Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de RalucaGiorgiana Bodea în Dosarul nr. 6.602/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.038D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 31 martie 2022, în prezenţa apărătorului ales al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Bogdan Bodea, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru data de 5 mai 2022, apoi, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, pentru data de 17 mai 2022, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 19 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.602/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea a notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. 4. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Raluca-Giorgiana Bodea într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici adoptate în temeiul dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 36/1995, care reglementează soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc accesul liber la justiţie şi afectează dreptul la un proces echitabil prin prisma faptului că instituie numai calea de atac a recursului împotriva unui act adoptat de o autoritate publică într-o procedură administrativă. Astfel, în lipsa unei reglementări speciale, regulilor de soluţionare a recursului menţionat de prevederile art. 75 alin. (11) din Legea nr. 36/1995 le sunt aplicabile normele de drept comun cuprinse în art. 483-502 din Codul de procedură civilă, care conturează calea de atac a recursului ca fiind una extraordinară şi care nu poate viza decât motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, iar stabilirea stării de fapt este atributul exclusiv al judecăţii de fond şi de apel. Prin urmare, instanţa de recurs poate să analizeze cauza numai prin prisma motivelor de recurs şi nu poate analiza modul de stabilire a stării de fapt de către un organ administrativ. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la o instanţă poate cunoaşte anumite limitări, însă lipsirea instanţei de posibilitatea de a analiza faptele unei decizii administrative este o restrângere disproporţionată faţă de scopul urmărit. De asemenea, în ceea ce priveşte legitimitatea procedurilor administrative şi administrativ-jurisdicţionale, prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că este de competenţa legiuitorului să instituie asemenea proceduri, însă hotărârile organelor jurisdicţional-administrative trebuie supuse controlului judecătoresc al instanţelor de contencios administrativ sau altor instanţe competente. Totodată, se consideră că este încălcat şi dreptul la un proces echitabil prin prisma independenţei funcţionale a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România care soluţionează contestaţia împotriva Consiliului de disciplină, întrucât în Legea nr. 36/1995 nu sunt prevăzute garanţii în acest sens. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale cu privire la accesul liber la justiţie, cu limitările permise, precum şi cu privire la legitimitatea jurisdicţiilor administrative şi condiţiile în care acestea funcţionează. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu îşi expune opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, însă face precizarea că într-o situaţie similară instanţa de contencios constituţional a admis o excepţie de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte recursul. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 75 alin. (11) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018. Însă, având în vedere critica de neconstituţionalitate şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care se statuează că trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995, care au următorul cuprins: „(11) [...] Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 75 din Legea nr. 36/1995 sunt subsumate reglementărilor cuprinse în cap. IV Drepturile şi îndatoririle notarilor publici, secţiunea a 2-a Îndatoririle şi răspunderile notarilor publici, care statuează cu privire la: (i) răspunderea civilă a notarului public, care poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu vinovăţie sub forma relei-credinţe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, astfel cum este prevăzută la art. 73 din Legea nr. 36/1995; (ii) răspunderea disciplinară a notarului public, care intervine pentru abaterile prevăzute la art. 74 din Legea nr. 36/1995. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 36/1995, din care fac parte şi dispoziţiile criticate, prevăd subiecţii care au atribuţii în materie, procedura după care are loc desfăşurarea acţiunii disciplinare, precum şi căile de atac aferente. 13. Astfel, în ceea ce priveşte subiecţii ce au drept de a iniţia acţiunea disciplinară asupra notarilor publici, Curtea observă că aceasta se exercită de ministrul justiţiei, de preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România sau de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici şi se judecă de Consiliul de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România [art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995]. 