Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, excepţie ridicată de Toma Petru Clişu în Dosarul nr. 614/314/2017/a3 al Judecătoriei Suceava. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.242D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu se poate pune semnul egalităţii între recidiva postcondamnatorie, situaţie în care pedeapsa nu a fost executată, şi cea postexecutorie, situaţie în care noua infracţiune a fost comisă, deşi persoana deja a suportat rigorile unui regim de detenţie, fără să se fi îndreptat. Mai mult, reglementarea regimului recidivei aparţine politicii penale a statului, încadrându-se în marja sa de apreciere. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 614/314/2017/a3, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, excepţie ridicată de Toma Petru Clişu cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că prin dispoziţiile de lege criticate se creează un tratament juridic diferit aplicat persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică. Arată că, în cazul recidivei postcondamnatorii [art. 43 alin. (1) din Codul penal], limitele speciale de pedeapsă pentru noua infracţiune (al doilea termen al recidivei) sunt cele prevăzute de norma primară incriminatoare, limite aplicabile şi persoanelor nerecidiviste, în timp ce în cazul recidivei postexecutorii, limitele speciale de pedeapsă pentru noua infracţiune sunt în cuantum majorat cu jumătate, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal. 6. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, şi Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015, potrivit căreia situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. 7. Apreciază că în cazul dedus judecăţii nu există niciun criteriu obiectiv şi raţional care să justifice diferenţa de tratament juridic. Astfel, se ajunge la situaţia în care, deşi recidivistul postexecutoriu a săvârşit aceeaşi infracţiune ca recidivistul postcondamnatoriu, din cauza prevederii legale discriminatorii, recidivistului postexecutoriu i se va aplica o pedeapsă mai mare în ceea ce priveşte cel de-al doilea termen al recidivei. Susţine că atât recidivistul postcondamnatoriu, cât şi recidivistul postexecutoriu intră în categoria „recidiviştilor“ în sensul legii, neexistând niciun criteriu obiectiv care să permită favorizarea primilor în defavoarea recidiviştilor postexecutorii. 8. Menţionează că în cauză este aplicabilă teza referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că textul criticat consacră o discriminare nejustificată. Or, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci nu există niciun motiv rezonabil pentru aplicarea unei sancţiuni penale suplimentare impuse în mod direct de legiuitor, specifică doar stării de recidivă postexecutorie. 9. Judecătoria Suceava apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că principiul general al egalităţii, reglementat de art. 16 din Constituţie, se referă la o egalitate juridică formală, şi nu la o egalitate de condiţii. Cu toate acestea, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de uniformizare, în sensul de a aplica tuturor inculpaţilor acelaşi regim juridic, indiferent de situaţia acestora. Principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal. În acelaşi timp presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. 10. Susţine că nu există egalitate juridică între un inculpat care a săvârşit o infracţiune în stare de recidivă postexecutorie (care a dovedit că, deşi a executat în întregime sau se consideră că a executat în întregime o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, scopul pedepsei aplicate anterior nu a fost atins şi a rămas fără finalitate) şi un inculpat care a săvârşit o nouă infracţiune în stare de recidivă postcondamnatorie (care nu a început executarea pedepsei definitive aplicate anterior sau se află în executarea pedepsei şi care încă nu a parcurs toate etapele pe care le presupune executarea unei pedepse cu închisoarea). 11. Instanţa reţine că prin excepţia de neconstituţionalitate invocată se tinde la schimbarea regimului sancţionator al recidivei postexecutorii de către Curtea Constituţională, ceea ce excedează competenţelor instanţei constituţionale, în condiţiile în care stabilirea limitelor de pedeapsă aplicabile pentru o anumită categorie de inculpaţi este atributul exclusiv al puterii legislative. 12. În ceea ce priveşte referirea inculpatului la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Constituţie, instanţa judecătorească apreciază că în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu a fost precizat din ce perspectivă dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal contravin normei constituţionale care reglementează că forma de guvernământ a statului român este republica şi, în aceste condiţii, nu îşi poate exprima un punct de vedere. 13. Aşa fiind, instanţa judecătorească susţine că dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât acestea nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţenii aflaţi în situaţii identice. Persoanele care sunt trimise în judecată sau condamnate cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie se află într-o situaţie diferită faţă de cea a altor categorii de inculpaţi, ceea ce justifică şi tratamentul juridic diferenţiat. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, cu următorul conţinut: „Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.“ 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţia criticată contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (2), potrivit căruia forma de guvernământ a statului român este republica, şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia apreciază, în esenţă, că există o discriminare, din perspectiva sancţionării, între persoanele care au săvârşit o infracţiune în stare de recidivă postcondamnatorie şi cele care au săvârşit o infracţiune în stare de recidivă postexecutorie. 20. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că în jurisprudenţa sa a constatat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat (Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). 21. Prin urmare, Curtea a constatat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994; Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). 22. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). 23. Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile, ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite. 24. Aşa fiind, Curtea observă că, spre deosebire de art. 32 din Codul penal din 1969, potrivit căruia prin pluralitate de infracţiuni se înţelegea concurs de infracţiuni sau recidivă, în actuala reglementare, potrivit art. 35 şi următoarele, legiuitorul a stabilit trei forme ale pluralităţii de infracţiuni reţinute în doctrina penală şi confirmate de practica judiciară, şi anume concursul de infracţiuni, recidiva şi pluralitatea intermediară (Decizia nr. 699 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 15 februarie 2018, paragraful 23). 25. În jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 284 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 754 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, Curtea a reţinut că recidiva, fiind o formă a pluralităţii de infracţiuni, presupune săvârşirea de către aceeaşi persoană a uneia sau a mai multor infracţiuni după ce acea persoană fusese definitiv condamnată pentru o altă infracţiune. Existenţa unei condamnări penale, în dispreţul căreia făptuitorul perseverează pe calea infracţiunii, sau executarea unei pedepse de o anumită gravitate, care s-a dovedit ineficientă faţă de el, creează prezumţia unui ridicat grad de pericol social al infractorului recidivist. Starea de pericol, care rezultă din dovada ineficienţei avertismentului primit prin condamnarea definitivă şi mai ales din dovada ineficienţei executării pedepsei anterioare, face ca infractorul recidivist să se individualizeze în criminologie ca o figură aparte, care ridică probleme specifice în lupta pentru reeducarea lui şi pentru realizarea scopurilor urmărite prin pedeapsă. Aceste probleme specifice au impus ca necesară reglementarea instituţiei recidivei prin stabilirea cu exactitate a condiţiilor de existenţă a stării de recidivă şi a consecinţelor pe care ea le antrenează. 26. În noul Cod penal, cadrul legal ce reglementează instituţia recidivei se regăseşte în dispoziţiile art. 41-43, tratamentul sancţionator al acesteia fiind reglementat în art. 43. Astfel, recidiva există în cazul infracţiunilor comise de persoana fizică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an sau după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. 27. Din modul de reglementare a instituţiei recidivei se constată că normele penale au în vedere recidiva postcondamnatorie şi recidiva postexecutorie. Tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii în cazul persoanei fizice se întemeiază pe sistemul cumulului aritmetic al pedepselor, iar cel al recidivei postexecutorii în cazul persoanei fizice se realizează prin majorarea legală a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă (închisoare sau amendă), cu jumătate, sub rezerva limitei inerente constând în maximul general al respectivei categorii de pedeapsă. 28. Pe de altă parte, Curtea observă că nu primul termen al recidivei are relevanţă în stabilirea tratamentului sancţionator al recidivei, ci, în raport cu data săvârşirii noii infracţiuni (al doilea termen al recidivei), se va face distincţia între recidiva postcondamnatorie şi cea postexecutorie, producându-se şi efectele cu privire la sancţiune. 29. Astfel, există recidivă postcondamnatorie pentru persoana fizică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an ori la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea de un an sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. 30. De asemenea, există recidivă postexecutorie pentru persoana fizică atunci când, după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de un an ori a pedepsei detenţiunii pe viaţă, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea de un an sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. 31. Aşa fiind, este evident că din perspectiva săvârşirii noii infracţiuni (element esenţial în stabilirea regimului sancţionator) persoanele ce se regăsesc în stare de recidivă postcondamnatorie se află într-o situaţie diferită de cele ce se regăsesc în stare de recidivă postexecutorie, regimul sancţionator diferit aplicabil celor două categorii fiind astfel pe deplin justificat. 32. De altfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că norma care stabileşte recidiva postexecutorie nu se referă la drepturi de natura celor reglementate de art. 16 din Constituţie, privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci la conduita condamnatului (care săvârşeşte o nouă infracţiune) după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de un anumit cuantum prevăzut de lege. Săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, este sancţionată conform prevederilor legale, iar acest tratament penal se aplică tuturor condamnaţilor recidivişti (Decizia nr. 284 din 28 martie 2006, precitată). 33. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, urmând să respingă excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Toma Petru Clişu în Dosarul nr. 614/314/2017/a3 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
