Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a sintagmei „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, excepţie ridicată în Dosarul nr. 30.335/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal a fost ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal a fost ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 988D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent face referire la cererea depusă la dosar de către Antonie Laurenţiu Ionuţ, prin care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, solicită, în principal, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se apreciază că se solicită interpretarea noţiunilor „sistem de alarmă“ şi „sistem de supraveghere“, ceea ce excedează procedurii excepţiei de neconstituţionalitate. În situaţia existenţei unei practici neunitare sub acest aspect, procedura de urmat este cea a promovării unui recurs în interesul legii pentru unificarea practicii, iar pentru interpretarea textului, pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, în cadrul soluţionării unui recurs în interesul legii, Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020. În subsidiar, solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, deoarece textul criticat este clar, în sensul că orice scoatere din funcţiune, chiar temporară, ce face inactiv sau nefuncţional sistemul de protecţie duce la încadrarea faptei ca furt calificat, conform art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Referitor la noţiunile „sistem de alarmă“ şi „sistem de supraveghere“, reţine că orice sistem menit să protejeze bunuri se încadrează în acest concept. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 30.335/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a sintagmei „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal a fost ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal a fost ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti arată că termenii „sistem de alarmă“ şi „sistem de supraveghere“, prevăzuţi în art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, pot avea, pe de-o parte, înţelesul comun, desemnând orice sistem electronic menit să alerteze sau să surprindă momentul sustragerii fără drept de bunuri, iar, pe de altă parte, aşa cum a fost reţinut în practica judiciară, prin sistem de alarmă scos din funcţiune se înţelege un sistem de alarmă scos din funcţiune în integralitatea sa, care trebuie să facă parte din cele prevăzute de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003. 6. Apreciază că noţiunea „sistem de alarmă“, în accepţiunea dată de jurisprudenţa indicată, va crea o situaţie de inegalitate între persoanele care achiziţionează sisteme de alarmă ce funcţionează chiar fiind parţial dezactivate şi persoanele care achiziţionează sisteme de alarmă a căror funcţionare este total afectată la defectarea unui component, fiind favorizaţi, fără o bază obiectivă, cei din urmă. 7. Totodată, discriminarea apare între persoanele care îşi instalează sisteme de alarmă care necesită avizul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti/inspectoratului de poliţie judeţean şi cei care achiziţionează sisteme de alarmă ce se pot monta fără îndeplinirea acestor condiţii. Apreciază că, prin incriminarea variantei furtului calificat prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau supraveghere, legiuitorul a dorit să ofere o protecţie sporită persoanelor care înţeleg să îşi protejeze patrimoniul prin instalarea unor mijloace tehnice ce oferă o siguranţă sporită, prin efectul lor descurajant pentru persoanele ce doresc sustragerea, fără drept, a bunurilor, aceste raţiuni regăsindu-se şi în expunerea de motive a Codului penal. 8. Susţine că înţelesul termenului „sistem de alarmă“, aşa cum este el dezvoltat de jurisprudenţa instanţelor, oferă două limitări cumulative: să aibă loc o scoatere a sistemului, privit în integralitatea sa, fără ca alte părţi ale sistemului să mai funcţioneze după acţiunea persoanei care comite fapta; sistemul trebuie să facă parte din cele definite de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003. 9. Faţă de prima limitare, pentru a beneficia de protecţia legii este necesar ca persoanele să îşi protejeze bunurile prin sisteme de alarmă formate dintr-o singură componentă sau din mai multe componente care, în cazul defectării uneia, poate produce defectarea întregului sistem. În caz contrar, un alt sistem de alarmă nu s-ar circumscrie, în viziunea jurisprudenţei, obiectului material al circumstanţei agravante. Această interpretare determină o discriminare, fără a exista o bază obiectivă, în funcţie de alegerea sistemului de alarmă, doar unele putând beneficia de protecţia legii penale. Pe de altă parte, această limitare impune persoanelor supunerea unui regres tehnologic, întrucât un sistem de alarmă ce poate funcţiona chiar dacă anumite componente sunt distruse este vădit mai eficient. 10. Faţă de a doua limitare, apreciază că se impune obligaţia de achiziţionare a unor sisteme de alarmă pentru care este necesară montarea de către o societate ce deţine avizul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti. 11. Susţine că ambele limitări creează o protecţie diferită persoanelor, în funcţie de sistemul de alarmă pe care îl achiziţionează. Diferenţele care sunt rezultatul jurisprudenţei nu au o bază obiectivă suficientă, în condiţiile în care finalitatea legii este în mod evident în apărarea persoanelor care au luat măsuri suplimentare de protecţie a bunurilor lor, prin pedepsirea mai aspră a persoanelor care sunt dispuse să înlăture aceste măsuri de protecţie pentru a sustrage fără drept bunuri. 