Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Iuliana-Laura │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Adrian Florentin Soare în Dosarul nr. 127/36/2024 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.069D/2024. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Alexandru-Vladimir Olănescu. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, domnul Raul Petcu, având calitatea de coinculpat în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, a formulat o cerere de intervenţie voluntară accesorie în interes propriu şi în interesul autorului excepţiei. 4. Preşedintele Curţii pune în dezbatere admisibilitatea cererii de intervenţie voluntară accesorie. 5. Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea cererii astfel formulate, conform art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Arată, în acest sens, că domnul Raul Petcu are calitatea de coinculpat în cauză, având aşadar interes procesual în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Subliniază că, aşa fiind, cererea formulată îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de intervenţie voluntară accesorie formulate în cauză, arătând că aceasta nu este compatibilă cu procedura Curţii Constituţionale. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 696 din 31 octombrie 2019. 7. Curtea respinge cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de domnul Raul Petcu, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, promovarea unei astfel de cereri nu este compatibilă cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care depune la dosarul cauzei un document conţinând declaraţia dată sub jurământ în vederea extrădării autorului excepţiei, în faţa Tribunalului Districtual al Districtului Statului Georgia, de către un agent special al Departamentului Statelor Unite, document despre care afirmă că are relevanţă în soluţionarea cauzei, întrucât, deşi se solicită extrădarea domnului Adrian Florentin Soare, toate probele administrate şi la care se face referire în acest document îl vizează pe coinculpatul Raul Petcu; în aceste condiţii, dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, criticate în prezenta cauză, nu au permis instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de extrădare să analizeze înscrisul anterior referit, care se află la dosarul cauzei. Reprezentantul autorului excepţiei arată că aceasta constituie şi unul dintre motivele care au determinat ridicarea prezentei excepţii. 9. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, arată că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie, deoarece nesocotesc principiul prezumţiei de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare ale persoanei solicitate. Arată, în acest sens, că, deşi la dosarul cauzei autorităţile statului solicitant depun probe pe care le consideră necesare şi descriu faptele reţinute în sarcina persoanelor solicitate, persoana solicitată nu poate formula nicio apărare cu privire la acuzaţie, respectiv la faptele ce îi sunt imputate. Susţine că în dosarul cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie probele administrate au în vedere o altă persoană, distinctă de cea a autorului excepţiei, iar instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cererii de extrădare nu a putut face nicio analiză a temeiniciei cererii, întrucât dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 prevăd că opoziţia nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare. Arată că, aşa fiind, sunt verificate condiţiile formale ale extrădării, fiind verificat codul numeric personal al persoanei şi dacă sunt îndeplinite condiţiile în care extrădarea este obligatorie. 10. Se mai susţine că, în strânsă corelaţie cu aceste prevederi este şi sintagma „nici asupra oportunităţii extrădării“ din conţinutul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, deşi această lege prevede în cuprinsul său motive opţionale de extrădare, conferind aşadar instanţei judecătoreşti posibilitatea de a realiza un raţionament pe bază de oportunitate, prin care instanţa poate să respingă cererea de extrădare atunci când situaţia personală a persoanei solicitate generată de vârsta sa, de starea sa de sănătate sau de alte elemente ar crea o situaţie defavorabilă pentru persoana solicitată. 11. Se susţine că, în aceste condiţii, dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii armelor, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. 12. Se mai arată că unul dintre principiile care guvernează Legea nr. 302/2004 este principiul reciprocităţii; or, de la data semnării Acordului privind extrădarea dintre România şi Statele Unite ale Americii, Statele Unite ale Americii au predat României mult mai puţine persoane faţă de numărul mare al persoanelor pe care România le extrădează celor dintâi. 13. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că soluţiile legislative criticate reprezintă voinţa legiuitorului, fiind reglementate de acesta în limitele marjei de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Susţine că din simpla lecturare a prevederilor legale criticate se poate constata că acestea sunt clare, precise şi previzibile, destinatarul legii putând recurge la îndrumări specifice de natură juridică pentru a înţelege circumstanţele cauzei deduse judecăţii. Caracterul extrădării, susţine reprezentantul Ministerului Public, nu conferă instanţei de judecată competenţa de a analiza temeinicia acuzaţiei penale formulate împotriva persoanei extrădabile. 