Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Uleia în Dosarul nr. 5.901/269/2016 al Judecătoriei Olteniţa. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.892D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.051D/2017 şi nr. 2.797D/2017, care vizează excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect, ridicate de Anton Ardelean în Dosarul nr. 4.148/182/2012 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi de Ionuţ Marius Marinescu în Dosarul nr. 47.691/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.051D/2017 şi nr. 2.797D/2017 la Dosarul nr. 1.892D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa constituţională s-a pronunţat, în prealabil, asupra unor critici similare celor formulate în prezentele dosare prin Decizia nr. 459 din 5 iulie 2018 şi, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei, respectiv respingerea, ca neîntemeiate, a excepţiilor formulate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 24 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.901/269/2016, Judecătoria Olteniţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Uleia, în calitate de inculpat în cauza penală în care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 306/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 297 din Codul penal. 8. Prin Încheierea din 16 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.148/182/2012, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Anton Ardelean, în calitate de inculpat în cauza penală, aflată în faza apelului împotriva Sentinţei penale nr. 1.564 din 4 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 176/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 248 din Codul penal din 1969. 9. Prin Încheierea din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 47.691/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Ionuţ Marius Marinescu, în calitate de inculpat în cauza penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 297 din Codul penal. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 coroborat cu art. 297 alin. (1) din Codul penal, precum şi dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, în lipsa unui prag valoric al prejudiciului creat de către inculpat prin faptele săvârşite, „în lumina ultimelor tentative de modificare a conţinutului infracţiunii de abuz în serviciu“, nu îndeplinesc criteriile de legalitate, claritate şi predictibilitate „cerute de un stat de drept şi de o legislaţie naţională în acord cu principiile de drept cuprinse în tratatele internaţionale“. Arată că numeroase reglementări internaţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului conţin referiri semnificative la „necesitatea reprimării infracţiunilor (îndeosebi a corupţiei), prin instituirea de reglementări clare, previzibile, aplicabile în condiţii strict determinate“. Astfel, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, recomandă statelor părţi adoptarea de măsuri adecvate pentru a se atribui caracterul de infracţiune faptei unui agent public de a abuza de funcţia sau de postul sau, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. Comisia de la Veneţia, în Raportul Comisiei europene pentru democraţie prin drept privind relaţia dintre responsabilitatea politică şi responsabilitatea penală ministerială, adoptat în 8-9 martie 2013, arăta, printre altele, că incriminarea abuzului în serviciu trebuie să respecte, pe lângă exigenţele art. 7 din Convenţie, şi alte cerinţe ce derivă din principiul supremaţiei legii, precum securitatea juridică, predictibilitatea, claritatea, proporţionalitatea sau egalitatea de tratament, condiţii ce nu sunt întrunite în ceea ce priveşte textele de lege criticate. Incriminarea într-o manieră generalizată a acestor tipuri de fapte ce pot fi comise de către funcţionarii publici contravine criteriilor calitative ale art. 7 din Convenţie şi cerinţelor de bază ale supremaţiei legii. 11. De asemenea, autorii excepţiei invocă Rezoluţia nr. 1.950(2013) adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în care se subliniază necesitatea ca dreptul penal să fie întotdeauna o măsură la care se recurge doar în ultimă instanţă, întrucât anchetele şi sancţiunile penale pot avea un impact semnificativ asupra drepturilor cetăţenilor şi au un efect stigmatizant. În acelaşi sens, Curtea Constituţională a României a statuat, în considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, că din perspectiva principiului ultima ratio este necesar ca atingerea adusă valorii sociale ocrotite să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, pentru a fi justificată aplicarea unei sancţiuni penale. Or, absenţa unui prag valoric în normele incriminatoare discutate imprimă acestora un caracter echivoc, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, întrucât îngăduie conturarea conduitei prin intervenţia altor puteri ale statului decât cea legislativă, ceea ce afectează respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Dispoziţiile criticate încalcă şi normele constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) şi (2), prin nesocotirea raportului dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20, întrucât ignoră tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 23 alin. (12) din Constituţie, cu referire la art. 7 din Convenţie care vizează imperativul stabilirii şi aplicării pedepsei doar în condiţiile şi în temeiul legii, precum şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York. 12. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate arată că, analizând Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“, au constatat că aceasta nu face referire şi la dispoziţiile celorlalte articole din Codul penal din 1969 care reglementau variantele infracţiunii mai sus amintite, cum este cazul art. 248, astfel că argumentele reţinute de Curte susţin pe deplin şi neconstituţionalitatea acestor din urmă prevederi. 