Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Bogdan-Cornel Popa în Dosarul nr. 42.389/3/2015/a36 (1/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 429D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Delia Dragomir, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.113D/2019, nr. 2.652D/2019 şi nr. 3.375D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Păncescu în Dosarul nr. 214/122/2019 al Judecătoriei Giurgiu, de Adrian Doru Gogotă în Dosarul nr. 3.081/85/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi de Ionel Alexe în Dosarul nr. 1.750/2/2014* (1.006/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. 4. La apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 2.113D/2019 se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta arată că îşi retrage cererea, solicitând judecarea în lipsă şi numirea unui avocat din oficiu. La apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 2.652D/2019 se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. La apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 3.375D/2019 se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra „referatului medical justificativ pentru scutire de instanţă“ transmis la dosar de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin care se învederează că Ionel Alexe, autorul excepţiei, se află în izolare-monitorizare. 5. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public referitor la comunicarea realizată de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Reprezentanta Ministerului Public apreciază că Dosarul nr. 3.375D/2019 se află în stare de judecată. Curtea apreciază cauza ca fiind în stare de judecată. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocata prezentă şi reprezentanta Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.113D/2019, nr. 2.652D/2019 şi nr. 3.375D/2019 la Dosarul nr. 429D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat, care arată că, deşi politica penală ţine de discreţia legislatorului, adoptarea unei noi politici penale nu poate desfiinţa drepturi inderogabile. Susţine că, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional nu a contrabalansat valorile constituţionale care vin în conflict, şi anume legalitatea pedepsei, pe de o parte, şi noua politică penală, pe de altă parte. Apreciază că tratamentul sancţionator reglementat de dispoziţiile de lege criticate conduce la aplicarea unei pedepse care depăşeşte maximul legal care putea fi aplicat potrivit legislaţiei în vigoare la data comiterii faptelor. Face referire la notele scrise depuse la dosarul cauzei, din care reiese că aplicarea dispoziţiilor criticate determină condamnarea inculpatului la o pedeapsă care nu era prevăzută la data comiterii faptei. 8. Reprezentanta Ministerului Public, referitor la Dosarul nr. 2.113D/2019, solicită ca instanţa de contencios constituţional să ia act de retragerea cererii. În continuare, arată că inculpaţii au săvârşit o infracţiune sub imperiul legii noi, ceea ce înseamnă că aceştia au înţeles să încalce şi această normă. Or, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt norme tranzitorii şi consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile. Principiul aplicării legii penale mai favorabile nu trebuie privit în mod absolut, ci în raport cu interesul apărării sociale, care nu permite crearea unor situaţii juridice mult mai favorabile, identice, pentru anumite persoane. Principiul egalităţii presupune că anumite situaţii în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic. Referitor la dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, arată că legea veche prevedea un spor facultativ, care de cele mai multe ori nu se aplica. Legea nouă consacră un spor obligatoriu fix, în schimb pedepsele pentru anumite infracţiuni sunt micşorate de către legiuitor. Reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor fix obligatoriu, nu reprezintă o ingerinţă a legiuitorului în activitatea judecătorului, care este imparţial şi independent. În procesul de individualizare a pedepsei, legiuitorul trebuie să aplice legea în limitele speciale. În concluzie, făcând referire la Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Decizia nr. 780 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Decizia nr. 508 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1163 din 2 decembrie 2020, şi Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018, solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Având cuvântul în replică, avocata prezentă arată că dispoziţiile criticate încalcă, în principal, principiul legalităţii pedepsei. Prin aplicarea dispoziţiilor criticate, un inculpat este sancţionat pentru fapte comise sub imperiul legii vechi, aplicându-i-se o pedeapsă care depăşeşte maximul legal care putea fi aplicat la data comiterii acestora. 10. Magistratul-asistent învederează că în sală este prezent şi domnul Şupeală Florin, parte în Dosarul nr. 429D/2019, acestuia prezentându-i-se, pe scurt, un rezumat al celor discutate şi dispuse în cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 11. Prin Decizia penală nr. 1/R din 9 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 42.389/3/2015/a36 (1/2019), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Bogdan-Cornel Popa. Curtea a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului şi desfiinţării, în parte, a încheierii penale recurate, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. 12. Prin Încheierea din 5 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 214/122/2019, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Păncescu. 13. Prin Încheierea din 3 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.081/85/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Adrian Doru Gogotă. 14. Prin Încheierea din 13 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.750/2/2014* (1006/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ionel Alexe. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că ideea aplicării legii mai conforme cu interesele apărării sociale nu poate prevala în faţa dispoziţiilor constituţionale care interzic aplicarea retroactivă a legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi că o prevedere legală care are ca efect modificarea retroactivă a pedepsei rezultante aplicate pentru un concurs de infracţiuni nu poate fi considerată a fi compatibilă cu prevederile constituţionale. Dispoziţiile legale care reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni sunt dispoziţii de drept penal substanţial, caracter pe care îl păstrează indiferent de faza procesuală în care sunt aplicabile şi valorificate, fiind astfel supuse, în mod obligatoriu, principiului aplicării legii penale mai favorabile. 16. Apreciază că este afectat şi atributul legii de a fi previzibilă raportat la momentul comiterii unor infracţiuni concurente, având în vedere aplicarea unui spor de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul săvârşirii acelor infracţiuni şi care nu constituie pentru acuzat legea penală mai favorabilă, în condiţiile în care sporul recalculat pentru infracţiunile comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal depăşeşte cu mult atât pedeapsa cea mai grea stabilită în cadrul pluralităţii de infracţiuni, cât şi sporul care a fost aplicat potrivit Codului penal din 1969. Prin urmare, inculpatul trebuie să suporte o sarcină disproporţionată, care se raportează la momentul săvârşirii noii infracţiuni, fără să se ţină seama de efectele hotărârilor judecătoreşti anterioare - care au avut în vedere o altă legislaţie - şi de natura pedepsei pronunţate potrivit legii noi, punându-se în discuţie şi aspecte legate de încălcarea principiului securităţii juridice. În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, arată că este de notorietate aspectul conform căruia, sub imperiul vechiului Cod penal, pedepsele pentru infracţiuni în individualitatea lor erau mai mari, iar tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni era mai blând, pe de o parte, iar, pe de altă parte, analizând reglementările cuprinse în actualul Cod penal, se constată o optică penală diferită, în sensul unor limite speciale mai reduse în privinţa majorităţii infracţiunilor, respectiv un tratament sancţionator mai sever al pluralităţii de infracţiuni. 17. Stabilirea politicii penale aplicabile în perioada de activitate a fiecărui Cod penal reprezintă apanajul legiuitorului, însă, având în vedere dispoziţiile constituţionale, acesta trebuie să asigure o tranziţie legislativă conformă ordinii de drept constituţional, nefiind permisă încălcarea acesteia prin norme tranzitorii care să creeze situaţii discriminatorii. Astfel, în ipoteza existenţei multiplelor hotărâri definitive de condamnare pentru fapte concurente, dintre care o parte au fost săvârşite sub imperiul legii vechi, iar altele, sub legea nouă, se creează o diferenţă nejustificată de tratament fundamentată doar pe faptul că, în unele situaţii, infracţiunile sunt judecate împreună, iar în alte cazuri, prin hotărâri separate. Astfel, inculpatul ajunge să fie sancţionat mai sever dacă este judecat separat pentru aceleaşi fapte decât dacă faptele ar fi fost judecate împreună, iar acest lucru apare ca fiind o flagrantă încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii. 18. Autorii fac referire la Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014. Arată că, în ipoteza în care concursul este format din infracţiuni comise sub vechiul Cod şi infracţiuni comise sub noul Cod, aplicarea obligatorie, în virtutea art. 10 din Legea nr. 187/2012, a regimului sancţionator prevăzut de art. 39 din noul Cod constituie o încălcare a art. 15 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, a art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 49 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Apreciază că, pe de o parte, inculpatului i se va aplica pentru infracţiuni comise sub incidenţa vechiului Cod o pedeapsă mai severă decât cea care s-ar fi aplicat în baza vechiului Cod şi, pe de altă parte, judecătorul, prin faptul că este obligat să aplice sancţiunea penală în baza noului Cod, este împiedicat să facă analiza concretă a normelor penale succesive şi determinarea în concret a normei penale mai favorabile. Astfel, prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a impus aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii potrivit legii penale mai severe, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare a principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, Hotărârea din 22 martie 2001, pronunţată în Cauza Streletz, Kessler şi Krenz împotriva Germaniei, Hotărârea din 24 ianuarie 2017, pronunţată în Cauza Koprivnikar împotriva Sloveniei, precum şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 3 mai 2005, în cauzele reunite C 387/02, C-391/02, C-403/02. 19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, arată că acestea sunt în contradicţie cu cele statuate prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Susţin că ne aflăm în prezenţa unor reglementări care combină prevederi din cele două coduri penale, aspect ce nu conduce la aplicarea legii penale mai favorabile. Susţin că modificarea pedepselor şi a tratamentului sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, ca urmare a unei intervenţii legislative ulterioare săvârşirii faptei, care constă în agravarea regimului sancţionator pe care persoana acuzată l-ar fi putut avea în vedere, în mod obiectiv, la momentul săvârşirii faptei, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii penale şi încălcarea cerinţelor de claritate, previzibilitate şi accesibilitate. Sporul obligatoriu şi fix de trei ani pe care legislatorul îl impune în mod aprioric prin aceste dispoziţii limitează analiza judecătorului şi, prin urmare, dreptul inculpatului de a fi judecat de un tribunal independent şi imparţial, iar, pe de altă parte, limitează dreptul inculpatului de a-i fi aplicată o pedeapsă proporţională cu fapta comisă. 