Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Constantin F. Niţă în Dosarul nr. 5.149/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.594D/2017. 2. La apelul nominal răspunde consilierul juridic Georgiana Habără, cu delegaţie depusă la dosar, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate. Lipseşte autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în următoarele dosare: Dosarul nr. 2.118D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010, ridicată de Balogh Tibor în Dosarul nr. 43.363/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; Dosarul nr. 2.203D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ridicată de Dumitru Blejan în Dosarul nr. 1.201/90/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Dosarul nr. 2.367D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, ridicată de Gheorghe Stroe în Dosarul nr. 15.721/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal, în dosarele nr. 2.118/D/2017, nr. 2.203D/2017 şi nr. 2.367D/2017, răspunde consilierul juridic Georgiana Habără, cu delegaţii depuse la dosare, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate. De asemenea, în Dosarul nr. 2.118D/2017, răspunde doamna avocat Păuna Neculae, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru autorul excepţiei Balogh Tibor. Lipsesc autorii excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele nr. 2.203D/2017 şi nr. 2.367D/2017. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 2.118D/2017, consilierul juridic al Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.118/D/2017, nr. 2.203D/2017 şi nr. 2.367D/2017 la Dosarul nr. 1.594D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 2.118/2017, care solicită admiterea acesteia. În acest sens susţine că dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, noţiunea de „comerciant“ nu mai are reglementare, în prezent folosindu-se noţiunea de „profesionist“. Precizează că, atât în Legea nr. 161/2003, cât şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, regăsim noţiunea de „comerciant“, ceea ce creează confuzie. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, prin care s-a constatat că noţiunea de „raport comercial“ nu mai este expres definită de legislaţia în vigoare, fiind lipsită de claritate şi previzibilitate. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate reprezintă restrângeri ale unor drepturi fundamentale, şi anume ale dreptului la muncă, ale dreptului de a fi ales şi ale libertăţii economice. Or, potrivit art. 53 din Constituţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale se realizează în anumite condiţii expres prevăzute de Legea fundamentală. Cât priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat, în jurisprudenţa sa constantă, că normele de tehnică legislativă impun ca textul să fie clar, fluent şi inteligibil, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Consideră că dispoziţiile de lege criticate, din Legea nr. 161/2003, încalcă şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, faţă de împrejurarea că reglementează acelaşi tratament juridic, atât pentru comercianţii care realizează profit prin desfăşurarea unei activităţi economice, cât şi pentru cei care nu realizează profit, ceea ce conduce la discriminări. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Codul civil, este considerat profesionist cel care exploatează o întreprindere. Per a contrario, cel care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în Codul civil nu poate fi denumit profesionist. Or, în situaţia în care persoana care deţine o funcţie publică nu exercită efectiv o activitate economică şi nu realizează profit, nu există pericolul afectării integrităţii în exercitarea funcţiei publice. În final, susţine că textele de lege criticate încalcă şi dreptul la muncă şi dreptul de a fi ales, prin raportare la art. 53 din Constituţie, deoarece pierderea exerciţiului funcţiei publice şi decăderea din dreptul de a fi ales pe o perioadă de 3 ani conduc la depăşirea limitelor prevăzute de art. 53 din Constituţie. 7. Consilierul juridic al Agenţiei Naţionale pentru Integritate solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 396 din 1 octombrie 2013, nr. 114 din 3 martie 2016 sau nr. 640 din 1 noiembrie 2016. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. În dosarele nr. 1.594D/2017, nr. 2.118D/2017 şi nr. 2.367D/2017, prin Încheierea din 3 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.149/2/2016, prin Sentinţa civilă nr. 348 din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 43.363/3/2015, şi prin Încheierea din 28 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.721/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010, respectiv cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Constantin F. Niţă, de Balogh Tibor şi de Gheorghe Stroe în cadrul acţiunilor formulate de autorii excepţiei privind anularea rapoartelor de evaluare întocmite în anii 2014-2016 de către Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a stabilit că reclamanţii au încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, regăsindu-se în situaţia de la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. 10. În Dosarul nr. 2.203D/2017, prin Încheierea din 12 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.201/90/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dumitru Blejan în cadrul acţiunii formulate de autorul excepţiei privind anularea raportului de evaluare întocmit în anul 2016 de către Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a stabilit că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, regăsindu-se în situaţia de la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că există două proceduri distincte, cea prevăzută de Legea nr. 161/2003 şi cea prevăzută de Legea nr. 176/2010, ambele privind constatarea stării de incompatibilitate şi sancţiunile aplicabile ca urmare a acestei stări. Astfel, conform Legii nr. 161/2003, există o procedură de stabilire şi sancţionare a incompatibilităţii, în cadrul căreia încetarea mandatului de primar intervine ope legis, iar decizia prefectului trebuie să constate această încetare de drept a mandatului, fără a exista interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică timp de 3 ani. Pe de altă parte, în procedura reglementată de Legea nr. 176/2010, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, este aplicată sancţiunea eliberării din funcţie sau o altă sancţiune disciplinară (legea nemaivorbind despre încetarea de drept a mandatului), la care se adaugă interdicţia ocupării unei funcţii timp de 3 ani. Or, existenţa a două proceduri diferite, contradictorii şi imprecise, de constatare a stării de incompatibilitate conduce la discriminarea persoanelor a căror stare de incompatibilitate este cercetată şi încalcă principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special principul unităţii de reglementare. Prin urmare, se susţine că art. 25 din Legea nr. 176/2010 contravine art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece reglementează aplicarea unui tratament în mod vădit defavorabil celor cărora le este aplicabilă procedura de stabilire şi sancţionare a incompatibilităţilor prevăzută de Legea nr. 161/2003. 12. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, se mai arată că, atunci când Legea nr. 161/2003 are în vedere incompatibilităţile, ea se referă la suprapunerea exercitării efective a activităţilor de comerţ orientate spre obţinere de profit, de natură a susţine posibilitatea generării unor interese personale conflictuale, cu exercitarea funcţiei/demnităţii publice. În schimb, în cazul comercianţilor inactivi, care nu desfăşoară niciun fel de activitate profesională de comerţ, nu există pericolul real de afectare a integrităţii în exercitarea (simultană) a funcţiilor publice, motiv pentru care nu este incidentă, în cazul acestora, raţiunea avută în vedere de legiuitor, cu prilejul adoptării Legii nr. 161/2003. Prin urmare, se solicită constatarea neconstituţionalităţii art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în măsura în care noţiunea de „comerciant persoană fizică“ este interpretată în sensul că include şi comercianţii persoane fizice care nu desfăşoară efectiv activităţi specifice de comerţ, întrucât se încalcă principiul egalităţii în faţa legii prin instituirea unei discriminări negative asupra comerciantului persoană fizică inactiv, fără a exista un motiv întemeiat şi special care să justifice un asemenea regim. 13. Totodată, se susţine că art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 53 din Constituţie, prin lipsa de claritate şi previzibilitate a noţiunii de „comerciant“, sintagmă care nu este definită de un text de lege clar, de unde provine şi divergenţa de interpretare a acestuia. În acest sens se arată că, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, care a abrogat dispoziţiile Codului comercial, noţiunea de „comerciant“ nu este definită de legislaţia în vigoare şi nici nu poate fi dedusă din interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor civile în vigoare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2011. Importanţa unei corecte determinări a noţiunii de „comerciant“ este pe deplin justificată şi prin prisma faptului că, în concepţia legiuitorului român, exprimată normativ prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, definirea şi regimul juridic al instituţiei întreprinzătorului persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale, este strâns legată de două noţiuni imprecis reglementate, respectiv: „comerciant“ şi „activitate economică“. Atât Legea nr. 161/2003, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 operează în continuare cu noţiunea de „comerciant“, deşi noul Cod civil abrogă această noţiune şi reglementează o noţiune diferită, şi anume cea de „profesionist“. Având în vedere acestea, dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, încălcând, astfel, şi principiul securităţii juridice, aşa cum a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 14. În continuare se susţine că textele de lege criticate fac „neclare şi imprevizibile condiţiile restrângerii libertăţii individuale, drept fundamental prevăzut de art. 23 din Constituţie, prin reglementarea stării de incompatibilitate dintre funcţia de primar şi cea de comerciant persoană fizică“. În acest sens se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015. 15. De asemenea, se susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă atât dreptul la muncă şi dreptul de a fi ales, cât şi libertatea economică de a dobândi statutul juridic de titular al unei întreprinderi individuale, reglementat cu titlu general prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. Îngrădirea acestor drepturi fundamentale se face cu depăşirea limitelor impuse de art. 53 din Constituţie. Astfel, prin restrângerea adusă prin art. 25 din Legea nr. 176/2010 vocaţiei de a exercita funcţia de primar, această măsură nu este nici necesară, nici proporţională şi nici justificată, fiind în evidentă coliziune cu prevederile art. 53 din Constituţie. Pe de altă parte, această măsură contravine scopului pentru care a fost edictată, împrejurare ce conduce la încălcarea art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Totodată, se susţine că dispoziţiile de lege criticate conduc la arbitrariul şi impredictibilitatea interpretării lor, context în care, pe tărâmul normelor incriminatorii, determină încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere cazul de incompatibilitate, reglementat de dispoziţiile de lege criticate, precum şi sancţiunea incidentă, rezultă caracterul punitiv al acestor reglementări, incompatibilităţile fiind, prin efectul generat, în vecinătatea regimului juridic incriminatoriu de natură contravenţional-penală, astfel încât devine aplicabil art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la legalitatea incriminării în materie penală. În acest sens se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010, nr. 460 din 13 noiembrie 2013 şi nr. 418 din 3 iulie 2014. 17. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.203D/2017, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi dreptul de asociere şi libertatea economică. În acest sens se consideră că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc în mod clar o incompatibilitate, ci fac trimitere către alte norme de drept, prin care trebuie determinată calitatea de comerciant la care se referă. Or, legislaţia naţională „nu poate să deroge de la normele comunitare în care, prin Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, s-a stabilit că un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate nu poate exista fără probarea existenţei unui interes material care să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate“. 