Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, obiecţie formulată de un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, precum şi deputaţi neafiliaţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.863 din 21 martie 2023 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 664A/2023. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea supusă analizei de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 75 şi 138. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, autorii obiecţiei amintesc că respectarea principiului bicameralismului Parlamentului României reprezintă o condiţie extrinsecă de constituţionalitate a legilor, recunoscută ca atare în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În acest sens, sunt amintite deciziile nr. 472 din 22 aprilie 2008, nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, nr. 62 din 7 februarie 2017 şi nr. 710 din 6 mai 2009, în care Curtea Constituţională a statuat că prevederile Constituţiei nu permit adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. 4. De asemenea, arată că prevederile art. 75 din Constituţie nu exclud niciuna dintre Camere din mecanismul legiferării. Totodată, alin. (4) şi (5) din acest articol constituţional prevăd modul de rezolvare a posibilelor conflicte de competenţă între prima Cameră sesizată şi Camera decizională, dar nu există un text în Constituţie care să permită Camerei decizionale să se îndepărteze de la limitele sesizării date de soluţia adoptată de către prima Cameră sesizată. 5. Diferenţele majore de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi forma legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură să încalce principiul bicameralismului, în sensul că forma finală a legii, în redactarea adoptată de Camera decizională, se îndepărtează în mod substanţial de forma adoptată de Camera de reflecţie, ceea ce echivalează practic cu excluderea acesteia din urmă din procesul de legiferare. Or, legea trebuie să fie rezultanta manifestării de voinţă concordante a ambelor Camere ale Parlamentului. 6. Este adevărat că în dezbaterea unei iniţiative legislative Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, dar principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativei legislative. 7. Curtea Constituţională a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură să afecteze principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. 8. Raportat la actul normativ supus analizei de constituţionalitate, autorii sesizării arată că din compararea celor două versiuni ale legii reiese nu doar faptul că la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a fost adoptat un amendament care nu a fost pus şi în discuţia Senatului şi care a condus la o configuraţie diferită semnificativ între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, ci chiar că au fost discutate două proiecte de lege total diferite din perspectiva conţinutului. 9. Astfel, în timp ce la Senat se discuta despre salarizarea funcţiilor de conducere din învăţământul superior, la Camera Deputaţilor a fost adus un amendament care schimbă însăşi esenţa actului normativ, iar discuţia s-a axat pe introducerea unor sporuri pentru personalul din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, eliminându-se Senatul din procesul legislativ. Soluţia constituţională pentru această situaţie este expres precizată în Constituţie, respectiv întoarcerea proiectului la Senat pentru discutarea amendamentului adus la Camera Deputaţilor, traseu constituţional care nu a fost respectat. 10. Completarea făcută de Camera Deputaţilor nu are nicio legătură nici cu forma adoptată de Senat şi nici cu obiectul de reglementare al propunerii legislative, aşa cum a fost el asumat prin expunerea de motive. În susţinerea acestei critici, invocă cele reţinute prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 407 şi 408 din 21 septembrie 2022 cu privire la încălcarea principiului bicameralismului în situaţii în care Camera decizională a reglementat cu privire la o altă categorie ocupaţională decât cea avută în vedere de Camera de reflecţie. 11. În critica pe care o formulează, autorii sesizării arată şi că reglementarea Legii pentru modificarea anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este nejustificată şi nefundamentată, iar expunerea de motive este, atât formal, cât şi substanţial, neconformă din perspectiva normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative referitoare la motivarea proiectelor de acte normative, aspect incompatibil cu principiul legalităţii statuat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, expunerea de motive a propunerii legislative votate nu cuprinde nicio justificare/fundamentare a propunerii legislative din perspectiva necesităţii introducerii unor sporuri pentru personalul din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate. Nu sunt clar prezentate cerinţele care reclamă intervenţia normativă şi nici principiile de bază avute la introducerea sporurilor respective pentru personalul Agenţiei Naţionale de Integritate. 12. În susţinerea acestei critici este invocată Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, prin care Curtea Constituţională a reţinut că în expunerea de motive a legii analizate nu se regăsea motivarea cu privire la niciuna dintre soluţiile preconizate, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale şi prevederilor legale ale art. 29-31 din Legea nr. 24/2000, referitoare la motivarea proiectelor de acte normative, sub aspectul instrumentelor de prezentare şi motivare, precum şi al cuprinsului şi redactării motivării, şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie. 13. Tot astfel, prin Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 instituie obligaţia fundamentării actelor normative. Lipsa unei fundamentări temeinice a actului normativ în discuţie determină, pentru motivele arătate, încălcarea prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) şi în art. 147 alin. (4). 14. Prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, Curtea Constituţională a statuat şi că fundamentarea temeinică a iniţiativelor legislative reprezintă o exigenţă impusă de dispoziţiile constituţionale menţionate, întrucât previne arbitrarul în activitatea de legiferare, asigurând că legile propuse şi adoptate răspund unor nevoi sociale reale şi dreptăţii sociale. Accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrarului, iar rolul controlului de constituţionalitate este de a asigura aceste garanţii, opuse oricărei intervenţii legislative arbitrare. 15. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 16. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu prevederile art. 61 alin. (1) şi art. 75 din Constituţie, arată că, pe cale jurisprudenţială, Curtea a stabilit cele două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului, respectiv existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Cu toate acestea, stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestuia nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci va avea doar posibilitatea să o aprobe sau să o respingă. Astfel, Curtea a mai precizat că, ţinând cont de aceste aspecte, este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau de a completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptată/adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput. În consecinţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptat/adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională desigur că nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. În concluzie, după cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 842 din 9 decembrie 2021, deşi forma adoptată de Camera Deputaţilor, prima Cameră sesizată, diferă de cea adoptată de Senat, Cameră decizională, între cele două forme ale legii nu există diferenţe majore de conţinut, legea finală dând substanţă şi efectivitate scopului urmărit de iniţiator, Guvernul României. Curtea a constatat astfel că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Senatul, nu se îndepărtează în mod esenţial de textul adoptat în Camera Deputaţilor şi nici de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse Senatul reglementând o normă care a fost pusă în dezbaterea primei Camere sesizate, elementul novator nefiind semnificativ, de substanţă, ci, dimpotrivă, el circumscriindu-se obiectului de reglementare, astfel că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 61 din Constituţie; din contră, modul în care a fost adoptată legea criticată constituie o aplicare a principiului bicameralismului, caracterizat de colaborarea dintre cele două Camere ale Parlamentului. 17. În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Guvernul apreciază că acestea nu vizează aspecte intrinseci, proprii normei juridice, ci se referă la aspecte exterioare acesteia, cum ar fi conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare, aspecte care nu pot avea, în sine, o reală substanţă constituţională, deoarece nu pot afecta, direct sau indirect, vreun drept, vreo libertate sau vreun principiu fundamental, aşa cum este reflectată valoarea constituţională a principiului legalităţii în considerentele de principiu constatate în jurisprudenţa mai sus indicată. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul controlului de constituţionalitate, potrivit sesizării, este Legea pentru modificarea anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Curtea constată că acesta este titlul legii în forma adoptată de Senat, dar autorii sesizării critică forma adoptată de camera decizională, respectiv Camera Deputaţilor, titlul legii fiind, în această redactare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care are următorul conţinut: "ARTICOL UNIC Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 1, capitolul 1, litera A, punctul 1, numărul curent 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: "
┌───┬──────────────┬─┬─────┬─────┬────┬─────┐
│ │Director de │ │ │ │ │ │
│ │departament*)/│ │ │ │ │ │
│«6.│Director de │S│10423│14037│4,17│5,62»│
│ │extensie │ │ │ │ │ │
│ │universitară*)│ │ │ │ │ │
└───┴──────────────┴─┴─────┴─────┴────┴─────┘
" 2. La anexa nr. VIII, capitolul II, litera A, punctul II, punctul 4, la nota de la litera b), după punctul 2 se introduce un nou punct, pct. 3, cu următorul cuprins: "3. De sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică prevăzut la art. 5, secţiunea 1, capitolul VIII al anexei nr. V la prezenta lege beneficiază şi personalul din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate. Sporul nu se ia în calcul la stabilirea limitei prevăzute la art. 25 din prezenta lege. Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate."" 21. Autorii sesizării consideră că, prin modul în care a fost adoptată, legea supusă analizei de constituţionalitate încalcă următoarele prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 75 privind sesizarea Camerelor Parlamentului şi art. 138 referitor la bugetul public naţional. 22. Examinând procesul legislativ al legii supuse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că, la data de 19 octombrie 2022, a fost înregistrată la Senat Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Anexei nr. I a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iniţiată de un număr 27 de deputaţi şi senatori. Documentul cuprindea un articol referitor la completarea reglementării privind funcţiile de conducere din învăţământul superior, prevăzute la pct. 1, capitolul 1, subcapitolul I, A. Salarii de bază pentru funcţiile din învăţământ, din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017. Efectul modificărilor era acela al acordării pentru directorul de extensie universitară a unei salarizări identice cu salarizarea directorului de departament. 