20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că motive de neconstituţionalitate similare cu cele formulate în prezenta cauză referitor la art. 10 din Legea nr. 187/2012 au mai fost analizate de Curtea Constituţională, aceasta apreciind că nu sunt întemeiate. Consideră că sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016. 21. Cu privire la dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestui text, în raport cu critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată, apreciind că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Totodată, face referire şi la Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018, Decizia nr. 447 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. 22. Judecătoria Giurgiu, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 23. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatei prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, cu următorul conţinut: 28. Art. 10 din Legea nr. 187/2012: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“; 29. Art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal: „În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: [...] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.“ 30. Autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 15 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 49 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, faţă de critici similare. Astfel, prin numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Decizia nr. 337 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, sau Decizia nr. 780 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că, în baza dispoziţiilor criticate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, aşa încât a consacrat explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni sar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susţine că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcţie de instituţii autonome. În această ipoteză, jurisprudenţa apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracţiuni ca fiind o instituţie autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituţie care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracţiuni face parte dintre acele instituţii juridico-penale (ca şi prescripţia, suspendarea executării pedepsei etc.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. 32. Curtea a reţinut că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voinţa legiuitorului, o lex tertia, permiţând, în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracţiunilor componente ale pluralităţii. Curtea a constatat însă că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“, care este legea nouă. Stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar, doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, inculpatul a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunânduse consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni. 33. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, faţă de critici similare, prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 508 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1163 din 2 decembrie 2020, Decizia nr. 248 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, sau Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015. 34. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reglementează în materia sancţionării concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, instituind tratamentul penal al concursului de infracţiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix. Aşadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest context, Curtea a reţinut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Curtea a arătat că, în actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracţiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, în contextul în care critica principală a tendinţelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracţiuni, a fost aceea că sistemul sancţionator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluţia de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere şi instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, în condiţiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracţiuni, deşi un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancţionată, cauza de agravare fiind în foarte multe situaţii ignorată de instanţe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Aşa încât, noul Cod penal răspunde unei puternice exigenţe sociale, aceea de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni“. Aşadar, în cazul concursului de infracţiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea - singura sancţiune aplicată, în mod obişnuit, de către instanţe sub legea veche -, sub imperiul legii noi, este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reţinut că, întrucât săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale. 35. Curtea a mai reţinut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni intră în atribuţiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancţiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Aşa fiind, Curtea a reţinut că prin adoptarea noului regim juridic de sancţionare a celor două forme de concurs de infracţiuni, real şi formal - referitor la persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. 36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan-Cornel Popa în Dosarul nr. 42.389/3/2015/a36 (1/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Dumitru Păncescu în Dosarul nr. 214/122/2019 al Judecătoriei Giurgiu, de Adrian Doru Gogotă în Dosarul nr. 3.081/85/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi de Ionel Alexe în Dosarul nr. 1.750/2/2014* (1.006/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoriei Giurgiu şi Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