12. Susţine că noţiunea de „scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă“ prevăzută în art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal este constituţională în măsura în care prin „scoatere din funcţiune“ se înţelege „orice atingere adusă bunei funcţionări, atingere în urma căreia sistemul devine neoperaţional în raport cu un anumit bun, indiferent de numărul de componente şi modul în care acestea interacţionează“. 13. Totodată, noţiunea „sistem de alarmă“ este constituţională doar în măsura în care prin aceasta se înţelege „orice sistem electronic ce este menit să îngreuneze sau să semnalizeze sustragerea de bunuri, indiferent de existenţa sau nu a obligaţiei de a fi montat de o firmă ce are avizul prevăzut de art. 27 alin. (6) din Legea nr. 333/2003“. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală, potrivit Încheierii din 14 martie 2018, apreciază că „instanţa, având în vedere afirmaţiile reprezentantului Ministerului Public, privind existenţa a două posibile sensuri ale sintagmei «sistem de alarmă», dintre care unul este prevăzut în Legea nr. 333/2003, invocă din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal cu privire la sintagma «sistem de alarmă» prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la calitatea legii, la dreptul fundamental prevăzut în art. 23 din Constituţie şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că această sintagmă este lipsită de claritate şi previzibilitate“. 15. Pe de altă parte, în Încheierea din 22 martie 2018, s-a reţinut că „deşi cea de-a doua excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată din oficiu de către instanţa de judecată (ca urmare a celor învederate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind cele două posibile sensuri ale sintagmei «sistem de alarmă» - respectiv orice sistem electronic sau sistemul definit în Legea nr. 333/2003), instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, iar sintagma «sistem de alarmă» este clară şi previzibilă, prin aceasta înţelegându-se «sistem de alarmare împotriva efracţiei» utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată. În sensul acestei legi, prin «sistem de alarmare împotriva efracţiei» se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrala de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit. 16. Dacă s-ar accepta faptul că această sintagmă semnifică orice sistem electronic, cum a propus Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, aceasta ar însemna ca sintagma să fie lipsită de claritate şi previzibilitate, pe când în situaţia în care noţiunea ar reprezenta doar un sistem dintre cele prevăzute în Legea nr. 333/2003, acestea ar putea fi foarte uşor identificate prin solicitarea unor informaţii Poliţiei Române şi firmelor specializate în acest sens.“ 17. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, apreciază că acestea sunt conforme cu art. 16 alin. (1), art. 1 alin. (5) şi art. 23 din Constituţie, precum şi cu art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Instanţa reţine că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, presupune faptul că toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică beneficiază de acelaşi tratament juridic, în ceea ce priveşte răspunderea penală, fără nicio discriminare pe criterii de rasă, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, origine ori condiţie socială sau alte criterii discriminatorii. Or, în speţă, tratamentul penal diferit al unor persoane în funcţie de sistemul pe care îl achiziţionează - alarma prevăzută în Legea nr. 333/2003 sau alt sistem de siguranţă (cum este sistemul antifurt pentru magazine format în principal din porţile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranţă montate pe diferitele obiecte sau cablul care asigură un obiect pe panoul de prezentare, spre exemplu, telefoanele mobile), şi nu de alarmă (fiind vorba astfel de situaţii juridice diferite), nu este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiului constituţional al egalităţii în drepturi. 19. Apreciază că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti solicită pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii interpretative, fiind pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea interpretării pe care acest text de lege a primit-o în anumite cauze penale, în sensul că sistemul antifurt pentru magazine format în principal din porţile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranţă montate pe diferitele obiecte sau cablul care asigură un obiect pe panoul de prezentare (spre exemplu, telefoanele mobile) nu se încadrează în noţiunea de sistem de alarmă şi deci nu este incident art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. 20. Cu toate acestea, instanţa reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii, respectiv Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, s-a apreciat că instanţa de contencios constituţional este competentă să realizeze o astfel de analiză, de vreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări“. Or, din această perspectivă, se constată că nu este vorba de o practică constantă a instanţelor judecătoreşti, în sensul că sistemul antifurt pentru magazine format în principal din porţile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranţă montate pe diferitele obiecte sau cablul care asigură un obiect pe panoul de prezentare (spre exemplu, telefoanele mobile) nu se încadrează în noţiunea de sistem de alarmă şi deci nu este incident art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, fiind pronunţate şi sentinţe penale definitive în sens contrar. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi sintagma „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal au următorul conţinut: „Furtul săvârşit în următoarele împrejurări: [...] e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“ 25. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, iar Judecătoria Sectorului 1 - Secţia penală apreciază că sintagma „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), precum şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Curtea observă că acesta solicită pronunţarea unei decizii prin care să fie sancţionată una dintre interpretările pe care instanţele judecătoreşti au dat-o textului de lege criticat. 