14. De asemenea, precizează că, în concluziile scrise, autorul a extins excepţia de neconstituţionalitate la cel puţin încă două dispoziţii constituţionale în raport cu forma în care a fost invocată excepţia în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei de extrădare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 15. Prin Sentinţa penală nr. 44/P din 28 martie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 127/36/2024, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Adrian Florentin Soare într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării şi extrădarea către Statele Unite ale Americii a autorului excepţiei. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 suprimă orice posibilitate a persoanei solicitate de a formula apărări privind fondul acuzaţiilor ce îi sunt aduse, aceasta putând face, în apărare, doar precizări cu privire la identitatea sa şi la neîndeplinirea condiţiilor pentru extrădare, apreciate în mod abstract. Se arată că persoanei solicitate îi este oferită posibilitatea de a propune administrarea de probe (inclusiv a probei cu martori), însă doar în contextul în care aceasta nu poate face referiri la descrierea şi temeinicia acuzaţiilor ce îi sunt aduse sau la mijloacele de probă care au fost administrate în susţinerea acestora. Or, în condiţiile anterior arătate, procedura de opoziţie la extrădare este pur formală, încălcând dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al persoanei în cauză. 17. Referitor la prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, se arată că acestea, prin sintagma „nici asupra oportunităţii extrădării“, obligă instanţa de judecată învestită să soluţioneze cererea de extrădare să admită, per se, orice solicitare de extrădare, fără a putea face o minimă verificare asupra aspectelor ce ţin de necesitatea şi utilitatea extrădării persoanei. Or, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 302/2004, ce reglementează motivele opţionale de refuz al extrădării, permit instanţei să refuze extrădarea atunci când fapta care motivează cererea constituie obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate constitui obiectul unui proces penal în România, ori dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. Or, se susţine că, prin raportare la această analiză de oportunitate a extrădării, dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 sunt lipsite de previzibilitate, aspect ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi art. 20, art. 21 alin. (3) şi art. 26 alin. (1) din Constituţie raportate la art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Se susţine, totodată, că textele criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind invocate dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, şi că neîndeplinirea de către acestea a exigenţelor de calitate a legii contravine dreptului la un proces echitabil al persoanei în privinţa căreia a fost solicitată extrădarea, astfel cum acest drept fundamental este prevăzut la art. 21 din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie. 19. Se invocă, de asemenea, Hotărârea din 8 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, precum şi doctrina referitoare la standardele de calitate a legii, respectiv J. Dabin - „Théorie Générale du Droit“, Dalloz, Paris, 1969, pag. 268. 20. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa susţine, în acest sens, că, prin reglementarea, în cuprinsul Legii nr. 302/2004, a condiţiilor în care se poate dispune extrădarea, inclusiv cea a cetăţenilor români (în măsura în care în acest sens există o convenţie internaţională la care România este parte), legiuitorul a acţionat în limitele marjei sale de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în acord cu dispoziţiile constituţionale privind principiul legalităţii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. 21. În ceea ce priveşte respectarea, prin textele criticate, a exigenţelor de calitate a legii, se susţine că acestea nu se opun ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă, fiind invocată Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35. 22. De asemenea, se menţionează că, în sistemul juridic românesc, extrădarea are un caracter jurisdicţional care nu conferă instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de extrădare competenţa de a analiza temeinicia acuzaţiei aduse persoanei extrădabile în statul solicitant, întrucât această competenţă ar depăşi limitele procedurii cooperării judiciare internaţionale în materie penală. De altfel, se susţine că reglementarea posibilităţii instanţei învestite cu soluţionarea cererii de extrădare de a analiza oportunitatea extrădării dincolo de motivele de refuz prevăzute expres şi limitativ prin Legea nr. 302/2004 ar transforma această procedură într-una arbitrară şi imprevizibilă. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.014 din 29 noiembrie 2012. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 49 alin. (3) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, care au următorul cuprins: - Art. 49 alin. (3): „Opoziţia nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare.“; – Art. 52 alin. (2): „Curtea de apel nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării.“ 27. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) referitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) şi (2) referitoare la instanţele judecătoreşti, ale art. 131 alin. (1) cu privire la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 - Statutul procurorilor, precum şi prevederilor art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că extrădarea reprezintă o formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală şi, totodată, un act juridic bilateral prin care un stat, pe al cărui teritoriu se află o persoană care a săvârşit o infracţiune sau care a fost condamnată pe teritoriul altui stat, predă persoana în cauză, la cererea celui din urmă stat, în vederea urmăririi penale, a judecării acesteia sau a punerii în executare a pedepsei ori a altei măsuri dispuse în privinţa sa. Rolul extrădării este acela de a evita sustragerea făptuitorilor de la urmărire penală, de la judecată sau de la executarea unor pedepse sau a altor măsuri de natură penală, prin obligarea lor de a se întoarce pe teritoriul statelor unde au comis faptele prevăzute de legea penală sau în care li se solicită executarea pedepselor sau a măsurilor dispuse. Aşadar, prin finalitatea ei, extrădarea reprezintă un act de asistenţă juridică pe care statele şi-o acordă reciproc, în vederea combaterii criminalităţii. 29. În funcţie de rolul statelor implicate în această procedură, extrădarea poate fi activă sau pasivă, extrădarea activă constituind procedura prin care un stat solicită extrădarea unei persoane, iar extrădarea pasivă, procedura prin care se acordă extrădarea. În acelaşi sens sunt definite noţiunile de „extrădare activă“ şi „extrădare pasivă“ la art. 2 lit. h) şi i) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Potrivit art. 18 din acelaşi act normativ, pot fi extrădate din România, în condiţiile Legii nr. 302/2004, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unor măsuri de siguranţă, a unor pedepse sau a unor alte hotărâri ale instanţelor penale în statul solicitant. 30. De asemenea, dispoziţiile art. 2 lit. a) şi b) din Legea nr. 302/2004 definesc termenii de „stat solicitant“ şi „stat solicitat“ ca reprezentând statul care formulează o cerere în domeniile reglementate de legea anterior menţionată şi, respectiv, statul căruia îi este adresată o cerere în aceleaşi domenii. 31. Astfel, cererile de extrădare dau naştere unor raporturi juridice de drept internaţional ale căror subiecte sunt statele solicitante şi statele solicitate. În ceea ce priveşte conţinutul acestor raporturi juridice, acesta este format din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor statelor participante la procedura de extrădare, drepturi şi obligaţii care nu pot fi altfel decât în acord cu natura şi scopul instituţiei de drept procesual penal analizate. 32. Or, având în vedere că natura extrădării este aceea de mijloc de cooperare judiciară internaţională în materie penală între state, iar scopul său este cel de asigurare a predării persoanelor care comit fapte prevăzute de legea penală cu elemente de extraneitate statelor solicitante, pentru efectuarea urmăririi penale, a judecăţii sau pentru executarea pedepselor sau a altor măsuri de natură penală, în vederea prevenirii sustragerii făptuitorilor de la procedurile specifice realizării justiţiei penale, drepturile şi obligaţiile ce constituie conţinutul raportului juridic ce ia naştere între statul solicitat şi statul solicitant vizează realizarea operaţiunilor specifice extrădării, şi nu analiza sau soluţionarea de către autorităţile statelor implicate a cauzelor penale în care persoanele extrădabile au calitatea de făptuitori. 33. De altfel, nici competenţa autorităţilor naţionale, respectiv a instanţelor naţionale învestite să soluţioneze cererile de extrădare, nu a fost reglementată în vederea analizei de către acestea a fondului cauzelor penale în care este solicitată extrădarea. 34. În acest context, dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 prevăd că opoziţia la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare. Cum Legea nr. 302/2004 constituie o lege specială în raport cu Codul de procedură penală, ea va fi completată cu dispoziţiile acestuia din urmă, aşa încât cele două aspecte ale cauzei prevăzute în cuprinsul art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită şi cel potrivit căruia nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, pot fi probate cu oricare dintre mijloacele de probă reglementate în Codul de procedură penală. 35. Într-adevăr, astfel cum arată autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, mijloacele de probă administrate nu pot viza aspecte referitoare la fondul cauzei penale în care se solicită extrădarea, mai exact, nu pot avea în vedere elemente ale raportului juridic penal de conflict dedus judecăţii. Această soluţie legislativă este însă una corectă având în vedere cele mai sus menţionate, respectiv natura şi scopul instituţiei extrădării. De altfel, este firesc ca, în ipoteza în care România este stat solicitat, aspectele referitoare la acţiunea penală ce face obiectul cauzei în care este invocată extrădarea să fie soluţionate exclusiv de către instanţele naţionale competente ale statului solicitant, şi nu de către instanţele naţionale (curţile de apel) învestite prin dispoziţiile Legii nr. 302/2004 pentru a soluţiona cererea de extrădare. 