14. Cu privire la desfăşurarea acţiunii disciplinare, precum şi la organele îndrituite cu efectuarea şi finalizarea acesteia, art. 75 [alin. (2) şi următoarele] din Legea nr. 36/1995 prevede că: (i) acţiunea disciplinară se exercită numai după efectuarea cercetării prealabile de către inspectori din cadrul Ministerului Justiţiei sau, după caz, din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România ori de către Colegiul director al Camerei Notarilor Publici. În cadrul cercetării prealabile, citarea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului de cercetare disciplinară şi să îşi formuleze apărarea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula apărări nu împiedică finalizarea cercetării. Ministrul justiţiei sau, după caz, preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România ori Colegiul director al Camerei Notarilor Publici, pe baza rezultatului cercetării prealabile, formulează acţiunea disciplinară pe care o înaintează Consiliului de disciplină în termen de 60 de zile de la data primirii rezultatului cercetării prealabile; (ii) Consiliul de disciplină funcţionează ca organ de jurisdicţie la nivel naţional, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Consiliul de disciplină este compus din câte un reprezentant al fiecărei Camere, ales de Adunarea generală a Camerei Notarilor Publici. Mandatul membrilor Consiliului de disciplină este de 4 ani şi începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor validării acestora de către Congres. Membrii Consiliului de disciplină pot fi numai notari publici cu o vechime de minimum 10 ani într-o funcţie de specialitate juridică, dar nu mai puţin de 5 ani în funcţia de notar public; (iii) Consiliul de disciplină citează părţile şi, în cazul în care constată că sunt necesare verificări suplimentare, poate solicita ministrului justiţiei sau, după caz, preşedintelui Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România ori Colegiului director al Camerei completarea cercetării disciplinare. Completarea cercetării prealabile se face în termen de 60 de zile de la primirea solicitării de completare. Acţiunea disciplinară se soluţionează printr-o hotărâre motivată, care se comunică părţilor şi Camerei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea cel cercetat, în termen de 10 zile de la pronunţare. 15. Hotărârea Consiliului de disciplină prin care se soluţionează acţiunea disciplinară cuprinde, în principal, următoarele: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia; temeiul de drept al aplicării sancţiunii; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de notarul public; sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia; calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată; instanţa competentă să judece calea de atac. Aceste norme se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, cu modificările ulterioare, privind cuprinsul hotărârii. 16. Curtea reţine că, în contextul dat, împotriva hotărârii Consiliului de disciplină, prin care se soluţionează acţiunea disciplinară, notarul public, respectiv titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 pot face contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (Consiliul Uniunii face parte din organele de conducere ale Uniunii şi este constituit din reprezentanţii fiecărei Camere, aleşi potrivit următoarei norme de reprezentare: un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcţie; 2 reprezentanţi, pentru Camerele care au între 201 şi 400 de notari publici în funcţie; 3 reprezentanţi, pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcţie). Contestaţia se soluţionează de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România prin hotărâre. În cazul în care acţiunea disciplinară a fost exercitată de preşedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, preşedintele Uniunii sau, după caz, reprezentanţii Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor participa la soluţionarea contestaţiei. 17. Curtea observă că, în acest context, hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România prin care se soluţionează contestaţia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi de lege, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă. 18. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în contextul legislativ actual, singura cale de atac în faţa instanţelor de judecată este recursul, astfel cum a fost reglementată prin art. I pct. 56 din Legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012, ocazie cu care, aşa cum reiese din expunerea de motive a acestei legi, precum şi din evaluarea cadrului legislativ referitor la notari şi la activitatea notarială, în vigoare în dinamica legislativă, pentru consolidarea instituţiei răspunderii disciplinare în cadrul profesiei au fost introduce noi abateri disciplinare, a fost modificată procedura prin care se pot aplica sancţiunile disciplinare prevăzute de lege şi a fost introdusă instituţia cercetării disciplinare. 19. Faţă de această împrejurare, referitor la competenţa unor organisme profesionale de a judeca acţiuni disciplinare, Curtea observă că prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, paragraful 22, instanţa de contencios constituţional a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că, în numeroase state ale Consiliului Europei, abaterile disciplinare sunt de competenţa acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competenţă nu este contrară dispoziţiilor Convenţiei, ce impune totuşi unul dintre următoarele sisteme: fie jurisdicţiile organismelor profesionale îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie, fie ele nu le îndeplinesc, şi atunci legea naţională trebuie să permită accesul la o instanţă judecătorească ce prezintă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, care oferă garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert et Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Bryan împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 20 mai 1998, pronunţată în Cauza Gautrin şi alţii împotriva Franţei, paragraful 57, sau Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Frankowicz împotriva Poloniei, şi Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Chaudet împotriva Franţei). 20. Cu privire la noţiunea de „recurs“ prevăzută de legislaţia naţională, prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, precitată, paragraful 26, Curtea a reţinut că după data de 15 februarie 2013, dată la care a intrat în vigoare Codul de procedură civilă, recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac. Astfel, în reglementarea noului Cod de procedură civilă, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. 