Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene raportat la art. 20 alin. (1) şi (2) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ermil Chelariu în Dosarul nr. 933/118/2018 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.295D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 933/118/2018, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene raportat la art. 20 alin. (1) şi (2) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ermil Chelariu într-o cauză având ca obiect acordarea drepturilor prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, iar ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la care face referire directă textul criticat sunt cele prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 6. Se apreciază că prin suspendarea succesivă, pe termen nedefinit, a acordării respectivelor drepturi şi imposibilitatea de a cere prin intermediul instanţelor judecătoreşti realizarea acestora se încalcă art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşadar, este neconstituţională o prevedere cuprinsă într-un act normativ prin care un organ administrativ, fie acesta şi Guvernul României, prin simpla sa voinţă, nesusţinută de motive întemeiate, stabileşte aplicabilitatea sau nu a unei dispoziţii legale, prin posibilitatea de prelungire nelimitată a suspendării exercitării unor drepturi. Prin urmare, prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 sunt neconstituţionale, întrucât limitează dreptul de acces la justiţie şi îngrădesc drepturi ocrotite prin Constituţie şi lege. 7. Se susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi nediscriminării, întrucât, în numeroase speţe la nivelul întregii ţări, instanţele de judecată s-au pronunţat, anterior Deciziei nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul obligării angajatorilor la plata acestor drepturi. 8. Se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Bozgan împotriva României) a reţinut că, la analiza necesităţii şi proporţionalităţii oricărei ingerinţe a statului asupra exercitării unui drept, trebuie întotdeauna apreciat în funcţie de speţa respectivă. Principiul proporţionalităţii apare în procedurile judiciare în care se pune problema prevalenţei unui drept legal faţă de alt drept legal sau în care disputa priveşte protecţia unui drept privat în contrapondere cu protecţia interesului public. Orice măsură luată de o autoritate publică care afectează drepturile indivizilor trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop şi, în acelaşi timp, rezonabilă. Astfel, prin amânarea succesivă a acestor drepturi, fără respectarea unui termen rezonabil şi fără să existe dezechilibre majore la nivel bugetar, care să justifice măsuri extraordinare, este afectată proporţionalitatea măsurii de suspendare a plăţilor, întrucât se ajunge la anihilarea drepturilor respective. În plus, nu se mai menţine un just echilibru între interesele debitorului - statul - şi cele ale creditorilor - beneficiarii acestor drepturi. 9. Se afirmă că, inclusiv Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea Curţii din 30 iunie 2016, a statuat că nu se poate admite ca un stat membru, în calitatea sa de debitor, într-un litigiu, precum litigiul principal, să se poată prevala de insuficienţa fondurilor pentru a justifica imposibilitatea executării unei decizii judecătoreşti care îi recunoaşte justiţiabilului un drept conferit de ordinea juridică a Uniunii. 10. Se afirmă că, în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „bun“ este reprezentată atât de bunurile actuale, cât şi de valorile patrimoniale, inclusiv creanţele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o speranţă legitimă de a le obţine. Ca atare, dreptul, deja născut şi recunoscut, la acordarea compensaţiilor apare astfel ca un „bun“ în înţelesul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene (Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunţată în Cauza De Santa împotriva Italiei, Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunţată în Cauza Abenavoli împotriva Italiei, Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunţată în Cauza Nicodemo împotriva Italiei). Totodată, existenţa unei ingerinţe a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, obliga la demonstrarea întrunirii cumulative a condiţiilor privării de proprietate: ingerinţa să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim de interes general, să fie proporţională cu scopul legitim urmărit, adică să releve un „echilibru just“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. 11. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât dreptul de pensie şi celelalte drepturi care se acordă cu ocazia pensionării sunt acelea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, iar nu acelea care existau la o dată anterioară, aspect statuat în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care anterior a reţinut că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă norma cuprinsă în art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 20 alin. (1) şi (2) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, iar legiuitorul poate să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora ori la suspendarea sau încetarea acestora. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene raportat la art. 20 alin. (1) şi (2) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Însă, analizând notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea constată că acesta critică numai dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, aşa încât obiect al excepţiei îl constituie aceste dispoziţii, care au următorul conţinut: „(1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“ 16. Curtea observă că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi-au încetat aplicabilitatea, însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a stabilit că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, se va analiza constituţionalitatea acestora. 17. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul de acces la instanţă ca parte a dreptului la un proces echitabil, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederi referitoare la dreptul de proprietate. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele din prezenta cauză, prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021, Decizia nr. 761 din 9 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 17 februarie 2022, Decizia nr. 219 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 12 august 2022, sau Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 16 februarie 2023, iar instanţa de contencios constituţional, respingând excepţiile de neconstituţionalitate, a statuat că ajutoarele sau indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora şi, de asemenea, să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a arătat că nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 19. Astfel, Curtea a observat că dispoziţiile de lege criticate fac parte din legi anuale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice şi prevăd că în anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Textele criticate au caracter general, referindu-se la toate categoriile de ajutoare sau indemnizaţii prevăzute de lege la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum sunt, cu titlu exemplificativ, cele prevăzute de: art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 69 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004, art. 20 din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 sau art. 73 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009. De asemenea, Curtea a reţinut că, în speţă, este vorba despre ajutorul prevăzut de art. 20 din cap. II din anexa nr. VII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010, ajutor prevăzut pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu. Însă Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Noua reglementare nu conţine nicio dispoziţie similară celor din Legea-cadru nr. 284/2010 care instituiau ajutoarele şi indemnizaţiile (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, precitată, paragrafele 58 şi 59). 20. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, paragraful 30, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 63, sau Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022, paragraful 52). 21. Referitor la susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, potrivit căreia dispoziţiile criticate creează situaţii juridice discriminatorii faţă de persoanele care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, prin care li s-a acordat ajutorul prevăzut de art. 20 din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 66, şi Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022, paragraful 55, Curtea a constatat că aceste susţineri nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, ci vizează, în realitate, aplicarea diferită a legii de către instanţele judecătoreşti, ceea ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. 22. Analizând compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, prin Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022, paragraful 59, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 69, şi Decizia nr. 695 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 6 ianuarie 2021, paragraful 20, Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Referitor la invocarea art. 21 din Constituţie, Curtea constată că acesta nu are legătură cu cauza de faţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ermil Chelariu în Dosarul nr. 933/118/2018 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
