Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ana Aura Deleanu în Dosarul nr. 408/2/2018 (174/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 934D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2019, solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 408/2/2018 (174/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ana Aura Deleanu într-o cauză penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia apreciază că legea penală trebuie să fie clară, precisă, predictibilă şi de natură să permită celor cărora li se adresează să-şi adapteze comportamentul astfel încât să evite încălcarea legii, respectiv să le permită să îşi asume în mod conştient consecinţele încălcării legii. 6. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele care privesc calitatea legii, spre exemplu Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României. Arată că instanţa europeană a statuat constant că legea trebuie să fie clară, accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale, ceea ce înseamnă că ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. Apreciază că jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia clarităţii şi previzibilităţii legii este similară cu cea a instanţei europene. 7. În acest context, apreciază că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate, sunt echivoce, fiind susceptibile de interpretări arbitrare, precum în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, unde practicianului în insolvenţă i s-a atribuit calitatea de funcţionar public. Calitatea de subiect activ al unei infracţiuni, aspect ce ţine de incriminarea penală a faptelor prin lege, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, nu poate fi dedusă prin interpretare, ea trebuie să rezulte din legea însăşi. Uneori efortul de suplinire a lacunelor sau a imperfecţiunilor legislative poate conduce la o depăşire a competenţelor instanţelor judecătoreşti. Astfel, Curtea Constituţională a constatat că din cauza lipsei de claritate a textului criticat, judecătorul este constrâns să stabilească el însuşi, pe cale jurisprudenţială, în afara legii, adică substituinduse legiuitorului, regulile necesare, încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie privind separaţia puterilor în stat. 8. Aşa fiind, autoarea excepţiei apreciază că cele două texte criticate sunt neconstituţionale în măsura în care calitatea de funcţionar public a subiectului unei infracţiuni este stabilită pe baza acestora, respectiv pe baza interpretării lor de către judecător, care, spre a concluziona cu privire la calitatea de funcţionar public a unei persoane, trebuie să adauge el însuşi atât la legea generală, cât şi la legea care reglementează profesia de practician în insolvenţă. 9. Reperele constituţionale impun ca noţiunea de „funcţionar public“ prevăzută de Codul penal să aibă un regim unic, clar, previzibil şi accesibil, ceea ce nu este respectat de dispoziţiile penale criticate. În acest context, indică deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în cadrul dezlegării unor chestiuni de drept în materie penală prin care aceasta s-a pronunţat asupra calităţii de funcţionar public a unor categorii profesionale, precum medicii, funcţionarii bancari etc. Apreciază că instanţa supremă, prin deciziile pronunţate, a modificat dispoziţiile criticate, încălcând principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi cerinţele constituţionale ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Calificarea unei persoane ca funcţionar public trebuie să fie expres prevăzută de lege, iar nu dedusă din interpretări ale instanţelor de judecată, astfel încât persoanele în cauză să înţeleagă legea înainte de a fi trimise în judecată, nu în timpul judecăţii. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală nu şia exprimat opinia referitor la excepţia de neconstituţionalitate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu următorul cuprins: - Art. 175 alin. (2) din Codul penal: "De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public." – Art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969: "Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145." – Dispoziţiile art. 145 din Codul penal din 1969 au următorul cuprins: "Prin termenul «public» se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public." 15. Autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) referitor la principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 73 alin. (3) lit. h), potrivit căruia prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, de exemplu, prin Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 14 octombrie 2019, Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, şi Decizia nr. 215 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 8 august 2018. 17. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că art. 175 din Codul penal reglementează noţiunea de funcţionar public în sensul legii penale, care, conform acestei dispoziţii legale, primeşte un înţeles autonom, diferit de cel din dreptul administrativ, potrivit căruia dobândeşte calitatea de funcţionar public orice persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. În acest sens este şi Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că noţiunea de funcţionar public, conform legii penale, are un sens mai larg decât cel din domeniul dreptului administrativ, atât datorită caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi datorită faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic. 18. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 175 alin. (1) din Codul penal, este funcţionar public în sensul legii penale persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Conform alin. (2) al art. 175 din Codul penal, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, şi persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Această ultimă subcategorie a funcţionarilor publici în sensul legii penale este calificată drept cea a „funcţionarilor publici asimilaţi“. 19. Curtea a constatat că definiţiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanţă sub aspectul faptului că funcţionarii publici, în sensul legii penale, sunt potenţiali subiecţi activi ai acelor infracţiuni reglementate în cuprinsul titlului V „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu“ al părţii speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate. Din această subcategorie fac parte infracţiunile de luare de mită (art. 289), delapidare (art. 295), abuz în serviciu (art. 297), neglijenţă în serviciu (art. 298), folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299), uzurparea funcţiei (art. 300), conflictul de interese (art. 301), violarea secretului corespondenţei [în varianta agravată, prevăzută la art. 302 alin. (3)] şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304). 20. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969, Curtea reţine că a statuat cu numeroase prilejuri în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 1.499 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2011, Decizia nr. 276 din 24 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 19 noiembrie 2002, şi Decizia nr. 828 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, că noţiunile de „funcţionar public“ şi „funcţionar“ sunt de nivelul legii, astfel încât intră în competenţa exclusivă a legiuitorului atât definirea acestor noţiuni, cât şi stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite de persoanele având această calitate. Este ceea ce vechiul Cod penal, ca lege organică, face prin dispoziţiile art. 147, care definesc noţiunile de funcţionar public şi funcţionar şi stabilesc infracţiunile săvârşite de aceştia, de exemplu, infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 din vechiul Cod penal. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate să stabilească infracţiunile, ceea ce presupune nu numai incriminarea modalităţii de comitere a acestora, ci şi, în anumite situaţii, circumstanţierea subiectului activ. Altfel spus, noţiunile de „funcţionar public“ şi de „alţi funcţionari“ nu sunt de rang constituţional, definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţia şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Aura Deleanu în Dosarul nr. 408/2/2018 (174/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