21. În virtutea art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. De asemenea, potrivit art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pot forma obiect al recursului şi alte hotărâri, în cazurile expres prevăzute de lege. Recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe. Aşadar, instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de fond. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară“. Singurele excepţii de la această regulă sunt cele prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, iar procedura disciplinară reglementată de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 nu este prevăzută în mod expres printre ele. 22. De altfel, prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragrafele 151-154, Curtea a statuat că recursul, în virtutea Codului de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac. Potrivit art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“. Sintagma „alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“ este menită să acopere orice situaţie în care legea ar putea prevedea că o anumită hotărâre este supusă recursului, fie ca singură cale de atac, fie ca o a doua, după exercitarea uneia care să fie denumită şi reglementată altfel decât apel (plângere, contestaţie etc.). De asemenea, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 17 aprilie 2018, Curtea a statuat, la paragraful 20, că numai hotărârile judecătoreşti sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, cale extraordinară de atac, având în vedere că legiuitorul, în reglementarea obiectului recursului prin art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a îndepărtat de la formularea fostului art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 şi nu a mai preluat teza referitoare la hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională care sunt susceptibile de recurs drept cale extraordinară de atac. 23. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). Însă, principiul accesului liber la justiţie oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanţa judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Simpla sa consacrare legală, chiar şi la nivelul suprem, prin Constituţie, sau prin lege, nu este de natură a asigura şi o eficacitate reală a acestuia. Accesul la justiţie trebuie să fie asigurat, în consecinţă, în mod efectiv şi eficace (Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011). 24. În contextul dat, referitor la dreptul la un proces echitabil, consacrat prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţie, subsumat dreptului de acces liber la justiţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a constatat că „recursul“ din materia disciplinară a magistraţilor este şi trebuie să fie o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât asupra legalităţii procedurii disciplinare, cât şi asupra temeiniciei hotărârii. Astfel, referitor la câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere împotriva Belgiei, paragrafele 41-51, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidenţa art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, cu deplină jurisdicţie (Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert et Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29). Astfel, garanţiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31) şi presupun respectarea principiului contradictorialităţii (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunţată în Cauza Baccichetti împotriva Franţei, paragraful 30). Aceste considerente sunt cuprinse în Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, paragraful 20, Decizia nr. 127 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011, şi Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, şi au înrâurire mutatis mutandis şi în prezenta cauză, având în vedere cadrul legislativ care reglementează activitatea notarială existent în dinamica legislativă. 25. Prin urmare, aplicând aceste considerente de principiu la speţa dedusă judecăţii, întrucât recursul reglementat de art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995 este singura cale de acces la o instanţă judecătorească în materie disciplinară a notarilor publici, această cale de atac împotriva hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România prin care se soluţionează contestaţia trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanţiile dreptului de acces la instanţă şi al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. În măsura în care acest „recurs“, prevăzut de dispoziţiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995, este calificat drept calea extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, întrucât nu asigură un remediu efectiv în faţa unei instanţe judecătoreşti cu deplină jurisdicţie, care să fie la dispoziţia notarului public ce este supus sancţiunii disciplinare. 26. De asemenea, lipsa unui remediu efectiv împotriva hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România prin care se soluţionează contestaţia pronunţată în materie disciplinară, care să permită instanţei analiza încălcării drepturilor sub toate aspectele, este de natură să conducă la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanţă. Aceasta întrucât, pe calea recursului reglementat de Codul de procedură civilă, nu se pot invoca motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci numai motive de nelegalitate, iar în recurs nu se pot administra probe, cu excepţia înscrisurilor noi. 27. Aşadar, în măsura în care dispoziţiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995 se interpretează în sensul că recursul prevăzut de acestea este cale extraordinară de atac, în accepţiunea Codului de procedură civilă, sunt încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Raluca-Giorgiana Bodea în Dosarul nr. 6.602/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 sunt constituţionale doar în măsura în care se interpretează în sensul că „recursul“ prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România prin care se soluţionează contestaţia pronunţată în materie disciplinară. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