13. Judecătoria Olteniţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte este cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Instanţa constată că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce înseamnă că, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu. Analizând comparativ reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu cu alte dispoziţii legale ce instituie alte forme ale răspunderii decât cea penală, de exemplu art. 247 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, privind „abaterea disciplinară“, se reţine că, deşi nu sunt identice, acestea se aseamănă într-o măsură care determină posibilitatea ca în cazul săvârşirii unei fapte să poată fi incidente atât răspunderea penală, cât şi alte forme de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă. Acest lucru este posibil, având în vedere că, astfel cum s-a arătat, legiuitorul nu a precizat necesitatea existenţei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensităţi a vătămării rezultate din comiterea faptei. 15. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte stabilirea unui prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu se apreciază că această competenţă aparţine legiuitorului, Curtea Constituţională neputându-se substitui acestuia sub acest aspect. 16. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017, consideră inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 18. Avocatul Poporului arată că, referitor la prevederile art. 248 din Codul penal din 1969, îşi menţine punctul de vedere aşa cum a fost reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 629 din 28 aprilie 2009, nr. 170 din 2 martie 2010 şi nr. 327 din 10 aprilie 2012, în care a susţinut constituţionalitatea acestor prevederi. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, face trimitere la deciziile nr. 400 din 15 iunie 2016 şi nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, precum şi dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 248 din Codul penal din 1969: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“; – Art. 297 alin. (1) din Codul penal: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“; – Art. 13^2 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“ 22. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 15 alin. (1) referitor la principiul universalităţii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 3 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. În acest sens, Curtea a reţinut că argumentele prezentate în cuprinsul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 sunt pe deplin aplicabile şi în cazul dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969. 24. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unui prag valoric sau a intensităţii vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea constată că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, a reiterat considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de „abuz în serviciu“, cu aplicarea principiului ultima ratio, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină şi jurisprudenţă (inclusiv cea a Curţii Constituţionale), aceste circumstanţieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, acesta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu. Pe cale de consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, Curtea a subliniat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 25. Cu referire la dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea a observat că Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 reprezintă o decizie interpretativă, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate, care vizează înţelesul normei juridice care nu a fost exclus din sfera cadrului constituţional prin decizia antereferită, poate face obiectul controlului de constituţionalitate. Raportat la cele anterior arătate, Curtea constată însă că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate formulează critici care vizează textul de lege în forma anterioară constatării neconstituţionalităţii sale, prin prisma faptului că legiuitorul nu a intervenit asupra acestuia după pronunţarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. 26. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017, mai sus menţionate, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, anterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă. 27. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, constatând constituţionalitatea acestora. Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea a reţinut că infracţiunea prevăzută de norma criticată constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care face parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. Curtea a observat că în legislaţia penală, în raport cu elementele componente, pot exista norme complete şi norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme. În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiaşi act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimiterea. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. În lipsa unei atari operaţii, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimiterea. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, „Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete“. Prin urmare, analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 şi Decizia nr. 397 din 13 iunie 2017, dispoziţia criticată fiind o normă incompletă de trimitere (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 58-60). 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei anterior invocate, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Uleia în Dosarul nr. 5.901/269/2016 al Judecătoriei Olteniţa, de Anton Ardelean în Dosarul nr. 4.148/182/2012 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi de Ionuţ Marius Marinescu în Dosarul nr. 47.691/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Olteniţa, Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
