Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din aceeaşi lege, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Mihai Adrian Jianu în Dosarul nr. 40.445/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.239D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Elena Maftei, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei, lipsind cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele dezvoltate pe larg în notele scrise aflate la dosarul cauzei. Astfel, se susţine, în esenţă, că diferenţa dintre ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 3/2016 şi nr. 53/2018 este cea a timpului în care li se restrâng anumite drepturi agenţilor de poliţie, şi anume 3 ani, potrivit primului act normativ şi, respectiv, 2 ani, potrivit celui de-al doilea act normativ. Se arată că anterior intervenirii acestor modificări legislative, raportul de serviciu al poliţistului se putea modifica prin delegare, detaşare, mutare, transfer, după definitivarea în profesie. Se afirmă că agenţii de poliţie sunt împărţiţi în două categorii: cei care sunt absolvenţii unităţilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi cei care provin din sursă externă, transferaţi sau detaşaţi şi care intră sub incidenţa restricţiilor de 2, respectiv 3 ani. Totuşi, agenţii din sursă externă urmează cursurile de pregătire. Ca atare, modificările aduse prin ordonanţele de urgenţă mai sus menţionate sunt neconstituţionale, având în vedere că statutul poliţistului, potrivit art. 73 din Constituţie, trebuie modificat prin lege organică, şi nu prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. De asemenea, se apreciază că aceeaşi categorie de agenţi de poliţie este supusă unor discriminări. Totodată, dispoziţiile criticate contravin şi art. 20 din Constituţie, întrucât nu sunt respectate actele internaţionale referitoare la dreptul la muncă şi la mobilitate. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că interdicţia instituită prin dispoziţiile legale criticate se circumscrie scopului avut în vedere de legiuitorul delegat în emiterea actului normativ, aşa cum reiese din preambulul acestuia, urgenţa fiind determinată de un deficit major de personal în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, fapt ce ar fi putut duce la vulnerabilizarea sistemului. Or, situaţia celor două categorii profesionale este diferită sub acest aspect, iar tratamentul instituit prin condiţia derogatorie este pe deplin justificat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 2.458 din 9 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 40.445/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din aceeaşi lege, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Excepţia a fost ridicată de Mihai Adrian Jianu într-o cauză având ca obiect anularea unor adrese prin care autorului excepţiei i s-a comunicat neaprobarea raportului de mutare şi obligarea pârâtei Direcţia de regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor de a-i permite acestuia mutarea pe o funcţie de agent de poliţie vacantă, fără interdicţia modificării raportului de serviciu pe o perioadă de minimum 3 ani de la numirea în prima funcţie. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, că modificarea raporturilor de serviciu prin mutare, delegare, detaşare sau transfer către alte posturi vacante mai atractive este o formă firească de evoluţie în carieră a agentului de poliţie. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 se face referire la două moduri de dobândire a calităţii de poliţist, şi anume absolvirea unei instituţii de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.), respectiv concurs de încadrare directă. În maximum un an de la numirea în funcţie, candidaţii declaraţi admişi la concursurile de încadrare directă (sursă externă) trebuie să urmeze cursuri de iniţiere în carieră, activitate desfăşurată în instituţiile de formare profesională ale M.A.I. [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 360/2002]. 7. Se afirmă că atât poliţiştilor încadraţi direct, cât şi celor care au absolvit instituţiile de învăţământ ale M.A.I. li se trasează, fără niciun fel de diferenţiere, obligaţii, sarcini şi atribuţii de serviciu specifice, conform legii. Poliţiştii definitivaţi în profesie, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, au posibilitatea de a evolua în carieră, conform categoriei sau corpului profesional din care fac parte, prin mutare, delegare, detaşare sau transfer. Însă nu aceeaşi situaţie este şi în cazul agenţilor de poliţie încadraţi direct, consideraţi o excepţie de la regulă, doar pentru simplul motiv că nu au absolvit şcolile postliceale ale M.A.I. de la bun început, ci au urmat un curs de iniţiere în carieră în instituţiile de formare profesională ale M.A.I., printre care se pot număra şi aceste şcoli postliceale de formare a agenţilor de poliţie. Mai mult, dacă, după parcurgerea perioadei de 6 luni de stagiu/probă, poliţiştii absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor pot beneficia de dreptul la mobilitate prin mutare, delegare, detaşare sau transfer, în funcţie de preferinţe şi anumite şanse ivite în carieră, poliţiştii încadraţi direct şi cei reîncadraţi nu pot beneficia de acelaşi drept, instituindu-se astfel, prin această prevedere, o situaţie discriminatorie şi injustă care limitează evoluţia în carieră a poliţistului încadrat din sursă externă. 