Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simina Popescu-Marin │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Artur Ludovic Kovaci în Dosarul nr. 14.225/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.095D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilierul juridic Alexandra Nicolae, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care precizează că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează probleme de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 30 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.225/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Artur Ludovic Kovaci într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, având în vedere lipsa de claritate şi ambiguitatea acestora. Astfel, prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 se referă la două noţiuni, „interesul patrimonial“, respectiv „interes personal“, pentru care legiuitorul nu oferă o definiţie. Contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 sunt ambigue şi imprecise, deoarece legiuitorul explică noţiunea de „interes personal“ prin raportare la existenţa unei posibilităţi de a anticipa o anumită decizie. Se susţine că prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 încalcă normele de tehnică legislativă, prin aceea că verbul utilizat în cuprinsul acestuia („ar putea prezenta un beneficiu“) nu este utilizat la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective, astfel cum stabileşte art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Totodată, prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 sunt imprevizibile prin prisma termenului ambiguu şi neclar de „beneficiu“ utilizat în cuprinsul acestora, care nu este definit de legislaţia în vigoare. Astfel, raportat la situaţia de fapt din speţă, destinatarul legii nu poate cunoaşte la ce se referă în concret noţiunea de „beneficiu“ şi dacă în cuprinsul acestui beneficiu pot fi încadrate şi hotărârile privind aprobarea bugetului localităţii, reţinute în cauză ca fiind cele care au dat naştere unui conflict de interese. O altă sursă de imprevizibilitate în legătură cu prevederile legale criticate este generată de termenele folosite de ambele, şi anume „a nu lua parte la deliberarea şi adoptarea“, respectiv „de a anticipa (…) o decizie a autorităţii publice din care fac parte“. 7. Mai susţine că dispoziţiile legale criticate instituie restrângeri ale drepturilor consilierilor locali de a-şi exercita liber mandatul dobândit în virtutea dreptului de a fi ales, prin exprimarea unui drept de vot cu privire la hotărârile adoptate, iar potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, aceste restrângeri trebuie să fie în mod expres prevăzute de lege. Or, în această formă ambiguă şi neclară, textele legale criticate nu pot fi considerate că îndeplinesc exigenţele privind calitatea legii. 8. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, autorul susţine că, în materia conflictelor de interese, nu este relevantă, în aplicarea pedepsei, gravitatea faptei care a dat naştere respectivei situaţii, singura măsură ce poate fi luată în legătură cu acest aspect fiind încetarea de drept a mandatului şi interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii timp de trei ani. Or, principiul proporţionalităţii presupune că oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă şi echitabilă evaluare a faptelor, pe o echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o selectare coerentă a măsurilor ce urmează fi utilizate în vederea atingerii scopului sancţionator. Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se poate constata că acestea nu permit organelor abilitate să procedeze la o astfel de analiză, întrucât este prevăzută o singură sancţiune, care intervine ope legis, indiferent de gravitatea faptei ce a dat naştere respectivei situaţii. Prin urmare, se impune ca dispoziţiile ce sancţionează regimul conflictului de interese să permită aplicarea principiului proporţionalităţii, stabilind şi alte sancţiuni mai uşoare pentru ca pedeapsa să poată fi individualizată în funcţie de fiecare situaţie în parte. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu pot fi invocate ca fiind încălcate, din analiza conţinutului legal al dispoziţiilor contestate nerezultând încălcarea de către legiuitor a dispoziţiilor sus-menţionate. Dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie privind supremaţia Constituţiei nu pot fi analizate singular, ci în coroborare cu dispoziţii concrete din Constituţie, pretins a fi încălcate. Invocă jurisprudenţa, în materie, a Curţii Constituţionale (de exemplu, deciziile nr. 1.412 din 16 decembrie 2008, nr. 1.082 din 8 septembrie 2009, nr. 418 din 3 iulie 2014), potrivit căreia raţiunea instituirii unor interdicţii şi sancţiuni în cazul persoanelor faţă de care s-a constatat încălcarea regimului incompatibilităţilor şi conflictelor de interese răspunde nevoii de prevenire şi combatere a faptelor de corupţie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 este inadmisibilă, iar excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 este neîntemeiată. Astfel, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004, apreciază că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci susţine, în realitate, aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice. Totodată, invocă jurisprudenţa constituţională referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, spre exemplu, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013 şi Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare, având următorul cuprins: - Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001: „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local“.; – Art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;“; – Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate“. 15. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ale art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind spre exemplu, Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009, Decizia nr. 534 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 23 iunie 2010, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, Decizia nr. 598 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 6 decembrie 2016, Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, şi Decizia nr. 196 din 23 martie 2017*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 196 din 23 martie 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 8 iunie 2017.────────── 17. Astfel, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că prevederile legale criticate reprezintă garanţii ale imparţialităţii autorităţilor publice şi a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuţiilor lor. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar „în condiţiile legii“. Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilierul local interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes patrimonial pentru el ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul „conflictului de interese“, pe care art. 70 din Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile şi demnităţile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuţiilor care caracterizează fiecare funcţie în parte (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 şi Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009, precitate). 18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004, Curtea, prin deciziile nr. 418 din 3 iulie 2014 şi nr. 598 din 20 septembrie 2016, citate mai sus, a reţinut că, în acele cauze, autorii excepţiei nu au formulat o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci au susţinut, în realitate, aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice. Cu acel prilej, Curtea a observat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin opinia exprimată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, a reţinut că există o bogată jurisprudenţă a acestei instanţe judecătoreşti cu privire la prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004. 19. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 20. Sub acest aspect, Curtea reţine că prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 fac parte din cap. VIII al legii intitulat Registrul de interese şi prevăd că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Potrivit art. 1 din Legea nr. 393/2004, aceasta „are ca obiect stabilirea condiţiilor de exercitare a mandatului de către aleşii locali, a drepturilor şi obligaţilor ce le revin în baza mandatului încredinţat“. În acest sens, art. 74 din aceeaşi lege reglementează obligaţia aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, respectiv la secretarul general al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz. Un exemplar al declaraţiei privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese, iar al doilea exemplar al declaraţiei de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care îl va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese. Potrivit art. 78 din Legea nr. 393/2004, registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice persoană, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. 21. Curtea reţine aşadar că prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 definesc noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, noţiune care este cuprinsă în art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea acestei dispoziţii de lege, Curtea constată că art. 82 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 prevede că: „Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei“, iar în conformitate cu art. 82 alin. (2) din aceeaşi lege, „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului“. De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează o sancţiune specifică pentru consilierii judeţeni şi cei locali, şi anume „Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii“, iar potrivit art. 81 din aceeaşi lege, „Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016). 22. În aceste condiţii, Curtea reţine că prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din propriile acte „Interesul personal“ - noţiune cuprinsă de prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj, chiar, pentru sine sau pentru orice persoană fizică sau juridică cu care are o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia. 23. În aceste condiţii, Curtea constată că susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor sunt neîntemeiate. 24. În acelaşi timp, a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie. 25. Referitor la prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea reţine, mai întâi, că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, precitată, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului, dar şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi se identifică prin acelaşi obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză. 26. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu critici similare celor formulate în cauză, iar prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016) Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă de cele prevăzute în materie penală, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, fără a încălca art. 53 din Constituţie. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii“. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Artur Ludovic Kovaci în Dosarul nr. 14.225/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