18. Se mai susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi principiul separaţiei puterilor în stat, dând posibilitatea unui organ administrativ să creeze norme de drept pozitiv „prin fixarea unor situaţii concrete în care cetăţenilor verificaţi li se impută stări de incompatibilitate, chiar şi fără verificarea îndeplinirii criteriilor menţionate prin simpla trimitere la dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 161/2003“. Mai mult, forma în care se realizează procedura în faţa inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate a învestit această instituţie cu atribuţii jurisdicţionale, ducând la ideea creării unor instanţe sau foruri cu caracter extraordinar, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituţie. 19. În Dosarele nr. 1.594D/2017 şi nr. 2.367D/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar în Dosarul nr. 2.118D/2017 consideră că exprimarea opiniei este obligatorie doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată din oficiu. 20. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia, în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate, interpretate în lumina reglementărilor internaţionale. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 23. Avocatul Poporului menţionează că îşi păstrează punctul de vedere astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 173 din 21 martie 2017, în sensul că incompatibilitatea stabilită prin dispoziţiile de lege criticate reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Cât priveşte dispoziţiile art. 21 din Constituţie, consideră că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât prevederile de lege criticate sunt de drept material, iar nu de drept procedural. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 1.594D/2017 de Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile avocatului autorului excepţiei din Dosarul nr. 2.118D/2017, prezent la şedinţa publică, susţinerile consilierului juridic al Agenţiei Naţionale pentru Integritate prezent la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în actele de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Analizând susţinerile autorilor excepţiei, Curtea observă că aceştia critică, în realitate, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010. Dispoziţiile art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 au următorul conţinut: "(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective." 27. Curtea observă că partea introductivă a art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 avea următorul cuprins: „(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: [...]“. Ulterior, partea introductivă a art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017, fără să păstreze soluţia legislativă criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. În prezent, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 au următorul cuprins: „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: [...] g) calitatea de comerciant persoană fizică;“. Însă, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi de dispoziţiile aplicabile cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al acesteia îl constituie dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017, precum şi art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010. 28. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, democratic şi social, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 alin. (1) privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 privind libertatea individuală, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 40 privind dreptul de asociere, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 126 alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare. De asemenea se susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 7 privind principiul legalităţii pedepsei şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, din perspective similare, prin Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013, Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 21 mai 2015, prin Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 10 februarie 2016, prin Decizia nr. 173 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 21 iulie 2017, prin Decizia nr. 336 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 16 august 2017, prin Decizia nr. 677 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 13 februarie 2018, sau prin Decizia nr. 212 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 25 iulie 2018. 30. Astfel, la paragrafele 19 şi 20 ale Deciziei nr. 336 din 11 mai 2017, Curtea a reţinut că problema incompatibilităţilor privind aleşii locali a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, Curtea statuând, cu valoare de principiu, că textul de lege criticat reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public. De asemenea instanţa de contencios constituţional a reţinut că încetarea mandatului intervine în temeiul legii, în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii sau calităţi incompatibile, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013). 31. Totodată, prin Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, Curtea a reţinut că înlăturarea incompatibilităţii depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi. Astfel, nu se poate îndeplini o funcţie publică ce obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă, în acelaşi timp, o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept. 32. La paragraful 27 al Deciziei nr. 336 din 11 mai 2017, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin cazul de incompatibilitate pe care îl reglementează, conţin o condiţie specială, ce nu permite exercitarea simultan, de către aceeaşi persoană, a unei funcţii sau demnităţi publice şi a unei activităţi economice, în calitate de comerciant persoană fizică. Opţiunea aparţine în exclusivitate destinatarului normei, care poate exercita ori activitatea economică, în calitate de comerciant persoană fizică, în condiţiile legislaţiei în materie, ori funcţia sau demnitatea publică, supunându-se regimului juridic reglementat în acest sens. 33. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, prin Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, precitată, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură a afecta acest principiu constituţional, având în vedere faptul că demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, iar acestea îi vizează în egală măsură pe toţi cei aflaţi într-o atare situaţie, fără deosebire pe criterii de gen. 34. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 37, prin Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, analizând conformitatea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 faţă de exigenţele impuse de normele fundamentale menţionate, Curtea nu a reţinut încălcarea dreptului de a fi ales, întrucât persoanele care ocupă aceste funcţii publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 35. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dreptul de asociere, prin Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, Curtea a statuat că art. 40 din Constituţie vizează dreptul cetăţenilor de a se asocia în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, prin acestea înţelegându-se forme de asociere legale, prin care cetăţenii îşi pot exercita drepturile politice. Prin urmare, Curtea a constatat că art. 40 din Legea fundamentală nu are incidenţă în cauză. 36. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la muncă, garantat de art. 41 din Constituţie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 677 din 2 noiembrie 2017, paragraful 21, că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Or, dreptul unei persoane de a înfiinţa o întreprindere cu scop lucrativ se subsumează libertăţii economice prevăzute de art. 45 din Constituţie, iar nu dreptului la muncă, prevăzut de art. 41. 37. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 336 din 11 mai 2017, paragraful 27, că, potrivit acestor norme, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate, sub condiţia respectării cadrului normativ incident. Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin cazul de incompatibilitate pe care îl reglementează, conţin o condiţie specială, ce nu permite exercitarea simultan, de către aceeaşi persoană, a unei funcţii sau demnităţi publice şi a unei activităţi economice, în calitate de comerciant persoană fizică. Opţiunea aparţine în exclusivitate destinatarului normei, care poate exercita ori activitatea economică în calitate de comerciant persoană fizică, în condiţiile legislaţiei în materie, ori funcţia sau demnitatea publică, supunându-se regimului juridic reglementat în acest sens. Prin urmare, Curtea a respins, ca neîntemeiate, criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 45 din Legea fundamentală. 38. De asemenea, cu privire la înţelesul noţiunii de „comerciant“, prin Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, paragraful 27, Curtea a statuat că înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor, în cauza dedusă judecăţii. Totodată, aşa cum a reţinut Curtea, în Decizia nr. 336 din 11 mai 2017, paragraful 28, calificarea unei persoane fizice ce desfăşoară o activitate economică autorizată ca fiind comerciant trebuie apreciată, de la caz la caz, de către instituţiile/autorităţile competente, în funcţie de coordonatele cuprinse în legislaţia de drept comun (art. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, şi art. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011). 39. Având în vedere acestea, Curtea constată că nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul lipsei de claritate şi previzibilitate a normelor de lege criticate, nu este întemeiată. 40. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care îndeplinesc funcţii publice, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese (a se vedea în acest sens Decizia nr. 304 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013 sau Decizia nr. 336 din 11 mai 2017, paragraful 31). Ca atare, norma constituţională invocată nu are incidenţă în cauză. 41. În plus, Curtea a reţinut, la paragraful 23 al Deciziei nr. 212 din 17 aprilie 2018, că, prin Legea nr. 87/2017, legiuitorul a modificat substanţial soluţia legislativă cuprinsă de art. 87 din Legea nr. 161/2003 şi criticată de autorul excepţiei, în sensul că a stabilit că funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, de preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu „exercitarea“ funcţiilor sau calităţilor prevăzute la lit. a)-k) ale art. 87 din Legea nr. 161/2003. 42. Referitor la prevederile art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, raportate la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 16, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Însă, în prezenta cauză, prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 sunt criticate din altă perspectivă, autorii excepţiei neinvocând neconstituţionalitatea sintagmei „aceeaşi funcţie“, cuprinsă de aceste norme, ci neconstituţionalitatea sancţiunii decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică. 43. Cu privire la această critică, se reţine că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 se integrează scopului legii, şi anume asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, şi nu contravin normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015). 44. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 45. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că nici critica privind încălcarea principiului statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie, nu este întemeiată. 46. Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acestea se referă la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială. Or, textele criticate instituie - fără a avea vreo legătură cu accesul la justiţie - un caz de incompatibilitate a primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean, nereferindu-se aşadar la garanţiile dreptului la un proces echitabil. 47. În final, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 23 referitoare la libertatea individuală şi ale art. 126 alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare nu au incidenţă în cauză. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin F. Niţă în Dosarul nr. 5.149/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Balogh Tibor în Dosarul nr. 43.363/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Dumitru Blejan în Dosarul nr. 1.201/90/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Gheorghe Stroe în Dosarul nr. 15.721/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