23. La data de 6 februarie 2023, Legea pentru modificarea anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată de Senat, fiind trimisă, la aceeaşi dată, Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Aceasta a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la data de 14 martie 2023, într-o redactare ce conţinea amendamentele propuse de Comisia pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor prin Raportul nr. 4c-9/130 din 21 februarie 2023. Între altele, aceste amendamente priveau introducerea unei noi dispoziţii legale la anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 prin care se acorda un spor de suprasolicitare neuropsihică personalului din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate. 24. Potrivit criticilor formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, diferenţele de conţinut şi formă dintre legea propusă de iniţiatori şi legea adoptată de Camera Deputaţilor sunt de natură să aducă atingere prevederilor art. 61 alin. (1) şi art. 75 din Constituţie, care consacră principiul bicameralismului. 25. Faţă de această critică, instanţa de contencios constituţional reţine că în jurisprudenţa sa cu privire la principiul bicameralismului a dezvoltat o veritabilă doctrină privind acest principiu şi modul în care acesta este reflectat în procedura de legiferare. Ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32, sau Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, paragraful 66). Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptat/adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 53). 26. Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestuia nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 55). 27. Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură să afecteze principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, precitată, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 54). 28. Aşadar, bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia ar deveni iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră s-ar identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, paragrafele 37 şi 38, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 45, şi Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 57). 29. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că Legea pentru modificarea anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în forma dezbătută şi adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, a avut în vedere introducerea unei prevederi care, aşa cum reiese din expunerea de motive, privea reglementarea salarizării pentru o funcţie din învăţământ nou-introdusă prin Legea nr. 255/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 25 iulie 2022, respectiv cea de director de extensie universitară. Reglementarea apare astfel ca fiind necesară pentru asigurarea dreptului la salariu al persoanelor care exercită această funcţie, drept ce constituie o componentă a dreptului fundamental la muncă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). 30. Modificările introduse în cuprinsul Legii pentru modificarea anexei nr. I a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin amendamentele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor se referă la acordarea unui spor pentru o altă categorie profesională, respectiv personalul din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, prevăzută într-o anexă distinctă a Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv în anexa nr. VIII care reglementează salarizarea pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“. 31. Astfel, această completare apare, în acest context, ca o iniţiativă exclusivă a Camerei decizionale, care nu se circumscrie obiectului de reglementare avut în vedere de Camera de reflecţie ce vizează, în mod strict, necesitatea asigurării dreptului la salariu pentru persoanele care ocupă o anumită funcţie în învăţământ. Din contră, fără a fi justificată necesitatea ori existenţa unei legături cu obiectul de reglementare, Camera decizională a reglementat în sensul acordării unor sporuri pentru o categorie profesională distinctă. 32. O asemenea diferenţă între cele două forme ale legii criticate privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este apreciată ca fiind majoră şi implică o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma adoptată în Camera de reflecţie. 33. O astfel de concluzie este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut că reglementarea, în Camera decizională, cu privire la personalul dintr-o altă familie ocupaţională decât cea avută în vedere de Camera de reflecţie constituie o abatere majoră, ce atrage în mod implicit o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma adoptată în Camera de reflecţie (Deciziile nr. 407 din 21 septembrie 2022 şi nr. 408 din 21 septembrie 2022, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 14 decembrie 2022). 34. Prin urmare, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, fiind înfrânte prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 75. 35. Ca urmare a constatării viciilor de neconstituţionalitate extrinsecă determinate de încălcarea prevederilor constituţionale menţionate mai sus, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că nu mai este necesară examinarea celorlalte critici de neconstituţionalitate formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015, paragraful 35, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 33, Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 25 iulie 2006, sau, mutatis mutandis, Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, sau Decizia nr. 531 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 2 august 2018, paragraful 41). 36. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
