Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“ şi de Aurelian Bobeică şi alţii, prin acelaşi sindicat, în Dosarul nr. 21.108/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.100D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate şi de menţinere a jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.108/3/2019*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“ şi de Aurelian Bobeică şi alţii, prin acelaşi sindicat, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind drepturi salariale ale funcţionarilor publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, „astfel cum au fost modificate prin Decizia nr. 13 din anul 2016“, încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi prevederile art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care exclud dintre competenţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa privind modificarea legilor. Prin interpretarea unică şi obligatorie dată celor două texte de lege s-a modificat fără drept substanţa reglementărilor interpretate, prin aceea că s-a introdus Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în categoria „ordonatorilor de credite“. Se susţine, de asemenea, încălcarea art. 21 şi a art. 16 alin. (3) din Constituţie, întrucât se blochează posibilitatea reclamantului de a trage la răspundere subsidiară şi MAI, conform art. 224 din Codul de procedură civilă, ca instituţie care a ordonat şi controlat activităţile Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). În acelaşi timp se creează un privilegiu, imunitate pentru MAI, pentru faptele DGPMB, pe care le-a determinat prin ordine şi instrucţiuni abuzive, care au dus la naşterea litigiului. Se mai arată că ministerul a fost chemat la judecată în baza art. 224 din Codul civil, iar analiza calităţii procesuale pasive se poate examina doar prin raportare la acest articol de lege. Mai mult, potrivit art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, poliţiştii fac parte din personalul MAI cu consecinţa că MAI este una dintre părţile în raportul de serviciu al poliţistului, alături de DGPMB. La fel ca magistraţii, poliţiştii au un raport de serviciu multipartit, în care mai multe instituţii exercită partajat competenţele angajatorului. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile legale invocate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007. 11. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorilor excepţiei rezultă că, referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, critica de neconstituţionalitate vizează aceste dispoziţii legale în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016. Prevederile criticate au următorul cuprins: - Art. 21 din Legea nr. 500/2002: "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.(3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(4) Ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.(5) Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament şi creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora.(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (5) următoarele: a) cheltuielile de personal, inclusiv cheltuielile de personal care se regăsesc în structura altor subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare; b) cheltuielile acordate în bani, de natura asistenţei sociale şi asigurărilor sociale, precum şi a contribuţiilor de asigurări sociale aferente, cheltuielile cu bursele acordate din fonduri publice, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; c) cheltuielile cu datoria publică; d) cheltuielile care decurg din obligaţii internaţionale; e) sumele alocate ordonatorilor principali de credite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, care vor fi repartizate integral.(7) Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situaţia economică şi bugetară şi a opiniei Consiliului Fiscal cu privire la acesta.(8) Ordonatorii de credite prevăzuţi la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a fundamenta, justifica şi utiliza, în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituţiilor subordonate şi altor beneficiari ai acestor fonduri." – Art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007: „Ministrul administraţiei şi internelor are calitatea de ordonator principal de credite.“ 12. Prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială“. 13. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 16 alin. (3) privind ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 126 alin. (1) şi (3) referitor la înfăptuirea justiţiei şi atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, instanţa de contencios constituţional a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul căreia au fost formulate critici similare celor invocate în prezenta cauză. 15. Astfel, analizând criticile aduse dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea a observat că, în cauzele în care a fost invocată această critică, autorii excepţiei au formulat acţiuni în care calitatea de pârât o avea şi Ministerul Afacerilor Interne. 16. Din analiza cadrului procesual în prezenta cauză, Curtea constată că, în mod similar, obiectul cauzei îl constituie soluţionarea acţiunii privind drepturi salariale ale funcţionarilor publici, formulată de autorii excepţiei în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Guvernul României. Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială. Motivând această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că în măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii. O obligaţie de garanţie sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, care instituie obligaţia ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii (Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, paragrafele 49-51). 17. În acest context, Curtea a reţinut că susţinerea autorilor este în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, ministrul administraţiei şi internelor are calitatea de ordonator principal de credite, şi nu Ministerul Afacerilor Interne, iar calitatea în care a fost chemat acest minister ca pârât derivă din calitatea de angajator a acestui minister, şi nu din aceea de ordonator de credite. 18. Or, Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, precitată, a avut în vedere doar ipoteza în care Ministerul Afacerilor Interne a fost chemat ca ordonator principal de credite, şi nu ca angajator, instanţa supremă nedezvoltând în considerentele deciziei pronunţate şi această ipoteză, întrucât aceasta nu a constituit obiectul supus analizei sale. Prin urmare, Curtea a constatat că, în realitate, aspectele invocate de autorii excepţiei privesc probleme de aplicare a legii, care excedează controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional, astfel că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este inadmisibilă. 19. În consecinţă, raportat la Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, precitată, având în vedere similaritatea cadrului procesual în prezenta cauză şi faptul că sunt formulate critici asemănătoare celor analizate de Curte prin această decizie, soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“ şi de Aurelian Bobeică şi alţii, prin acelaşi sindicat, în Dosarul nr. 21.108/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
