Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepţie ridicată de Dan-Coman Şova în Dosarul nr. 623/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.612D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În susţinerea soluţiei propuse, arată că argumentele invocate de autorul excepţiei se întemeiază pe elemente cu caracter echivoc sau neesenţial. Astfel, invocarea dreptului de proprietate privată şi a principiului egalităţii în drepturi nu are relevanţă în cauză, întrucât, pe de o parte, infracţiunea de abuz în serviciu nu este o infracţiune contra patrimoniului, ci una care vizează relaţiile de serviciu, iar, pe de altă parte, art. 16 din Constituţie vizează protecţia egală a persoanelor fizice, nefiind aplicabil persoanelor juridice. Nici trimiterea la considerentele Deciziei nr. 178 din 17 decembrie 1998 nu prezintă relevanţă, având în vedere modificarea dispoziţiilor Codului penal referitoare la infracţiunile de abuz în serviciu, care a survenit după pronunţarea respectivei decizii. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 231 din 16 aprilie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 79 din 12 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 632/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Dan-Coman Şova, în calitate de inculpat în cauza penală în care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 122/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru săvârşirea, printre altele, a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, prevăzute de art. 48 din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 din Codul penal. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin Încheierea din 10 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.407/1/2015, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, motiv pentru care, împotriva încheierii menţionate, autorul excepţiei a formulat apel, la aceeaşi dată, dosarul fiind înregistrat la 1 martie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători cu nr. 632/1/2017. Prin Decizia penală nr. 79 din 12 aprilie 2017, instanţa a admis apelul şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia care face obiectul prezentei cauze. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că a fost trimis în judecată pentru pretinsa săvârşire a unei infracţiuni constând în complicitate la abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din Codul penal. Norma de incriminare vorbeşte despre „funcţionarul public“, noţiune definită de dispoziţiile art. 175 din Codul penal, astfel că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 297 alin. (1) corelate cu cele ale art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, cu referire concretă la sintagma „al altui operator economic sau al altei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“, texte aplicabile cauzei. Apreciază că, la momentul actual, prin includerea în noţiunea de funcţionar public a persoanei care exercită atribuţii în cadrul „altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“, proprietatea privată a statului este protejată diferit de proprietatea privată a particularilor, prin sancţionarea mai aspră a abuzului în serviciu săvârşit de funcţionarul public. Or, societăţile cu capital majoritar sau integral de stat sunt reglementate, ca şi celelalte persoane juridice de drept privat, prin Legea nr. 31/1990, toate acţionând pe piaţa concurenţială, astfel încât nu ar trebui să existe diferenţe în ceea ce priveşte protejarea patrimoniului lor. Mai mult, orice societate cu capital majoritar sau integral de stat se poate transforma într-o societate cu capital integral privat printr-o simplă cesiune de acţiuni. Însă, potrivit reglementării în vigoare, dacă unul dintre funcţionarii unei asemenea societăţi cu capital de stat ar săvârşi un abuz în serviciu, cauzându-i astfel o pagubă, patrimoniul acesteia ar fi ocrotit diferit faţă de cel al unei alte societăţi comerciale, ceea ce conduce la inechitate între cele două entităţi juridice. Totodată, face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 178 din 17 decembrie 1998, în ale cărei considerente s-a statuat asupra diferenţei de regim sancţionator între abuzul în serviciu săvârşit de un funcţionar public şi cel comis de o persoană care nu are această calitate. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, valoarea socială apărată prin incriminarea abuzului în serviciu este bunul mers al activităţii persoanelor juridice de drept public, când subiectul activ este un funcţionar public şi regimul sancţionator este mai sever, respectiv al activităţii persoanelor juridice de drept privat, cum sunt societăţile (comerciale), când subiectul activ nu este un funcţionar public, iar regimul sancţionator este mai blând. De asemenea, una dintre urmările infracţiunii de abuz în serviciu este o pagubă adusă persoanei juridice de drept public, respectiv persoanei juridice de drept privat, iar tulburarea bunului mers al unei persoane juridice de drept public are consecinţe sociale negative mai mari decât tulburarea bunului mers al unei persoane juridice de drept privat, societate (comercială). 