36. De asemenea, potrivit art. 46-51 din Legea nr. 302/2004, procedura reglementată în vederea soluţionării cererii de extrădare se desfăşoară cu citarea persoanei extrădabile, aşadar în condiţii de contradictorialitate şi oralitate. 37. Mai mult, potrivit art. 52 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu contestaţie de procurorul general competent şi de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 38. Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că atât cu prilejul judecării în primă instanţă a cererii de extrădare, cât şi în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate conform art. 52 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 este posibilă administrarea oricăror mijloace de probă specifice procesului penal, Curtea constată că această procedură asigură toate garanţiile necesare exercitării dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, procedura analizată nefiind, aşadar, una formală, astfel cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 39. În mod similar, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea reţine că soluţia legislativă din cuprinsul acestora, care prevede imposibilitatea curţii de apel învestite cu soluţionarea cererii de extrădare de a se pronunţa asupra oportunităţii extrădării, este o soluţie ce decurge în mod logic din trăsăturile specifice procedurii extrădării, care implică obligaţia statului solicitat de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale în vederea extrădării, şi nu nevoia statului solicitant de a-i fi predată persoana extrădabilă în vederea desfăşurării urmăririi penale, a judecăţii sau a executării unei pedepse sau a altei măsuri de natură penală. Aşa fiind, aprecierea oportunităţii extrădării este de competenţa autorităţilor publice ale statului solicitant implicate în procedura extrădării şi are ca temei necesitatea acestui stat de realizare a justiţiei penale, nefiind de competenţa autorităţilor publice ale statului solicitat, care pot decide predarea persoanei solicitate în cazul îndeplinirii tuturor condiţiilor legale, ţinând cont, totodată, de dispoziţiile ce prevăd motivele obligatorii de refuz al extrădării şi motivele opţionale de refuz al extrădării. 40. Soluţia legislativă analizată nu este însă în contradicţie cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ce reglementează motivele opţionale de refuz al extrădării - care prevede că extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţele de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate -, întrucât consecinţele anterior menţionate nu vizează caracterul oportun al extrădării, ci imposibilitatea realizării acesteia prin raportare la nevoia de protecţie a vieţii şi a integrităţii fizice şi psihice a persoanei extrădabile, precum şi a vieţii sale intime, familiale şi private. Această dispoziţie legală constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 26 din Constituţie şi, totodată, a principiului legii procesuale penale prevăzut la art. 11 din Codul de procedură penală referitor la respectarea demnităţii umane şi a vieţii private, articol care prevede, la alin. (1), că orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane, iar, la alin. (2), că respectarea vieţii private este garantată, restrângerea exercitării acestui drept nefiind admisă decât în condiţiile legii şi dacă aceasta este necesară într-o societate democratică. 41. Mai mult, aprecierea care poate fi făcută de către instanţa competentă asupra consecinţelor extrădării de o gravitate deosebită pentru persoana extrădabilă, consecinţe care pot fi determinate în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate, nu este una subiectivă sau arbitrară, ci va fi realizată în fiecare cauză în parte pe baza probelor administrate în vederea demonstrării potenţialităţii unor astfel de consecinţe. 42. Aşa fiind, dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 coroborate cu cele ale art. 22 alin. (2) din aceeaşi lege nu încalcă, ci, dimpotrivă, garantează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată a persoanei extrădabile, fiind aşadar în acord cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie şi cu cele ale art. 8 din Convenţie. 43. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 49 alin. (3) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 reglementează într-o manieră clară, precisă şi previzibilă condiţiile opoziţiei la extrădare a persoanei extrădabile şi soluţionarea cauzei ce are ca obiect cererea de extrădare, acestea fiind în acord cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) raportate la dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. 44. Pentru aceleaşi motive, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 124 şi ale art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi la instanţele judecătoreşti. 45. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 49 alin. (3) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a prevederilor art. 131 alin. (1) şi ale art. 132 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât reglementează rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Florentin Soare în Dosarul nr. 127/36/2024 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 49 alin. (3) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