27. Autorul excepţiei arată că o parte a instanţelor judecătoreşti au interpretat textul de lege criticat în sensul că prin sistem de alarmă scos din funcţiune se înţelege un sistem de alarmă care face parte din cele prevăzute de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, scos din funcţiune în integralitatea sa, interpretare considerată neconformă cu prevederile constituţionale. 28. În acest context, Curtea reţine că, într-adevăr, a statuat în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, că este competentă să sancţioneze neconstituţionalitatea unei interpretări pe care un text de lege a primit-o în practică, de vreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări“. Curtea a statuat că are „competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei“. 29. Cu toate acestea, Curtea a sancţionat neconstituţionalitatea unui text într-o anumită interpretare dată de instanţele judecătoreşti, în contextul în care a constatat că există o practică judiciară cvasiunanimă şi de durată - aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -, care a dat textului valenţe neconstituţionale. În condiţiile în care acest criteriu nu a fost îndeplinit, Curtea Constituţională a apreciat că se pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect fiind inadmisibilă. 30. Plecând de la aceste premise, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, Curtea a statuat că este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a interpreta Constituţia, iar în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, pentru determinarea conţinutului normativ al normei supuse controlului de constituţionalitate, Curtea trebuie să ţină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. Interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare, iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanţei constituţionale înţelesul normei juridice supuse controlului de constituţionalitate, obiectivizându-i şi circumscriindu-i conţinutul normativ. În vederea atingerii acestei finalităţi, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri prealabile sau în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă. 31. Or, în cauza de faţă, Curtea constată că în privinţa modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituţionalitate nu au fost pronunţate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispoziţiilor Legii fundamentale, iar cu privire la practica judiciară existentă, se constată că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului şi a limitelor Constituţiei. 32. În acest context, faptul că, în practică, unele instanţe judecătoreşti interpretează, în mod izolat, că prin sistem de alarmă scos din funcţiune se înţelege un sistem de alarmă scos din funcţiune în integralitatea sa, care trebuie să facă parte din cele prevăzute de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, şi pe această bază factuală se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii, nu relevă decât o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar, sau prin pronunţarea unui recurs în interesul legii. Controlul de constituţionalitate vizează conţinutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală şi continuă la nivelul instanţelor judecătoreşti, neputând fi efectuat asupra conţinutului normei juridice rezultat din interpretările izolate ale unor instanţe judecătoreşti. Prin urmare, controlul de constituţionalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile şi prin hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispoziţiilor Legii fundamentale. Însă competenţa Curţii Constituţionale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă şi continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigenţelor Constituţiei. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenţei Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea constată că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc. 33. Aşadar, Curtea nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar. 34. Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că autorul excepţiei nu a făcut dovada unei interpretări şi aplicări eronate generale şi continue la nivelul instanţelor judecătoreşti a textului criticat, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie o problemă de constituţionalitate a acestuia, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti. 35. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, ridicată din oficiu de instanţa judecătorească, Curtea observă că, deşi la termenul din 14 martie 2018 aceasta a apreciat că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 din Constituţie şi cele ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără însă a dezvolta criticile de neconstituţionalitate, ulterior, la data de 22 martie 2018, a apreciat că excepţia este neîntemeiată. 36. În acest context, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea, de către autorul excepţiei, a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a statuat că, în condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate, determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Ca atare, Curtea a constatat că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine, în mod rezonabil, existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate. 37. Or, Curtea apreciază că, în prezenta cauză, indicarea celor două temeiuri constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. Aşa fiind, Curtea apreciază că, dat fiind caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, şi a sintagmei „sistem de alarmă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 30.335/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
