Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 550/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.270D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 750 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 3 februarie 2020, paragraful 13. În continuare, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o situaţie inechitabilă între părţi din perspectiva stabilirii prejudiciului, susţine că plata prejudiciului, astfel cum acesta a fost calculat de partea civilă până la primul termen de judecată, şi aplicarea cauzei de reducere a pedepsei sunt corelative recunoaşterii vinovăţiei pe latură penală, care se face referitor la întreaga faptă penală, iar nu doar cu referire la anumite aspecte ale acesteia. Astfel, dispoziţiile criticate, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt în deplin acord cu prevederile Constituţiei. 4. În ceea ce priveşte sintagma „acoperă integral pretenţiile părţii“, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat deja că Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este lămuritoare din perspectiva interpretării şi aplicării acesteia. Invocă Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, şi Decizia nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 4 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 550/118/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, cu ocazia soluţionării unui apel în materie penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa judecătoreasă apreciază că dispoziţiile criticate, în maniera în care sunt interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intră în contradicţie cu prevederile constituţionale ce reglementează standardele de claritate şi predictibilitate a legii şi cu cele ce stabilesc standardele de protecţie şi garantare a exercitării dreptului la un proces echitabil. 7. Arată că, în esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în Decizia nr. 9 din 15 martie 2017 că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 se raportează la „prejudiciul cauzat“, întinderea în timp a posibilităţii de aplicare a cauzei de nepedepsire cu caracter personal fiind limitată până la primul termen al judecăţii. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, referitor la art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, că, deşi repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit legii civile, în cazul particular al prejudiciului material izvorât din sesizarea unei fapte ilicite incriminate ca o infracţiune de evaziune fiscală, dispoziţiile generale privind răspunderea civilă delictuală, sistematizate în prevederile art. 998 din Codul civil din 1864, nu sunt aplicabile, fiind aplicabile prevederile cu caracter fiscal/procesual fiscal conţinute de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Astfel, prejudiciul material generat de săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală este determinat potrivit normelor specifice ce reglementează naşterea şi administrarea creanţei fiscale, norme ce nu respectă principiul egalităţii între părţile unui raport juridic civil, fiind adecvate raporturilor de autoritate administrative dintre stat (autorităţi publice centrale şi autorităţi publice locale) şi contribuabil, creanţa fiscală născându-se dintr-un fapt licit (săvârşirea operaţiunii impozabile), fiind inechitabil a se prelua ca prejudiciu, în cadrul unui raport cu părţi diferite, izvorât din alt fapt generator, caracterizat de ilicitate şi vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte. 8. Această contradicţie este caracteristică tipologiei generale a cauzelor penale în care persoana juridică, în premisele fiscale ale declanşării procesului penal, în mod exclusiv are calitatea de contribuabil, iar acţiunea civilă accesorie acţiunii penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală este îndreptată în mod neexclusiv şi asupra unei persoane fizice ce nu a avut calitatea de contribuabil. 9. Folosirea, în aplicarea art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor unei legi nepenale ce nu reglementează în mod specific răspunderea civilă delictuală - singura ce poate fi analizată în mod accesoriu acţiunii penale - numai limitat la cauzele de evaziune fiscală este inechitabilă şi dificil de aplicat în mod judicios în speţele concrete, chiar din cauza modului în care este obligatoriu a fi interpretat şi aplicat textul anterior menţionat. 10. Noţiunea de „obligaţie fiscală datorată“ nu poate fi uzitată decât în procesele judiciare având ca obiect încălcarea unor raporturi juridice fiscale, fiind limitată la părţile acestor raporturi, respectiv contribuabili sau persoane chemate să răspundă pentru neplata în termen a creanţelor fiscale. 11. De asemenea, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013, în interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, creează probleme concrete de aplicare, generate de formularea sintagmei „prejudiciu cauzat“. Aceasta se interpretează în raport cu momentul în care inculpatul poate să achite acest prejudiciu (primul termen de judecată) ca fiind de fapt prejudiciul afirmat de partea civilă, statul român, printr-o autoritate publică centrală sau locală, fără ca în prealabil să se stabilească în mod cert existenţa şi limitele prejudiciului, printr-o cercetare judecătorească urmată de o hotărâre care să constate prejudiciul. Astfel, acesta nu este constatat, ci doar afirmat, în limitele disponibilităţii de voinţă şi a bunei-credinţe a titularului acţiunii civile. 12. Fiind o cauză de nepedepsire cu caracter personal, pentru inculpatul persoană fizică (cu vocaţie la acest beneficiu), care nu a avut calitatea de contribuabil, se creează o situaţie inechitabilă atât în raport cu contribuabilul, cât şi cu partea civilă, cel dintâi fiind obligat să îşi determine personal şi neoficial nivelul sumei pe care ar trebui să o plătească până la primul termen de judecată, inclusiv în ceea ce priveşte accesoriile obligaţiei fiscale principale, al căror mod de calcul este caracterizat de tehnicitate, fiind supus riscului de a nu autodetermina corect prejudiciul datorat/cauzat pretins şi astfel de a nu beneficia de efectele cauzei de nepedepsire sau de atenuare a răspunderii penale. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013) şi ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, şi, respectiv, prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Legea nr. 241/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au fost modificate prin art. 79 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Potrivit art. 104 din Legea nr. 255/2013, cu excepţia acestui articol şi a art. 23 alin. (5) şi (6), care intră în vigoare la 30 decembrie 2013, celelalte dispoziţii ale legii intră în vigoare la data de 1 februarie 2014, ulterior datei indicate de instanţa judecătorească. Astfel, dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 10 din Legea nr. 241/2005, forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013: "(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1)." – Art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală: "Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile." – Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Codul de procedură penală stabileşte: "În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală." – Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: "Stabileşte că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal." 17. Instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea observă că instanţa judecătorească ajunge la concluzia neconstituţionalităţii textului, plecând de la premisa că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin pronunţarea Deciziei nr. 9 din 15 martie 2017, a introdus în ansamblul legislativ şi, implicit, în sfera de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti sintagma „prejudiciu cauzat“. 