8. Se menţionează că viciul de redactare a reglementării criticate constă în faptul că nu se face distincţie clară între cele două corpuri profesionale din care pot face parte poliţiştii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, şi anume categoria A (corpul ofiţerilor de poliţie - acei funcţionari publici civili, cu statut special, încadraţi în funcţii prevăzute cu studii superioare) şi categoria B (corpul agenţilor de poliţie - încadraţi pe funcţii prevăzute cu studii liceale sau postliceale cu diplomă). Dacă pentru dobândirea calităţii de ofiţer este nevoie de parcurgerea unei forme superioare de învăţământ, ceea ce implică o perioadă de pregătire în carieră mai lungă, în cazul agenţilor, Legea nr. 360/2002 nu impune o astfel de condiţie, ci doar studii liceale sau postliceale finalizate cu diplomă, studii care durează numai un an. 9. Ca atare, art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 afectează evoluţia în carieră a agentului de poliţie încadrat direct, prin îngrădirea dreptului de a-şi modifica raporturile de serviciu timp de 3 ani. Astfel, agenţii de poliţie încadraţi direct nu pot ocupa liber alte funcţii publice, în comparaţie cu ceilalţi agenţi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, aşa cum prevede art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 10. Se apreciază că în aceeaşi situaţie se găsesc şi acei agenţi de poliţie reîncadraţi, care au fost disponibilizaţi ca urmare a restrângerii şi reorganizării unităţilor de poliţie în timpul guvernărilor anterioare, realitate care contrazice motivarea expusă în cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, care sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, aspect care contrazice încă o dată motivele emiterii actului normativ menţionat. 11. Având în vedere cele expuse, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 306 din 8 mai 2018, se consideră că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu privire la previzibilitatea legii, întrucât textul de lege criticat îngrădeşte în mod nejustificat dreptul agenţilor de poliţie încadraţi direct de a se muta în alte unităţi de poliţie, faţă de cei proveniţi din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ postliceale ale M.A.I., în ceea ce priveşte dreptul la mobilitate. 12. Cu privire la critica raportată la art. 20 din Constituţie şi la art. 21 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, se consideră că restricţionarea dreptului la mobilitate a agenţilor de poliţie încadraţi direct îngrădeşte libera alegere a locului de muncă, întrucât, în ipoteza în care soţul sau soţia acestuia ar lucra, de asemenea, ca agent de poliţie sau ca militar în alte structuri de ordine şi siguranţă naţională, nu şi-ar putea urma familia decât prin alte mijloace legale pe o perioadă de cel puţin 3 ani, pentru că aceasta ar presupune modificarea raporturilor de serviciu prin mutare, delegare, detaşare sau transfer, lucru care este imposibil din cauza textului de lege criticat. 13. Se arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică, însă acest aspect esenţial al modificării raporturilor de serviciu prin mutare nu era reglementat prin lege la data înregistrării solicitării de mutare formulate de către autorul excepţiei. Ca atare, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j) şi ale art. 1 alin. (4), prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către membrii Guvernului. 14. Se susţine, în esenţă, că reglementările criticate nu respectă nici prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1), ale art. 76 şi ale art. 115 alin. (4) şi (6), întrucât ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, printre care se află şi cele invocate în prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Prin urmare, contrar situaţiei extraordinare invocate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, aceasta nu este motivată cu privire la interzicerea modificării raporturilor de serviciu pe o perioadă de 3 ani pentru poliţiştii încadraţi direct, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii, indiferent de corpul din care fac parte. În acest sens se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi literatura juridică de specialitate dezvoltată cu privire la art. 115 din Constituţie. 15. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 153/2016, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, se arată, în esenţă, că aprobarea prin lege organică a unei ordonanţe de urgenţă - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 - nu acoperă neconstituţionalitatea celei dintâi, neconstituţionalitatea ordonanţei atrăgând în acest caz neconstituţionalitatea legii de aprobare. 16. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (11) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, se menţionează că, deşi aceste prevederi nu sunt aplicabile cauzei, comparând modificările aduse art. 21 al Legii nr. 360/2002, din cele două ordonanţe de urgenţă reiese şi mai clar situaţia discriminatorie. Mai mult, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 contravine aceloraşi dispoziţii constituţionale ca şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016. 17. Se susţine că raporturile de serviciu atât ale poliţiştilor proveniţi din rândurile absolvenţilor şcolilor M.A.I., cât şi ale poliţiştilor încadraţi din sursă externă iau naştere odată cu acordarea primului grad profesional, în urma emiterii actului administrativ de încadrare ca agent sau poliţist. Cu toate acestea, prevederile legale criticate stabilesc diferenţiat şi fără nicio justificare obiectivă că agenţii recrutaţi din sursă externă nu se pot muta în alte unităţi de poliţie unde există, de asemenea, deficit de personal. 18. În final, se afirmă că dreptul la mobilitate transpare nu doar din legislaţia naţională, ci şi din reglementările comunitare, prioritare în caz de conflict sau insuficientă reglementare internă, iar în administraţia publică din statele membre ale Uniunii Europene modalităţile de dezvoltare ale carierei de funcţionar public sunt promovarea, avansarea în grade sau grile de salarizare şi mobilitatea. 19. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reglementarea diferită a condiţiilor de modificare a raporturilor de serviciu pentru poliţiştii recrutaţi direct şi cei proveniţi din instituţii de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne este necesară pentru asigurarea unui echilibru între cele două trasee de carieră, aşa cum se precizează în expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 şi în cea a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018. Instituirea de către legiuitor, în privinţa poliţiştilor încadraţi direct, a unei interdicţii de mutare pentru 3 ani, conform art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, respectiv pentru 2 ani, conform art. 21 alin. (11) din Legea nr. 360/2002, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, nu poate aduce atingere art. 16 din Constituţie, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi discriminări, fiind necesar să se raporteze şi la principiul tempus regit actum. Elaborarea acestor restricţii a fost necesară, conform expunerii de motive, luând în considerare faptul că lipsa unor reglementări dedicate modalităţii de accedere directă în profesie ar menţine un risc privind vacantarea posturilor pentru care se va organiza concurs sau examen, prin migrarea personalului către posturi mai atractive. Prin urmare, nu numai instituirea interdicţiei de modificare a raporturilor de serviciu, ci chiar scoaterea posturilor la concurs, aveau ca scop acoperirea deficitului de personal, prin ocuparea numeroaselor posturi vacante existente în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, astfel că nu poate fi considerată discriminatorie o dispoziţie menită să asigure ocuparea pentru o durată minimă a postului pentru care s-a organizat concurs. 20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2016, a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din aceeaşi lege, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 2 iulie 2018, precum şi a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 19 iulie 2016, cu următorul cuprins: - Art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016: „Poliţiştilor prevăzuţi la art. 9 alin. (2^1) şi (2^2) nu le pot fi modificate raporturile de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer timp de cel puţin trei ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii.“; – Art. 21 alin. (11) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018: „Persoanei care dobândeşte statutul de poliţist prin reîncadrare, încadrare directă sau transfer, potrivit art. 9 alin. (2^1) sau (2^2), nu i se poate modifica raportul de serviciu, prin delegare, detaşare, mutare sau transfer, timp de cel puţin doi ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii.“; – Legea nr. 153/2016: „Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3 din 24 februarie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2016.“. 24. Dispoziţiile legale criticate fac trimitere la prevederile art. 9 alin. (2^1) şi (2^2) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora: „(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcţiilor de execuţie vacante pot fi reîncadrate ca poliţişti persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) şi j), care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte. (2^2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), pentru reducerea deficitului de poliţişti în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii de execuţie vacante de poliţist, persoane cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.“ 25. Curtea observă că art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, soluţia legislativă criticată regăsindu-se în prezent în art. 21 alin. (11) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a stabilit că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va analiza constituţionalitatea acestora. 26. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (3) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, ale art. 61 referitor la rolul şi structura Parlamentului, ale art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, ale art. 76 referitoare la adoptarea legilor şi a hotărârilor şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă. De asemenea, se invocă prevederile art. 21 referitor la dreptul de acces egal la funcţiile publice şi ale art. 23 privind dreptul la muncă şi la salariu egal pentru muncă egală din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată îl reprezintă anularea adreselor nr. 4.646.262 din 16 mai 2018, nr. 200.941 din 25 mai 2018 şi nr. 4.647.222 din 13 iunie 2018, emise de Direcţia de regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, prin care i s-a comunicat autorului excepţiei neaprobarea raportului de mutare, în raport cu data numirii în funcţia de agent de poliţie - 24 mai 2017 - şi interdicţia de modificare a raportului de serviciu pentru 3 ani, prevăzută de art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, în forma în vigoare la data adresei de răspuns. 28. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, Curtea observă că această ordonanţă de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 2 iulie 2018. Or, adresele a căror anulare constituie obiectul cererii de chemare în judecată sunt emise la datele de 16 mai 2018, 25 mai 2018 şi 13 iunie 2018, deci anterior datei de 2 iulie 2018, când Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. 29. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“ 30. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, de principiu, condiţionarea sesizării sale cu o excepţie de neconstituţionalitate de legătura dispoziţiei legale criticate cu soluţionarea cauzelor reprezintă un aspect esenţial al controlului de constituţionalitate a posteriori (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17). Curtea a mai stabilit că „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). 31. Prin urmare, aplicând cele statuate în jurisprudenţa sa la prezenta cauză, Curtea constată că dispoziţiile art. 21 alin. (11) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a acestora este inadmisibilă. 32. Analizând susţinerile autorului excepţiei referitoare la celelalte norme care formează obiectul excepţiei, Curtea reţine că sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă, precum şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 33. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie, critică potrivit căreia situaţia extraordinară invocată în preambulul său nu este motivată cu privire la interzicerea modificării raporturilor de serviciu pe o perioadă de 3 ani pentru poliţiştii încadraţi direct, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii, indiferent de corpul din care fac parte, Curtea constată netemeinicia acesteia. Astfel, în jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, Curtea a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019). Curtea a mai arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009). Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007). 34. Aplicând aceste considerente cuprinse în jurisprudenţa sa şi analizând preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, Curtea reţine că Guvernul a menţionat că reglementarea criticată a fost adoptată „având în vedere că Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile din subordine exercită competenţe privind ordinea şi siguranţa publică, faptul că în acest domeniu există responsabilităţi care nu pot fi amânate sau îndeplinite în alte termene decât cele stabilite de lege (...), faptul că ordinea şi siguranţa publică sunt supuse unor noi provocări externe, care se manifestă prin creşterea fenomenului migraţionist la nivel european şi prin necesitatea sporirii măsurilor de securitate a individului; ţinând seama de faptul că exercitarea competenţelor legale presupune existenţa resurselor şi că, în acest context, încadrarea cu personal a posturilor deficitare reprezintă o cerinţă de primă importanţă“. Având în vedere aceste precizări, Curtea reţine că situaţia care a condus la adoptarea măsurilor legislative prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa sa. 35. Pe de altă parte, Curtea reţine că situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării au fost motivate corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă a Guvernului criticate. Astfel, în preambul se precizează că „întrucât prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, sunt restrictive în privinţa recrutării poliţiştilor din «sursă externă» şi că, în raport cu mecanismul de accedere în profesie prin absolvirea unei instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, este necesară crearea unor reguli care să asigure echilibru între cele două trasee de carieră“, precum şi faptul că „lipsa unei intervenţii pentru rezolvarea acestei problematici riscă să creeze o vulnerabilitate pentru sistemul de ordine şi siguranţă publică, cu consecinţe în planul securităţii individului“ şi că „lipsa unor reglementări dedicate modalităţii de accedere directă în profesie ar menţine un risc privind vacantarea posturilor pentru care se va organiza concurs sau examen, prin migrarea personalului către posturi mai atractive“. De asemenea, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 536 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 13 octombrie 2021, şi Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 16 noiembrie 2021). Prin urmare, nu se constată încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. 36. În continuare, referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, relativ la modul de ocupare a funcţiilor de poliţist, analizând cadrul legal în materie, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, „Poliţiştii provin, de regulă, din rândul absolvenţilor programelor de studii universitare de licenţă sau master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie ori din rândul absolvenţilor programelor de studii postliceale pentru formarea agenţilor de poliţie, organizate de instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Admiterea la programele de studii se face prin concurs organizat în condiţiile legii.“ De asemenea, acelaşi articol prevede că: „(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcţiilor de execuţie vacante pot fi reîncadrate ca poliţişti persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) şi j), care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte. (2^2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) [ale art. 9], pentru reducerea deficitului de poliţişti în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii de execuţie vacante de poliţist, persoane cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. (3) Pentru unele funcţii pot fi încadraţi direct sau transferaţi din instituţiile publice de apărare şi siguranţă naţională specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.“ Totodată, potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, ocuparea funcţiilor de poliţist în condiţiile alin. (2^1), (2^2) şi (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz. 37. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, Curtea reţine că, pentru poliţiştii încadraţi direct, reîncadraţi sau transferaţi din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, textul supus controlului de constituţionalitate instituie, în mod expres, interdicţia de modificare a raportului de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer timp de cel puţin 3 ani de la numirea în prima funcţie, precum şi excepţia de la această regulă, în situaţia în care intervine reorganizarea unităţii. 38. Cu privire la pretinsa lipsă de previzibilitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, întrucât, în opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat îngrădeşte în mod nejustificat dreptul agenţilor de poliţie încadraţi direct de a se muta în alte unităţi de politie, faţă de cei proveniţi din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, în ceea ce priveşte dreptul la mobilitate, Curtea constată netemeinicia acestei critici. 