6. Toate societăţile guvernate de Legea nr. 31/1990, indiferent că au capital integral sau majoritar de stat, că au capital minoritar de stat ori că nu au capital de stat, sunt persoane juridice de drept privat cu scop lucrativ, iar nu persoane juridice de drept public. A sancţiona mai aspru fapta de abuz în serviciu săvârşită de o persoană care îşi exercită atribuţiile în cadrul unei societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat faţă de aceeaşi faptă săvârşită de o persoană care îşi exercită atribuţiile în cadrul unei societăţi comerciale care are capital minoritar de stat ori nu are capital de stat înseamnă o violare a principiului egalităţii şi nediscriminării, diferenţa de tratament juridic între societăţi (comerciale) - toate, persoane juridice de drept privat cu scop lucrativ, deci aflându-se în aceeaşi situaţie juridică - fiind complet nejustificată. De altfel, caracterul vădit nejustificat, absurd al diferenţei de tratament este ilustrat şi de ipoteza în care una şi aceeaşi societate poate să devină, printr-o simplă operaţiune de drept privat (cum ar fi vânzarea sau cumpărarea de acţiuni ori majorarea capitalului social), din societate cu capital majoritar societate cu capital minoritar de stat ori invers, păstrându-şi complet neschimbată schema de personal. Pe de altă parte, toate societăţile (comerciale) acţionează într-o economie de piaţă, bazată pe concurenţă, statul fiind obligat să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. Or, protecţia penală mai puternică (printr-un regim sancţionator mai aspru al tulburării activităţilor lor) acordată societăţilor (comerciale) cu capital integral sau majoritar de stat faţă de protecţia penală mai blândă de care se bucură celelalte societăţi nu are niciun temei constituţional. În consecinţă, apreciază că dispoziţiile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (2) fraza întâi şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, texte care se referă la egalitatea în faţa legii şi regimul şi protecţia proprietăţii. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători consideră că specific încadrării juridice în discuţie, a cărei conformitate cu Legea fundamentală este pusă sub semnul îndoielii, este faptul că aceasta priveşte faptele prevăzute de infracţiunea tip (abuz în serviciu) săvârşite de persoane care exercită, singure sau împreună cu alte persoane, în cadrul „altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Împrejurarea că legiuitorul a sancţionat mai sever săvârşirea acestui tip de infracţiuni, prin comparaţie cu faptele ce s-ar încadra în norma de incriminare prevăzută de art. 308 coroborat cu art. 297 din Codul penal, nu are semnificaţia juridică a unei ocrotiri deficitare a proprietăţii private a statului faţă de cea aparţinând persoanelor fizice, nici nu poate fi considerată a încălca drepturile funcţionarilor publici ce activează în cadrul unui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, neputându-se susţine că aceştia beneficiază de o protecţie juridică diferită faţă de restul funcţionarilor publici sau persoanelor care nu îndeplinesc acest tip de însărcinări. Instanţa apreciază că raţiunea pentru care legiuitorul a instituit un tratament sancţionator mai sever pentru faptele de abuz în serviciu săvârşite de funcţionarii prevăzuţi la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal este aceea a periculozităţii sociale sporite a acestor fapte, dată de împrejurarea că persoanele arătate sunt chiar cele chemate să protejeze bunurile pe care le administrează, prin aceea că au atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al persoanelor juridice în cadrul cărora activează. 8. Prin urmare, textul de lege criticat respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv întruneşte condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, nefiind contrar prevederilor care reglementează dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Textul criticat nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi consacrat de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici art. 44 alin. (2), care garantează ocrotirea egală a proprietăţii private de către lege, indiferent de titular. Ca atare, instanţa apreciază că prin normele criticate nu se instituie un regim juridic discriminatoriu pentru societăţile comerciale cu capital majoritar sau integral de stat, prin intermediul acordării unei protecţii penale mai puternice (prin regimul sancţionator mai aspru) faţă de o protecţie penală mai blândă de care s-ar bucura celelalte societăţi comerciale. 9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că raţiunea definirii funcţionarului public prin raportare la persoanele enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu are în vedere existenţa unui tratament diferenţiat faţă de titularii dreptului de proprietate privată, ci comportamentul culpabil al unor persoane care exercită atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate în cadrul regiilor autonome, operatorilor economici sau al altor persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. Nu este relevant, pentru analiza constituţionalităţii noţiunii de funcţionar public faptul că persoanele menţionate la lit. c) administrează şi bunuri aflate în proprietatea privată a statului, ci faptul că acestea exercită atribuţii în cadrul unor regii autonome (care funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale) ori al unui operator economic sau al altei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. Faptul că legiuitorul a sancţionat mai sever săvârşirea acestui tip de infracţiune (abuz în serviciu) de către o persoană care îşi exercită atribuţiile în cadrul unui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat faţă de cea săvârşită de o persoană care îşi exercită atribuţiile în cadrul unui operator economic sau al unei persoane juridice care nu are capital majoritar de stat sau nu are capital de stat nu înseamnă o ocrotire deficitară a proprietăţii private a statului faţă de cea aparţinând persoanelor fizice. Raţiunea unui astfel de tratament sancţionator mai sever este aceea a periculozităţii sociale sporite a acestor fapte, datorată atribuţiilor acestor funcţionari în cadrul unor regii autonome, operatori economici, persoane juridice care funcţionează în ramuri strategice ale economiei naţionale. 