi din cadrul celorlalte parchete, întrucât niciunul dintre ei nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum rezultă din textul propus. Avem în vedere, în primul rând, condiţiile referitoare la susţinerea concursului, prevăzute, în urma celor mai recente modificări, în cuprinsul art. 43 şi 44 din Legea nr. 303/2004, precum şi în art. 87 din Legea nr. 304/2004. [...] Observaţiile sunt valabile, în mod corespunzător, şi în ceea ce priveşte condiţia referitoare la vechimea în funcţie a procurorilor, care, prin modificările recente, a fost majorată pentru numirea în toate funcţiile de procuror, cu excepţia celor de la parchetele de pe lângă judecătorii. Având în vedere cele de mai sus, norma propusă pentru art. VIII trebuie reanalizată şi reformulată în mod corespunzător. Totodată, textul trebuie să aibă în vedere şi instituirea unor dispoziţii tranzitorii, referitoare la modalitatea de continuare a activităţii în cazul procurorilor care intră sub incidenţa art. VIII“. De asemenea, având în vedere caracterul vădit retroactiv al dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, luând act de solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2.503/C/12.122/12.130/2018, Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 2.881/C/2018 şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nr. 1.780/VI/14/2018, a emis Hotărârea nr. 491 din 17 octombrie 2018 prin care a recomandat interpretarea dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete. Judecător, Daniel Marius Morar ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
![Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 292 din 17 mai 2022 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1 [cu referire la art. 79^1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară] şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei](http://www.monitoruljuridic.ro/_images/ico_yahoo.png)