39. Astfel, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii care decurg din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 40. Cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007 şi 5 ianuarie 2000, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66), Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34) şi Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii. În plus, a fost statuat faptul că nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. 41. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate stabilesc că poliţiştilor încadraţi direct, reîncadraţi sau transferaţi din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu le pot fi modificate raporturile de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer timp de cel puţin 3 ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii. Astfel, interpretate în ansamblul reglementărilor Legii nr. 360/2002, dispoziţiile criticate au un conţinut normativ clar şi precis şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, poliţistul încadrat direct - să înţeleagă sensul lor şi să îşi adapteze conduita. Aşadar, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate respectă exigenţele de calitate a legii, fiind conforme cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. 42. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), critică potrivit căreia agenţii de poliţie încadraţi direct nu pot ocupa liber alte funcţii publice, în comparaţie cu ceilalţi agenţi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, Curtea constată netemeinicia acesteia, având în vedere modalităţile diferite de accedere în funcţie, cele două categorii de poliţişti la care face referire autorul excepţiei neaflându-se în aceeaşi situaţie juridică. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, sub aspectul modalităţii de încadrare, poliţiştii încadraţi direct, reîncadraţi sau transferaţi din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu absolvenţii programelor de studii postliceale pentru formarea agenţilor de poliţie, organizate de instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. 43. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate, formulată din perspectiva art. 16 alin. (3) raportat la art. 41 din Constituţie, potrivit căreia restricţionarea dreptului la mobilitate a agenţilor de poliţie încadraţi direct îngrădeşte libera alegere a locului de muncă, Curtea constată netemeinicia acesteia, deoarece, în jurisprudenţa sa, a statuat că instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 41 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 24 februarie 2006, şi Decizia nr. 726 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 11 ianuarie 2021, paragraful 20). Prin urmare, interdicţia de modificare a raportului de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer timp de cel puţin 3 ani de la numirea în prima funcţie, pentru poliţiştii încadraţi direct, reîncadraţi sau transferaţi din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, de vreme ce exercitarea funcţiei publice trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acesteia. 44. Referitor la dreptul la mobilitate, parte a dreptului la muncă, Curtea constată că ţine de opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor privind mobilitatea; raţiunea interdicţiei ca timp de 3 ani de la numirea în prima funcţie a poliţistului încadrat direct acestuia să nu i se poată modifica raportul de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer faţă de poliţistul provenit din rândul absolvenţilor şcolilor Ministerului Afacerilor Interne este determinată de asigurarea unui echilibru între cele două trasee de carieră, având în vedere şi dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „Candidatul admis în instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne este obligat să încheie un angajament că va lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de 10 ani de la data naşterii raportului de serviciu“. 45. De asemenea, nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 afectează evoluţia în carieră a agentului de poliţie încadrat direct, având în vedere că evoluţia în carieră se realizează prin cursuri de formare profesională iniţială şi continuă, în condiţiile prevăzute de anexa nr. 4: „Formarea profesională a poliţiştilor“ la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 şi 702 bis din 9 septembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare. 46. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, astfel cum au fost reţinute în Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 360/2002 şi a statuat că aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de execuţie trebuie să fie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestei proceduri să fie explicitate şi detaliate prin ordin al ministrului, Curtea constată că acesta nu are incidenţă, având în vedere că în prezenta cauză problema supusă analizei instanţei de contencios constituţional nu vizează reglementarea printr-un ordin de ministru a statutului poliţistului, ci vizează interdicţia de modificare a raportului de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer timp de cel puţin 3 ani de la numirea în prima funcţie a poliţistului încadrat direct, interdicţie prevăzută chiar de lege. 47. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta nu este întemeiată, deoarece, aşa cum s-a demonstrat, dispoziţiile de lege criticate introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 nu afectează drepturi şi libertăţi fundamentale. 48. Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Curtea reţine că autorul excepţiei nu formulează critici distincte faţă de cele referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, aşa încât cele menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea. 49. În final, cu privire la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), ale art. 61 şi ale art. 76, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 50. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Mihai Adrian Jianu în Dosarul nr. 40.445/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi Legea nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