19. Din examinarea Deciziei nr. 9 din 15 martie 2017 rezultă că analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a avut în vedere să stabilească dacă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare până la 1 februarie 2014) reglementează în alin. (1) o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter real sau personal. 20. Raportarea analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală la elemente ce ţin de „prejudiciul cauzat“ (precum acoperirea acestuia, momentul reparării prejudiciului etc.) se circumscrie stabilirii naturii juridice a instituţiilor reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (cauze de nepedepsire/reducere a pedepselor) şi a caracterului real sau personal al acestor cauze, iar nu la reglementarea unui criteriu nou ce ar trebui avut în vedere de instanţele judecătoreşti în momentul aplicării legii. 21. Pe de altă parte, sintagma „prejudiciu cauzat“ este utilizată chiar de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Astfel, analiza şi interpretarea acestor dispoziţii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contextul pronunţării Deciziei nr. 9 din 15 martie 2017 nu pot fi disociate de raportarea la „prejudiciul cauzat“ în condiţiile în care însuşi legiuitorul utilizează această sintagmă. 22. În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea observă că a statuat că dreptul la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzut de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu este un drept fundamental (a se vedea Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 18 august 2016). 23. De asemenea, prin Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005, statuând că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, legiuitorul este liber să stabilească un regim sancţionator în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin faptele incriminate ca infracţiuni. În aplicarea acestui text constituţional, legiuitorul a reglementat, în art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, în situaţia în care în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul/suspectul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. 24. Astfel, faptul că de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege beneficiază numai suspectul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii accesului liber la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. 25. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că, în faţa instanţei de judecată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consfinţită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, şi asupra laturii civile. Aşa fiind, Curtea a reţinut că nu pot fi reţinute susţinerile potrivit cărora textul de lege ar avea drept consecinţă imposibilitatea cenzurării de către instanţele de judecată a deciziilor luate de organele de urmărire penală, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilităţii unor plăţi nedatorate către bugetul de stat. 26. Totodată, prin Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, a statuat că principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011. 27. De asemenea, prin Decizia nr. 1.152 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2008, Curtea a constatat că textul de lege nu are drept consecinţă imposibilitatea cenzurării de către instanţele de judecată a deciziilor luate de organele de urmărire penală, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilităţii unor plăţi nedatorate către bugetul de stat. 28. De asemenea, prin Decizia nr. 1.084 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, şi Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, precitată, Curtea a statuat că cuantumul prejudiciului cauzat este cel care rezultă din actele dosarului, şi anume din rechizitoriu sau din actele financiar-contabile existente la dosar. Nu se poate susţine că prejudiciul cauzat ar avea un cuantum variabil în funcţie de pretenţiile pe care le avansează partea civilă la diferite termene de judecată şi de modalitatea de calcul al acestora pe care o adoptă partea civilă. De asemenea, se reţine că stabilirea in concreto a prejudiciului cauzat aparţine în faza de urmărire penală procurorului de caz. 29. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, Curtea a reţinut că, dată fiind natura infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, la care face trimitere art. 10 din aceeaşi lege, în aceste cauze parte civilă este întotdeauna statul român, iar, dacă partea civilă măreşte sau micşorează întinderea pretenţiilor şi ulterior primului termen de judecată, până la terminarea cercetării judecătoreşti în primă instanţă, nu înseamnă că textul legal criticat este lipsit de eficacitate, deoarece o eventuală mărire a acestor pretenţii trebuie, pe de o parte, dovedită şi, pe de altă parte, posibilitatea instanţei de a face aplicarea art. 10 alin. (1) este condiţionată numai de acoperirea pretenţiilor părţii civile astfel cum au fost ele exprimate şi stabilite până la primul termen de judecată. 30. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea reţine că instanţa judecătorească apreciază că prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a Deciziei nr. 17 din 5 octombrie 2015 se încalcă prevederile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 31. Referitor la principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, atât instanţa de la Strasbourg, cât şi instanţa de contencios constituţional au reţinut că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Decizia nr. 781 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 28 februarie 2018; Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 32. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a constatat că scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pronunţă exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 851 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010). 33. În ceea ce priveşte Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, Curtea reţine că prin aceasta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală. 34. Or, se poate constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere, pe de o parte, strict infracţiunile reglementate de Legea nr. 241/2005, iar, pe de altă parte, instanţa supremă s-a referit la toate infracţiunile incriminate de acest act normativ. Astfel, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se aplică în toate cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, fără a putea afirma că aceasta este confuză, imprecisă şi imprevizibilă. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 550/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare la data de 30 noiembrie 2013), în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 15 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