11. Avocatul Poporului arată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice nu presupune uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Inegalitatea care rezultă din diferenţa de situaţii poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii. Or, în cazul de faţă, prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii şi fără discriminări (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015). De asemenea, prevederile legale criticate nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege, acesta fiind garantat şi ocrotit în mod egal de lege, indiferent de titular. 12. Referitor la încălcarea art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere principiului constituţional potrivit căruia economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. 13. Având în vedere cele de mai sus, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituţionale, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate invocate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, dispoziţii care au următorul cuprins: - Art. 175 alin. (1) lit. c): "(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: [...] c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.;" – Art. 297 alin. (1): „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“ 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) fraza întâi privind garantarea proprietăţii private, precum şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitoare la economia de piaţă, întemeiată pe libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, a efectuat controlul de constituţionalitate al acestor prevederi, statuând conformitatea lor cu Legea fundamentală. Astfel, Curtea a constatat că art. 175 din Codul penal reglementează noţiunea de funcţionar public în sensul legii penale. Conform acestei dispoziţii legale, noţiunea primeşte un înţeles autonom, diferit de cel din dreptul administrativ, potrivit căruia dobândeşte calitatea de funcţionar public orice persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. În acest sens a fost invocată Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că noţiunea de funcţionar public, conform legii penale, are un sens mai larg decât cel din domeniul dreptului administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic. Aşa fiind, potrivit art. 175 alin. (1) din Codul penal, este funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Conform alin. (2) al art. 175 din Codul penal, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, şi persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Această ultimă subcategorie a funcţionarilor publici în sensul legii penale este calificată drept cea a „funcţionarilor publici asimilaţi“. 19. Curtea a reţinut că definiţiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanţă sub aspectul faptului că funcţionarii publici, în sensul legii penale, sunt potenţiali subiecţi activi ai acelor infracţiuni, reglementate în cuprinsul titlului V - „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu“ al părţii speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate. Din această subcategorie fac parte infracţiunile de luare de mită (art. 289), delapidare (art. 295), abuz în serviciu (art. 297), neglijenţă în serviciu (art. 298), folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299), uzurparea funcţiei (art. 300), conflictul de interese (art. 301), violarea secretului corespondenţei [în varianta agravată, prevăzută la art. 302 alin. (3)] şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304). Prin urmare, Curtea a constatat că infracţiunile enumerate fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie şi de serviciu. Aşa fiind, obiectul juridic al acestor infracţiuni vizează relaţiile sociale ce se formează în legătură cu activităţile profesionale ale funcţionarilor publici, relaţii sociale ce sunt incompatibile cu săvârşirea de către aceştia a faptelor incriminate prin dispoziţiile legale anterior enumerate. 20. În continuare, Curtea a reţinut că obiectul juridic al infracţiunilor analizate nu constă în protecţia penală a relaţiilor sociale referitoare la proprietate, premisă de la care, în mod greşit, pleacă autorul excepţiei în formularea criticii de neconstituţionalitate atunci când face trimitere la regimul juridic reglementat, prin textul criticat, în favoarea proprietăţii private a statului, prin raportare la cel al proprietăţii private aparţinând persoanelor juridice de drept privat. Această subcategorie de infracţiuni de corupţie şi de serviciu a fost reglementată de legiuitor în considerarea importanţei relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a funcţionarilor publici, definiţi la art. 175 din Codul penal, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii de către aceştia a unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. 21. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 84 şi 85, Curtea a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, şi anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Curtea a reţinut că, în doctrină, s-a arătat că prin expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune ştirbirea efectivă a drepturilor şi intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcţionarul care are atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte realizarea drepturilor şi intereselor respective. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „interes“ reprezintă acţiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acţiunea de a acoperi unele trebuinţe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât şi în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă sau nu un anumit grad de pericol social. 22. Astfel, Curtea a apreciat că „vătămarea drepturilor sau intereselor legitime“ presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reţinut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare. Aşadar, gama intereselor (dorinţa de a satisface anumite nevoi, preocuparea de a obţine un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilităţile de manifestare ale persoanei, potrivit intereselor generale ale societăţii pe care legea i le recunoaşte şi garantează. Este, totuşi, necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate; în caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară. 23. Având în vedere cele arătate, prin Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, Curtea a reţinut că nici scopul şi nici efectul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, criticate de autorul excepţiei, nu este cel de ocrotire a relaţiilor sociale din domeniul patrimonial, ci acela de prevenire a săvârşirii, de către persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate în cuprinsul acestuia, a faptelor prevăzute în cuprinsul normelor legale ce incriminează infracţiunile de corupţie sau de serviciu al căror subiect activ are calitatea de funcţionar public în sensul legii penale. Astfel, legiuitorul a avut în vedere, prin delimitarea sferei funcţionarilor publici, nu ocrotirea superioară a unei anumite forme de proprietate privată, ci amplitudinea socială a activităţii pe care aceştia o desfăşoară, utilizând mijloace penale în funcţie de aceste criterii. În acest sens este primordial interesul general al societăţii, interes care se circumscrie în mod evident domeniilor în care statul exercită prerogative de orice natură, în speţă fiind vorba despre calitatea acestuia de acţionar, majoritar sau exclusiv, în cadrul regiilor autonome, al unor operatori economici sau al altor persoane juridice. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 (paragraful 32), Curtea a reţinut că reglementarea ca subiect activ al infracţiunii de conflict de interese a unor persoane private, prin dispoziţiile art. 308 din Codul penal, este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forţei de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertăţii de acţiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la muncă şi libertăţii economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens. 24. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, sub forma asigurării de către legiuitor a unei protecţii juridice sporite proprietăţii private a statului, aparţinând persoanelor juridice prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în raport cu cea reglementată în favoarea persoanelor juridice cu capital majoritar sau integral privat. De asemenea, nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Cu privire la acestea, Curtea Constituţională a stabilit, prin jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune acordarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate în situaţii identice. Însă, din punctul de vedere al importanţei sociale a activităţilor desfăşurate de către persoanele angajate în cadrul persoanelor juridice enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, precum şi al importanţei sociale a obiectului de activitate al acestora - aspecte avute în vedere de legiuitor în reglementarea diferitelor categorii de funcţionari publici în sensul legii penale, precum şi a infracţiunilor de corupţie sau de serviciu ce au ca subiect activ persoane având această calitate - acestea nu se află în situaţii juridice identice cu persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanei juridice cu capital majoritar sau integral privat. 25. Neintervenind elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în această decizie, precum şi considerentele acesteia sunt valabile şi în cauza de faţă. 26. Referitor la încălcarea art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, Curtea reţine că prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere principiului constituţional potrivit căruia economia României este economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă loială. Prin reglementarea unui regim sancţionator mai aspru cu privire la infracţiunile săvârşite de persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, statul nu se abate de la îndeplinirea obligaţiei de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale sau crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, ci, dimpotrivă, aşa cum s-a arătat în prealabil, având în vedere importanţa socială a obiectului de activitate al acestor operatori economici, statul utilizează mijloacele penale adecvate în realizarea interesului general al societăţii. Îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de norma constituţională invocată presupune în sarcina statului inclusiv stabilirea cadrului normativ prin care cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane juridice este sancţionată prin mijloace eficiente, care să asigure în egală măsură premisele unui mediu de afaceri concurenţial. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan-Coman Şova în Dosarul nr. 632/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că prevederile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
